Azi voi absenta. Azi n-am să iubesc nimic altceva decât o foaie albă de hârtie. Azi am să mâzgâlesc.

Știi?! Te caută lumea avid pe străzi...te caută cu disperare. Au lipit un poster cu tine chiar și pe pleoapele mele. Hmm, din cauza cred că m-am trezit așa greu în dimineața asta, am stat îndelung să te privesc, să te analizez în detaliu ca pe un afiș la filmul propriei mele vieți... Mai că aș vrea să îmi cumpăr un bilet. Dar ce folos?! M-ar fascina doar fiindcă nu îl cunosc în întregime, m-ar fascina ceața groasă, tăișul misterului, întrebările...Ah, întrebările...ce am fi fără ele?! Doar niște carcase a unor primate, sterpe, fără miez...am fi precum o cochilie roasă de valurile mării din care nu a rămas nici măcar misterul unui mărgăritar. Iubesc întrebările. Ah, pardon, nu iubesc nimic azi. Ciudat.

Te caută lumea. Știai?! S-au așezat la coadă pe stradă, în librării, în biblioteci, în cârciumi infecte, în gară, pe peroane prăfuite, peste tot. Te caută înfometați, flămânzi de tine. Am să caut printre fărâme puțin curaj. Nu mi-e frică. Te voi tăia felii subțiri...străvezii și am să te fac pane sau cordon bleu?! Ce-ai prefera? Am să te dau la porție....te dau oricărui trecător. Te dau. Nu te mai țin.

Ah, azi nu iubesc decât o foaie albă de hârtie...Prea mult te-am strâns în pumni, prea mult te-am ținut cu dinții încleștați. Prea mult mi-ai închiriat trupul, ca pe un popas de mult căutat în care ai prins rădăcini adânci...prea multe rădăcini. Prea mult te-ai înfipt în pericard. Prea mult miros de tine. Te dau. Dau anunț în ziar că te-am găsit...sau mai bine te storc în nori...ca apoi să plouă peste lume cu tine...cu ceea ce doresc toți cu atâta zel. Toți se vor dezgoli, vor sta nemișcați în ploaie, te vor absorbi prin porii pielii...apoi te vor îmbutelia și se vor vinde sticluțe mici cu tine. Iar eu voi fi singura cu impermeabilul pe mine. Voi cumpăra toate umbrelele din lume și voi fugi în deșert.

Însă nu. E caniculă. Nu plouă.

Nu am altă soluție. Am să te las în mine. Te las să fugi prin mine cu pumnii încordați. Să dai în sufletul meu ca într-un sac de box...oriunde s-ar afla acesta...dacă am unul....unii zic că în inimă. Eu nu știu, nu am GPS. Am să te las să o faci mai roșie decât este, să bați în ea mai tare decât o faci acum. Am să te las să îmi intrii în vene, în lacrimi, în minte, în gânduri. Te las să îți faci de cap....pentru ca apoi să te alung, să te izgonesc fără niciun sentiment, fără să plâng...într-o zi în care nu voi iubi decât o foaie de hârtie. Am să te destram și am să te zdrobesc în cioburi. Apoi, le voi înșira în grabă, fără inspirație pe acea hârtie. Te voi da celor însetați de tine...fiindcă tu creezi anorexici flămânzi.

Azi abesentez. Azi nu iubesc nimic decât o foaie albă de hârtie...adresată unor anorexici ai iubirii.


PS: Către iubire.