agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-21 | [This text should be read in romana] |
După partida de sex cu wuana Lamyr se simțea epuizat. Nu reușise să ejaculeze decât după ce partenera lui atinsese cel de-al doilea orgasm, fusese atât de panicat că nu va izbuti să o satisfacă încât își controlase toate impulsurile și percepțiile. Se comportase cât mai apropiat posibil de un mascul al speciei partenerei lui, fapt care însă avea să rămână complet neapreciat la finele maratonului sexual, atunci când blonda ravisantă îi spusese că se simțise ca și cum ar fi făcut dragoste cu un simian constipat, fapt care nici nu era prea departe de adevăr.
”Cred că te-ai fi simțit și tu mai bine dacă ai fi știut să-ți înlături balastul hormonal de la început! Nu cred că dragostea în stil adolescentin a oripilat vreodată vreo femeie cu experiență! Așa a trebuit să mă mișc ca și cum m-aș fi aflat pe o grămadă de ace, asta ca să nu-ți ruinez erecția nereeditabilă!”- “De unde ai știut că-mi este teamă că nu voi reuși să continuu dacă voi termina înaintea ta?”- “Să spunem că este intuiție feminină, asta ca să folosesc clișee pe înțelesul speciei tale!”avea să chicotească wuana. “Tare mi-e teamă că va trebui să mai exersăm, nu cred să pot rămâne fertilă atât de ușor!”se plânse ea pe un ton marcat de o ușoară emoție, singura pe care o lăsase să îi transpară pe durata întâlnirii lor erotico-politice. “Oricum, ai fost foarte tensionat, în aceste condiții trebuie să-ți spun că mi se pare un miracol faptul că specia voastră a reușit să fie atât de prolifică!”îi surâse ea în timp ce părăsea apartamentul. Lamyr rămăsese din nou singur, așa cum fusese, de fapt, din clipa în care intrase în contact cu civilizația wuanilor. Nici până în prezent nu-și dăduse seama care era locul lui în cadrul ecuației galactice a acestor extra-tereștri anacronici, care-l numeau pe el și pe cei asemeni lui alogen, și care îi dăduseră toate motivele să se considere pe sine însuși straniu în toate sensurile cuvântului. E adevărat că într-o tactică de control mental aceasta este abordarea ideală, anume aceea de a insemina subiecților manipulării mentale ideea cum că ei ar cei ciudați și, prin urmare, că psihismul și modul lor de comportament trebuiesc modificate, și nu cele ale experimentatorilor. Iar sugestionarea a funcționat atât de bine în cazul său încât el însuși ajunsese să subscrie raționamentelor tutorilor lui accidentali. Pe de altă parte, având în vedere implicarea decisivă a wuanilor în istoria și în însăși existența speciei umane, aserțiunile acestora cu privire la specia lui se vădeau ca fiind perfect îndreptățite. Măcar el, revenit la trunchiul etnic de proveniență, avea ocazia să participe la evoluția plenară a speciei-mamă, și nu la derivațiile filogenetice tardive și periculos de mlădioase ale unei specii subsecvente. ”La dracu’!”înjură el. “Dacă-mi voi perfecționa controlul emoțiilor și al sentimentelor nu voi mai fi în stare să fac nimic, iar dacă mă las dus de ele nu voi reuși să satisfac nimfomania înnăscută a wuanelor, drept urmare, pot să spun că mă aflu într-o situație fără ieșire!” Lamyr îi dictă mental computerului domestic să îi prezinte un film care să înfățișeze copulația dintre noi wuani. ”Pe ce criterii dorești să selectez filmul?”îl întrebă ordinatorul cu o voce inflexibilă. ”Pe criterii de stranietate, vreau să văd un act sexual inter-wuan care să fie considerat ciudat chiar de către wuani!” Pe ecranul încastrat în peretele dormitorului din partea opusă patului apărură formele mobile ale unui cuplu wuan. Între cei doi apăruse o interacțiune bizară, o protuberanță viermiformă care pornea din zona pelviană a masculului se insinuase în cavitatea apoasă a femelei executând mișcări rectilinii în sus și în jos. Ceea ce era însă frapant era dimensiunea monstruoasă a membrului viril, care îi creeă impresia unui tub format din segmente inelare destinat activității industriale sau salubrității, și în nici un caz pe aceea a unui organ reproducător erect. ”Acest wuan se evidențiază prin dimensiunea organului său sexual!”