agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 20897 .



Vaccinarea
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mironflorin ]

2013-12-31  | [This text should be read in romana]  

Literary Translation - Translations of classic and original poetry and other materialsThis text is a follow-up  | 



Dacă mă apuc acum, dragi prieteni, să vă zic povestea asta, n-am s-o fac Ă®n niciun caz pentru a vă da o nouă pildă a şireteniei femeieşti ori a prostiei bărbăteşti. Ci v-o istorisesc mai degrabă deoarece conČ›ine anumite curiozităČ›i psihologice care vă vor interesa pe dumneavoastră ca şi pe oricine altcineva şi din care omul, dacă o fi cu băgare de seamă, are să tragă ditamai Ă®nvăČ›ătura pentru viaČ›ă. ĂŽnsă vreau să resping din start reproşul cum că aş vrea să mă fudulesc cu faptele mele rele din trecut ori cu uşurătatea minČ›ii pe care astăzi o regret din tot sufletul şi, cum părul mi-a Ă®ncărunČ›it, iar picioarele mi-au ologit, nu mai am nici cheful şi nici tăria pentru asemenea isprăvi.
- N-ai de ce să te temi, tinerelul meu scump şi drag, mi-a spus Fanny Ă®ntr-o seară frumoasă pe când bărbatu-su tocmai sosise acasă, căci soČ›ii sunt Ă®n general geloşi numai atâta timp cât nu au niciun motiv pentru asta. Din secunda Ă®n care au realmente un motiv să fie geloşi sunt loviČ›i de o orbire de nevindecat.
- Mina lui nu-mi prevesteşte nimic a bun, am răspuns eu Ă®n surdină. Pare-mi-se că a mirosit ceva.
- Mina asta ai interpretat-o tu greşit, sufleČ›elul meu, a zis ea. Expresia feČ›ei lui nu este decât rezultatul unui mijloc ticluit de mine pe care i l-am aplicat pentru a-l face imun odată pentru totdeauna la orice acces de gelozie şi care să-l Ă®mpiedice să mai arunce vreo bănuială neliniştitoare asupra ta.
- Şi Ă®n ce constă acest mijloc? am Ă®ntrebat eu uimit.
- E un fel de vaccinare. – ĂŽn aceeaşi zi Ă®n care m-am hotărât să te iau de amant, i-am vorbit pe faČ›ă că te iubesc. De atunci i-o repet Ă®n fiecare zi când se culcă şi când se scoală. ĂŽi spun: ai toate motivele să fii gelos pe tinerelul acela drăguČ›; Ă®mi place nespus şi dacă n-am Ă®ncălcat jurămintele căsniciei, asta nu e nici meritul meu şi nici al tău; doar datorită lui s-a Ă®ntâmplat că îți rămân atât de credincioasă.
ĂŽn acea clipă, am Ă®nČ›eles de ce bărbatul ei, cu toate că prevenitor peste poate, mă privea uneori, atunci când avea impresia că nu-l văd, cu un zâmbet straniu de dispreČ› şi compătimire.
- Şi crezi că acest mijloc Ă®şi va păstra efectul pe-o durată Ă®ndelungată? am Ă®ntrebat eu alarmat.
- E infailibil, mi-a răspuns ea cu siguranČ›a de sine a unui astronom.
Cu toate acestea, am avut mari Ă®ndoieli Ă®n ce priveşte exactitatea socotelilor ei psihologice până Ă®n ziua Ă®n care o păČ›anie petrecută Ă®n nişte condiČ›ii incredibile mi-a dat o Ă®nvăČ›ătură şi mai straşnică.
Pe atunci locuiam Ă®n centrul oraşului, pe o străduČ›ă Ă®ngustă, Ă®ntr-o cămăruČ›ă mobilată la etajul patru al unui imobil Ă®nalt de locatari şi unde aveam obiceiul să dorm până târziu Ă®n zi. ĂŽntr-o dimineaČ›ă Ă®nsorită, cam pe la ora nouă, s-a deschis uşa şi a intrat ea. N-aş povesti ce-a urmat dacă nu ar furniza dovada pentru cea mai uimitoare şi totodată cea mai uşor de Ă®nČ›eles orbire ce poate izbi mintea unui om. – Şi-a dat jos toate hainele şi s-a Ă®ntins lângă mine. IubiČ›i prieteni, să nu care cumva să vă aşteptaČ›i ca povestea mea să fie Ă®mpănată cu detalii stânjenitoare ori picante. Mai subliniez Ă®ncă o dată că nu stă Ă®n intenČ›ia mea să vă delectez cu obscenităČ›i. – De cum cuvertura i-a acoperit nurii s-au auzit paşi Ă®ndărătul uşii, apoi ciocănituri. Ridicându-mă din pat - de-abia dacă apuc să-i acopăr capul cu pledul, când păşeşte Ă®năuntru soČ›ul ei, scăldat Ă®n sudoare şi gâfâind ca urmare a sforČ›ării pe care a făcut-o pentru a urca până la mine cele o sută douăzeci de trepte; chipul Ă®nsă Ă®i era străluminat de fericire.
