agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3367 .



Cum v-ați pregătit pentru sfârșitul lumii?
prose [ ]

Compilation: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2011-05-23  | [This text should be read in romana]    | 



- Bună ziua! Suntem de la televiziunea PROȘTIDAMULÞI TV. Facem un sondaj de opinie. Am dori să știm cum v-ați pregătit pentru sfârșitul lumii. Știți că s-a anunțat pentru mâine, la ora 4 fix.
- Bună ziua! Păi, cum să mă pregătesc, domnu’? Ia priviți! Tocmai am ieșit din coafor. M-am făcut permanentă…
- Adică… veșnică?
- Nu, domnule! La păr. Ce mă iei cu veșnicia? Apoi, mi-am făcut manichiura și pedichiura, m-am epilat cam peste tot, hi,hi, hi, să nu mă-ntrebați pe unde, că mă-nroșesc!
- Doamnă, iertați-mă, nu vă-ntreb, dar mai contează? Vreau să spun, dacă tot vine sfârșitul, mai are vreo importanță cum arătați?
- Păi cum să n-aibă, domnule? Cum să mă găsească sfârșitul lumii nepregătită, necoafată, nenimica? Și dacă vine televiziunea să filmeze-n direct? Eu cum s-apar? Vrei să nu „dau bine” pe sticlă?
- Doamnă, dacă vine sfârșitul, cum să mai vină televiziunea, e…
- Taci, domnule! Că vă băgați nasul peste tot. Nu mai poate omul să petreacă sfârșitul lumii de voi! Lăsați-mă că am treabă! Mai sunt câteva ore și eu de-abia am început pregătirile.

A doua zi.

- Alo, Protecția Consumatorului? Bună ziua! Vreau să fac o reclamație.
- Vă ascultăm.
- Vreau să-l reclam pe idiotul ăla care-a prezis sfârșitul lumii. Fix la ora 4.
- Ã… stați puțin, că nu-nțeleg. Despre ce-i vorba?
- Cucoană, mata ești sărită de pe fix? N-ai știut că vine sfârșitul lumii? Nu te-ai dus și tu, ca toate femeile de bun simț, la coafor, să te pregătești, să nu te găsească sfârșitul lumii ca pe o maimuță nepieptănată?
- Doamnă, eu sunt pieptănată mereu…
- Problema dumitale dacă aștepți sfârșitul lumii în fiecare zi!
- Și-apoi, eu am de muncă, n-am timp de pregătiri din astea excentrice. Spuneți ce doriți!
- Doresc să reclam pe ciocoflenderu’ care m-a mințit. Păi eu m-am dus degeaba la coafor? Și să-i cer daune. Eu am cheltuit o avere să mă duc la stilist să m-aranjez, mi-am cumpărat rochie de seară, că așa se anunțase, că vine noaptea… am cheltuit banii de înmormâmtare ai soacră-mii, c-am zis că ce mai contează, și maimuțoiul ăla m-a-nșelat? Dacă nu știe să calculeze, ce caută la televizor să mintă oamenii de bună-credință?
- Doamnă, ce ați vrea să facem noi? Cine v-a obligat să-l credeți? Dacă eu vă spun acum că mâine vine Vlad Þepeș și vă servește câte-o țeapă la toți ăștia care n-aveți altă treabă decât să vă pregătiți de sfârșitul lumii mai ceva ca de bal mascat, mă credeți?
- Normal că nu! Cum să te cred? Dumneata îmi spui la telefon, nu la televizor. Telefonul nu-i o sursă de încredere.
- Și televizorul este…
- Normal!
- Atunci să vă rezolve televizorul problema! Nu-i de competența noastră.
- Ia mai taci, și nu-ți mai ascunde incompetența pe după Vlad Þepeș! Notează mai bine ce pretenții am! Ãla să-mi dea 900 pentru rochie, 200 pentru coafor, 500 pe lună șomajul, că mi-am dat demisia; am zis că nu-i ocazie mai nimerită să-i spun șefului meu tot ce-aveam pe suflet. I-am zis-o, i-am trântit cheile pe masă și-am plecat în trompă.
- Bine că nu în saxofon!
- Na! Tâmpitu-ăla care-a greșit calculele m-a lăsat și fără servici, fi-i-ar aritmetica să-i fie! Cum o fi trecut ăsta clasa, domnule? Eu ce mă fac acum? A, cred că știu! Ce idee mi-ați dat! Mă duc la șeful televiziunii ăleia, PROȘTIDAMULÞI TV, că am apărut “pe sticlă” și cred că aveam o față convingătoare, că doar ieșisem din coafor. N-o să mă lase pe mine de izbeliște domnul Ban Păcălicescu, doar e idolul și părintele nostru, al celor… mulți. Vă văd eu p-ăștia puțini, care vă dați de-a rostogolu’ cu munca, ce-o să faceți când o să-l punem președinte! Aha, așa fac. Și-mi iau și-un ghioc și m-apuc să le ghicesc oamenilor unde-o să-i găsească sfârșitul lumii și cu cine. Ha, haa, ce idee bună! Mulțumesc, doamnă, mulțumesc! Sunteți cu adevărat minunați, voi, ăștia de la Protecția Consumatorului!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!