agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-11 | [This text should be read in romana] |
Ivan Petrovici Asan s-a născut pe 26 august 1948, exact la doi ani după ce primul ministru Ivan Ivanovici Bagrianov a declarat neutralitatea Bulgariei și, concomitent, a trimis o delegație la Cairo, pentru a începe convorbiri separate de pace cu Marea Britanie și Statele Unite, care să permită intrarea trupelor acestor state prin frontiera cu Grecia, înainte ca Armata Roșie să invadeze țara, trecând Dunărea dinspre România. Dar, de ce se temeau oficialitățile sofiote nu au scăpat. Pe 2 septembrie 1944, la presiunea Partidului Muncitoresc Bulgar, s-a format un nou guvern condus de Konstantin Vladovici Muraiev, membru al Partidului Uniunea Populară Bulgară, care, imediat, pe 5 septembrie a abolit toate legile antisemite, iar pe 8 septembrie a declarat război Germaniei hitleriste. De parcă nu ar fi fost destul, pe 5 septembrie Uniunea Sovietică a declarat război Bulgariei. Pe 9 septembrie, când Armata Roșie întrase deja în nord-estul țării, Frontul Patriei (format din Partidul Muncitoresc Bulgar, Partidului Uniunea Populară Bulgară, Partidul Social-Democrat Bulgar, aripa largă, și gruparea militară "Zveno") a venit la putere, formând un nou guvern condus de generalul Kimon Gheorghiev Stoianov, membru "Zveno". Până în 1989, acest eveniment a fost denumit de oficialii vremii drept revoluție, după care a fost reconsiderat, devenind lovitură de stat.
*** Petar Kaloianovici Asan, tatăl lui Ivan, se mândrea că este de spiță nobilă, din neamul AsăneÈ™tilor. ÃŽntr-o zi, când tocmai se întorsese de la Veliko Târnovo, capitala celui de Al Doilea Þarat Bulgar între 1185 È™i 1393, unde fusese făcut pionier într-un cadru festiv, Ivan È™i-a auzit tatăl vorbind despre istoria familiei: - Printre strămoÈ™ii familiei noastre se numără È™i È›arii celui de Al Doilea Þarat Bulgar. - Ce sunt È›arii? - Þarii au fost conducătorii unor state slave. Numele de È›ar vine de la Caesar, un împărat care a domnit acum circa două mii de ani la Roma, capitala Italiei de azi. Al Doilea Þarat Bulgar, denumit È™i Þaratul Vlaho-Bulgar, a existat între anii 1185 È™i 1396, având primii È›ari pe fraÈ›ii AsăneÈ™ti: Ivan, Petru È™i Kaloian, care au domnit în această ordine. Ei au fost de origine valahă. - Valahia este o È›ară? - Valahia a fost o È›ară vecină cu Bulgaria, la nord de Dunăre. S-a numit în unele documente Ungrovlahia, dar È™i Muntenia sau Þara Românească. ÃŽn prezent este o provincie în cadrul României. Þaratul Vlaho-Bulgar, aÈ™a cum reiese È™i din denumire, a cuprins È™i Valahia. O dovadă a acestui fapt este È™i existenÈ›a numai în Bulgaria È™i România a tradiÈ›iei de a purta mărÈ›iÈ™or. - Numai în Bulgaria È™i România? - ÃŽn È›ara noastră mărÈ›iÈ™orul este un simbol al norocului. Pentru a avea baftă în acel an, oamenii care primesc mărÈ›iÈ™orul trebuie să-l poarte la piept începând din 1 Martie, până când văd prima barză, după care îl agață într-un pom. Dar, numărul berzelor s-a diminuat È™i, implicit, probabilitatea de a vedea o barză a devenit atât de mică, încât există riscul ca unele persoane să poarte la piept mărÈ›iÈ™orul până la… primăvara următoare, cu alte cuvinte să rămână nenorocit tot anul. Din acest motiv această datină a fost modificată corespunzător, în sensul că mărÈ›iÈ™orul trebuie purtat la piept numai până când oamenii întâlnesc un pom înflorit. Atunci se agață mărÈ›iÈ™orul de pomul respectiv È™i gata, norocul este asigurat până la primăvara următoare. - De ce mărÈ›iÈ™orul are firul format din două fire, unul alb È™i unul roÈ™u? - ExplicaÈ›ia este legată de un È›ar din neamul AsăneÈ™tilor È™i anume Ioan II, care a domnit între anii 1218 È™i 1241. Victorios în bătălia de la KlokotniÈ›a din 1230 contra despotului Teodor Lucas al Epirului, È›arul a dorit să transmită celor dragi vestea că este rănit. De aceea, el a înmuiat din loc în loc un fir alb în sângele lui, după care l-a legat la gâtul unui porumbel călător. Aspecte ale faptelor de arme ale acestui È›ar se găsesc pictate în Biserica "40 de martiri" de la Veliko Târnovo, care a fost capitala Þaratului Vlaho-Bulgar. - ÃŽn România mărÈ›iÈ™orul are aceeaÈ™i semnificaÈ›ie? - ÃŽn România mărÈ›iÈ™orul reprezintă declaraÈ›ia unui sentiment de iubire simbolizat de culoarea roÈ™ie, precum È™i deosebit de pur prin culoarea albă. - Þarii AsăneÈ™ti au fost valahi? - Părerile sunt împărÈ›ite între origini valahe È™i bulgare. Dar, în familia noastră se vorbeÈ™te bine româneÈ™te, deoarece Kaloian Borilovici Asan, bunicul tău, a studiat medicina la BucureÈ™ti. - La BucureÈ™ti? - La BucureÈ™ti, încă de pe 1 octombrie 1857, a luat ființă Școala NaÈ›ională de Medicină È™i Farmacie din Principatul Valahia. Pe 12 noiembrie 1869 a luat ființă Facultatea de Medicină în cadrul Universității din BucureÈ™ti, prima facultate de acest gen din România, noua denumire a Principatelor Unite, începând cu 10 mai 1866. Bunicul tău a început să studieze medicina pe 12 octombrie 1903, când a fost terminată clădirea principală, odată cu inaugurarea statuii lui Carol Davila, medic român de origine franceză, fondatorul acestei instituÈ›ii. - De ce a plecat bunicul tocmai la BucureÈ™ti ca să studieze medicina È™i nu s-a oprit la Sofia? - Din mai multe motive. ÃŽn primul rând, Facultatea de Medicină de la Sofia, prima din Bulgaria, s-a deschis mult mai târziu, pe 30 noiembrie 1917. ÃŽn al doilea rând, BucureÈ™tiul se bucura de un foarte bun renume privind calitatea învățământului. Apoi, capitala României este mai aproape decât, să zicem, Moscova sau Parisul. De asemenea, nu în ultimul rând, bunicul tău s-a gândit că va învăța repede limba română, deoarec avea un vocabular bogat de cuvinte valahe, transmise în familia noastră din moÈ™i-strămoÈ™i, el fiind din neamul AsăneÈ™tilor, nu-i aÈ™a? - Ce limbă se vorbea în Valahia de pe timpul Þaratului Vlaho-Bulgar? - Un amestec de limbă latină cu multe cuvinte dacice, slavone, maghiare È™i cumane. - Ce alfabet se utiliza în acea perioadă în Valahia? - Alfabetul chirilic, care a fost folosit până pe 10 februarie 1860, când a fost înlocuit cu alfabetul latin, una dintre multele reforme iniÈ›iate de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite. - De ce acest alfabet se numeÈ™te chirilic? - Deoarece a fost întocmit în 855 de cărturarul Chiril, pornind de la alfabetul glagolitic, un alfabet mai vechi, bazat pe literele mici ale alfabetului grec. - Este vorba de Chiril pe care îl serbăm în fiecare an, pe 11 mai, în aÈ™a-numita zi a fraÈ›ilor Chiril È™i Metodius, pe care noi îi considerăm bulgari? - ÃŽn această zi ei sunt serbaÈ›i în toate calendarele ortodoxe, iar, începând de pe 14 februarie 1880, Papa Leon XIII i-a menÈ›ionat în calendarul romano-catolic. Cei doi au plecat în Câmpia Panonică È™i Boemia, creÈ™tinând populaÈ›ia de acolo. De aceea, biserica ortodoxă de rit rus îi consideră "egali cu apostolii". Dialogul a încetat, deoarece Ivan nu a mai pus nicio întrebare. Avea nevoie de un timp pentru asimilarea celor discutate. *** Maria Tocomerovici Asana, născută Huhurez, mama lui Ivan, avea o biografie pe care Ivan a înÈ›eles-o mult mai târziu. Odată, pe când începuse să plătească cotizaÈ›ia de comsomolist, el a avut o discuÈ›ie provocată de mama sa, care i-a rămas bine întipărită în minte: - Tatăl meu, Tocomer Huhurez, a fost cetățean român, locuind la Horezu, localitate vestită în România pentru vasele de lut smălÈ›uit, frumos colorate, la care motivul decorativ principal este cocoÈ™ul. El a ajuns în Bulgaria ca voluntar, ca urmare a Decretului de Mobilizare Generală a Armatei din 20 iunie 1913, semnat de regele Carol I È™i de primul ministru Titu Maiorescu. Apoi, pe 10 iulie, România a declarat război Bulgariei, care deja, prin regele Ferdinand, declarase război Greciei È™i Serbiei, pe 16 iunie 1913. Urmare a semnării Păcii de la BucureÈ™ti din 10 august din acelaÈ™i an, România a obÈ›inut Cadrilaterul. Tatăl meu a ajuns cu armata la Balcic, unde a rămas vrăjit de frumuseÈ›ea litoralului Mării Negre. Acolo a cunoscut-o pe Sofia, o bulgăroiacă, de care s-a îndrăgostit, aÈ™a că după demobilizare, el nu s-a mai întors la Horezu. S-a angajat imediat la un român bogat, venit din BucureÈ™ti pentru a construi o pensiune pe malul mării. S-a căsătorit cu Sofia pe 10 octobrie 1914, în ziua când a decedat regele Carol I, despre care regina Elisabeta spunea că este atât de devotat