agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-04 | [This text should be read in romana] |
Vara pândea de după copacii bogat înfrunziți ai sfârșitului de mai, iar eu și Anne ne pregăteam de o nouă vacanță de vară în care sa colindăm străzile încinse ale orașului cu ținta sau fără, după cum ne descurcam acasă. Pretexte se găseau; mergeam, ba la biblioteca, ba la cercul de pictură sau inventam dureri de dinți imaginare și dădeam fuga la dispensar.
Toate aceste strategii nu aveau alt scop decât să ne facă să simÈ›im starea aceea de libertate de-a râde de toate nimicurile, de-a intra în magazine doar ca să ne amestecam cu mulÈ›imea aceea de oameni È™i cel mai mult ne plăcea centrul oraÈ™ului, acolo unde erau încă, prăvălioarele foÈ™tilor negustori- acum magazine de stat, pline cu standuri încărcate cu rochii înflorate (câte cinci-sase la fel, asa încât pe strada vedeai din loc în loc acelaÈ™i model de rochie pe diferite doamne), fuste vaporoase sau bluziÈ›e chimono. Ne urcam de la capăt de linie în autobuzul 22, cumpăram de la taxatoare câte un bilet de 50 de bani È™i ne simÈ›eam ca niÈ™te amazoane puternice în căutarea cine È™tie căror aventuri nemaivăzute. Intram, uneori la plăcintarie unde cumpăram câte o porÈ›ie de plăcinta fierbinte cu brânză aurie înecată de stafide dodoloaÈ›e, sau ne cumpăram bilet la Cinema È™i intram de multe ori a doua oară sa vedem câte un film care ne plăcuse mai mult, cum pățisem eu care o târâsem pe Anne după mine să văd de trei ori Zorro, că mă lua cu leÈ™in de dragul lui Alain Delon. Escapadele noastre aveau loc cam odată pe saptămână, în rest È™edeam în cartierul nostru de blocuri plin de copii È™i adolescenÈ›i unde seara începeau să se È›easă poveÈ™ti de dragoste frumoase care se terminau sau nu cu câte o nuntă sau cu câte o dramă. Cu un an înainte pusesem È™i eu ochii pe un băiat cu vreo È™ase ani mai mare ca mine –( o puÈ™toaică de cincisprezece ani) , despre care credeam că n-o să se uite nici măcar in treacăt la mine. Toate fetele umblau după el, dar băiatul nu părea să fie vreun Don Juan, cu toate că îmi rupea inima când ieÈ™ea seara să joace volei intr-un cerc de vreo douăzeci de fete È™i băieÈ›i mai mari ca mine È™i-l vedeam cum râdea È™i glumea cu celelalte. Mă culcam plângând cu sufletul făcut țăndări È™i-mi juram că mâine o să fac eu ceva să-i atrag atenÈ›ia. Anne, singura care È™tia totul despre mine, îmi spusese că nu merită să mă dau de ceasu morÈ›ii, cartierul È™i oraÈ™ul, fiind plin de băieÈ›i chiar mai frumoÈ™i, dar eu îi spusesem că putea să mă curteze È™i Alain Delon, eu îl vroiam de prieten pe Șerban, punct! Soarta m-a ajutat, în felul în care conform proverbului “Dumnezeu te pocneÈ™te cu o mână È™i te mângâie cu cealaltă “, mă cățăram zilnic câte o oră pe bara de covoare È™i făceam fel de fel de giumbuÈ™lucuri (Nadia Comăneci fiind în perioada ei de maximă glorie, ne înnebunise pe toate) căpătând chiar o anume admiraÈ›ie din partea fetelor din bloc pentru complexitatea miscărilor. Numai că în ziua aceea, în timp ce mă tot agitam eu pe bară l-am văzut pe Șerban traversând cu un casetofon în mână, moment în care mi-a alunecat mâna È™i-am căzut secerată în genunchi pe betonul zgrunÈ›uros de dedesubt. Am simÈ›it că leÈ™in de durere È™i-am dat să mă ridic repede sperând că n-a văzut…. Dar văzuse că alerga fix în direcÈ›ia mea care aveam genunchiul stâng, carne vie cu sângele È™iroind. Sentimentele mele erau un adevărat tsunami; îmi era ruÈ™ine că mă vede în halul acela, mă durea piciorul dar È™i coasta de-mi venea să urlu, dar n-am mai avut timp să procesez toate cele ce-mi treceau prin minte că el era lângă mine È™i mă ridica încetiÈ™or în braÈ›ele lui puternice. Oceane de fericire mă învăluiau din toate părÈ›ile, mă uitam la distanță de vreo câțiva centimetri în ochii aceia de un verde clar, limpede È™i-I simÈ›eam mirosul proaspăt, curat amestecat cu o unda de tutun. - Hai să te duc acasă! se oferi Șerban. - Nu! nu vreau să mă vadă mama aÈ™a! … da de unde! nu voiam să se termine momentul acela, parcă niciodată. - Păi È™i ce facem că eÈ™ti rănită! Nu te pot lăsa aici! “ Nu mă lăsa, niciodată! È›ine-mă mereu aÈ™a în braÈ›e! “ îmi ziceam în gândul meu, prinsă cu totul în vraja aceea. M-am gândit mereu, anii de după, câte de frumos È™i inimitabil e momentul în care te îndrăgosteÈ™ti prima oară! Cât de fragil e sufletul care nu cunoaÈ™te nici minciună, nici trădare, nici durere atunci când se lasă cu totul în grija acestui panaceu universal din ale cărui ingredinte suntem făcuÈ›i chiar noi. - Uite, eu stau chiar aici vis-à -vis, la etajul trei! Dacă vrei, eu te pot spăla È™i pansa că am făcut armata la sanitari, mă pricep! “ Dacă vreau! M-aÈ™ duce cu tine È™i în Siberia“ îmi spuneam în gând, gândurile acelea de primă dragoste, care nu cunoaÈ™te nici frică, nici ruÈ™ine sau prevedere È™i cel mai mult; nu-I poate sta nimeni împotrivă. AÈ™a că am acceptat È™i m-am dus cu el în apartamentul lor unde nu era nimeni acasă la ora aceea, decât eu È™i cu el. M-a lăsat pe o canapea micuță din hol È™i s-a dus la dulapul din baie de unde a venit cu pansamente, ceva apă oxigenata È™i leucoplast. ÃŽn tot acest timp începuse să-mi revină o brumă de raÈ›iune È™i-mi era ruÈ™ine că acceptasem atât de uÈ™or să mă duc în casa lui… oare ce o fi crezând despre mine?... avea o casă plină de flori È™i de cărÈ›i, mobilată cam la fel cu noi toÈ›i din perioada aceea comunistă, unde totul era uniformizat; case, mobile, haine, convingeri, opinii! L-am privit din nou în ochi È™i mi-am găsit vocea să-I spun; - ÃŽmi cer scuze că am venit! Poate era mai bine să mă duc la dispensar… È™i m-am ridicat să plec. - Unde să te duci? acuma eÈ™ti la mine, nu-È›i fie teamă că nu-È›i fac nimic rău, doar îți spăl È™i pansez rana È™i, dacă vrei, te conduc acasă! Asta s-a întâmplat; mi-a spălat È™i mi-a pansat genunchiul È™i jur până în clipa când o să mor că nu È™tiu cine a început… poate eu, poate el, dar ne-am pomenit sărutându-ne în neÈ™tire. Eu, bineînÈ›eles că nu mai judecam, dar Șerban a avut un moment de luciditate È™i s-a oprit la timp. S-a dus mi-a facut un suc de portocale după care m-a condus până în faÈ›a scării mele, promițându-ne să ne vedem spre seară. AÈ™a a început prima dragoste din viaÈ›a mea, care durat un an. Un an în care am început să cunosc pas cu pas toată frumuseÈ›ea unei dragoste curate dintre un băiat È™i o fată care își juraseră să se căsătorească imediat ce viaÈ›a va permite. Ne întâlneam pe ascuns din cauza alor mei, dar fetele mai mari din vecini È™tiau că e îndrăgostit lulea de mine È™i începuseră chiar să scoată vorbe urâte despre faptul că ne întâlneam la el! Pe vremea aceea era cumplit de grav, numai că noi È™tiam că nu făcusem nimic “rău “ È™i asta doar din frica de-a nu avea alte surprize, anticoncepÈ›ionalele fiind total necunoscute de noi în acele vremuri. Privind retrospectiv, cred că aceea era dragoste adevărată care dădea dovadă de răbdare, de sacrificiu È™i de loialitate. Cât despre loialitate, el a avut-o față de mine până la sfârÈ™it… numai că eu nu i-am răspuns cu aceeaÈ™i monedă. AÈ™a să face că in vara următoare, fiind în vizită la niÈ™te rude cu părinÈ›ii mei am cunoscut, întâmplător, pe cel care avea să-mi fie dragostea dar È™i durerea mea, soÈ›ul, prietenul, uneori duÈ™manul meu… tovarășul meu de viață pentru totdeauna. Dacă vreau să fiu ipocrită spun că n-am înÈ™elat… era doar o dragoste platonică, dar aÈ™ minÈ›i! Nu era o dragoste platonică, era una desăvârÈ™it de frumoasă care i-a sfâșiat sufletul lui Șerban, omul care avea să mă urască pentru tot restul vieÈ›ii. Pe Toma l-am cunoscut chiar în ziua când ne întorceam acasă. Nu l-am remarcat È™i vrut eu cum făcusem cu Șerban, ci a fost exact invers. Mi-a scris câteva scrisori È™i m-am pomenit cu el la poarta È™colii într-o seară. Era mai mare ca mine cu zece ani – un băiat frumos, înalt cu niÈ™te ochi albaÈ™tri ca cerul senin de vară. A È™tiut cum È™i ce să-mi spună că am fugit cu el chiar în seara aceea, fără să fi È™tiut cineva de mine È™i fără să-mi fi trecut vreo clipă prin minte că acolo È™i atunci se termina È™i adolescent È™i copilăria mea È™i avea să înceapă drumul greu È™i plin de durere deopotrivă cu împlinire al vieÈ›ii mele. Odiseea mea cum spune Anne. Anne, după care am plans toate cele È™ase luni cât am stat fugari, poate mai mult ca după mama. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy