Aici e mâna, foarte aproape este piatra, un tricolor căzut, câteva lozinci și multe, multe strigăte. Dincolo de ele strălucesc geamurile galbene, în locuințe ard becuri economice, câte unul pe holul fiecărui apartament. Jandarmii trăiesc împreună cu protestatarii din Piața Universității, sunt vecini și săraci, câțiva pensionari uitați de Dumnezeu, doi strungari reorientați profesional acum vânzători la McDonald’s, restul șomeri.

Vânătăile ard și junghiul e viu, genunchii sunt moi, în stomac un bondar își face de cap, cere mâncare, în jurul încheieturilor ard urme de brățară, cartierul e plin de răni. Tot mai plecați românii își cumpără pâinea, îi trage pământul, foamea și frigul. E șase și un sfert, la televizor președintele anunță că țara o duce bine, are cea mai mare creștere economică din Europa. De la fabricile de steaguri ni se trage progresul, că românul e patriot, în fiecare lună își cumpără tricolor, îl arborează la balcon, ziua drapelele fâlfâie la toate etajele.

Piatra e tot mai aproape de mână, vitrina cu parizer lucește ca oglinda unui lac într-un vis, vine bondarul și-ți intră în cap, cu trupul plecat faci palmele pâlnie la ureche și asculți. Dincolo de piatră e mulțimea din Piața Universității, întunecată și confuză, ca noaptea cea mare, niciun bec la ferestre. Vuietul cizmelor de jandarmi se apropie, noaptea nu mai sunt români, au derogare prezidențială, liberi la bastoane, liberi la aruncarea cu piatra.

Ofensivă-defensivă-ofensivă. Oamenii gonesc, gâfâie bătrânii, cad, se sufocă, primii jandarmi calcă pe ei, vin mașini de la SMURD și dube blindate, în urechi se zbate zarva și tropăitul de cizme. Durerea dispare și foamea și vitrina cu parizer e spartă. Nu mai sunt jandarmi, doar țapi cu ochi de foc, copitele lor lovesc și coarnele lor ating pavajul străzii. Piața Universității este salvată, e goală și în siguranță, vocea lui Vali Sterian e îngropată din nou sub dale, prinții din Dorobanți pot să-și plimbe în voie fetele în BMW-uri.

Piatra tace când o atingi, în palmă e mută și nerăbdătoare, brațul ia avânt și pleacă, cu boltă pleacă, lovește și cade, așteaptă următoarea cursă, următoarea direcție.

A căzut un țap, jandarmii cheamă SMURD-ul și pleacă mai departe, lovesc cu bastoane, țapii aleargă țapi în numele democrației, mâine? mâine e altă zi, lucrătorii de la Salubritate își fac treaba, jandarmii și protestatarii sunt iarăși români, sunt iarăși vecini, beau din același pet bere și arborează steaguri la balcoane.

La televizor președintele spune că-i bine, vitrinele au brânză, carne, ouă, salam, populația nu! nu are vânătăi, bătrânii noștri nu arată ca niște hârtii mototolite, nu există țapi, nici maidanezi, iar politicienii sunt sfinți. Avem în schimb femei made in Moldavia, din vina lor se scufundă vapoarele grecești, se depreciază moneda euro și scade nivelul de trai. Nu președintele, nu politica, româncele poartă întreaga responsabilitate pentru scăderea natalității, nu mai stau capră, au fițe și vor portocale.

Piața Universității e liberă, se circulă normal, în țară e liniște și tot mai puțini români, au plecat în Diasporă și în cimitire, cincinalul viitor vom avea încă o sută de Mall-uri și zece Km de autostradă, iar pământul românesc va înghiți cea mai modernă cianură la Roșia Montană.

E șase și un sfert, la televizor președintele țării prezintă buletinul de știri.