obligaÈ›iilor statale pe care le avea, încât "își poartă coroana È™i în somn". M-am născut pe 8 august 1920, când, coincidență notabilă, a apărut pe lume È™i Mircea Grigore Lambrino, fiul prinÈ›ului moÈ™tenitor Carol È™i Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino. - Zizi Lambrino? - Zizi Lambrino a fost fiica generalului Constantin Lambrino È™i a Euphrosinei Alcaz, oameni bogaÈ›i, de viță nobilă. S-a căsătorit la Odessa pe 31 august 1918 cu prinÈ›ul Carol, care practic dezertase de pe linia frontului la inamicul rus. PărinÈ›ii lui, regele Ferdinand È™i regina Maria, nu au È™tiut nimic de această aventură, s-au trezit în faÈ›a faptului împlinit. Pe 8 ianuarie 1919 un tribunal bucureÈ™tean a considerat această căsătorie nulă, astfel că Mircea Grigore Lambrino a fost considerat copil nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei. Ai înÈ›eles? - Am înÈ›eles că atât Bulgaria cât È™i România au avut câte un rege cu numele Ferdinand. - Regii din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen nu aveau voie să se însoare cu românce, ci numai cu prinÈ›ese străine, de aceea a fost anulată prima căsătorie a prinÈ›ului Carol. Când m-am născut, tatăl meu a insistat să mă numesc Maria, în onoarea reginei Maria, supranumită de popor "Mama RăniÈ›ilor". ÃŽntâmplarea a făcut să o cunosc bine pe regină în 1924, când a venit la Balcic însoÈ›ită de un pictor, numit Alexandru Satmari, dacă nu mă înÈ™el. Era o femeie de o frumuseÈ›e rară, cu ochi albaÈ™tri È™i un păr ca spicul de grâu. S-au cazat la pensiunea noastră. După câteva zile a venit È™i prinÈ›ul Alexandru Barbu Știrbei, descendent din familia domnitoare Brâncoveanu, un om stilat, ca un englez, pe care regina îl sorbea din ochi. Se spune că prinÈ›ul Mircea È™i prinÈ›esa Ileana, cu ochi negri, nu ar fi copiii biologici ai regelui Ferdinand, cu ochi albaÈ™tri, ci ai prinÈ›ului Știrbei, cu ochi negri. - Mamă, eu am ochii albaÈ™tri, iar tu È™i tata aveÈ›i ochii negri. - Tu ai ochii mamei mele. - PovesteÈ™te-mi despre Balcic. - ÃŽn 1925, la ordinele reginei Maria, a început construcÈ›ia palatului de la Balcic, terminat în 1936. Tatăl meu s-a angajat ca portar la palat, iar mama mea ca bucătăreasă. Ne-am mutat în două din camerele construite deasupra porÈ›ii, denumită vila "Ghereta santinelei". Acolo am avut o copilărie fericită într-un decor de vis. - Parcă îmi povesteÈ™ti un basm. Nu te opri! - Palatul, denumit de regină È™i “Cuibul LiniÈ™titâ€, este, de fapt, o vilă mai mare cu pereÈ›ii albi, acoperită cu È›iglă roÈ™ie, fiind dominată de un minaret. Este ridicat aproape de mare, de cealaltă parte a plajei, pe trei terase, combinând stilul maur, mediteraneean È™i al caselor din Cadrilater. Interiorul palatului este extrem de modest, cu pereÈ›ii văruiÈ›i în alb, uÈ™i masive din lemn sculptat, mobilă puÈ›ină. Baia este placată cu marmură, având o cadă cioplită în piatră. Domeniul este întins pe 35 de hectare. ÃŽn final, el cuprinde mai multe elemente constructive, pe care le voi menÈ›iona în ordinea pe care o urmau toÈ›i invitaÈ›ii, un ritual impus de regină: 1. vila "Ghereta santinelei", 2. "Fântâna de argint", 3. "Grădina lui Allah", 4. vila "Săgeata albastră", 5. colÈ›ul "Magnolia", 6. piscina "Templul apei", 7. capela "Stella Maris", 8. "Izvorul sfânt", 9. "Grădina Ghetsimani", 10. aleea "Valul albastru", 11. "Digul", 12. "Curtea englezească", 13. "Cascada", 14. "Puntea suspinelor", 15. vila "Moara", 16. vila "Salon", 17. "Aleea vinului", 18. "Tronul reginei Maria", 18. "Aleea secolelor", 19. "Grădina labirintului", 20. "Mormântul reginei Maria", 21. vila "Gutman", 22. vila "Suita". ÃŽn prezent palatul este monument de patrimoniu cultural al țării noastre, iar domeniul a fost transformat în grădină botanică. Biletul costă câteva leve. Cine aruncă un ban în "Fântâna de argint" i se va împlini o dorință. - Mamă, aÈ™ dori să vizitez palatul într-o zi. - De ce? - Ca să arunc un ban în "Fântâna de argint". - Pot să È™tiu È™i eu ce dorință vrei să È›i se îndeplinească? - Să lucrez ca profesor într-o È›ară din Africa, a răspuns băiatul, surprinzând-o pe maică-sa. - De ce? - Numai aÈ™a voi avea destui bani pentru a vedea lumea. Mi-ar plăcea să ajung în America, dar È™i în China. - Când vei vizita palatul de la Balcic, pe partea laterală a scării care duce la capela "Stella Maris" să nu uiÈ›i să cauÈ›i o placă ascunsă de iederă, unica inscripÈ›ie în româneÈ™te, aproape È™tearsă de intemperii, care menÈ›ionează că palatul a aparÈ›inut reginei Maria. - Mai povesteÈ™te-mi despre Balcic. - Regina Maria nu se află înmormântată la Balcic. Corpul ei se găseÈ™te într-o criptă a Bisericii Episcopale din cadrul Mânăstirii Curtea de ArgeÈ™, acolo unde se găsesc mormintele regilor Carol I È™i Ferdinand I. Dar, din păcate, inima ei nu È™i-a găsit liniÈ™tea nici după moarte. DorinÈ›a reginei a fost ca inima ei să fie pusă într-o casetă de argint, care să fie înzidită în peretele capelei "Stella Maris". Când România a pierdut Cadrilaterul, inima ei a fost mutată în castelul din Bran, care a aparÈ›inut prinÈ›esei Ileana, pentru ca, după ce regele Mihai a fost nevoit să abdice, preÈ›ioasa casetă să ajungă într-o magazie din subsolul Muzeului NaÈ›ional de Artă din BucureÈ™ti. - De ce a dorit regina Maria ca inima ei să rămână la Balcic? - Palatul de la Balcic a fost idea ei, l-a iubit ca pe un copil, oricum mai mult decât pe Carol II, care o ura datorită presupuselor aventuri ale ei cu prinÈ›ul Știrbei. Acolo ea a organizat, încă din 1926, Universitatea Liberă "Coasta de Argint", unde au È›inut conferinÈ›e intelectuali de marcă ai epocii: Jean Bart, Gala Galaction, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Mihail Jora, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Ion Marin Sadoveanu, Pamfil Șeicaru, Tudor Vianu È™i mulÈ›i alÈ›ii. Istoricul Nicolae Iorga mi-a făcut o impresie extraordinară. Cu barba lui lungă, care compensa chelia largă, avea o figură plină de prestanță, de patriarh. ÃŽntr-o zi, stătea singur în cantina-restaurant, iar eu debarasam masa. El a început să mă întrebe cum mă cheamă, unde m-am născut, cine sunt părinÈ›ii mei, deoarece, zicea el, îl interesează cum au fost păstrate obiceiurile romane în zonele rurale. Când i-am spus că numele de fată este Huhurez, că tatăl meu este din Horezu, iar că bunicul dinspre tată avea prenumele Tocomer, Nicolae Iorga È™i-a mângâiat barba È™i ridicând un deget, mi-a È›inut o scurtă conferință. - Ce È›i-a spus? - Nu am înÈ›eles prea bine, doar am reÈ›inut că Horezu este denumire cumană, iar Huhurez È™i Tocomer sunt nume cumane. - Adică familia noastră are origini cumane. - Mi-a mai spus că pe tatăl lui Basarab I, întemeietorul Valahiei îl chema Tocomer. - Adică Basarab I a fost cuman? - Þin minte că Nicolae Iorga mi-a spus textual: "Basarab înseamnă în cumană fie «Izbăvitor», fie «Tatăl Cuceritorului». Poporul român, cu origini daco-romane, a avut o capacitate extraordinară de asimilare a popoarelor migratoare, inclusiv a cumanilor, care, după ce s-au aÈ™ezat în spaÈ›iul carpato-danubiano-pontic, È™i-au pierdut limba lor È™i s-au creÈ™tinat în marea lor majoritate. Basarab I a fost conducătorul providenÈ›ial, cu origini cumane, care a grăbit închegarea ca stat a Valahiei". - Regina Maria a avut origini străine? - Regina Maria a României s-a născut pe 29 octombrie 1875, în Kent, lângă Londra, È™i a decedat pe 18 iulie 1938, la Sinaia. Ea a fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg È™i Gotha, cel de al doilea fiu al reginei Victoria, iar mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Þarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Privitor la acest aspect, îți voi citi din testamentul de suflet redactat chiar de regină încă din 1933, pe când era la Balcic: "Þării mele È™i Poporului meu, când veÈ›i ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veÈ™nice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuÈ™i, din marea dragoste ce È›i-am purtat-o, aÈ™ dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniÈ™tea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără È™i neÈ™tiutoare, însă foarte mândră de È›ara mea de baÈ™tină, È™i am îmbrățiÈ™at o nouă naÈ›ionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieÈ™te, abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate că de mine vă veÈ›i aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele È™i dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Te