agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2397 .



Coroana timpului
prose [ ]
Crinul lui Pârvan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [GabiC ]

2013-02-24  | [This text should be read in romana]    | 



"Unde nu crește iarbă apar buruieni.
Unde nu sunt flori cresc mărăcini.
Florile cresc și din noroi.
Unde nu pui suflet apar tot buruieni."( Gigi)


Era un puști slab și firav pe nume Gigi, poreclit Gibi, probabil un alint sau doar un diminutiv de la gibon. Gibonul este un maimuțoi agil și simpatic având toate însușirile neamului său antropoid. Este iute și vigilent cățărându-se cu mare viteză în cei mai înalți copaci din junglă. Poartă pantaloni scurți, ciorapi treisferturi și tricou larg cu dungi. Este tuns scurt și umblă de obicei înarmat vara cu un crăcan și cu invizoace iar iarna târziu poartă la brâu o sabie confecționată din trunchiul bradului de la Crăciun. Este căutat pentru prostiile pe care le face mereu.
Dar locul de desfășurare al poveștii mele nu va fi jungla ci decorul creat după construcția blocurilor dintr-un cartier bucureștean până prin anii 1974, când dintr-o permanentă și obsedantă grijă față de omul nou se construia masiv. Era vremea marii industrializări, când se concepea în eprubetă viitorul de aur al țării sub conducerea directă a "iubitului" conducător de partid și stat. Se construiau blocuri înalte și uzine înfloritoare. Macaralele râdeau în soare iar oamenii fugeau de la țară la oraș și de la casă la bloc pentru a pune umărul pentru construcția societății socialiste multilateral dezvoltate. Care mai avea câte o casă era privit de către ceilalți de sus, cu dispreț, ca pe un necivilizat. Totul în jur arăta ca după bombardament, cu nesfârșite șantiere pline de moloz, barăci, gropi, și materiale de construcție împrăștiate peste tot. Aerul devenise irespirabil.
Într-o noapte cu lună plină un alt puști, coleg cu Gibi, a legat o cârpă de coada unui șoarece, a înmuiat cârpa în benzină și a aprins-o. Speriat, șoarecele, ca să stingă vâlvătaia care îl urmărea s-a aruncat într-un cazan cu motorină depozitat în magazia de materiale construită din tablă. Focul iscat a ars toată noaptea și a încins geamurile blocurilor din jurul șantierului până au plesnit, iar fumul negru a înecat luna.
În bezna aprinsă, Gibi care căuta atunci carbid prin magazie, materie primă folosită în procesul de fabricație al bombelor artizanale, s-a salvat cu noroc reușind să fugă în ultima clipă din fața exploziei.
Tatăl băiatului a plătit după aceea pagubele ani buni văitându-se peste tot:
-Da’ ce vină a avut băiatu’ meu că prostul de șoarece a intrat în butoiul cu motorină în loc să găsească o baltă ceva. Ce l-a pus fii-miu intenționat să se bage acolo? Doar șoarecele este singurul vinovat.