- Am vrut să te Ă®ntreb dacă vrei să faci o ieşire cu mine, cu Röbel şi cu Schletter. Luăm trenul până la Ebenhausen şi de acolo bicicleta până la Ammerland. Eu unul, aveam de gând să-mi fac de lucru acasă, dar cum nevastă-mea a plecat dis-de-dimineaČ›ă la familia BrĂĽchmann să vadă cum o mai duce ăl mic, iar vremea e atât de frumoasă nu mi-am mai găsit astâmpăr. Am dat peste Röbel şi Schletter Ă®n cafeneaua Luitpold şi-am pus la cale o evadare. Trenul nostru pleacă la zece cinzeci şi şapte.
ĂŽntre timp, am avut răgazul să mă mai adun. Am spus râzând:
- Vezi prea bine că nu sunt singur.
- Da, am văzut, mi-a răspuns el cu un zâmbet insinuant. La care ochii lui Ă®ncepură să licărească, iar bărbia să i se legene Ă®n sus şi Ă®n jos. A făcut şovâind un pas Ă®nainte şi se găsea acum foarte aproape de scaunul pe care Ă®mi pusesem hainele. Pe spătarul scaunului se afla o cămăşuČ›ă fină de batistă cu dantele, fără mâneci, cu iniČ›ialele brodate cu roşu, şi, peste ea, doi ciorapi lungi, de mătase neagră ajurată şi cu clini aurii. Cum nu mai era nimic altceva care să indice o fiinČ›ă femeiască şi-a aČ›intit privirile asupra lor cu o lubricitate făČ›işă.
Aceasta a fost clipa hotărâtoare. Nu i-ar mai fi trebuit decât un moment şi şi-ar fi adus aminte că a mai văzut undeva Ă®n viaČ›a asta articolele acelea de Ă®mbrăcăminte. Fie ce o fi, trebuia să Ă®i smulg luarea-aminte de pe priveliştea fatală şi să-l Ă®mbrobodesc Ă®n aşa hal, Ă®ncât să nu-i mai alunece uitătura Ă®ntr-acolo. Dar pentru a reuşi aveam nevoie de ceva cu totul inedit. Gândurile acestea care-mi dospiseră grabnic Ă®n creier m-au condus să comit o grosolănie atât de monstruoasă pe care, deşi m-a salvat din situaČ›ia respectivă, n-am reuşit să mi-o iert nici după douăzeci de ani.
- Nu sunt singur, am zis eu. Dacă ai şti cât e de splendidă fiinČ›a asta, m-ai invidia cu siguranČ›ă. La care mi-am apăsat braČ›ul care trăsese cuvertura peste capul ei asupra locului unde trebuia să-i stea gura pentru a Ă®mpiedica - cu riscul de a o sufoca - orice icneală din partea ei. Privirile lui alunecau lacome peste unduirile pledului.
Şi Ă®n acea clipită avu loc acel lucru monstruos, acel lucru inedit. Am apucat cuvertura de partea cea mai de jos şi am ridicat-o până la gât Ă®n aşa fel, Ă®ncât i-a rămas acoperit numai capul.
- Ai mai văzut Ă®n viaČ›a ta o asemenea minunăČ›ie? l-am Ă®ntrebat eu.
Ochii Ă®i erau boldiČ›i, Ă®nsă Ă®l apăsa o stânjeneală vădită.
- Mda, da – n-ai ce spune – ai gusturi bune, eu, Ă®nsă, trebuie să plec – te rog să mă ierČ›i – că te-am deranjat. Apoi s-a retras spre uşă, iar eu, fără să mă grăbesc, am Ă®ntins Ă®napoi mindirul. Pe urmă, am țâşnit Ă®n picioare şi m-am proČ›ăpit lângă uşă, Ă®n faČ›a lui ca să-i fac imposibilă revederea ciorapilor de pe scaun.
- Vin oricum la Ebenhausen cu trenul de amiază, am spus eu, Ă®n vreme ce el apucase deja clanČ›a. Poate mă aşteptaČ›i la hanul de lângă poştă. Şi pe urmă plecăm Ă®mpreună mai departe la Ammerland. Va fi un turneu fain. Multe mulČ›umiri pentru invitaČ›ie.
A mai făcut câteva apropouri glumeČ›e şi bine intenČ›ionate şi a părăsit Ă®ncăperea. Eu am rămas pe loc de parcă aş fi prins rădăcini până când i-am auzit paşii Ă®ndepărtându-se spre ieşire.
Vreau să mă feresc de a mai zugrăvi starea cumplită de mânie şi disperare Ă®n care s-a găsit femeia vrednică de milă după această scenă. Se vedea că Ă®şi ieşise din țâțâni şi a dat dovadă de o ură şi de o desconsiderare cum nu mi-a mai fost dat să aud Ă®n viaČ›ă. ĂŽn vreme ce se Ă®mbrăca grăbită, m-a ameninČ›at că mă scuipă Ă®n faČ›ă. Fireşte că am renunČ›at la orice Ă®ncercare de a mă apăra.
- Şi unde ai de gând să te duci acuma?
- Habar n-am... să mă aruncă Ă®n apă... acasă... sau poate chiar la familia BrĂĽchmann să văd cum Ă®i mai merge lu’ ăl mic. Habar n-am!
-