îi explică computerul. Lamyr pufni în râs. Aspectul inelar al organului sexual masculin wuan conjugat cu o lungime nefirească chiar și pentru această specie produsese o a treia ființă, nevertebrată, însă extrem de puternică, un veritabil vector de legătură între cele două genuri biologice, dar și între prezent și viitor. Forța conștiinței masculine și profunzimea inconștientului feminin, infinit mai viril decât conștiința masculină, defilau pe peretele dormitorului său și se recompuneau pe retinele ochilor lui siderați. ”Ar trebui să cred că masculul din film deține un perfect auto-control psiho-emoțional, iar asta în pofida masculinității lui debordante! Oare cum se poate produce fumul fără a se face un foc ca lumea?” ”Auto-controlul psiho-emoțional este confirmat de indicatorii noografici furnizați de micro-cip-ul individual al masculului, iar a doua întrebare necesită o dezvoltare suplimentară pentru a primi un răspuns corespunzător, aceasta fiind, oricum, irelevantă față de conținutul înregistrării video-acustice!”turui computerul. ”Cred că va trebui să-mi fac temele, niciodată nu am fost bun la educație fizică, iar ironia destinului face să fi fost numit în fruntea Academiei Militare!”exclamă Lamyr, ridicându-se din pat și îndreptându-se spre baie. Naveta intra-planetară descindea rapid în straturile inferioare ale atmosferei lui Pritivi. Camerele video nu mai ridicaseră niciun fel de probleme, așa încât Nwpann putea să urmărească liniștit evenimentele de pe oglinda oceanului planetar. Oxtey se uita întruna către Jykkw, parcă vrând să îi dea de înțeles că avea să se convingă cât de curând, poate chiar cu prețul vieții, de veridicitatea afirmațiilor lui în privința avertismentului dat de biosfera locală. Jykkw îl ignoră glacial, doar tensiunea momentului împiedicându-l să-l pună la punct în cel mai wuan mod posibil. “Simian lipsit de discernământ!”era ceea ce gândea Jykkw, făcând ca micro-cip-ul lui subcutanat să transmită un puls ușor către unitatea centrală aflată pe nava orbitală. “Idioții ăștia doi au început deja să se certe!”pufni Nwpann, uitându-se la cerculețele galbene intermitente care se formau în dreptul profilului lui Jykkw de pe monitorul de control. “Și, totuși, roșul acela aprins care inflamase avatarul lui Oxtey de pe același monitor constituise un indiciu al faptului că evenimentele primei amerizări fuseseră altfel recepționate de către acesta. Sau poate că lui i se întâmplase ceva în plus, poate că el simțise ceva care îi rămăsese străin co-pilotului său!” Naveta ajunsese deasupra unei zone a pânzei nesfârșite de apă sărată care prezenta o ușoară agitație. O furtună urma să înceapă, iar în zare, acolo unde ar fi trebuit să se afle linia țărmului, probabil că valuri de dimensiuni din ce în ce mai mari se spărgeau de malurile stâncoase și acoperite de vegetație. ”Ne vom deplasa în linie dreaptă spre țărm!”i se adresă Jykkw lui Oxtey. ”Ce ne spun senzorii biotici cu privire la activitatea faunei pelagice?” “Avem indicatori foarte clari ai prezenței unei zoosfere oceanice foarte bogate! Până acum nu am sesizat nimic care să iasă în evidență, probabil că marii prădători acvatici fie preferă adâncimile, fie, ca în orice lanț trofic echilibrat, sunt inferiori ca număr viețuitoarelor mai mici. Pești, agnate, nevertebrate specifice hidrosferei, pe scurt, nimic deosebit!” “Se pare că furtuna a început deja!”remarcă Jykkw, privind în depărtare, unde, pe bolta cerului de un albastru închis, aproape lichid, se distingeau liniile neregulate ale unor fulgere. ”Categoric, este o lume extrem de sălbatică! Nici nu ar trebuie să ne mire, o faună atât de bogată nu ar putea să fie menținută decât în anumite condiții atmosferice!”declamă Oxtey, căzând din nou într-o reverie specifică cetățenilor wuani naturalizați. ”Ai grijă să localizezi la timp un eventual uragan, pentru că asta cred că ar fi singura urgie autohtonă care ar fi în măsură să ne pună în dificultate!”i-o tăie Jykkw indispus, vrând însă să-și mascheze propria lui teamă. Un troznet puternic se auzi din depărtări, făcându-le timpanele să vibreze asemeni unor arcuri întinse la maximum. ”Cred că a fost un trăznet!”spuse Oxtey. “Oricum, se pare că fenomenele atmosferice și hidrosferice de pe aici sunt deosebit de puternice!” ”Pe gaura neagră!”exclamă Jykkw. “Senzorii noștri biotici au fost complet bruiați! Uită-te și tu, pe monitor nu avem decât paraziți, dacă asta este o descărcare electrică normală, atunci eu nu mai am ce să mai spun!” Până ca Jykkw să-și termine afirmația un alt tunet, cel puțin la fel de rezonant, inundă atmosfera locului. ”Dar unde sunt fulgerele?” ”De unde vrei să știu, uită-te însă la aparatura noastră de bord, senzorii noștri nu identifică decât valuri de paraziți! Intensitatea a fost una deosebită, este, probabil, cea mai puternică descărcare electrică atmosferică pe care am văzut-o în viața mea!” ”Privește spre nord-vest!”îl atenționă Oxtey. “Ceva se apropie de noi!” Deasupra întinderii relativ plate a pânzei de apă o structură circulară se apropia vizibil de locul în care se afla naveta atmosferică. Obiectul se află la aproximativ 5000 de unități spațiale standard, însă distanța se micșora extrem de rapid sugerând o viteză neverosimilă pentru o formă de viață băștinașă. ”Îmi spuneți și mie ce se întâmplă?”se interesă Nwpann, însă marea de paraziți care îmbiba atmosfera făcu ca întrebarea lui să se piardă undeva deasupra fâșiei de ocean. În momentul următor contactul vizual se suspendă, la rândul lui. Când ajunse la câteva sute de unități spațiale standard misterioasa formațiune circulară deveni suficient de vizibilă cu ochiul liber, singurul instrument de percepție care mai era valabil în acel moment pentru pasagerii navetei de cercetare. Interiorul său era colorat într-un azuriu vârstat cu dungi cărămizii, ca și cum ar fi fost un decupaj extras dintr-un alt loc și brodat de coarda vibrândă a acestui cerc care sfida bunul simț intelectual. ”Eu zic să părăsim locul cât mai repede!”îl consilie Jykkw. Propulsoarele anti-gravitaționale refuzară comanda manuală, iar în clipa următoare naveta se prăbuși în apă cu o bufnitură puternică, asemeni unei stânci erodate de valuri. Structura ajunsese la câteva zeci de unități spațiale standard de locul în care naveta plutea în derivă, într-o amerizare forțată. Fulgere sângerii însoțite de tunete estompate de distanță completau peisajul de coșmar, confirmându-le celor doi crononauți bănuiala că zgomotul teribil care le bulversase întreaga aparatură de bord nu avea nicio legătură cu furtuna care se prefigura în largul oceanului acestui satelit pierdut în imensitatea continuum-lui spațio-temporal. Coarda cercului aflat în mișcare, dar care-și ajustase considerabil viteza de deplasare, strălucea puternic, iradiind o lumină argintie. Situate la distanțe egale, puncte situate pe coarda cercului mobil străluceau mai puternic, emițând o lumină pulsatorie, a cărei intensitate varia în cicluri regulate, de câteva infra-unități temporale standard. Când ajunsese la câteva unități spațiale standard de navetă cercul ciudat se opri din mișcare, moment care coincise cu faza de intensitate maximă a ciclului luminii de la marginea acestuia. Descărcări electrice discrete brăzdară aria acestei structuri bizare, suprapunându-se peste decupajul zenital care era conținut în aceasta. Apoi fondul albastru-cărămiziu, îndeajuns de fluid încât să nu creeze aparența omogenității, colapsă subit, ca și cum ar fi fost aspirat de o forță situată undeva dincolo de acest paravan improvizat, transformând structura din fața celor doi crononauți stupefiați într-un con, care, la rândul său, se aplatiză ejectând un fluid negru și dens, asemeni unui râu de smoală. Timp de câteva infra-unități temporale standard ciudata substanță infernală irumpse în afara conului care redevenise cerc, scurgându-se în jeturi din ce în ce mai subțiri și coagulându-se în afară, la suprafața apei, într-o masă amorfă, compactă și neagră. O formațiune neregulată se întindea de jur-împrejurul navetei și a cercului din fața acesteia, mișcându-se și remodelându-se perpetuu, precum râurile de magmă ale unei erupții vulcanice. Părți ale formațiunii se scufundau, în timp ce excrescențe noi apăreau de sub apă ori le completau pe cele deja existente. Câteva zdruncinături zdravene le indicară crononauților faptul că apariția aceasta instantanee de materie își întinsese tentaculele și în spațiul de dedesubtul navetei. ”Cu cine vreți să vorbiți?”simți Oxtey că auzi vorbindu-i-se în cap. Buimăcit, se uită la Jykkw, însă privirea acestuia se dovedi elocventă. Măcar de data aceasta se aflau pe aceeași lungime de undă, iar dacă era nebunie și acum, atunci, cu siguranță, era folie en deux. ”Să înțeleg că ești viu, ești o formă de viață?”bâgui Jykkw. ”Cu cine vreți să vorbiți, poate că v-ar fi mai familiar să vă apar într-o formă cunoscută vouă!”