- Plecați? Îmi pare rău dacă am întârziat… Vorbim diseară la telefon și revin altădată.
- Stai mă’ Sache, unde te duci? Doar noi te-am invitat… A intervenit ceva și-o să lipsim doar jumătate de oră. Stai și tu de vorbă cu Săndel, te uiți la televizor, servești un suc, o bere. Și apoi, Săndel e un copil deosebit și-o gazdă interesantă. Așa-i, Săndele, mamă?
- Bine, atunci rămân. Abia aștept să îmi cunosc gazda. Săndele, câți ani ai tu?
- Șase ani și opt luni.
- Mulți înainte…
- Toți zic la fel. Spune și tu, cum aș putea evolua dacă habar n-am să citesc, iar oamenii mari din jur n-au inspirație. Sunt la vârsta întrebărilor și acumulărilor.
- Păi atunci pune-mi și mie câteva întrebări.
- Vrei? Zi-mi la ce-ți folosesc nasturii?
- Care, ăștia de la haină? O închei și-mi ține de cald.
- Aici nu-i frig.
- De acord, dar afară…
- Și nasturii de la mâneci țin tot de cald?
- Nu, ăia mi i-a cusut nevastă-mea când am avut guturai.
- Ce-are guturaiul cu nasturii?
- De la guturai căpătasem un tic: îmi ștergeam nasul cu mâneca. Tu să nu faci așa!
- Scârbos tic!
- Aici semeni cu nevastă-mea.
- Dar aia ce e?
- Asta? Cravată.
- La ce folosește cravata?
- Eleganță, farmec, noblețe…
- Mama spune că pe-un bărbat îl cunoști după cravată.
- Păi, ce-are una cu alta?
- Nu știu, eu pun întrebările.
- Mda.
- De ce oamenii mari nu se dezbracă la mare?
- Cum sa nu?! Se dezbracă și fac plajă.
- Nu-i adevărat! Oamenii mari rămân în slip, iar pe copii îi dezbracă de tot. De ce diferențierea asta?
- Celor mari le e rușine, Săndel.
- Ce înseamnă rușine?
- Un sentiment…, un gând care te face să te simți stingher. Ca atunci când te dezbraci în fața cuiva.
- Și dacă te dezbraci în fața pisicii te simți stingher?
- Atunci nu.
- Dar în fața plopului?
- Nu, Săndel. Doar în fața altui om.
- Tata se dezbracă în fața mamei și nu-i este rușine.
- Asta-i altceva. Și eu mă dezbrac în fața nevesti-mii.
- Nevasta e proprietatea ta?
- Cum să fie proprietatea mea?
- Atunci aparține tuturor?
- Nu, Săndel, e doar a mea!
- De ce oamenii mari au buletin de identitate și copiii nu?
- Ca să aibă ce arăta polițiștilor.
- Și polițiștii au buletine?
- Desigur.
- Ei cui arată buletinele?
- Șefilor.
- Și șefii au buletine?
- Au și ei, Săndele!
- Și cui arată…
- Nevestelor!
- De ce te enervezi?
- Nu, Săndel, sunt calm. Sunt liniștit ca un lac de munte.
- De ce oamenii mari din trecut purtau armuri și cei de-acuma nu?
- Cei din trecut se băteau cu pietre, buzdugane, săbii. În prezent nu mai e cazul.
- Ieri seară mama i-a dat lui tata în cap cu polonicul și l-a făcut căpos. Dacă ar fi avut armură…
- Da, aici ar fi fost bună o armură.
- Batista de ce trebuie să fie albă și să aibă dantelă?
- Ca să fie frumoasă.
- Și dacă e verde e urâtă?
- Dar nici frumoasă nu-i…
- Ce înseamnă frumos?
- Frumos e ceva care te bucură.
- Eu sunt frumos?
- Ești, Săndele.
- Dar n-am batistă albă cu dantelă.
- Atunci cum iți sufli tu nasul?
- Cu șervețele parfumate.
- Colorate?
- Nu, albe. Nevasta ta este frumoasă?
- Este.
- Dar casa ta?
- Și ea este frumoasă.
- Tot ce-i legat de oameni e frumos?
- Da, Săndele.
- Hepatita A e frumoasă?
- Nu, asta nu.
- Ce bine e să fii om mare... Le știi pe toate.
- Le știi, dar nu-i așa bine! Cănd ești mic ești protejat de părinți, ingrijit… Când crești ai numai obligații.
- Și tu ai obligații?
- Și eu.
- Ce fel de obligații?
- De serviciu, conjugale, morale…
- Ce-s alea obligații conjugale?
- Adică cele strict legate de nevastă-mea.
- Te pune să conjugi verbe?
- Nu, nu-i asta… E vorba de altceva.
- Ce-i aia o tărăboanță?
- Tărăboanță?
- Da.
- Nu stiu. Ce-ți veni?
- Trebuie să știi ce-i o tărăboanță.
- Uite că nu știu!
- Imposibil. Când erai la ușă mama a spus: Na! Iar a venit Sache cu tărăboanța lui.