La amiază, Ă®nspre ora două, la umbra castanilor, lângă hanul din apropierea poştei din Ebenhausen şedeau Röbel, Schletter, prietenul meu şi cu mine şi ne delectam cu găini fripte garnisite c-o salată colorată şi zemoasă. Prietenul meu a cărui stare sufletească o scrutam bănuitor m-a liniştit prin dispoziČ›ia extrem de veselă Ă®n care se afla. ĂŽmi arunca priviri poznaşe, Ă®şi freca mâinile triumfător, chicotind şi fără să explice ce Ă®l veseleşte atât de tare. Turneul s-a desfăşurat fără poticneli, iar seara, pe la ora zece, am ajuns din nou la oraş. SosiČ›i la gară, ne-am pus pe taclale Ă®ntr-o berărie.
- Acum permiteČ›i-mi, a spus prietenul meu, s-o iau spre casă să-mi aduc nevasta. Toate ziulica a stat cu copilaşul suferind şi o să ne-o ia Ă®n nume de rău dacă o lasăm să-şi petreacă seara de una singură acasă.
Curând după aceea a venit cu ea Ă®n grădina asupra căreia convenisem. ConversaČ›ie s-a Ă®nvârtit fireşte Ă®n jurul turneului a cărui lipsă de incidente a fost umflată după puterile fiecărui participant până a ieşit din ea aventuri demne de a fi povestite. Tânăra femeie a fost cam scumpă la vorbă, cam stingherită, şi nu m-a Ă®nvrednicit cu nicio privire. Din contră, chipul bărbatului era şi mai jovial decât fusese după-amiaza purtând acea expresie de triumf care-mi părea atât de misterioasă. Privirile sale semeČ›e, triumfătoare se lăsau acum mai mult asupra nevestei sale Ă®ngândurate, decât asupra mea. S-ar fi zis că Ă®ncerca o desfătare lăuntrică, profund Ă®mbucurătoare.
De-abia o lună mai târziu, când m-am regăsit singur cu femeia mi s-a lămurit această enigmă. După ce din nou am lăsat reproşurile cele mai aprige să plouă asupra mea, s-a Ă®nstăpânit o pace de suprafaČ›ă după a cărei trudnică restabilire ea mi-a mărturisit cum bărbatul ei ajungând Ă®n acea seară acasă Ă®ntre patru ochi cu ea i-a Č›inut următoarea cuvântare cu braČ›ele Ă®ncrucişate: CopiliČ›a mea, ştiu acuma ce hram poartă tinerelul tău drăguČ›el şi scump. ĂŽmi spui zi de zi că Ă®l iubeşti şi n-ai idee ce festă îți joacă. Azi i-am făcut o vizită unde stă; bineĂ®nČ›eles că nu era singur. Şi mi s-au deschis acuma ochii de ce nu-Č›i dă nicio importanț㠺i îți respinge cu dispreČ› sentimentele. Iubita lui e o femeie de o frumuseČ›e trupească atât de fermecătoare şi de năucitoare, Ă®ncât tu cu graČ›iile tale nu prea Ă®nfloritoare n-ai nicio şansă să te măsori cu ea.
Iată, dragi prieteni, care a fost efectul vaccinării. Şi vi l-am Ă®nfăČ›işat ca să vă puteČ›i păzi de atare farmece.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!