Anii treceau, iar pe locul șantierelor au apărut blocuri cu nouă, zece sau patru etaje, cu orientare simplă sau dublă, cu balcoane sau fără. Unde mai pui că omul nou, care avea încă prostul obicei să trăiască la curte a făcut bolte de viță de vie, iar pe spațiile verzi a plantat flori, garduri vii și pomi fructiferi. Cât de retardați și retrograzi erau considerați cetățenii care din diferite motive mai locuiau încă la casă! Majoritatea comunistă votase tacit ca aceștia să fie demolați pentru a se muta cât mai repede în noile blocuri, care de la distanță semănau cu niște cutii de chibrituri.
În noile apartamente aveau chipurile doar avantaje. Scăpau de muncile grele din gospodărie, de noroi, de săpat, de tunsul copacilor. Aveau în schimb apă curentă caldă si rece, cadă de baie, duș, parchet pe jos, balcon, gaze la bucătărie și vecini în toate punctele cardinale. Scăpau și de corvoada nesfârșită a măturatului curții, tăiatului lemnelor de foc, al aprinderii focului în sobă. Cu un calorifer s-a rezolvat totul. Căratul buteliei sau al găleților cu apă rămăsese o îndeletnicire pentru proști, o tristă amintire, la fel și udatul grădinii sau peticitul acoperișului. Omul nou era gândit doar să se ducă la serviciu ca să muncească pentru partidul unic.
Doar unii, sătui de muncă înotau împotriva curentului pensionându-se pe caz de boală și căutând liniștea finală se dedicau grădinăritului de conjunctură luând în ‘arendă’ câte o parcelă din preajma blocului.
Un astfel de om era Pârvan nebunul, care după ani grei de muncă în construcții a ales să–și trăiască ultimii ani ca grădinar pasionat și voluntar pe spațiul verde din fața blocului. Stătea la parter și uda zilnic iarba cu un furtun tras direct prin geamul bucătăriei. Lucra și păzea grădina lui cu crini și trandafiri agățători cât era ziua de lungă. Omul umbla mereu neras și se răstea la copiii care băteau în permanență mingea în gangul blocului ce avea un perete comun cu garsoniera lui. De multe ori ceda nervos și începea să urle isteric sau să înjure ca un birjar, pentru că din peretele gangului mingea mai sărea câteodată în grădina lui plină de flori. Apărea atunci ca păianjenul la pradă și o confisca. Copiii reclamau acasă absența valorosului obiect de joacă, iar scandalul de recuperare al acestuia de către părinți începea fără întârziere
După niște certuri mai zdravene cu vecinii omul căpătase alt obicei; cu fața schimonosită ieșea amenințător cu un cuțit în mână și tăia mingea cu pricina, după care o arunca piticului speriat urlând cât putea:
Þi-am spus că așa o să pătești, fire-ați voi ai dracului cu toții !
Pe atunci și mingea era minge.... Nu orice părinte își permitea să cumpere mereu, ori dacă mai era și din piele tragedia era completă. Copilul care venea afară la joacă cu prețiosul obiect era tratat preferențial de către ceilalți, ca nu cumva să se supere și să plece cu jucăria preferată, deși acest fapt se petrecea de fiecare dată.
Așa că, fie că săreau copiii în grădină, fie că duduiau pereții de șuturile trase cu putere în pereții gangului scandalul era asigurat iar reclamațiile curgeau în dreptul omului care tăia mingii, urla, înjura și speria școlarii. Toată lumea era îngrozită, iar săraca nevastă a tiranului, o femeie grasă care abia se putea mișca, încerca mereu din răsputeri, cu o blândețe angelică să salveze aparențele și să liniștească “furtuna” iscată mereu din senin.
În timp ce Pârvan muncea, lupta, înjura și păzea grădina cu furtunul și cuțitul de alți invadatori, Gibi cu prietenii lui umblau după furat struguri, piersici și corcodușe prin împrejurimi. Cel mai greu era la corcodușe pentru că trebuiau să fure dintr-o livadă păzită, aflată mai departe de locul obișnuit de joacă, și unde paznicul avea o pușcă plină cu gloanțe din sare. De acolo Gibi a scăpat cu tricoul întors în dreptul burții și plin de corcodele, dar alergat de un câine și cu fundul ciuruit de sare. Acreala savuroasă a corcodușelor devenise amară pentru gibon și pentru Manole, prietenul său, iar experiența prea usturătoare, dar aveau doar doisprezece ani și nu puteau renunța așa ușor la plăcerile vieții.
Altă dată, ascunși printre imensele mosoare din lemn înfășurate în cabluri electrice care zăceau depozitate în curtea unei fabrici din spatele blocului, pufăind țigările cu filtru Snagov, cumpărate la bucată de la debitul complexului general, au hotărât ca de a doua zi să strângă gașca lor încredere; pe Cezărică, Marinică și Mariusică și să înceapă “culesul” strugurilor din viile blocurilor mai vechi. Erau două zone de mare interes: via cu struguri de masă albi de la blocul E 11 și cea cu struguri roșii și gustoși de la blocul apărut mai nou în peisaj, Z40. După ce au terminat de pufăit țigările, au plecat cu grabă dintre mosoare prin gaura gardului pe unde muncitorii fabricii furau nestingheriți piese și cabluri electrice și care devenise intrarea și ieșirea principală a uzinei.
La primul bloc vizat, strugurii erau deasupra unei bolte de țevi și se agățau până spre etajul trei al balcoanelor locatarilor, care se puteau servi direct din vie.
După lăsarea serii, gibonul și ceilalți maimuțoi stăteau atârnați de boltă încercând să se cațere cât mai sus. Locatarii blocului, cadre militare, nu bănuiau că sunt spionați și prădați de niște copii în timp ce rezolvau liniștiți treburile casnice uzuale sau se certau cu nevestele. Operațiunea reușise perfect. Strugurii aveau boabele mari și cărnoase cu gust dulce și parfumat. Tricourile transformate în traiste erau pline ochi.
În seara aceea Gibi a ajuns sătul acasă, unde pe masa din sufragerie zăcea un platou plin cu struguri roșii cumpărați de tatăl său din piață, care însă nu mai prezentau interes.
A doua zi fotbal. La un șut nefericit mingea de piele a lui Marinică a sărit direct în grădina de flori proaspăt curățată de buruieni a lui moș Pârvan culcând la pământ trei dintre cei șapte crini aproape înfloriți și aliniați ca pentru defilare. Omul păianjen a apărut imediat ținând în dinți o foarfecă de grădină imensă și bine ascuțită. Văzând crinii asasinați a tăiat mingea în șapte urlând de supărare.
- Hai veniți să o luați. Na! V-am spus mereu să vă jucați în alt loc fire-ați voi de derbedei!…
Plângând și fugind copiii strigau în cor drept răzbunare:
-Pârvan nebunu’ trage cu tunu’ împușcă rațele și mănâncă mațele....
Gibi a rămas cu gândul la un crin mare și aproape înflorit, care ieșea imediat în evidență din multitudinea de flori legate cu ațe. Pe întuneric împreună cu Manole s-au strecurat cu măiestrie driblând sârmele, gardurile și sforile țesute de Pârvan ca o pânză de păianjen.
Moșul era în casă și vorbea liniștit cu nevastă-sa.
Tremurând de frică și încordat la maxim, Gibi reuși să rupă cu greu crinul imperial. Îi batea inima atât de tare încât o ținea cu mâna să nu sară din piept. Târâș pe coate și genunchi prin pământul cernut și săpat ca proaspetele morminte, cu prada imperială în mâini cei doi hoți căutau cu grabă ieșirea printre sârmele și gardul viu ce împrejmuiau grădina plină de flori. Perdeaua de trandafiri roșii, proaspeți, curgea ca o cascadă de sânge peste capetele copiilor protejându-i de ocheadele locatarilor dar mai ales de privirile iscoditoare ale lui Pârvan, care instinctiv supraveghea permanent locul.
Scăpat din ghearele trandafirilor, Gibi a fugit acasă ducând floarea ca pe un trofeu câștigat cu multă trudă. Era ca o coroană fermecată, ca o cupă a campionilor aflată în brațele copilului fericit și absolut vrăjit.
Crinul a fost așezat la loc de cinste, într-o vază cu apă, pe masa din sufragerie, unde a rezistat înflorit aproape trei săptămâni, timp în care gibonul a fost permanent fermecat. Apogeul senzațiilor tari fusese atins.
Când crinul s-a uscat a fost pus cu grijă în ierbarul școlii.
............................................................................................................

