Londra. 19.45 GMT.

Începe să se lase ceața.

John îl întîlnește pe Steve în Cutty Sark. John este avocat. Steve nu e.

Dungile de pe costumul lui John sînt late, în ton cu bleumarinul umbrelei atîrnată lejer de braț si pălăria. Ochii lui John se plimbă atent peste mulțimea de sîmbătă seara a pub-ului. Vede o pereche de urechi cunoscute. Steve are urechile mari, întotdeauna a avut urechile mari, imposibil de ignorat. Ceafa lui este un guleraș de piele roșie revărsată peste gulerul cămășii roz. Are sacoul în carouri și panatlonii kaki dintotdeauna. Steve privește pe monitor reluarea meciului dintre Mancheter United și Chelsea. Geanta lui din piele roasă se odihnește îngrămădită între picioare.

John inspiră adînc de cîteva ori în ușa pub-ului îndreptîndu-se cu pași rari și apăsați spre posesorul perechii de urechi a cărui voce se răspîndea generos în aerul serii.

Steve: „..și atunci am strigat din tribună spre Owen: You’ll neeever plaaaay for Englaaaand! La care...
Joooohn! Mă bucur să te văd!! Erai cam serios la telefon dar văd că arăți bine! Nu te-am văzut de-un car de timp. Ce mai faci? Cum îți mai merge? Cîți ai mai băgat la zdup? Huh? Ce mai e nou? Copiii? Hellen? Jack merge în picioare? Eeee, stai, să vezi cînd începe să meargă va trebui sa faci tot felul de modificări la ușile dulapurilor, acum e lege, pînă și la DVD-player trebuie să pui o chestie de protecție și mai ales la toaletă, cică recent un copil a fost găsit inconștient cu capul în WC pentru ca mamă-sa fierbea un ou și uitase să închidă ușa la baie. Wow, și costumul : lasă-mă să ghicesc: Boss? YSL? Calvin Klein! Nu, nu-mi spune chiar acum două zile am trecut prin Blue Water! Ai auzit? Au deschis acolo un nou Apple Store spre care de fapt conduceam aseară cînd m-ai sunat însă eu..

John: „Bună, Steve!” Spre barman: „Două beri vă rog.”

Steve: „..eram deja pe A2 și mi-am închipuit că este ceva relevant conversației pe care am avut-o acum două săptămini, chiar înainte de a pleca în Brighton unde am avut conferința cu belgienii, pe care îi contactasem în prealabil prin ‘conference-call’ despre ultimul nostru produs care deja face furori în Danemarca si Finlanda dar din cauza acumulatorului pe care îl uitasem la Liz în birou..”

John: „..și alune vă rog. Două pungi.”

Steve: „ ...a trebuit să-l sun pe Fred care are un laptop din aceeași generație și de curînd și-a luat și accumulator nou însă, nu a intrat la al meu deci pînă la urmă a trebuit să sun din nou la oficiul central să-i rog pe ei să mă rezolve cumva. Eram disperat! Îți închipui? Fără laptop ori telefon - doar mă știi - sînt un om mort ..”

Steve soarbe adînc din bere. Aruncă în gură un pumn de alune pe care le crănțăne încet. Își reașează umbrela pe muchia mesei. Umbrela se bălăngăne pentru un moment apoi se oprește în poziție perfect verticală.

Steve: „...deși uneori mă gîndesc că aș putea lua o pauză, știi? Un weekend în Tenerife sau Algarve, sau chiar un drum în Cornwall nu mi-ar strica. Sînt locuri superbe în Cornwall mai ales în nord spre Tintagel, au ăia niște *‘cornish pasties’ mortale deși sudul este mai șic, odată am trecut prin Foey, ți-am spus? Era înainte să ne mutăm, apropos de casă. Mai ții minte ușa din spate?..”

John ridică paharul, îl dă peste cap. Pe monitor mingea intră în plasă. 1-0 pentru Manchester United.

Steve: „ ..Ușa care scîrțîia și ieșise din țîțîni de cîteva ori cînd Marcus a dat cu mingea? Cu mingea pe care i-o cumpărase Claire de Crăciun și pe care uitasem să o ascund și a găsit-o chiar în ajun cînd veniseră socrii cărora le oferisem tarte cu spanac că ei sînt vegetarieni și în frigider oricum nu mai era loc decît pentru curcan, sosul de afine și varza de Bruxelles deoarece a doua zi trebuia să plecăm în Rochester la sora prietenei lui Grace, ba nu, la sora prietenei prietenei lui Grace unde urma să facem Crăciunul cu familia din partea tatălui ei care deși pensionar se recăsătorise de curînd cu o femie cu 13 ani mai tînără ca el și am înțeles că au chiar de gînd să plece într-o călătorie în jurul lumii: ce oportunitate să vezi lumea! chiar mă gîndeam..”