binecuvântez, iubită Românie, È›ara bucuriilor È™i durerilor mele, frumoasă È›ară, care ai trăit în inima mea È™i ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă È›ară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veÈ™nic îmbelÈ™ugată, fii tu mare È™i plină de cinste, să stai veÈ™nic falnică printre naÈ›iuni, să fii cinstită, iubită È™i pricepută." - Mamă, de unde ai tu acest testament? - Eram o copilă È™i regina Maria m-a văzut jucându-mă lângă vila "Ghereta santinelei". M-a rugat frumos să citesc cu glas tare ciorna testamentului de suflet pe care tocmai îl redactase. Vroia să audă cursivitatea frazelor. Era foarte exigentă în tot ceea ce făcea. Drept mulÈ›umire, mi-a făcut cadou această ciornă câteva zile mai târziu. Iar eu am păstrat-o ca pe un suvenir de suflet al copilăriei mele fericite, de la Balcicul interbelic. - Mamă, mă gândesc încă de pe acum să-mi aÈ™tern pe hârtie viitoarele mele impresii de călătorie în Africa, unde sper să lucrez ca profesor. Dar nu È™tiu dacă voi ajunge să iubesc o È›ară străină tot atât de mult sau măcar la jumătate din iubirea reginei Maria față de România, aÈ™a cum reiese din testamentul pe care mi l-ai citit. *** Familia Asan avea o casă de vacanță risipită pe colinele È™i povârniÈ™urile din Kovacevici, localitate aflată în districtul Pernik, pe valea pârâului Svetlia, la 45 kilometri depărtare de Sofia. Acolo se deplasau AsăneÈ™tii vara, în perioada concediilor. Casa era tradiÈ›ională, cu două caturi, cu structura de rezistență din lemn, iar pereÈ›ii din piatră, văruită în alb, acoperită cu olane grele, cărămizii, orientată cu faÈ›a spre răsărit, cu un cerdac larg, din lemn, unde seara bărbaÈ›ii întindeau saltele din fân pentru a se bucura de un somn adânc în aerul tare al munÈ›ilor învecinaÈ›i Rila È™i Rodopi. Scara pentru accesul la etaj era afară, la un capăt al cerdacului. Lemnul vechi scârțâia lung la fiecare pas. Edificiul era împrejmuit de un gard înalt, din scânduri groase, etanÈ™e, pe capetele cărora se înălÈ›au, bătute în cuie, cruci negre, nu mai lungi de un cot, având numele răposaÈ›ilor familiei, scrise cu litere albe, destul de mari pentru a fi vizibile de pe uliță - obicei lugubru, prin excelență bulgăresc, nu pe placul AsăneÈ™tilor. Casa se afla pe o ridicătură a curÈ›ii, de unde se vedea aproape tot satul, mai bine zis, se întrezăreau olanele acoperiÈ™urilor în marea de un verde viguros, formată de coroanele merilor, perilor, nucilor, prunilor, corcoduÈ™ilor, caiÈ™ilor, piersicilor, zarzărilor – un peisaj paradiziac, când fructele ajung în pârg. De la poartă până la casă era o cărare cu piatră cubică mărginită de tufe îngrijit tunse de trandafiri, care umpleau văzduhul de parfum. UliÈ›a din faÈ›a casei, ca toate celelalte din Kovacevici, era mărginită de arbori fructiferi, întregind impresia de localitate-livadă. Kovacevici a devenit notorie, fiind localitatea unde s-a născut pe 18 iunie 1882 Gheorghi Mihailovici Dimitrov, personalitate emblematică a miÈ™cării comuniste bulgare È™i internaÈ›ionale. Kaloian Borilovici Asan, bunicul lui Ivan l-a cunoscut bine pe viitorul lider al Bulgariei. ÃŽntre ei a existat o rivalitate ca între copii. Cel mai mult se ciondăneau când jucau "nucile", un fel de bowling rustic. Fiecare punea un număr egal de nuci, de obicei câte trei, într-un cerc trasat cu un băț în colbul uliÈ›ei. Bila era o nucă învelită cu un strat de smoală pentru a deveni mai sferică, umplută cu pietricele mici pentru a avea inerÈ›ie suficientă È™i să scoată cât mai multe nuci din cerc, care intrau în posesia celui care le È›intise. Micul Gheorghi, de obicei, nu ieÈ™ea câștigător, dar făcea un scandal monstru, cerea nucile pierdute înapoi, pe motiv că el provine dintr-o familie săracă, de opt fraÈ›i, în numele unei "echități sociale". De atunci Kaloian Borilovici Asan a început să aibă despre Gheorghi o părere proastă, pe care nu a avut motive să È™i-o schimbe mai târziu. "Este un filorus convins", spunea el. Pe 22 noiembrie 1946, când fostul lui partener de joacă a ajuns prim-ministru al Bulgariei, păstrându-È™i totodată cetățenia sovietică, Kaloian Borilovici Asan, a exclamat în faÈ›a soÈ›iei: "N-am spus eu? Gheorghi este un filorus până-n unghii, È™i ce unghii! Nu va renunÈ›a niciodată la cetățenia rusă." Pe 2 iulie 1949, când Gheorghi Dimitrov a decedat în sanatoriul din Barviha de lângă Moscova, tatăl lui Ivan a mai exclamat o dată în faÈ›a soÈ›iei: "Moscova a căutat, Moscova a găsit!" După venirea la putere a lui Todor Hristov Jivkov, pe 4 martie 1954, care a permis critici voalate la adresa marelui lui predecesor comunist, metodă comună tuturor liderilor din țările partidului unic, bunicul lui Ivan obiÈ™nuia să vorbească despre Gheorghi Dimitrov citând un paragraf din nuvela "Să te ferească Dumnezeu de orbul care a început să vadă!" de Aleko Konstantinov: "Nu pe orbul adevărat, care È™i-a recăpătat vederea, îl dispreÈ›uieÈ™te bulgarul, ci pe cel care s-a ridicat din noroi datorită întâmplării, cel care parvine fără scrupule, pe cel ajuns într-o situaÈ›ie înaltă, dar pe care o murdăreÈ™te prin însăși prezenÈ›a lui". Mult mai târziu, a auzit la postul de radio "Europa liberă" un comentariu, care i-a întărit convingerea că Gheorghi Dimitrov, în calitatea sa de secretar general al Comitetului Executiv al InternaÈ›ionalei Comuniste, l-a susÈ›inut pe Stalin în Marea Epurare din rândurile Partidului Comunist al Uniunii Socialiste: "Pe 7 noiembrie 1937, la o recepÈ›ie organizată în vila comisarului poporului pentru apărare, Kliment Efremovici VoroÈ™ilov, «Cel mai mare sac cu rahat din armată», în opinia lui Nikita Sergheevici HruÈ™ciov, la care a participat È™i Dimitrov, Stalin a luat cuvântul È™i a spus răspicat: «Noi am unit statul într-o aÈ™a mare măsură încât, dacă o parte din el s-ar separa, ar fi dăunător nu numai statului nostru, ci ar duce la subjugarea acelei părÈ›i de către forÈ›e străine. De aceea, oricine încearcă să distrugă unitatea statului socialist, oricine încearcă să separe o parte sau o naÈ›ionalitate, acel individ devine un duÈ™man jurat al statului È™i popoarelor U.R.S.S. Iar noi vom distruge un asemenea duÈ™man, fie el È™i un vechi bolÈ™evic, îi vom distruge tot neamul, toată familia. Vom distruge fără milă pe oricine care, prin fapte sau prin gânduri – da, È™i prin gânduri – amenință unitatea statului socialist»." "Dar, ce, bulgăroaicele noastre sunt urâte?", se întreba retoric bunicul lui Ivan, ori de câte ori venea vorba despre faptul că Gheorghi Dimitrov s-a căsătorit de două ori, de fiecare dată cu străine: cu sârboaica Marietta Stankova, care a decedat în 1933, È™i, apoi, cu cehoaica Roza Iulievna. "La cât iubeÈ™te el Rusia, mă mir că Dimitrov nu s-a însurat cu o rusoaică! S-a temut, oare, că Stalin, îi va băga o NKVD-istă în pat?", mai continua el. Cât priveÈ™te faptul că Tribunalul Suprem din Germania, "Reichgericht", în timpul procesului din perioada 21 septembrie – 23 decembrie 1933, l-a considerat nevinovat pe Gheorghi Dimitrov, că nu el ar fi participat la incendierea de pe 27 februarie 1933 a clădirii Parlamentul din Germania, Kaloian Borilovici Asan avea părerea lui neclintită: "De mic el era un încurcă lume, nu era îndemânatic, doar gura era de el. Sunt convins că nu el a dat foc «Reichstag-ului», ar fi fost peste puterile lui". ÃŽntr-o zi de sfârÈ™it de copilărie, când i se cristalizase o mare pasiune pentru istorie, Ivan a vrut să È™tie mai bine ce a însemnat Cominternul, pentru că propaganda vremii repeta cu ostentaÈ›ie faptul că Gheorghi Dimitrov, cel mai… dintre fiii Republicii Populare Bulgare, a fost conducătorul acestei organizaÈ›ii internaÈ›ionale. L-a întrebat pe Kaloian Borilovici Asan, bunicul atotÈ™tiitor: - Ce înseamnă Comintern? - ÃŽntrebarea ta este foarte grea, iar răspunsul este lung. Mai întâi să-mi spui dacă È™tii cine a fost Lenin, ca să îmi dau seama la ce nivel de cunoaÈ™tere eÈ™ti în domeniul politic. - Știu. Vladimir Ilici Lenin a condus Marea RevoluÈ›ie Socialistă din Octombrie în Rusia. - Răspunsul este promițător. Voi încerca să-È›i răspund în cuvinte cât mai puÈ›ine. Dacă nu înÈ›elegi ceva, să mă întrerupi, să mă întrebi. - Da, bunicule, te ascult. - Nu chiar acum. Mai întâi am o rugăminte. - Care? - ÃŽn timp ce eu îți răspund la întrebări, tu să mă însoÈ›eÈ™ti într-o plimbare "per pedes" până la baza turistică "Aleko" de pe VitoÈ™a. - Bine, bunicule, s-a făcut! Peste