Pârvan era tot mai supărat, urla și înjura, până când într-o zi, un microbuz alb cu o cruce roșie pe ușă, escortat de mașina miliției a oprit în fața blocului.
L-au săltat și de atunci nimeni nu a mai auzit nimic de el.
A dispărut subit împreună cu soția, iar superba și mult râvnita lui grădină a intrat repede în paragină.
...........................................................................................................
Au trecut de atunci ani și ani iar la geamul garsonierei lui Pârvan nu a mai apărut nimeni. Între timp, comunismul și-a arătat limitele utopice și a fost înlocuit cu mafiocrația “democrată”, care nu mai este utopie ci realitate. Trandafirii agățători au dispărut și ei înroșind pământul reavăn. Grădina cu multe flori, crini și trandafiri este plină de bălării. Copiii nu mai joacă fotbal, iar peretele gangului zace neatins. Gardul viu s-a uscat și el demult, fiind după aceea înlocuit cu unul nou, metalic și inestetic, cu vîrfuri amenințătoare si ascuțite, un gard des din sârmă prin care nici șoarecii nu pot trece. Viile și pomii fructiferi din împrejurimi au dispărut ușor și ele. Nesfârșitul gard sârmos înconjoară tot cartierul a cărei populație îmbătrînită vrea acum să se mute de la bloc la curte și din oraș la țară.
Gardieni privați plătiți din banii publici au posturi fixe și sigure. Domnii care stau acum la bloc îi invidiază pe cei care stau la casă.
Speranța s-a reaprins odată prin luna decembrie’89, după care s-a stins din nou total, lăsându-ne iarăși orbi în nesfârșita noapte.
Gibi are aproape cincizeci de ani și stă la curte, unde îngrijește o grădină cu crini și trandafiri, cu pomi fructiferi și vița de vie. Prietenul lui, din interes, Manole, îi mai face câte o vizită din când în când în funcție de nevoi. Amândoi au renunțat la fumat iar burțile lor umflate, acoperite de tricouri, sunt pline de bere și mici. Cară aproape zilnic apă plată cu bidonul de 10 litri de la en-gros, sapă grădina, mătură curtea și tunde copacii. Umple butelia cu gaz o dată la două luni iar iarna sparge lemne și face focul în soba de teracotă.
-Bă Manole, am citit undeva că spiritul crinului îi învață pe oameni umilința și puritatea. Vezi ce crini frumoși am în grădină ?
-Florile de crin erau, în heraldica, emblema regalitații iar Franța purta denumirea “Regatul crinilor”, vorbi Manole.
-Da, știu, dar în același timp, floarea de crin era și semnul osândiților la moarte. Îți mai amintești de nebunul ăla de Pârvan?
- Cum să nu, un om ca ăla nu poți să-l uiți așa ușor. Am auzit că pe vremea regelui simpatiza cu legionarii, și că după război a fost arestat și a stat ani buni prin pușcăriile comuniste pentru că a declarat că îl iubește pe rege și coroana regală cu crini, dar prea sănătos nu cred că mai era când a ieșit, că parcă turba când te atigeai de florile lui. Când l-au arestat era învățător într-un sat, și toată lumea îl iubea și îl respecta; familia lui cică era cea mai veche în satul ăla din munți.
-Abia aștept să înflorească ăsta cel mai mare. Cred că o să aibă flori o lună de zile. Va fi o bucurie, spuse Gigi mângâind bobocul de crin încă nedesfăcut.

Niște copii bat de zor o minge de fotbal undeva pe stradă, lovesc cu ea gardul din tablă și câinele lui Gigi latră încontinuu, reușind să își enerveze stăpânul.
-Bă voi n-aveți casă, n-aveți masă? Hai că mă enervează puștii ăștia cordiți.
La un moment dat, un șut nefericit și balonul din piele, un Jabulani veritabil, sare în curte rupând doi crini, printre care și pe cel preferat, care era cel mai îngrijit, săpat și udat cu multă grijă și dragoste.
Gibi vede negru în fața ochilor, sare ca împușcat și cu fața schimonosită de durere pune mâna pe un cuțit, taie Jabulani în șapte bucăți, după care iese din curte pe stradă înjurând, alergând ca disperatul și amenințând de la distanță copiii cu pumnul .
Nu după mult timp, o mașină albă a salvării și mașina poliției au apărut gălăgioase pe stradă.
De atunci Gigi nu a mai fost văzut de nimeni.

După multă vreme de la această întâmplare, prin cartier au apărut printre buruieni și garduri inestetice de sârmă îndoită, crini imperiali, trandafiri agățători și butuci de viță de vie.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!