Uite, am să îți povestesc ceva neortodox și necatolic, de fapt e o poveste religioasă dar fără religii? Vei pricepe tu, nu te teme.
E o poveste cu o fetiță cu vârsta de zece ani, o nepoțică draga, fica unor prieteni la fel de dragi mie, pe nume Stefania, însă noi toți îi spunem Ștefi. Ea, impreuna cu familia ei, mama și tatăl ei locuiesc și lucrează în Italia, au venit acasă în concediul de vară și s-au hotărât să facă turul mănăstirilor din frumoasa noastră Moldovă. Ei bine, ieri când au aterizat cu avionul de la Bergamo-Milano, în aeroportul international din Tg.Mureș, după ce am încărcat bagajele în mașină și am avut câteva minute liniștite, am intrebat-o:

- Stefi dragă, sunt atâtea catedrale splendide prin marile orașe ale țării, de ce nu ați mers prin Alba Iulia, Mures, Blaj, Sighisoara, mitropolia SIbiului sau Timisoarei în pelerinaj, de ce tocmai Moldova?

M-am învățat să pun așa întrebări incommode și ciudate copiilor, întrebări ce vin din niște resorturi pe care efectiv nu ți le pot explica, niște impulsuri care ocolesc partea rațională a gândirii mele, sunt intuiții spontane, pe care am învățat a mă bizui, așa precum un criminalist experimentat se bazează pe flerul său.
A raspuns cam așa:

- Mihai pufosule,(asa ma numeste ea din drăgălășenie, ea împreună cu Rareș), mănăstirile sunt mai frumoase, ele au picturi.
Am replicat imediat și eu:

- Bine bine, dar si hardughiile astea de biserici au.

Stefi a continuat:

- Da, au, dar mănăstirile au și mai frumoase, sunt straturi straturi și în mijloc, sus acolo, e IIsus.

Mă uitam în ochii ei frumoși și atât de limpezi, vai, cât de inocent și sincer spunea ea tot ce a fost desigur învățată, draga de ea, după toate condiționările familiei, a rudelor, a celor din jurul copilăriei ei, și nu o zic sub forma acuzei, căci au fost si ei condiționați la rândul lor în același spirit creștin. Noi toți din zona asta a Europei de fapt, am avut încotro? Zic doar, fără a judeca nici pe ea, nici pe alții, e doar o observație venită dintr-o minte, a mea, care își descoperă propria programare religioasă, cu mare efort și atenție. Bunicul a fost preot, am crescut cu toate astea băgate pe gât, ulterior am deposit revolta firească, încerc acum calm să mă redescopăr. Iată, ce frumos mă oglindește acest copil. Mă gândesc așa, retoric, în mine însumi adânc:

”Ce frumos ar fi fost ca acest suflet minunat sa fie scutit de poveștile astea creștine, așa zis religioase, pur și simplu să fie liberă să descopere ea lumea neîntinată de nicio ideologie."
Nu e o imprietate ce zic, e doar o sinceritate crudă, naivă. Să descopere lumea și pe ea însăși singură, fără influențe de niciun fel. Însă vai, asta era doar în gândul meu, desigur, ei i-am zâmbit cald și din tot sufletul meu am încercat să o protejez, am știut atunci că IIsus acela din turla mănăstirilor din toate straturile și dincolo de toate nuanțele, era chiar ea...Stefi...ea, Sinele ei frumos, curat, neîntinat nici chiar de creștineștile povești.
Iar acest frumos lucru pe care eu l-am descoperit, atât de minunat și înățător, i-l las ei să-l descopere, când va fi pregătită.



Coachzen
01.10.2014