câteva zile, într-o duminică însorită de aprilie, bunicul septuagenar, dar încă drept, neîncovoiat sub povara anilor, înarmat cu un baston, protejat de o pălărie de soare, È™i nepotul fremătând de nerăbdare È™i de energie, ambii încălÈ›aÈ›i cu teniÈ™i "made in China", au plecat la drum. Au luat autobuzul până la complexul de locuinÈ›e "9 Septembrie", blocuri cenuÈ™ii, netencuite, cutii din beton, uÈ™or de confundat cu cele de la periferia oricărei urbe sovietice. De acolo au luat la pas trotuarul È™oselei largi, care străbate cartierul balnear Boliana. Ivan a reluat întrebarea: - Ce înseamnă Comintern, acest cuvânt cu sonoritate de struÈ›o-cămilă? - Comintern este abrevierea de la a III – a InternaÈ›ională Comunistă, o organizaÈ›ie înfiinÈ›ată la dorinÈ›a expresă a lui Lenin, în timpul lucrărilor Cogresului I, care a avut loc la Moscova între 2 È™i 6 martie 1919, la care au participat 52 delegaÈ›i din 34 țări, inclusiv din Bulgaria È™i România. Cominternul s-a format ca o consecință a desprinderii "aripii stângi", minoritare, conduse de Lenin, din cadrul InternaÈ›ionalei a II – a în timpul Congresului È›inut la Zimmerwald, în perioada 5 – 8 septembrie 1915, "aripă" care a cerut transformarea războiului imperialist într-un război al claselor sociale, dar nu a găsit sprijin internaÈ›ional organizat în acest demers. - Adică, "aripa stângă", condusă de Lenin, È™i-a format propria sa organizaÈ›ie - InternaÈ›ionala a III-a. - Bravo! Acesta a fost scopul lui Lenin: să aibă propria organizaÈ›ie internaÈ›ională prin care să caute sprijin mondial. Deviza oficială a Cominternului a fost: "Lupta prin toate mijloacele, inclusiv forÈ›a armată, pentru a răsturna burghezia internaÈ›ională È™i a crea o republică sovietică internaÈ›ională, ca un stadiu de tranziÈ›ie spre abolirea completă a statului". Lenin a delegat conducerea Cominternului lui Grigorii Efseevici Zinoviev, cunoscut È™i sub numele de Hirsch Apfelbaum, născut Ovsei-GherÈ™on Aronovici Radomâsliski. - Bunicule, È™tii să cânÈ›i "InternaÈ›ionala"? - Știu, dar să nu-mi ceri să o cânt acum. M-ar obosi prea mult È™i nici nu am chef. - Spune-mi măcar textul din refren! - ÃŽn primul rând să menÈ›ionez că versurile au fost scrise în 1870 de Eugène Edmée Pottier. IniÈ›ial, "InternaÈ›ionala" s-a cântat pe melodia "Marsilieza", compusă pe 26 aprilie 1872 de Rouget de Lisle, care, de altfel, a scris È™i textul. Abia în 1888 Pierre Chrétien Degeyter a compus muzica proprie acestui cântec. Refrenul original, în franceză, este următorul: "C'est la lutte finale, / Groupons-nous, et demain / L'Internationale / Sera le genre humain:" - Dar în româneÈ™te? - ÃŽl È™tiu de pe când eram student la BucureÈ™ti; l-am citit într-o gazetă. Sună cam aÈ™a: "Hai la lupta cea mare, / Rob cu rob să ne unim, / InternaÈ›ionala / Prin noi să o făurim!" - Dar în bulgară? - Este o adaptare în bulgară după traducerea în ruseÈ™te făcută de Arkadi Iakovlevici KoÈ›: "Aceasta este a noastră ultima / Și hotărâtoarea luptă, / Cu InternaÈ›ionala / Se ridică omenirea." - M-am lămurit, bunicule, textul "InternaÈ›ionalei" diferă destul de mult de la o traducere la alta. Acum trec la altă întrebare: cine a participat din partea Bulgariei la constituirea Cominternului? - O personalitate remarcabilă a fost Cristian Gheorghievici Racovski, care a activat în miÈ™carea socialistă din Bulgaria, România, Uniunea Sovietică, cât È™i în Comintern. - Interesant! PovesteÈ™te-mi! - S-a născut pe 13 septembrie 1873 la GradeÈ›, lângă Kotev. - Kotev? - Localitate în Rumelia. - Aaa… adică în È›ara noastră! - IniÈ›ial, numele lui a fost Kristio Gheorghevici Stancev, pe care È™i l-a schimbat la maturitate, cu acordul părinÈ›ilor, după numele de fată al mamei, nepoată a lui Gheorghi Stoikov Rakovski, ziarist È™i conducător al miÈ™cării de eliberare antiotomană, cunoscut mai mult sub numele grecesc de Gheorghi Sava Rakovski, la rândul său nepot al lui Gheorghi Konstantinovici Mamarcev. - Mamarcev? - S-a înrolat voluntar în armata rusă, unde a ajuns căpitan, dar, spre ghinionul lui, a fost luat prizonier de turci È™i apoi deÈ›inut în insula Samos, până la moarte. Din acest motiv în familia Rakovski a exista un puternic sentiment prorus. La vârsta de cinci ani, părinÈ›ii lui Kristio Gheorghevici Stancev s-au mutat în Gherengic, în prezent, Peceneaga din România. Școala primară È™i gimnazială a urmat-o, totuÈ™i, în Varna È™i Gabrovo, după care a plecat la Geneva, pentru a studia medicina. Acolo a intrat în Cercul StudenÈ›esc Socialist, unde i-a cunoscut pe Gheorghi Valentinovici Plehanov È™i Rosa Luxemburg. Și-a continuat studiile în medicină la Berlin, la Nancy, iar la Montpellier È™i-a susÈ›inut lucrarea de licență, timp în care i-a cunoscut, printre alÈ›ii, pe Wilhelm Liebknecht È™i pe studenta Ekaterina Pavlovna Riabova, viitoarea lui soÈ›ie, nunta lor făcându-se în 1898. Apoi s-a întors în România, unde timp de doi ani È™i-a satisfăcut serviciul militar ca locotenent în regimentul de cavalerie numărul 9, din ConstanÈ›a. Kaloian Borilovici Asan s-a oprit din vorbit, deoarece cardiopatia ischemică a început să-È™i arate colÈ›ii: - Mai discutăm după ce ajungem la Podurile de Aur ("Zlatnite Mostove"). - Aaa… È™tiu, bunicule, am mai fost în acel loc, unde se termină Râul de Piatră ("Kamenna Reka"), format dintr-un număr excepÈ›ional de mare de morene, lung de 2,2 kilometri È™i cu o lățime maximă de 150 metri, situat în amonte, de-a lungul văii râului Vladianska. ÃŽn lume mai există, doar în insula Falkland de Est, un peisaj asemănător prin numărul È™i diversitatea morenelor. Cei doi au ajuns la Podurile de Aur, unde lichenii galbeni, crescuÈ›i pe pietre, dădeau impresia, cu multă imaginaÈ›ie, unui pod de aur, sui-generis, întins de-a latul văii râului Vladianska. Au luat loc la o masă de pe terasa hotelului "Balkanturist", unde au băut un pahar cu suc de piersici. - Ce a mai făcut Cristian Racovski? - El È™i Ekaterina lui au plecat la Sankt Petersburg. Acolo, spre sfârÈ™itul anului 1901 s-a întâmplat nenorocirea cu decesul soÈ›iei datorită complicaÈ›iilor apărute la naÈ™terea copilului lor. El a mai stat în Rusia până la începutul anului 1902, când a plecat în FranÈ›a, unde Jean Jaurès l-a trimis în Balcani în calitate de corespondent al ziarului "L'Humanité". A mai lucrat cu intermitenÈ›e, ca medic, în Beaulieu din departamentul Haute-Loire. A participat la al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia, care a avut loc… - Știu! Congresul a avut loc între 30 iulie È™i 30 august 1903 la Bruxelles È™i la Londra, a intervenit Ivan. - De unde È™tii? - Mi-a spus tata. - Buuun… aÈ™adar… la acel congres, Cristian Racovski a luat o poziÈ›ie de mijloc, ca È™i Maxim Gorki, între bolÈ™evicii conduÈ™i de Lenin È™i menÈ™evicii conduÈ™i de un grup format din Gheorghi Valentinovici Plehanov, Fiodor Ilici Dan È™i Julius Martov, cu numele real de Iuli Osipovici Zederbaum. Decesul din acelaÈ™i an al tatălui său, precum È™i faptul că a eÈ™uat în tentativa de a obÈ›ine cetățenia franceză, l-au determinat pe Cristian Racovski să plece în România, la Peceneaga, localitate despre care am mai vorbit, unde moÈ™tenise un conac È™i o moÈ™ie estimată la aproximativ 40000 de dolari, la valoarea lor de atunci. A început perioada lui de activist la vârful miÈ™cării socialiste din România, care a durat până în 1917. Dar, despre toate acestea îți voi vorbi la baza turistică "Aleko". - Bunicule, ce-ar fi să facem o ocolire pe la Kopitoto, stânca aceea în formă de copită, de unde È™i denumirea ei, înainte de a ajunge la "Aleko"? - Da, da, bună idee! Mai întâi mergem la Kopitoto, de unde se desfășoară cea mai largă priveliÈ™te a Sofiei de pe VitoÈ™a. N-am mai fost de multă vreme acolo. După două ore de mers pe trotuarul unei È™osele la fel de largi ca aceea spre Zlatnite Mostove, cu urcuÈ™uri È™i coborâșuri domoale, înconjuraÈ›i de copaci uriaÈ™i È™i de tufăriÈ™ abundent, cotropitor pe fiecare centimetru pătrat neacoperit de asfalt, au ajuns lângă releul de radio-televiziune. O balustradă proteja trecătorii să nu cadă în hăul de sub ei. De acolo se distingea foarte clar Catedrala Alexandr Nevski, ca o cloÈ™că, în jurul căreia, ca niÈ™te pui, se găseau niÈ™te edificii mai mici din centrul Sofiei: Universitatea, Biblioteca NaÈ›ională, Marea Adunare Populară, Biserica Sfânta Sofia, Biserica Rusă, Muzeul Etnografic. Spre vest se detaÈ™au, ca niÈ™te pui mai mari, clădirile