Cuvântul, racordat la tehnică și progresul comunității, și-a descoperit noi virtuți. Astfel, în scris sau vizualizat, poate face înconjurul lumii stocând informația culturală, politică, sociologică.
El devine un reper subtil, un personaj controversat pe scena unui Teatru Mundi, căpătând o perspectivă multidimensională în mișcarea ce transformă percepția și înțelegerea. S-a afirmat adeseori despre cultura mass-media că deplasează câmpul gravității sistemului nostru de referință, că pune problema în termeni de realitate și de pseudorealitate.
Că astăzi trăim mai multe realități o simțim din plin, dar impresia celei mai puternice realități aparține radioului și televiziunii. Filmul, teatrul, literatura, deschid calea de acces spre real prin intermediul cuvântului scris sau rostit, prin rapiditatea și modalitatea lui de transmitere, transformând chiar comunicarea la care se mai adaugă plusul și aportul imaginației.
Avea dreptate Baudelaire când o saluta pe regina facultăților: imaginația, „divin înrudită cu infinitul.” Dacă o carte scrisă se adresează în primul rând națiunii, o pagină rostită din aceeași carte își mai adaugă și puterea auditivă care subminează sensibilitatea și afectivitatea.
Astfel, comunicarea de la emițător la receptor se efectuează printr-un circuit special, printr-un transfer empatic. Simultând și provocând cele două atribute, procesul incumbă o percepție culturală corectă, o intimitate deosebită cu receptorul, o experiență câștigată prin studiu și inteligență.
Cuvântul poate să se lovească, să se miște, dând naștere unor noi forme de comprehensiune a limbii, limba vorbită de scriitorul operei sale devenind un remarcabil model de flux, pregătindu-i pe ascultători și cititori pentru îndelungatele exerciții de cultură și civilizație. Un metronom cu totul diferit bate măsura în spinarea noastră, rațiunea actuală se deplasează într-o altă tonalitate și dacă totul s-a spus, îi așteptăm în continuare pe scriitori să completeze paginile albe ale literaturii contemporane, așteptăm un debut decantant în poezie, așteptăm un prozator român care să fie tradus în toate limbile pământului.
Dar cititorul cu urechea de la colțul străzii, acest singuratic, reprezintă mulțimea. Mulțimea este tot ce poate fi mai nefilozofic, ea nu are timp și nici chef pentru literatură sau filozofie, ea își trăiește cu atâta plăcere viața ei, încât nu are nevoie de concepte, ea este o pastă fără formă dar cu instincte nu o dată inteligente.
Mulțimea străzii simte colosal, nu gândește deloc dar alege bine, numărul mare nu decide în cele din urmă nimic. Pe cât de multă pe atât de slabă este mulțimea, stăpânul ei este, singuratic, scriitorul, mulțimea îl scoate din anonimat, îl scoate vorba vine, că nu tot ce face parte din această mulțime participă la această scoatere.
Și totuși o parte din ea îl scoate pe scriitor din anonimat, se lasă în extaz, calcă în picioare autoritatea lui, după care îl bea într-o lingură de apă.
Scriitorului îi ajunge că prin cuvântul său este nemuritor. El există de când lumea, el este de fapt un prim termen, cheia de boltă a micului sistem filozofic.
Dar pentru cel de-al doilea termen, acela al străzii, filosofia este un rahat. Acest „el” al străzii crede că milioanele de dolari sunt alfa și omega, în timp ce scriitorul, atunci când termină de scris o carte, nu își dorește decât să o uite, pentru a se apuca de scris o alta.