agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2643 .



ssst ! ...a început ședința III
prose [ ]
Punctul I I din Ordinea de zi: Diverse
Compilation: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2011-04-12  | [This text should be read in romana]    | 



Pauza ce a urmat a fost cu mult mai mare de un sfert de ceas. Tovarășul Turcu a zis că se duce până la cooperativă pentru a da un telefon la Județeană, să nu se treacă la punctul doi până nu se va întoarce dumnealui. Între timp fosta tovarășe, actuala cetățeană Ana, bucuroasă de rezultatul ședinței, în ceea ce o privește, se apropie de Niculiț.
- Mai are rost să stau bade Niculiț?
- Eu zic că poți să pleci.
Apoi, foarte încet, încât Ana abia îi putu citi pe buze: Parcă ai adus ceva?
Ana făcu un gest abia perceptibil, din ochi, ceea ce de bună seamă putea să însemne: hai după mine afară și-ți voi da sticlele. La rândul său Niculiț făcu cu ochiul câtorva tovarăși de nădejde care, unul câte unul, părăsiră sala urmându-l. După ei s-au mai luat câțiva inițiați. Între timp afară se lăsase înserarea iar în sală cineva aprinse becurile. La masa prezidiului doar Raveca și Veta . Se uitau una la alta. Unde or fi plecat ceilalți din prezidiu și lor nu le-a spus ? Amândouă, cum au ieșit în ulița, au simțit mirosul rachiului ce venea dinspre adunarea destul de gălăgioasă a bărbaților.
- Da ce faceți oameni buni? V-ați mutat cu ședința în uliță? Li se adresă Veta.
Apoi Raveca:
- Tot tu conduci și aici ședința, măi Niculiț? Dacă am fi înăuntru ași zice să deschidem ferestrele că prea miroase a crâșmă.
- Vai, vai, da gingașe te-ai mai făcut? Dacă te-ar auzi răposatul Văsălie nu te-ar mai recunoaște. Dar ia înghițiți și voi, barem odată, să vă mai piară mirosul și să vă rămână gustul, că-i bun.
- Da, ce crezi că noi suntem dintre acelea? (Cuvântă Veta în numele la amândouă.)
- Ce-or găsi bărbații ăștia în beutură?. Se întrebă cu glas tare Veta.
- Dacă nu știi taci și înghite.
Și au înghițit și ele, până la urmă, de câteva ori.
- Psst!…vine tovarășul Turcu.
În câteva secunde cele două sticle, pe trei sferturi goale, se făcură nevăzute undeva prin buzunarele secretarului BOB.
În alte câteva minute toți membrii Adunării generale, prezenți, erau din nou în bănci.
- Tovarăși, trecem la punctul doi al ordinii noastre de zi: Diverse. Asta înseamnă că puteți atinge orice problemă, dar vă transmit, totodată, indicația Comitetului Județean, pe care eu îl reprezint ca activist : luările de cuvânt să vizeze în primul rând producția de la Cultura mare, de la Brigada zootehnică adică de la ferma de berbecuți, cum îi spuneți dumneavoastră, de la sectorul legumicol precum și alte aspecte pe linie de învățământ, sănătate, cooperație de consum și de achiziții, atelierul de fierărie și rotărie dar și, nu în ultimul rând, aspecte din activitatea mecanizatorilor.
Cine sparge ghiața tovarăși? A…dar văd o puzderie de mâini ridicate. Asta înseamnă că trebuie să fiți conciși, pentru a putea să vorbească cât mai mulți.
Tovarășa educatoare să căutați să prindeți esențialul în procesul verbal.
Dau cuvântul tovarășului Gligor responsabilul Cooperativei. Aveți cuvântul tov. Gligor.
- Tovarăși, eu zic ca în primul rând tot omul să-și aducă ouăle la cooperativă și numai după aceia să aibă pretenția de a fi trecut pe tabelele de pâine, de ulei și de zahăr. Altfel nu se poate, că se ajunge la anarhie. Produsele acestea vin centralizat și sunt destule, dar oamenii se înghesuie fără nici un rost.
O voce din fundul sălii: Las că știm noi, dai la neamuri și la cumetrii iar la ceilalți ce mai rămâne, dacă rămâne.
- Vă atrag atenția, intervini președintele prezidiului, să vorbim organizat!
- Și apoi mai este o problemă, continuă Gligor. Cei mai mulți din locuitori, pot spune chiar și membrii de partid, când vine recenzorul să înscrie animalele, hâșie găinile prin grădini să nu poată fi numărate, și atunci de unde ouă? La fel fac și cu mieii, îi ascund, și atunci de unde produse la fondul centralizat? Aici o vină o are și inginerul zootehnist, tovarășul Florea, care-i de față, că nu ține o evidență ca la carte.
- S-au reținut, tov. Gligor, cele spuse de dumneata. O să fie trecute ca propuneri în Planul de măsuri
- Are cuvântul tovarășul Fechete de la Brigada legumicolă
- Tovarăși, mereu suntem criticați că nu îndeplinim planul la rădăcinoase. Dar cum să-l îndeplinim tovarăși? Primăvara, la semănat, nu știu care mecanizator om iremponsabil, că altcumva nu-i pot a-i zice, riglează mașina la 15 centimetri între rânduri. Nu scrie, undeva, și uită, iar toamna, la scos, o riglează la 20 de centimetri. Așa că trebuie dat tot cu sapa. Și de unde atâtea sape că domnii de la oraș, profesării ce vin cu ilevii, ori în toamna asta chiar și actării de la tiatru n-au. Vin, fac câte un foc ca să se încălzească, mai golesc câte o sticlă și, mai încolo, după prânz, se suie în cursele care i-au adus și pleacă.
Aceiași voce din fundul sălii:
- Lasă-i că nu pleacă cu mâna goală. Toți au câte o traistă ori câte un rugsag pline.
- Repet tovarăși, să vorbim organizat. Acum are cuvântul tovarășul Boitor, cel mai în vârstă om din sat, membru de partid din perioada grea a ilegalității. Aveți cuvântul.
- Tovarăși, atunci în 1944, era așa, primăvara, pe la pusul cucuruzului, țiu minte ca acum, băteau clopotele besericii, era în postul Sfintelor Paști, și sare gardul în grădina noastră un om slab, nemâncat, cu hainele rupte. Io atunci zic către tata…
- Lăsați tov. Boitor cunoaștem cu toți ce s-a întâmplat și cum dumneata ai dat o mână de ajutor celor urmăriți de siguranța statului pentru că erau împotriva regimului burghezo- moșieresc.
- Cum?...Ce zâce?
Vecinul de bancă îi spuse rar, la ureche.
- Zice să spui altceva.
- Aha, da, da, Oameni buni eu nu sunt de acord să tot schimbăm zilele săptămânii, să zicem că dumineca-i zi lucrătoare și dumineca-i miercuri ori joi. Mai sântem și de ăia ce mergem la biserică și n-o să vină domn părinte să țâie leturghia în zâle lucrătoare că-i păcat…
- Bine, bine tovarășe Boitor, stai jos
- Ce zâce?
- Zâce că să stai jos!, că a înțeles.
- Ba nu, zău, așa a zâs? Apoi tare:
- Vă mulțumesc pentru atenție!
S-au trecut la procesul verbal și alte luări de cuvânt și propuneri, unele dintre ele cu specificația că vor fi cuprinse în Planul de măsuri.
Apoi tovarășul Turcu vine cu vestea cea mare.
- Tovarăși, în încheierea adunării vreau să vă aduc la cunoștință, de fapt mulți dintre dumneavoastră știu, că în aceste zile largi colective de oameni ai muncii se întrunesc și într-un glas hotărăsc ca pe adresa viitorului congres al partidului să fie trimise telegrame care să aducă la cunoștință hotărârea lor de nestrămutat ca tovarășul secretar general să fie reales în înalta funcție de partid și de stat. Comitetul județean ne recomandă, tocmai de aceea am fost chemat adineauri la telefon, să ținem o adunare generală extraordinară în care să ne arătăm punctul nostru de vedere cu privire la această problemă de o importanță capitală pentru viitorul și destinele patriei. Cine este pentru…,cine se abține…, cine este împotrivă… Cu unanimitate de voturi…
-







.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!