Complexului Largo, cu arhitectura sovietică a anilor ’50, cea mai înaltă, cu o stea roÈ™ie în vîrf, fiind Casa Partidului, de fapt, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. Alături: Magazinul Central de Stat ("Þentralen Universalen Magazin") È™i sediul Ministerului Electrificării. PuÈ›in mai la nord se ridica minaretul Moscheii Bania BaÈ™i, iar spre vest se zărea clădirea Marii Sinagoge. - Cine a fost Alexandr Nevski? - Alexandr Iaroslavici Nevski, care a trăit între 30 mai 1220 È™i 14 noiembrie 1263, nu aparÈ›ine istoriei Bulgariei, ci a Rusiei. El a fost conducătorul cnezatului Novgorodului, unicul cnezat rusesc neocupat de tătari, după dezastruoasa înfrângere a oÈ™tilor ruseÈ™ti, în urma bătăliei de pe râul Kalka. - Bătălia de la Kalka? - ÃŽn 1223 a avut loc o bătălie între oastea mongolo-tătară, condusă de generalii Subotai È™i Gebei Noion, È™i oastea comună a cnejilor Mâstislav cel Viteaz alHaliciului, Mâstislav al III-lea al Kievului È™i a hanului cuman Kuten, bătălie care a deschis larg porÈ›ile Europei pentru marile valuri de invazii mongole, culminând cu acela din 1241. ÃŽn urma bătăliei de la Kalka, deÈ™i înfrânt, cnezatul Novgorodului, nu a fost ocupat, ci a trecut doar sub suzeranitatea mongolilor, plătindu-le tribut. Pe 5 aprilie 1242, Alexandr Iaroslavici Nevski i-a bătut pe teutoni în zona lacului Ciudskii, denumit Peipsi în limba estonă. GheaÈ›a lacului, erodată pe dedesubt de apa unor izvoare termale, a cedat sub greutatea armurilor metalice ale cavaleriei teutonilor, care s-a înecat în număr covârÈ™itor, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul cavaleriei ruÈ™ilor, mai uÈ™ori, protejaÈ›i doar cu platoÈ™e din piei de oaie. Aceste fapte de arme au făcut din Alexandr Iaroslavici Nevski o figură legendară, el fiind menÈ›ionat în capitolul "Povestiri despre viaÈ›a È™i curajul Piosului È™i Marelui PrinÈ› Alexandr" din "A Doua Cronică Pskoviană", scrisă în perioada 1260 – 1280. - Cum se explică existenÈ›a în Sofia a unei biserici cu numele unui rus? - Proiectul catedralei a fost terminat pe 19 februarie 1879 de către arhitectul rus Alexandr Nikonarovici PomeranÈ›ev, iar construcÈ›ia a fost finalizată în 1912, fiind dedicată memoriei celor 200000 soldaÈ›i ruÈ™i, care au căzut în timpul războiului ruso-turc, din 1877-1878, urmat de eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. ÃŽntre 1912 È™i 1916, numele catedralei a fost schimbat într-unul mai potrivit: Chiril È™i Metodiu. - Dar, la eliberarea Bulgariei, a contribuit, ca aliată principală a Imperiului Rus, È™i armata română, care a participat cu 130000 oÈ™teni, dintre care peste 4000 au căzut pe câmpul de luptă. ÃŽn asediul Plevnei, Osman PaÈ™a, comandantul garnizoanei, s-a predat cu sabie cu tot colonelului român Mihail Cerchez. Dar, întreb È™i eu cu mintea mea de copil: de ce a fost necesară o catedrală care să poarte numele unui rus? Nu ar fi fost suficient să se ridice mausolee cu osuare, aÈ™a cum sunt la Plevna sau la GriviÈ›a, în memoria jertfelor militarilor ruÈ™i, cât È™i pentru cele ale militarilor români? - Catedrala Alexandr Nevski a fost construită la insistenÈ›ele È›arului Alexandru al II-lea È™i cu sprijin financiar venit de la Sankt Petersburg, prin donaÈ›ie publică, pentru a le aminti bulgarilor, ori de câte ori văd acest locaÈ™ de rugăciune, devenit catedrala Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare, că eliberatorii de sub jugul otoman au fost ruÈ™ii È™i, astfel, să transforme Bulgaria într-un cap de pod în Balcani. - Bunicule, să È™tii că mi-e foame. Ce-ar fi să mergem la restaurantul Kopitoto, uite-l acolo, la nici o sută de metri. Ce zici, este bună ideea? - Grozavă! Să mergem! Pe drum să te gândeÈ™ti ce ai vrea să mănânci. - M-am gândit: mămăligă cu brânză! - Papară? Bravo! Se vede că ai atât origini bulgare cât È™i valahe. - De ce? - Deoarece românii È™i bulgarii sunt singurele popoare din Europa, la care există acest fel de mâncare. - Numai românii È™i bulgarii? Această tradiÈ›ie comună a apărut ca în cazul mărÈ›iÈ™orului? - La întrebarea aceasta îți voi răspunde în restaurant, până când chelnerul ne va aduce comanda. Restaurantul Kopitoto era mai mult gol, turiÈ™tii preferând spaÈ›iile deschise, pe vârfurile Muntelui VitoÈ™a, cel mai înalt – Vârful Negru ("Ciornâi Vrăh"), având 2290 metri. Ivan È™i bunicul lui au găsit o masă liberă lângă geamul înalt de la pardoseala din gresie de culoarea zăpezii, la tavanul din lemn de brad natur, de unde privirea le era atrasă de aceeaÈ™i panoramă eclectică a centrului Sofiei: arhitectură bulgărească alături de implanturi ruseÈ™ti, turceÈ™ti È™i sovietice. - De ce doar românii È™i bulgarii mănâncă mămăligă cu brânză? a revenit Ivan cu întrebarea. - Porumbul a fost adus în Europa abia pe 15 martie 1493 de Cristofor Columb, când s-a întors în Spania venind din America, deci papara nu are legătură cu Þaratul Valaho-Bulgar. Se pare că mămăliga a devenit mai întâi o mâncare tradiÈ›ională în România È™i apoi a fost adusă în Bulgaria. Românii mâncau de veacuri mămăligă, dar preparată din făină de mei, făină căreia i se spunea mălai. Se spune că Mihai Viteazul, domn al Þării RomâneÈ™ti, a fost poreclit Mălai Vodă de mercenarii polonezi È™i unguri din oastea lui. - Mihai Viteazul? - Mihai Viteazul a devenit pe 11 octombrie 1593 domn al Þării RomâneÈ™ti. ÃŽn dorinÈ›a de a avea aliaÈ›i în lupta antiotomană, el a devenit domn al Transilvaniei în urma bătăliei de la Șelimbăr din 28 octombrie 1599, când a înfrânt armata principelui Andrei Bathory. ÃŽn luna mai a anului următor, în urma unui asediu prelungit al Bacăului, Mihai Viteazul a alungat oastea domnitorului moldovean Ieremia Movilă, oaste care nu dorea să lupte contra refacerii Daciei antice, după mai bine de un mileniu È™i jumătate. Astfel, pe 6 iulie 1600, Mihai Vitează s-a proclamat "domn al Þării RomâneÈ™ti È™i Ardealului È™i a toată È›ara Moldovei". - Dar, de ce Mihai Viteazul a fost poreclit Mălai Vodă? - Deoarece oÈ™tenii valahi mâncau în fiecare zi mămăligă de mei, o curiozitate gastronomică pentru mercenarii polonezi È™i unguri. - Cum s-a ajuns la această extraordinară răspândire a mămăligii de porumb în România? - Se pare că porumbul a fost adus în Þara Românească în timpul lui Șerban Cantacuzino, care a domnit între 1678 si 1688. ProducÈ›iile mult superioare la hectar au făcut porumbul mult mai ieftin decât meiul, astfel că țăranii români au adoptat repede noua cultură, iar mămăliga de porumb a înlocuit repede mămăliga de mei de pe masa săracilor. Prin absorbÈ›ie, făinei de porumb i s-a spus tot mălai, ca È™i în cazul celei de mei. - Cum a ajuns mămăliga de porumb în Bulgaria? ConversaÈ›ia lor a fost întreruptă de sosirea chelnerului: - Mămăligă cu brânză la cuptor ("Polenta s sirene v peÈ™cene")! a comandat Ivan. - Două porÈ›ii ("Dve porÈ›ii")? - Da È™i două căpățâni mici de ceapă ("Da i dve malki glavi luk")! O perioadă nici bunicul È™i nici nepotul nu au dorit să mai spună ceva. Erau prea obosiÈ›i È™i doreau să facă o pauză, pentru a-È™i pune ordine în idei. PriveliÈ™tea văzută prin geam îi destindea, se simÈ›eau ca niÈ™te păsări, care planau deasupra Sofiei. Chelnerul a venit cu două porÈ›ii de papară: brânză de oaie la burduf într-un strat gros cât un deget cuprins între două straturi de mămăligă rumenită, puÈ›in crocantă la suprafață. Pe masă au apărut È™i două căpățâni de ceapă tăiate în patru, puse pe câte o farfurioară. - Poftă bună ("Dobăr apetit")! le-a urat chelnerul, iar cei doi meseni nu s-au lăsat mult îmbiaÈ›i. Bunicul lui a mâncat îngândurat, privind linia vălurită a orizontului de pe partea opusă a Sofiei, dominată de MunÈ›ii Stara Planina. Ivan a înfulecat grăbit, îl rodea o întrebare la care încă nu primise răspuns È™i, având încă gura plină cu ultimul dumicat, s-a adresat bunicului: - Cum au ajuns bulgarii să fie mâncători de papară? n-a mai avut răbdare Ivan. - Pentru că este foarte bună. EÈ™ti de acord, nu? - Da, acesta ar fi un răspuns. - După mine, papara a fost adusă în Bulgaria, din România, unde s-au refugiat în perioade mai lungi sau mai scurte aproape toÈ›i luptătorii bulgari pentru eliberarea de sub jugul otoman: Vasil Ivanov Kuncev… - Ai vrut să spui Vasil Levski. - Da, Vasil Levski este pseudonimul. Un alt exemplu este Gheorghi Sava Racovski, despre care am mai făcut vorbire. Cei doi s-au întâlnit la IaÈ™i… - IaÈ™i a fost capitala Moldovei, nu-i aÈ™a? - Cum… spuneam… cei