Urechile lui Steve sînt roșii. John mai cere o bere și o pungă de alune.

Steve: „..cînd ai încercat să mă suni acum două seri și eram pe M25 tocmai intrasem în depășirea unei rulote, de fapt era un V8 și mi-am adus aminte de călătoria spre Isle of White! Cînd am dormit pe jos în dormitorul de fete și am cîntat la trombon pentru casa de bătrîni! Apropos de casă..”

John se uită la ceas. Este 20.45. Mută umbrela pe colțul scaunului. Așază pălăria deasupra. Pe monitor se aleargă. Mai ia o alună. Ridică paharul și înghite cu sete.

Steve: „..uitasem să-ți spun și chiar mă gîndeam că dacă mă mai suni am să te rog să-mi împrumuți bormașina. Are și Craig una dar este un Black & Decker antic, ultima oară cînd am folosit-o am scăpat-o din mînă, mi-a căzut peste picior și mi-am fracturat degetul mare la stîngul, deși nu a durut pe moment pînă la spital mă umflasem pînă la genunchi și mi s-a făcut morfină și antiinflamatoare. Bună morfina! Era și o ambulanță nouă, si toate camerele de viteză de pe M25 se aprindeau în urmă ca artificiile, și..”

John își privește ceasul, pălăria, umbrela, urechile lui Steve apoi monitorul. Mai cere o bere. Manchester United mai bagă un gol.

Steve: ”..chiar mă gîndeam că așa repede nu am mai mers cu nici o mașină decît atunci cînd eram pe M1 și ne grăbeam să prindem spectacolul din Oxford, ți-am spus de spectacol nu? Cel cu fetele din Tailanda? Care de fapt erau băieți îmbrăcați în fete? Phew, ce show..asa femei faine nu am mai văzut de cînd eram în ultimul an la Westminister Uni, cînd Ms Biggles a organizat o paradă a modei cu un grup de ‘exchange students’ din Europa de est, una și una, toate mascate precum la festivalul anual venețian, unde, nu am ajuns anul ăsta din cauza gripei pe care am făcut-o în Iulie însă la anul..”

Steve își scoate ceasul de la mînă apoi îl pune la loc. Începe a treia bere privind urechile lui Steve.

Steve: „..chiar uitasem să-ți spun că am resușit să cumpăr bilete la Olimpiadă de pe Ebay nu mai știu dacă este pentru înot sincron sau aruncarea cu ciocanul dar cui îi pasă, îți inchipui? Voi fi în tribună poate mă vei vedea la televizor deși, dacă mă gîndesc bine ar trebui să iau și un televizor nou, un plasma screen, un Sony..”

Steve își scoate o mentosană. Își privește umbrela, adună o scamă de pe pălărie. Își verifică mobilul: semnal 0. Privește spre monitor, Chelsea - 0.

Steve: „..cum am văzut în ultimul anunț din Daily Mirror unde spuneau că primești 25% reducere dacă te hotărăști să cumperi pînă în Decembrie, oricum în Decembrie sîntem faliți, băgăm toți banii în cadouri, brad și curcan ar fi poate mai bine să aștept pînă în Ianuarie cînd sînt reduceri peste tot. Mi-ar trebui și un telefon nou, hei, văd că ai Iphone 4. Ți-ai descărcat Angry birds? Sau Tetris? Dar Square Four? Îmi trebuie un smart-phone cu acoperire bună înțelegi? Ceva convenabil la preț cu internet, GPS, mp3, email la care pot fi contactat 24/7 chiar și în Scoția, unde s-ar putea să deschidem o filieră nouă undeva lîngă Lochgoilhead, acolo nu tu mașini nu tu țipenie de om toți depind de telefonul mobil, dar toți.”

John: „Trebuie să ies puțin.” – John se îndreaptă cu telefonul în mînă spre ușa pubului și dispare în noapte.
Steve ia o gură de bere din paharul plin, crănțăne o alună. Caută telefonul în geantă.

Pe monitor mingea intră în slow-motion în plasă: Chelsea marchează. Din tribune se aude: ‘You’ll neeeever plaaaaay for Englaaand!’
În ferestre ceața se lăsa grea.


< PING> Ecranul telefonului se luminează. Steve zîmbește (Claire trebuie să fi uitat iar să-și ia țigări) se scarpină la urechea stîngă.
SMS de la John:
“Steve, ne-a murit mama. Înmormîntarea e joi la 11.00 am la cimitirul din Brockley. Fii tare.”








*Cornish pasty = specialitate culinară specifică regiunei Cornwall, Marea Britanie.