agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-13 | [This text should be read in romana] |
O văd. E urcată pe blatul din bucătărie și mă urmărește, așa cum un prădător își urmărește prada în liniște, fără nicio mișcare, fără niciun zgomot. O ignor și deschid frigiderul. Îmi iau sticla de suc de mere, un pahar din dulap și mă așez la masă. Termin de băut, pun sticla la loc și mă uit iar la ea. Are ochii negri, dar oare nu toți monștrii îi au așa? Sunt atât de închiși la culoare încât nici nu pot să îmi da seama dacă are pupile sau nu.
Îi întorc din nou spatele și plec în dormitor, numai că de data asta nu mai pot să adorm. Știu că e acolo, știu că mă urmărește și ziua, chiar dacă nu o văd la lumină, dar nu asta e problema. Mi-e frică de ea tocmai pentru că nu face nimic. Stă acolo și mă privește. Am impresia că așteaptă să fac ceva sau să omit să fac ceva ca să aibă motiv să mă prindă, dar asta e absurd. Creaturile care vor să îți facă rău nu au nevoie de niciun motiv. Nu așteaptă să calci strâmb, să înjuri o bătrânică pe stradă, să dai cu piciorul într-o pisică sau să te uiți la filme porno cu minore. Dacă a apărut aici, probabil că deja soarta îmi e scrisă și nu are rost să îmi macin nervii inutil. Îmi aduc aminte de prima dată când am văzut-o. Mă trezisem să beau apă, ca de fiecare dată. Am întins mâna către paharul de pe noptieră și degetele mele au atins carne. Am tresărit și m-am ridicat în capul oaselor. Am aprins lumina și nu am văzut nimic așa că m-am ridicat și am intrat în baie. În secunda în care m-am așezat pe wc am văzut-o. O femeie anorexică, cu pielea atârnând pe oase, cu picioarele strâmbe și mult păr negru, răsfirat pe spate. Era cu spatele, dar a fost suficient să încremenesc acolo. Când mă gândesc acum la momentul ăla, mă bufnește și râsul. Cum arătam cu ochii larg deschiși, așezat pe tron și cu pantalonii în vine! O scenă clasică desprinsă dintr-o comedie ieftină. Cumva, am reușit să mă ridic și să ies cu spatele din baie. Totul s-a întâmplat lent, îmi era frică să nu mă audă. Am închis ușa și am fugit în bucătărie de unde mi-am luat cel mai mare cuțit pe care îl am. L-am strâns tare în mână și m-am întors în baie. Am deschis ușa și am crezut că o să leșin. De data asta era cu fața. Părul negru îi era prins într-o coadă, la spate (haha, uite, m-am aranjat pentru tine). Pielea îi atârna. Arăta ca o bătrână slabă. Numai că nu era bătrână deloc. Ochii negri erau vii și am simțit poftă carnală. Mi se întărise și asta nu mai are comic. Era de-a dreptul scârbos, dar nu puteam să mă controlez. Cred că și-a dat seama că a zâmbit. A fost mai degrabă un rânjet, dar nici măcar asta nu m-a făcut să îmi revin. I-am văzut dinții albi printre buzele mov ridate și m-am aplecat să o sărut. Dar becul a fost mai deștept ca mine și s-a ars. Am sărit în spate și am aprins lumina din dormitor. M-am uitat către baie, dar nu am mai văzut-o. De atunci, a mai apărut doar o singură dată în duș când mă spălam pe dinți, era tot cu spatele. Am văzut-o în oglindă, dar când m-am întors nu mai era acolo. Apoi și-a ales ca punct de apariție bucătăria. Uneori e pe blat ca acum, alteori e în picioare cu spatele, pare că gătește, alteori e sus pe dulap de stau și mă întreb cum de încape acolo. Aud zgârieturi. Uneori se aud și horcăieli, dar am învățat să le ignor, chiar să adorm cu ele, dacă e nevoie. Mă taie o nevoie așa că intru în baie. Aprind lumina și o văd din nou în duș. E cu spatele, părul negru îi cade în bucle pe spate, iar pielea e fină și întinsă ca la douăzeci de ani. Apa curge pe corpul ei și curăță spuma. Se întoarce și îmi zâmbește, fără să văd nimic grotesc în asta. Ochii gri sunt veseli și plini de viață. Îi văd buzele roșii și cărnoase cum se deschid și îmi spun ceva și chiar dacă nu aud exact cuvintele știu că mă cheamă lângă ea. Arunc rapid hainele de pemine, dseschid ușa de la cabină și intru. Acum e momentul. Ori scap de ea, ori scapă ea de mine, oricum ar fi coșmarul se termină. Îmi încolăcesc mâinile în jurul gâtului ei și o văd cum închide ochii și gâfâie. Strâng tare și ochii i se deschid mirați. Încearcă să spună ceva, dar nu îi iese. Se zbate, alunecă și cade în fund. Mă trântesc peste ea fără să dau drumul la strânsoare. Se mai zbate de câteva ori și apoi e liniște. Peste câteva minute îmi permit să răsuflu ușurat și să îi dau drumul. Mă gândesc la cât de liber sunt. Fără arătări cu ochi negri în bucătărie, fără monștri în baie. Am avut noroc, nu ca actorii care joacă în filme horror. Acolo tot timpul răul câștigă și mi se pare nedrept. Ies de acolo, deschid dulapul și îmi aleg o bluză și un pantalon alb. Mă întind în pat și exact atunci aud din nou zgomote, de data asta bocănituri și țipete. Nu înțeleg ce spun, așa că mă întorc cu spatele și închid ochii. Probabil sunt vecinii de la doi care mereu fac galagie. Îi aud deseori cum trântesc ușile și țipă, dar niciodată nu înțeleg ce își spun și oricum nici nu mă interesează. Par că mereu au musafiri. Eu nu primesc vizite, decât rareori și atunci sunt oameni înalți cu ochelari care vin și se așează pe unul dintre fotolii și se uită la mine. Uneori mă înțeapă, alteori nu. Uneori îmi oferă mici pahare cu bomboane, alteori nu. Uneori mă leagă, alteori nu. Nu apuc să adorm că ușa de la intrare zboară din balamale și două brațe puternice mă prind. Sunt speriat și vreau să scap. Dau din mâini și din picioare, dar nu reușesc să mă eliberez. