E greu să vorbești despre Alexandru, e greu să te gândești la acest minunat tânăr plecat dintre noi mult prea devreme. Încerci să-ți cauți cuvintele care de prea multe ori nu reușesc să definească în cea mai perfectă sincronizare Alex omul-Alex binecuvântatul Lui D-zeu. E greu să vorbești despre Alex, inima ți se sfărâma în mii de bucățele, bătăile inimii ți se accelerează în cadența cea mai infernală , sentimentele îți plâng pe suflet, șiroind în nostalgice amintiri, ce te cutremură asemenea unui vulcan incandescent care te îngroapă parcă în propria neliniște, în propria frământare.....sunt multe întrebări firești pe care ni le punem de-a lungul vieții noastre, multe...nenumărate...despre noi înșine, despre rolul nostru pe acest pământ, despre sensul nostru real pe această lume...
Suntem creația Lui D-zeu, suntem după chipul și asemănarea Lui, suntem copiii Lui, suntem ființe superbe, D-zeu ne-a creat astfel, dar ne-a dat liberul arbitru de a alege...de a alege între bine și rău. El a ales binele, L-a ales pe D-zeu, a ales comorile tărâmului sfânt al Paradisului. Dar nu el a ales momentul. A ales D-zeu pentru Alex? Mereu mă obsedează această întrebare. Tot ce știu e că mă doare că Alex nu se mai află printre noi. Dar trăiesc cu revelația că acolo sus, acolo printre îngeri, e fericit. Știu că-i este bine, dar știu și că uneori este dezamăgit de noi, de cei rămași aici care trăim în obscura nebuloasă în care fremătăm pe cărări șerpuitoare ce ne duc mereu pe drumuri rătăcite, drumuri pe care n-ar trebui să ne găsim. El vede limpede ce se întâmplă cu noi și cred că suferă...Da...mi-e așa de greu să vorbesc despre Alex.