doi s-au întâlnit la IaÈ™i, în noiembrie 1866, unde împreună cu Todor Todorov Topalov… - Ai vrut să spui Filip Totiu. - Da… Filip Totiu… este pseudonimul celui care a fost un mare revoluÈ›ionar È™i căpetenie de ceată de haiduci în acelaÈ™i timp. AÈ™adar, cei trei luptători la care s-a adăugat Panaiot Ivanov Hitov, un alt revoluÈ›ionar È™i căpetenie de ceată de haiduci… - La căpeteniile de haiduci li se spunea È™i voievozi, nu-i aÈ™a? - Desigur.. nu este… prima oară când observ că eÈ™ti bine informat. Deci, cei patru revoluÈ›ionari s-au întâlnit la IaÈ™i, ca să organizeze o rezistență antiotomană a diasporei bulgare. Astfel, pe 29 aprilie 1867, o ceată de 30 de inÈ™i conduÈ™i de Panaiot Hitov, având pe Vasil Levski pe post de stegar, au trecut Dunărea de la OlteniÈ›a, la Tutrakan, Turtucaia în româneÈ™te, È™i au dus o luptă de hărÈ›uială în MunÈ›ii Balcani, lor alăturându-se numeroÈ™i localnici. Apoi, pe 17 mai 1867, ceata lui Filip Totiu formată din 35 de inÈ™i au trecut Dunărea de la Zimnicea, la SviÈ™ciov, ȘiÈ™tov pe româneÈ™te, după care au dus o luptă cu oastea otomană, lângă satul Vârbovka, nu departe de Veliko Târnovo, dar au suferit pierderi grele. - Deci, bunicule, susÈ›ii că aceÈ™ti revoluÈ›ionari bulgari ar fi adus papara din România, în Bulgaria. - Am glumit. ÃŽnsă, este cert că ei s-au înfruptat cu papară, când au fost la IaÈ™i. Apropo, ai citit "Amintiri din copilărie", în care acÈ›iunea se desfășoară în Moldova? - Sigur, l-am citit pe Ion Creangă, chiar în limba română. - ÃŽn povestire se face referire È™i la papară. ÃŽÈ›i aminteÈ™ti? - Da, Nică OÈ™lobanu, colegul lui Ion Creangă, trebuia să răspundă la o întrebare pusă de părintele Duhu. Când s-a sculat în picioare a scăpat ursul... "de mămăligă, umplut cu brânză". A urmat o mare învălmășeală între colegi, pentru a intra în posesia paparei. - ÃŽÈ›i relatez întâmplarea textual în româneÈ™te: "- Ia să-mi facă Nică OÈ™lobanu încredinÈ›area, zise părintele Duhu. Nică OÈ™lobanu, ca de obicei, se scoală în picioare, cât mi È›i-i melianul, È™i se roagă de iertare, spunând că-l doare capul. Și atunci, nu È™tiu cum, îi cade un urs mare din sân È™i... de-a dura prin clasă; nu din cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brânză, rotund, prăjit pe jăratic È™i de pus drept inimă, când È›i-e foame. BăieÈ›ii dau să-l prindă, OÈ™lobanu se aruncă în mijlocul lor să È™i-l ia, È™i se face o chirfosală È™-un râs în È™coală din pricina ursului celuia, de-i poznă!". - Bunicule, mulÈ›umesc pentru citat, pe care, deÈ™i îl È™tiam, nu m-am plictisit ascultându-l, ba din contra, m-am distrat; scrierile lui Ion Creangă înseamnă copilăria, o perioadă paradiziacă sau aÈ™a ar trebui să fie pentru toÈ›i oamenii! Dar, ne-am luat cu vorba È™i am uitat de Cristian Racovski. - N-am uitat, dar n-am ajuns la "Aleko"! Bunicul È™i nepotul au hotărât să urce cu autobuzul până la "Aleko"; papara îi lenevise. Chelnerul i-a informat că autobuzul urmează să sosească în staÈ›ie peste cel mult zece minute. După o jumătate de oră a venit gâfâind un autobuz cu aspect de abia ieÈ™it din fabrică, doar că scotea un nor de fum negru pe È›eava de eÈ™apament. Ivan a citit lângă uÈ™a de intrare "LiAZ-677". Au găsit locuri; nu era nici dimineaÈ›a sau seara, când traficul atinge valori maxime. Pe drum pădurea de foioase, predominant de fag, dar È™i de ulm, frasin, carpen, tei, făcea loc treptat celei de rășinoase, de brad, molid È™i pin. Bunicul - mereu pe emisie: - Complexul turistic "Aleko" are numele dedicat scriitorului, satiricului Aleko Konstantinov, născut pe 1 ianuarie 1863, care a organizat prima escaladare a vârfului "Ciornâi Vrăh", pe 27 august 1895. - Am citit È™i eu pe nerăsuflate seria jurnalelor de călătorie în È›ară È™i peste hotare scrise de Aleko Konstantinov, în care este introdus personajul imaginar denumit Ganiu, precedat întotdeauna de apelativul "bai", un individ lacom, profitor, lipsit de scrupule, imoral, puÈ›in È™colit, fără maniere, dar cu bani, o întruchipare a burghezului apărut imediat după eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Urmare a satirizării "mai-marilor zilei", pe 11 mai 1897, el a fost împuÈ™cat la comandă pe È™oseaua PeÈ™tera-Pazargic. - Apelativul "bai" se traduce în româneÈ™te "nenea", prescurtat "nea", de exemplu, "nea Alecu". Ideea personajului bai Ganiu i-a venit când a vizitat "World's Columbian Exposition", È›inută la Chicago, între 1 mai È™i 30 octombrie 1893, când a întâlnit un bulgar, Ganiu Somov, care vindea ulei falsificat de trandafir. ÃŽn scrierile lui este utilizată conversaÈ›ia prietenească de tipul: "- Ce-ar fi să povestim câte-o năzdrăvănie de-a lui bai Ganiu? – Bună idee! Strigarăm noi. – Să încep eu, că È™tiu o grămadă. – Ba eu! Tu habar n-ai!" ÃŽn acest fel autorul È™i-a vehiculat mai uÈ™or ideile, chiar dacă au apărut critici de genul: "conversaÈ›ie forÈ›ată". ÃŽn sfârÈ™it, autobuzul a ajuns în staÈ›ia cabanei "Aleko", o construcÈ›ie în formă de "L" cu pereÈ›ii din pietre de granit la parter È™i din lemn vopsit în grena la nivelul superior È™i încă două nivele cuprinse în mansarda acoperită cu tablă vopsită tot în grena. ÃŽn spatele cabanei începe panta din ce în ce mai abruptă a vârfului Malak Rezen cu înălÈ›imea de 2191 metri, unde este amenajată pârtia de schi de grad mediu Stenata ("Zidul"), dotată cu o telecabină. ÃŽn faÈ›a cabanei au văzut o poiană întinsă acoperită cu o iarbă grasă; nu degeaba sultanii preferau berbecuÈ›ii crescuÈ›i pe pășunile VitoÈ™ei. - Nu vreau decât să bem un suc de piersici pe terasa cabanei "Aleko", a zis Ivan, cu gândul la biografia lui Cristian Racovski, doar pasiunea lui era istoria. Au avut noroc, găsind o masă liberă pe terasă. Cei mai mulÈ›i dintre turiÈ™ti, mii È™i mii, preferau să stea jos, direct pe iarbă, unde întindeau de-ale gurii pe È™tergare sau pe ziare, unde se zăreau borcane cu zacuscă de vinete produsă în Bulgaria È™i bine apreciată în toate țările din blocul socialist european, mai puÈ›in în România, unde importul acestui tip de aliment era considerat inutil, ca È™i multe altele, doar pentru a se plăti datoriile externe, chiar È™i după ce au fost achitate… - AÈ™adar, să continuăm cu activitatea lui Cristian Racovski de activist la vârful miÈ™cării socialiste din România. Acolo rămăsesem, nu-i aÈ™a? - Da, bunicule, sunt ochi È™i urechi. - Una dintre primele acÈ›iuni ale lui Cristian Racovski a fost susÈ›inerea financiară, pentru a se publica între 1905 È™i 1914 a doua serie a gazetei socialiste "România muncitoare", care mai apăruse între 1 ianuarie È™i 9 iunie 1902. O altă acÈ›iune este legată de revolta marinarilor de pe cuirasatul "PrinÈ›ul Potemkin de Taurida", începută pe 14 ianuarie 1905. Pe 1 iulie 1905, când cuirasatul a ajuns în portul din ConstanÈ›a, pentru a fi aprovizionat cu combustibil, Cristian Racovski a fost printre principalii organizatori ai manifestaÈ›iilor de susÈ›inere a cererii marinarilor răsculaÈ›i, manifestaÈ›ii la care a fost rănit la cap în timpul ciocnirilor cu poliÈ›ia, fiind necesară spitalizarea lui. - Guvernul român a satisfăcut cererea marinarilor? - Nu. A fost acordat azil politic marinarilor doritori, iar vasul a fost restituit autorităților ruseÈ™ti, după o săptămână. După aceea Cristian Racovski s-a remarcat prin participarea activă, alături de Ion Costache Frimu, Mihai Gheorghe Bujor, Dimitrie Marinescu È™i Constantin Vasilescu, la înfiinÈ›area Partidului Social Democrat Român, care a avut loc pe 31 ianuarie 1910. ÃŽn 1913, el l-a primit în conacul său din Peceneaga pe Lev Davidovici TroÈ›ki, născut Lev Davidovici BronÈ™tein, corespondent de război încă din septembrie 1912 al ziarului "Kievskaia Mâsl" ("Gândul kievean"). - Aaa… pe timpul celor două războaie balcanice! - ÃŽn urma acestei întâlniri între ei s-a legat o mare prietenie. După ce a ajuns comisar al poporului pentru afaceri externe, TroÈ›ki l-a susÈ›inut pe Cristian Racovski în ocuparea unor înalte funcÈ›ii de demnitar: preÈ™edinte al Consiliului Comisarilor Poporului din Ucraina, ambasador al U.R.S.S. în FranÈ›a. Un alt eveniment important al biografiei lui Cristian Racovski a fost căsătoria cu Alexandrina Alexandrescu, cunoscută È™i ca Ileana Pralea, fostă soÈ›ie a narodnicului basarabean Filip Codreanu, profesoară de matematică, o persoană din anturajul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. - Constantin Dobrogeanu Gherea? - Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a născut la Slaveanka pe 21 mai 1855, cu numele de Solomon Katz, în română, sau Mihail Nikitici Kass, în ucraineană. Să nu ne îndepărtăm de Cristian Racovski! Pe 23 septembrie 1916, el a fost arestat ca "agent al Germaniei", suspiciune alimentată de faptul că s-a întâlnit la BucureÈ™ti cu Alexander Parvus. - Parvus? - Alexander Parvus, cu numele adevărat Izrail Lazarevici Ghelfand, s-a născut la Berezina, în Rusia, pe 27 august 1867 È™i a murit la Berlin pe 12 decembrie 1924. A fost revoluÈ›ionar cu orientare menÈ™evică în timpul celui de al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia, despre care am mai făcut vorbire astăzi. Este acelaÈ™i personaj care, în cooperare cu autoritățile germane, a coordonat călătoria lui Lenin la Sankt Petersburg, într-un vagon plumbuit. - Aaa… È™tiu. Un grup de 26 revoluÈ›ionari ruÈ™i au fost trimiÈ™i în mare secret, într-un vagon sigilat, care a plecat din Zürich pe 9 aprilie 1917, orele 15,10, a traversat Germania, Suedia È™i Finlanda, cu destinaÈ›ia Sankt Petersburg, unde a ajuns în noaptea dintre 16 È™i 17 aprilie. Printre călători s-a aflat È™i aÈ™a-numitul "triunghi conjugal" format din Inessa Armand, născută Pécheux d’Herbenville, - o presupusă amantă a lui Lenin, Nadejda Konstantinovna Krupskaia – toleranta soÈ›ie a lui Lenin È™i însuÈ™i Lenin, care a reuÈ™it să le È›ină bine în frâu pe cele două femei ale vieÈ›ii lui; nu s-a iscat nici un scandal în public. Imediat după aceea, Lenin a început să scrie "Tezele din aprilie". După ce în luna iulie a coordonat o revoltă a muncitorilor din Sankt Petersburg, terminată lamentabil, Lenin a fugit în Finlanda. Apoi, în luna octombrie, mai bine pregătit teoretic È™i cu mai multă experiență s-a întors la Sankt Petersburg È™i a condus o revoluÈ›ie armată cu lozinca: "Toată puterea - sovietelor". - Ar mai fi de spus că, după unele surse bibliografice, Lenin a mai trăit - înÈ›elegi ce vreau să spun - cu Zinoviev, poreclit "Micul Ghersele". - Am înÈ›eles. Nu te ruÈ™ina să vorbeÈ™ti despre lucruri de acestea, deoarece generaÈ›ia noastră este mai precoce, mai bine informată decât a voastră. Ai spus că Lenin ar fi avut înclinări homosexuale. Ce s-a întâmplat mai departe cu proapăt arestatul Racovski? - Pe 1 mai 1917, când guvernul român era retras la IaÈ™i în urma presiunii armatei germane, sovietul local format din soldaÈ›ii ruÈ™i l-a eliberat pe Cristian Racovski. De atunci a început perioada lui de activist la vârful miÈ™cării socialiste din Rusia, care a durat până pe 11 septembrie 1941, când a fost împuÈ™cat ca "trădător al poporului". - Trist sfârÈ™it pentru o activitate de o viață dedicată unei cauze! - O mare surpriză, care a făcut vâlvă pe plan mondial, a constituit-o apariÈ›ia în 1950 a cărÈ›ii "Simfonia în roÈ™u major", care a fost îngrijită de editorul Don Mauricio Carlavilla. Este vorba de traducerea în spaniolă a unor caiete în care Gabriel Kuzmin, anchetator NKVD, a notat părÈ›i ale interogatoriului luat lui Cristian Racovski înainte de a fi judecat È™i condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Aceste caiete au fost găsite în timpul asediului Leningradului de un voluntar spaniol în urma percheziÈ›iei lui Iosif Landkovski, medic NKVD, găsit mort într-o cabană aflată pe linia frontului. Este vorba de mărturisiri fragmentate ale lui Cristian Racovski, în care sunt menÈ›ionate niÈ™te protocoale încheiate de francmasoneria evreiască, pentru a domina lumea. Astfel, È™irul de revoluÈ›ii din țările europene ale anului 1848, ridicarea la putere a lui Lenin sau a lui Hitler ar fi fost finanÈ›ate de băncile familiei Rotchild. Ca o încununare a acestor mărturisiri uluitoare, Cristian Racovski a declarat că numele lui este, de fapt, Haim Rakover. Ivan era extrem de contrariat de mărturisirile acestui patriarh al miÈ™cării comuniste mondiale, poliglot, cu cetățenie română È™i sovietică, care i-a cunoscut personal pe Engels, Lenin, Stalin, TroÈ›ki È™i pe atâția È™i atâția participanÈ›i la InternaÈ›ionalele a II-a È™i a III-a, precum È™i pe mai toÈ›i conducătorii de stat din Europa. - Bunicule, această ultimă mărturisire îmi dă sentimentul că este vorba de o înÈ™iruire de alegaÈ›ii, de unele afirmaÈ›ii făcute de Cristian Racovski, cu scopul de se prelungi interogatoriul cât mai mult posibil în speranÈ›a că aÈ™a va scăpa de condamnarea la moarte, cum, de fapt, s-a È™i întâmplat într-o primă fază. Bunicul nu a comentat afirmaÈ›ia nepotului. Poate îi dădea dreptate. La rândul lui, nepotul era dezamăgit în curiozitatea lui; a vrut să È™tie tot È™i acum îi părea rău că a insistat cu întrebările. Un om care a militat de tânăr pentru o cauză a fost ucis de tovarășii lui de luptă. Culmea nedreptății! Ascultase o poveste de viață, care l-a încărcat negativ, l-a deprimat. - Bunicule, n-o să te mai întreb nimic despre Cristian Racovski! - ÃŽÈ›i înÈ›eleg supărarea. Hai să ne destindem, să luăm telecabina. Ce zici? - Uraa! Sunt gata. Știi la ce m-am gândit? - Nu. - Să devin È™i eu poliglot, tot aÈ™a cum a fost Cristian Racovski. Bulgară È™tiu, română È™tiu din familie, rusă È™tiu, este floare la ureche pentru un bulgar. Mai rămâne să plec în FranÈ›a ca să exersez limba franceză pe care am început să o studiez la È™coală. - Mai uÈ™or ar fi să lucrezi ca profesor într-o È›ară francofonă africană. Se caută profesori de matematică, fizică È™i chimie în Algeria È™i Maroc. AÈ™a vei ajunge un foarte bun vorbitor de franceză. - Bună idee, bunicule! Atât de bună încât mi-a trecut de tot supărarea. *** ÃŽn copilărie Ivan a avut la îndemână doar mormane de cărÈ›i de literatură proletcultistă, care avea ca tematică principală măreaÈ›a figură revoluÈ›ionară a lui Gheorghi Dimitrov, alianÈ›a clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare în lupta comună împotriva capitalismului È™i pentru construirea socialismului, cooperativizarea agriculturii sau frăția de arme ruso-bulgară. ÃŽntr-o zi a primit ca premiu pentru rezultatele foarte bune obÈ›inute la È™coală o carte în româneÈ™te, diriginta clasei È™tiind că el se exprimă È™i în limba lui Mihai Eminescu. Ajuns acasă, Ivan a început curios să silabisească titlul: "An…tologia poeziei bulgare". Apoi, mai jos a desluÈ™it: Edi…tura de Stat pentru Literatură È™i Artă – BucureÈ™ti - 1957. A deschis volumul la întâmplare È™i i-a sărit în ochi o poezie de Nicola Lancov intitulată "Partidul" în traducerea lui Gellu Naum. A citit cu greutate, nefiind obiÈ™nuit cu literele latine. Prima strofă a fost un test de rezistență: "ÃŽn Buzlugea glasul de luptă-a sunat. / Din mitin…guri, greve, răs…coale ivit, - / Iar chipul er…oilor nu l-am uitat: / Legende măr…eÈ›e de ei n-au uitat". Ivan n-a înÈ›eles mare lucru, totuÈ™i a trecut la următoarea strofă: "Azi li…beri s…unt…em È™i cântări te slăvesc, / Par…tid glori…os. Cu inima vie / Blagoev È™i Kirkov în tine trăiesc, / Dimitrov îți este a…prin…să făclie." SimÈ›ind că se plictiseÈ™te, Ivan a sărit la ultima strofă: "Par…tid al lui Ghe…or…ghi Dimitrov, te È™tim: / Călit în furt…uni, neîn…frânt È™i vite…az, / Ecluze alb…astre, bara…je clădim, / Cu tine ni-i sufletul tânăr È™i t…rea…z." A mai făcut o încercare. A deschis la o altă pagină, la poezia "Rusia" de Veselin Andreev în traducerea lui George Lesnea È™i a citit doar o strofă: "Te s…fâș…iau hi…ene-n zar…e, / Pe V…olga foametea urla…/ Dar l-ai nă…scut pe Lenin – s…oare - / Cu Lenin li…berta…tea ta!" Era prea mult pentru răbdarea lui Ivan; nu a mai vrut să citească nicio poezie. Nu dădea vina pe traducerile din bulgară în româneÈ™te semnate de Maria BanuÈ™, Demostene Botez, Marcel BreslaÈ™u, Nina Cassian, Ion Frunzetti, Victor Kernbach, Alexandru Philippide, Veronica Porumbacu, Ion Socol, Cicerone Teodorescu, George Tomozei, Victor Tulbure, Romulus Vulpescu È™i încă ale unei liste cu nume mai puÈ›in sonore, pentru că mai citise în manualele de limba È™i literatură bulgară poezii în acelaÈ™i registru revoluÈ›ionar. S-a întrebat în sinea lui: "Cum se face că toÈ›i aceÈ™ti traducători È™tiu limba bulgară? Sau, poate, traducerile în română au fost la a doua mână, fiind făcute după traduceri din bulgară în rusă, limbă de mare circulaÈ›ie în țările-satelit ale Uniunii Sovietice. Cine È™tie?" A pus cartea în raftul cel mai de sus al bibliotecii, decis să nu o mai deschidă niciodată. Ivan a descoperit un scriitor care nu folosea limbajul de lemn tipic comunist, devenind încet-încet un cititor fervent al lui Gheorghi Ivanov Markov, după ce a citit în 1957 "Noaptea lui Celsius" ("Þelzieva noÈ™ci"), "ÃŽnvingătorii lui Ajax" ("Pobediteli na Aiaks"), care a văzut lumina tiparului în 1959, "BărbaÈ›ii" ("Măje"), roman care a luat în 1962 premiul anual al Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, "Femeile din VarÈ™ovia" ("Jenite na varÈ™ave") din 1965 È™i "Portretul dublurii mele" ("Portretăt na maia dvoina"), culegere de povestiri È™i nuvele apărută în 1966. Mult mai târziu, în 1971, Ivan a aflat că scriitorul lui preferat a ales libertatea, cerând azil politic în Italia. ÃŽncepând cu septembrie 1972, l-a ascultat pe Gheorghi Ivanov Markov la "BBC World Service", criticând regimul comunist condus de Todor Jivkov, devenind un "emigrant ostil" regimului. De asemenea, disidentul a colaborat la "Radio Free Europe" È™i "Deutsche Welle". Pe 7 septembrie 1978, exact în ziua când Todor Jivkov împlinea 67 ani, Gheorghi Ivanov Markov se plimba pe podul Waterloo din Londra, când un bărbat l-a înÈ›epat în gambă cu o umbrelă, ca din întâmplare, după care È™i-a cerut scuze extrem de politicos È™i a plecat mai departe. Decesul a survenit pe 11 septembrie. La autopsie s-a constatat existenÈ›a unui proiectil miniatural din aliaj inoxidabil din 90 procente platină È™i 10 procente iridiu, având diametrul de 1,52 milimetri. Umbrela a avut un dispozitiv de tragere a acestui proiectil prevăzut cu două găuri cu diametrul de 0,35 milimetri umplute cu ricin, o toxină mortală când intră în sânge. Cele două găuri au fost astupate cu glucoză, care la temperatura de 37 grade Celsius, temperatura normală a corpului, devine fluidă. De aceea, moartea a survenit mai târziu. Suspectul principal al crimei a fost Francesco Gullino, cu numele codificat de "Piccadilly", un agent al Securității de Stat ("Dărjavna Sigurnost"). PărinÈ›ii l-au îndrumat pe Ivan să dea concurs de admitere la Gimnaziul rus de 11 clase nr. 35 "Mihail Ivanovici Kalinin" de pe strada Stara Planina din Sofia, acelaÈ™i pe care l-a urmat È™i Ludmila Todorova Jivkova, fiica atotputernicului Todor Jivkov. "Acolo îți vei face prieteni printre viitorii conducători ai Bulgariei", i-au spus ei. Pasiunea pentru Gheorghi Ivanov Markov l-a determinat pe Ivan să renunÈ›e la istorie È™i să-È™i imite scriitorul favorit, dând concurs de admitere la specializarea chimie industrială din cadrul Universității "Sfântul Kliment Orhidski" din Sofia. Printre studenÈ›ii acestei instituÈ›ii de învățământ superior se transmisese de mulÈ›i ani, în mod tacit, un spirit de frondă, de renunÈ›are la marxism È™i la ateism, spirit iniÈ›iat de aceeaÈ™i Ludmila Todorova Jivkova, care a studiat istoria între 15 septembrie 1960 È™i 25 februarie 1966. De exemplu, printre acÈ›iunile considerate cel puÈ›in ciudate într-o È›ară comunistă, fiica celui care a propus ca Bulgaria să fie a XVI-a republică unională în cadrul U.R.S.S. mergea des la clarvăzătoarea oarbă Vanghelia Pandeva GuÈ™terova, născută Dimitrova, numită în popor baba Vanga, pentru a se înteresa de viitorul ei, de modul în care se vor desfășura unele evenimente politice interne È™i internaÈ›ionale, precum È™i pentru a cumpăra unele ceaiuri cu efecte curative miraculoase, se pare. După ce a devenit inginer în chimie industrială, Ivan a fost repartizat la Școala tehnică de construcÈ›ii ("Tehnikum stroitelen") din Sofia, unde a fost profesor È™i Gheorghi Ivanov Markov la sfârÈ™itul anilor ’40. *** ViaÈ›a lui Ivan intrase într-o monotonie cotidiană, dimineaÈ›a È™ase ore de predare la gimnaziu, iar în cursul după-amiezei două ore de meditaÈ›ii acasă. Munca epuizantă după bani îl obosise fizic È™i spiritual. Dorea o schimbare majoră, iar plecarea într-o È›ară africană i se părea o soluÈ›ie satisfăcătoare. Pentru mai multă siguranță s-a gândit să o consulte pe baba Vanga, care devenise renumită È™i în străinătate pentru prezicerile ei. A ajuns cu un autocar în satul Rupite, localitate aflată lângă frontiera cu Grecia, pe malul drept al râului Struma. Peisajul plat al câmpiei Petrici era dominat de cele trei piscuri ale dealului cu aspect de munte, denumit Kojuh (Cojoc). Rupite este renumit prin izvoarele termale de origine vulcanică, Kojuh fiind considerat singurul vulcan din Bulgaria. Casa în care trăia clarvăzătoarea era veche, doar că fusese proaspăt văruită în alb. Pe prispa de lemn, de o parte È™i de alta a intrării, erau bănci lipite de perete pentru pacienÈ›i. Când a sosit Ivan, se formase deja o coadă de cinci-È™ase persoane, în special bătrâni. Un bărbat îmbrăcat în haine ponosite, cu un baston în mână avea grijă să se respecte rândul. O femeie cu un halat alb conducea pacientul în casă È™i tot ea îl însoÈ›ea la plecare. Oamenii vorbeau încet, cu teamă sau pentru a nu deranja clarvăzătoarea de la lucru. Ivan aÈ™tepta curios, dar È™i cu înfrigurare să-i vină rândul. ÃŽn sfârÈ™it a intrat în camera de primire. Baba Vanga stătea între perne pe un fotoliu. Era o femeie solidă, cu frunte mare, păr albit, cândva blond, obraji ridaÈ›i adânc, ochii È›inuÈ›i strâns închiÈ™i, probabil pentru a nu se vedea că este ceacâră ca urmare a faptului că nu vedea È™i, astfel, să nu facă pacienÈ›ilor o impresie dizgraÈ›ioasă. Avea o bundiță din piele de oaie, deÈ™i era luna mai. - Ce vrei de la mine? - Să aflu viitorul. - Pentru viitorul tău merită să plăteÈ™ti 50 de leva? - N…nu z…zic n…nu, a bâiguit Ivan, căutând în portofel. Clarvăzătoarea a pipăit banii cu miÈ™cări de expert, i-a numărat È™i, după ce i-a băgat într-un buzunar interior al bundiÈ›ei È™i-a continuat prezicerea: - Ce te interesează, de fapt? - Vreau să plec într-o È›ară africană. - Aaa… drum lung. Mai trebuie 25 de leva! - Bine, tovarășa Vanghelia Pandeva! Femeia a luat banii lui Ivan È™i i-a pus alături de ceilalÈ›i: - Ce vrei să faci acolo? - Să lucrez ca profesor. - Foarte bine, foarte bine, mai trebuie 10 leva! - Sigur că da! Mă interesează ce trebuie să fac pentru a reuÈ™i la interviul de angajare cu delegaÈ›ia africană? Clarvăzătoarea a manevrat banii pe acelaÈ™i traseu: - Văd deja ce trebuie să faci, dar mai trebuie să-mi mai dai o sută de leva! - O sută? Dar nu mai am decât 50 de leva. - Bine, unde-s banii? - Biletul până la Sofia mă costă 20 de leva. Vă dau ultimii mei 30 de leva. - Văd răspunsul, dar nu pentru multă vreme. - Tovarășa Vanghelia Pandeva, È›ineÈ›i cei 30 de leva. AÈ™tept răspunsul! Cu o mimică ce exprima nemulÈ›umirea pentru evoluÈ›ia negocierii, baba Vanga a prezis: - Ca să fii sigur că vei reuÈ™i la interviul de angajare trebuie să nu refuzi un agent D.S., când va veni să-È›i ceară să devii informator! Ai înÈ›eles? - Mda… mda, a mormăit Ivan, nu prea încântat de prezicere. - Nu mă crezi? Am avut pacienÈ›i cărora le-am dat acelaÈ™i sfat. Nu m-au ascultat, dar nici nu au trecut de interviul de angajare. După ce au devenit informatori D.S., au reuÈ™it în anul următor. Apoi au venit la mine È™i mi-au mulÈ›umit. Ca la un semn a apărut femeia în halat alb, care l-a prins de braÈ› È™i l-a condus spre ieÈ™ire. ConsultaÈ›ia luase sfârÈ™it. La scurt timp după ce s-a întors acasă, profesorul Ivan a făcut o cerere la È™coala tehnică unde lucra pentru a i se aproba înscrierea la interviul de angajare cu delegaÈ›ia Marocului. Angajatul D.S. răspunzător de instituÈ›ia de învățământ respectivă l-a abordat imediat într-o discuÈ›ie între patru ochi: "ȘtiÈ›i, ar fi bine ca să colaboraÈ›i cu noi, pentru securitatea statului, ca să apărăm cuceririle poporului. Nici nu È™tiÈ›i cât de importantă poate fi o informaÈ›ie venită de la dumneavoastră! VeÈ›i colabora cu noi doar în perioada detașării în străinătate." Lui Ivan nu i-a trebuit mult ca să se lase convins. Baba Vanga îl prevenise că va fi abordat de un D.S.-ist. Tot ea i-a spus ce va trebui să facă. Iar Ivan s-a conformat. Doar plătise scump aceste informaÈ›ii. Interviul de angajare a avut loc la sediul "Tehnoimpex" din Sofia, instituÈ›ia de comerÈ› exterior care s-a ocupat È™i de asistenÈ›a didactică bulgară în țări străine. Ivan a conversat cel mai bine în franceză dintre toÈ›i candidaÈ›ii; cunoaÈ™terea limbii române fiindu-i de un real ajutor. Dar, poate nu i-ar fi folosit la nimic dacă nu È›inea seama de sfatul babei Vanga. Altfel, foarte probabil, ar fi plecat altcineva în locul lui. Refuzarea eliberării paÈ™aportului, metodă de sorginte K.G.B.-istă, s-a practicat È™i în Bulgaria, nu numai în România. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy