la ce folos și pentru cine fiorul când
tăgăduirea lui e evidență în albeața
ochiului mort și-n urechile fără timpane
în efemera lui existență zădarnic cu limba
pipăie sufletele în ele să-și găsească
un loc în înșelătoare și zgomotoase
păienjenișuri trăiesc fără timp fără scop
musculițe prinse de cleiuri subtile viața
agonică bâzâire gândea ghemuit în el și-n
liniștea insomnică-a nopții așa își zise
stătea poate și dumnezeu înainte de a se
face cuvânt îi veni în minte maldărele de
manuscrise adunate în timp cine le-o mai
citi și de ce apoi factura de gaze asta
da realitate în paștele mă-si se bucură
că n-a dărămat soba se văzu pe scăunel
în fața portiței ia foaie cu foaie trage
cu ochiul retrăiește clipa fiorul fripte
cuvintele se zbat în disperarea scăpării
îndoind și răsucind hârtia în flăcări
apoi tăcute umbre se fac amorfe cenuși
nu-i nimic într-o zi două termin le grăbesc
doar cu-o idee sfârșitul mulțumit de
planul făcut se-ntinde pleoapele-i devin
tot mai grele cască ultimul gând poate
c-așa face și dumnezeu acum gândind
la opera sa adormi