își repetă creatura întrebarea. Substanța magmatică care solidificase porțiunea de ocean, transformându-l într-un atol apocaliptic, începu să se înverzească, ca și cum apa sărată ar fi putut să aibă o influență vitalizantă asupra unei creaturi venite de niciunde. ”Eu credeam că toate formele de viață inteligente au un numitor comun!”îngăimă Oxtey. Drept efect, substanța care îi înconjura, devenită verde, se concentră într-o formă unitară și, în mai puțin de o sub-unitate temporală standard, se remodelă într-o formă quasi-umanoidă. Un umanoid gigantic, de cinci unități spațiale standard înălțime, se configură în fața lor, în intervalul dintre navetă și cercul care-l adusese aici, probabil sub formă de lichid amniotic. Creatură levită deasupra apei, părând astfel și mai mare decât era și făcând ca cercul din spatele ei să pară ca fiindu-i o caricatură grotescă de nimb. “Cred că este de datoria mea să vă spun ce vi s-a întâmplat! Sunteți niște simple marionete dintr-un joc cosmic și ați ajuns în cu totul altă parte decât acolo unde ar fi trebuit să ajungeți! Spuneți-mi, câte sisteme solare din univers credeți că au planete pe ai căror sateliți există condiții favorabile vieții? Sau, altfel spus, unde credeți că vă aflați acum? Dacă Ishtar este viața, noi suntem adevărul, iar viața este direcționată întotdeauna către adevăr! Prima oară când străbunii voștri ne-au întâlnit ne-am recomandat lor ca fiind Genitorii, probabil că atunci nu ați înțeles întreaga semnificație a acestei afirmații și ar fi cazul ca să o aprofundați!” Lamyr se plimba prin Grădină Botanică aflată pe acoperișul imobilului aparținând Ministerului într-o încercare futilă de a se calma după ziua stressantă pe care o avusese. Tocmai admira un pom fructifer cu tulpina înaltă și subțire, care producea niște fructe asemănătoare lămâilor, însă cu o terminație verzuie, asemeni unui săculeț sau poate, mai degrabă, asemănătoare unui abdomen de insectă. Oricum, fructele produse de orzsha erau mai dulci chiar decât bananele, iar o comparație între sucurile interne ale unei insecte, destul de insipide, și zeama dulceagă a acestui fruct exotic în cel mai riguros sens al cuvântului era cât se poate de inadecvată, doar mintea înclinată spre lugubru a unui refugiat deprimat putând să stabilească un astfel raport de identitate. Când tocmai se uita la frunzele cu forme unghiulare și cu tente cromatice albăstrui ale copacului care prosperase în micro-climatul serei ministeriale, comunicatorul de la încheietura mâinii lui drepte, pe care-l purta ca pe o brățară neo-tech, manifestând o emfază urbană străină majorității locuitorilor acestei lumi, emise un țârâit scurt. ”Ce s-a întâmplat?”făcu el, dezamăgit că seara îi fusese din nou compromisă de cine știe ce altă îndatorire de serviciu. ”Ești chemat la Palat, Isthar vrea să-ți vorbească!”îi șopti Ldy pe o voce conspirativă. ”Poftim?”răcni Lamyr, simțind că îi fuge acoperișul de sub picioare. Preț de câteva clipe o bună parte a vieții sale de până atunci îi defilă prin fața ochilor minții, ca și cum ar fi fost un sinucigaș care tocmai urma să se arunce de pe plafonul vecin cu norii al unei construcții megalitice. ”Nu știu despre ce este vorba, dar poți să-ți dai seama și tu că trebuie să fiu un lucru de o importanță capitală, așa că ar fi bine să pleci imediat! Ia primul aero-vehicul pe care-l întâlnești!”îl povățui Ldy, cu vocea ușor afectată. Era clar, dacă avusese până atunci vreun dubiu în privința sentimentelor secretarei lui, în acel moment orice îndoială îi dispăruse cu desăvârșire, tânăra wuană chiar se atașase de el, ceea ce însemna că, până la urmă, speculațiile lui privitoare la emoțiile femeilor autohtone erau corecte: cel puțin femelele acestei specii prezentau anumite rudimente de umanitate! ”Mulțumesc!”făcu Lamyr, ca și când ar fi vrut să îi spună că i-a părut bine că a cunoscut-o. Directorul Academiei Militare Imperiale știa că în societatea ultra-informatizată și “dez-depărțitoare” a wuanilor necesitatea întrevederilor personale se diminuase considerabil și, pe undeva, chiar acuplarea lui fusese o figură de stil. Iar din moment ce însăși Imperatoarea îi ceruse o întrevedere însemna că urma să se întâmple ceva de importanță vitală, ceva care avea să îi marcheze viața într-un mod ireversibil. De regulă, un mascul care nu făcea parte din suita personală a lui Ishtar și căruia i se ceruse să o vadă nu putea să tragă decât o singură concluzie din aceasta, anume aceea că urma să o insemineze pe Imperatoare, fapt care constituia suprema onoare pentru un cetățean imperial de sex masculin, dar și ultima acțiune a vieții lui. Toți fertilizatorii imperiali erau uciși pe durata actului sexual sacru. Aproape nimeni nici nu știa cum arată Imperatoarea și, deși toți wuanii purtau genele ei, Ishtar aparținea, de fapt, unei alte specii, o specie ancestrală, din materialul genetic al căreia fuseseră modelate aproape toate speciile inteligente din Galaxie. “Oare performanțele mele sexuale au fost mai bune decât oficiala blondă m-a lăsat să înțeleg?”pufni el amuzat de tragicomicul unei astfel de posibilități. Pe de altă parte, o asemenea explicație nu era deloc plauzibilă, nu cât timp fusese introdus în programul guvernamental de hibridizare inter-specifică. “Sau să înțeleg că deznodământul misiunii din sistemul Astl a fost unul nefericit, motiv pentru care Ishtar, pentru care această expediție era mult mai importantă decât a lăsat să se înțeleagă- fapt care, de altfel, nici nu ar fi surprinzător având în vedere că aceasta comporta o călătorie în timp într-o zonă de interes militar- mă consideră direct răspunzător și dorește să-mi rezerve o pedeapsă exemplară?” Oricum, nu era decât o singură cale să afle și Lamyr se precipită spre pista aero-spațială de pe partea opusă a acoperișului clădirii. În timp ce urcă în aero-vehicul, fiind mirat să afle că pilotul știa deja unde trebuie să-l transporte, își reaminti că singurul cetățean imperial de parte bărbătească care o văzuse personal pe Ishtar, ba încă o vedea în fiecare supra-unitate temporală standard, și care supraviețuise constant întâlnirilor, era Marele Oficiant Imperial, persoana care deținea suprema demnitate sacerdotală, însă posibilitatea ca tocmai el, un imigrant venit dintr-o lume primitivă și cu o mentalitate pe măsură, să fie propus pentru această funcție fără a avea vreo pregătire prealabilă era quasi-nulă. Aero-vehiculul cu propulsie anti-gravitațională se îndreptă cu viteză spre periferia capitalei wuane, zburând spre cartierul rezidențial imperial, protejat de o cupolă energetică și având un micro-climat propriu. Intrară în cea mai restricționată zonă imperială printr-una dintre ecluzele laterale, pentru a nu atrage atenția asupra importanței vizitei. Palatul era un edificiu impunător, având forma unei prisme hexagonale și era vopsit într-un negru intens, cea mai adâncă și mai pătrunzătoare nuanță de negru pe care o văzuse vreodată. Imaginile filmate ale Palatului Imperial nu erau în măsură să redea fidel splendoarea macabră a acestei mărețe capodopere arhitectonice și de inginerie militară. Zonele de la intersecțiile laturilor palatului se continuau cu turnuri atemporale, care prelungeau încă și mai mult, spre bariera energetică, înălțimea acestei clădiri de proporții colosale, atât de mari încât era vizibilă și de pe orbită. Crenelurile dispuse la intervale spațiale regulate accentuau caracterul paseist, istoric al fortăreței monarhice. Într-adevăr, palatul lui Ishtar arăta ca o cetate medievală pamânteană ale cărei magnitudini fuseseră augmentate până la dimensiuni care frizau incredibilul. Steagul imperial, reprezentând un șarpe verde pe fundal negru care-și devora propria coadă, simbolizând ciclurile cosmice recurente, era înfipt în vârful celui mai înalt dintre turnuri, care era ridicat în centrul clădirii. Turnul central însuși era un simbol sui generis reprezentând un cap de umanoid cu trăsături reptiliene, steagul imperial fiind montat exact în centrul capului basoreliefului din titan pentru a întări ideea renașterilor succesive, a eternității vieților și a renașterilor prin fapte. Forma de prismă hexagonală a palatului îl amuzase de la bun început pe încă ereticul Lamyr, el neputând să se stăpânească să nu compare edificiul cu un osuar al celor mai distinși dintre masculii wuani sau cu un stup în care nectarul se culege cu prețul vieții, știind faptul că orice bărbat invitat în dormitorul imperial urma să împărtășească aceeași soartă cu toți predecesorii lui, fiindu-i rezervată moartea cea mai dulce, moarte prin sex, dragostea ca moarte. Chiar modalitatea letală de reproducere avea un semantism metafizic prin ea însăși, deși Lamyr se îndoia că și acest lucru era unul intenționat ori că ar avea valoare estetică, asemeni turnului central sau culorii de spațiu sideral a construcției vizibilă din spațiul sideral. Aero-vehiculul asoliză pe una dintre pistele de pe acoperișul edificiului, acoperiș care se deschidea ca o corolă, impresie sporită de zidul metalic exterior, mai înalt cu câteva sute de unități spațiale standard decât clădirea propriu-zisă, cât și de turnurile și de crenelurile care izvorau din el, sfidând cerul. Clădirea în sine era o cavitate în interiorul unei cavități energetice protectoare, aflată, la rândul ei, pe o planetă a cărei forță gravitațională deformase continuum-ul spațio-temporal formând o altă cavitate, conținătoare, cavitatea gravitațională, așa cum numeau eufemistic wuanii orice corp ceresc. Ce simboluri mai apropiate de adevăr ale feminității ar fi putut să fi fost folosite pentru a sugera natura locului în care se aflau? De cum descinse din aero-vehicul Lamyr fu escortat de o duzină de wuane costumate în verde, culoarea uniformei Gărzii Imperiale, către o trapă din stânga pistei aero-spațiale. Coborâră pe o scară rulantă până ajunseră într-un hol larg, intens luminat, unde fu supus unei scanări electronice minuțioase, după care intrară într-un lift cilindric care urma să-i conducă către apartamentele imperiale. În pofida vitezei de deplasare voiajul descendent dură câteva sub-unități temporale standard. Lamyr știa că cea mai mare parte a construcției, oricum imense, se afla sub pământ. Probabil că intraseră adânc în mantaua planetară și de abia acum începea să simtă importanța momentului pe care-l trăia. “Ceea ce la exterior îți poate creea impresia unui stup, la interior se vădește ca fiind un furnicar!”remarcă Lamyr în cel mai autentic stil alogen, însă își păstră constatarea pentru sine, fiind convins că “amazoanele” care-l însoțeau nu ar fi fost deloc impresionate, și nici măcar curioase, să facă vreun schimb de impresii cu vreunul dintre invitații Imperatoarei. Într-un final ajunseseră la nivelul corespunzător, iar ușile automate ale cilindrului din metal și sticlă se dechiseră silențios. Pășiră într-un hol amplu și înalt, cu arcadele boltite, asemeni unei catedrale bizantine de pe astrul lui de obârșie. Traversară camera în tăcere, timp în care Lamyr admiră sculpturile care flancau culoarul central, cele mai multe dintre ele fiind realizate din piatră, în special din marmură. “Ca într-un cavou, exact ca într-un loc în care timpul și virilitatea își pierd importanța!”gândi Lamyr. Observă că formele lapidare erau orânduite într-o secvențialitate temporală, fiind o variantă sculpturală a arborelui filogenetic al speciei wuane. Monștrii, în parte avieni, în parte saurieni, care flancau ușa de la intrare făcură locul unor plăsmuiri zoomorfe tot mai spiritualizate, totul culminând cu formele umanoide care delimitau ultima jumătate a încăperii, în varietăți din ce în ce mai apropiate de cea a celor pe care și-i însușise ca fiindu-i concetățeni. Observă că o bună parte a sculpturilor lapidare era aliniată puțin mai în spate, indicându-i derivații genetice pornite din trunchiul filogenetic wuan. Nu mică îi fu surpriderea când identifică, în ultimul sfert al holului, într-un colț ca de penitență, o reprezentare sculpturală care semăna izbitor de mult cu homo sapiens sapiens. Se simțea de parcă s-ar fi aflat într-un templu al zeilor, într-un pantheon extra-mundan ca orice locaș sacru, de altfel, în care, însă, în loc să fie expuse spre a fi venerate reprezentările sensibile ale divinităților supra-sensibile, se puteau admira replicile fidele ale majorității formelor de viață inteligente din Galaxie. Holul se termina aproape la fel cum începuse, culoarul fiind flancat de formele mai puțin expresive ale unor simieni și avieni primitivi, dispuși la câțiva pași în spatele liniei invizibile pe care erau aliniate reprezentările aparținând genei wuane pure sau ușor hibridizate. Ușile uriașe care asigurau trecerea spre compartimentul următor glisară lateral, deschizându-le drumul către Sala Tronului. Aceasta era o încăpere gigantică, aflată în ton cu restul construcției și cu stilul matusalemic care definea întreg Palatul Imperial. Camera avea peste 50 de unități spațiale standard înălțime, iar pereții perfect rectilinii își accentuau verticalitatea grație stâlpilor metalici de susținere, ale căror extremități superioare se deschideau, fiecare dintre ele, în mănunchiuri de câte opt ramificații asemănătoare rețelei sangvine a corpului uman și care se împlântau în tavanul din diamante al majestuoasei Săli a Tronului Imperial. Tavanul era concav, aidoma unei catedrale de pe lumea de origine a lui Lamyr, element architectural care suplimenta senzația de grandoare a sălii și prezenta o hartă în relief a Zidului lui Ishtar, multiplu al Galaxiei numit de către congenerii oaspetului imperial, parcă într-o ironie a vieții, Marele Zid. Pereții susțineau monitoare gigantice care înregistrau în timp real imagini cinetice din toate colțurile Imperiului. În dreptul ușii de la intrare străjuiau două femele gigantice, aparținând unei specii hibride, în parte wuane, în parte nemiene, o rasă mamaliană evoluată din carnivore terestre de mari dimensiuni și asemănătoare leilor de peșteră eurasiatici ai preistoriei Pământului. Întreg tabloul risca să se transforme într-unul supra-realist, Lamyr simțind nevoia să clipească din ochi spre a se obișnui cu întunericul supra-luminos al succesiunii de revelații high-tech și anistorice. Sau poate că fusese doar un gând transmis telepatic, intenționat ori nu, de felinele reptiliene din pragul sublimei uși și care, dacă ar avea astfel de aptitudini mentale, probabil că s-ar amuza de perplexitatea lui de moment în cazul în care aceasta nu era suficient de vizibilă oricum. Câțiva androizi utilitari reglau monitoarele care substituiau tablourile care s-ar fi găsit într-un palat de pe lumea natală a lui Lamyr. În partea opusă a sălii se afla tronul imperial, precedat de un șir de douăsprezece trepte din marmură neagră și flancat de un detașament de wuane îmbrăcate în verdele crud al Gărzii Imperiale. Tronul era neocupat deoarece Imperatoarea nu-și făcuse încă apariția. Însoțitoarele lui Lamyr îi recomandară să îngenuncheze la baza treptelor în așteptarea apariției Persoanei Imperiale. Lamyr se conformă și, pentru a-și îndulci așteptarea, cercetă tronul care constituia, mai presus de orice altceva, simbolul puterii politice absolute de la nivelul Galaxiei. Era modelat din diamant stralucitor și transparent într-o etalare nedisimulată a opulenței și a puterii imperiale. Oricum, atât timp cât acest loc avea un număr extrem de restrâns de vizitatori, iar forța financiară a Imperiului Wuan era virtual nelimitată, detaliile estetice sau aprecierile de ordin ergonomic sau economic deveneau deja inutile. Brațele tronului erau ornate cu două basoreliefuri gemene care reprezentau două reptile înaripate, cu ciocurile deschise, din care li se zăreau dinții zimțați, de mamifer. Aripile le erau întinse, ca și cum s-ar fi pregătit să decoleze în înaltul cerului, trădând o anvergură impresionantă în cazul în care scala la care fuseseră plămădite era cea la care se gândea Lamyr. Perechea de ființe primitive îi evocă musafirului monarhic imaginea personajului mitologic Tiamat. La un moment dat segmentul terminal al sălii, care se afla la un nivel mai înalt, conferind tronului și zonei limitrofe lui aspectul unui amvon, începu să se miște deconspirând structura modulară, de jucărie a unei super-ființe, a acestei părți a Sălii Tronului. Podeaua începu să se deplaseze, straturi suprapuse de metal rearanjându-se, făcând loc altora sau generând spații libere. Când mișcările tectonice ale încăperii încetară Lamyr constată că tronul, care era oricum impresionant prin mărimea lui, impresia vizuală fiind amplificată de duzină de trepte de marmură care-l separau pe verticală de restul sălii, se deplasase în spate găsindu-se acum în mijlocul unei piscine pline cu apă. Câteva pleoscăituri ritmice îi confirmară faptul că cineva se afla în piscina ascunsă până atunci în podeaua amvonului sălii. O coadă groasă și neagră, cu aspect de tentacul și acoperită de solzi aspri, se înfășură de jur-împrejurul unuia dintre brațele tronului. Ca din întâmplare, apendicele gigantic sugrumă gâtul reptilei cu însușiri mamaliene, aviene și sauriene care decora brațul tronului. Două mâini enorme, de circa două unități spațiale standard lungime, se prinseră cu nădejde de celălalt braț al tronului care, dacă nu ar fi fost montat în marmura neagră din care era durată podeaua atolului din centrul bazinului, mai mult ca sigur că s-ar fi prăbușit. În clipa următoare o siluetă extrem de înaltă și relativ subțire se sui pe tron, privindu-l pe Lamyr cu patru perechi de ochi dispuși între nări și urechi, asemeni unor sprâncene ceva mai generoase. Ishtar, dacă aceasta era Imperatoarea, avea o înălțime de circa cinci unități spațiale standard, șase brațe, două picioare, o coadă interminabilă care se prelungea mult în bazinul din spatele tronului și un cap enorm, de ceafa căruia erau conectate o serie de cabluri subțiri. Lamyr bănuia că aceasta trebuia să fie unitatea centrală a Arhivei Imperiale, însăși Persoana Imperatoarei Ishtar. “Inteligență artificială în cel mai autentic sens al cuvântului, numai că nu este blondă!”nu se putu abține să nu chicotească Lamyr, deși era conștient că era departe de a fi fost absolvit, cu alte cuvinte, încă nu aflase de ce fusese chemat acolo. Două perechi de sâni enormi se profilau de sub costumul de baie alb al Imperatoarei, care era constrânsă să poarte o culoare pe care probabil că nu o agreea, însă care îi era necesară din motive de decență. Brațele ei sauriene se continuau cu mâini cu șase degete subțiri care se terminau cu gheare lungi și erau inter-conectate prin membrane inter-digitale. Lamyr constată cu stupoare că oricare dintre extremitățile ființei din fața lui l-ar fi putut transforma într-o clipă într-un morman reciclabil de carne, sânge, oase și dejecții și nu reuși să-și dea seama de ce asociase până atunci numele lui Ishtar cu delicatețea, iar puterea politică cu voia destinului, cât timp Ishtar se dovedea ca fiind, atât la propriu cât și la figurat, însăși întruparea forței imanente care guvernează lumile. ”Ridică-te, Lamyr!”șuieră Ishtar, dezvăluindu-și incisivii lungi și ascuțiți care ar fi îngrozit orice prădător din perioada glaciațiunii teriene. ”Te-am chemat pentru că avem probleme serioase!” ”Ce s-a întâmplat, Majestate?”rosti Lamyr într-un mod reflex, nemaiștiind cum gândurile i s-au adunat sub forma unei întrebări. ”Echipajul misiunii din sistemul planetar al stelei Astl a fost deviat de pe traiectoria lui spațio-temporală! Mă găsesc în incapacitatea de a analiza posibilitățile factuale asociate acestei expediții, ceea ce înseamnă că nava crono-spațială a excedat, cumva, Universul pe care îl pot controla, lumea mea, deci continuum-ul spațiu-timp hexa-dimensional. Aceasta nu poate avea decât o singură explicație: nava lui Nwpann a ricoșat într-un alt ciclu cosmic, deși primise instrucțiuni de se deplasa într-un moment de timp bine determinat, ceea ce înseamnă că cineva, într-un mod deliberat, a proiectat-o în afara ciclului cosmic în care trăiesc eu! O singură rasă ar fi putut să fie capabilă de acest lucru!”declamă Ishtar ultima frază. “Rasa celor care creează lumi după voința lor, Genitorii!” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy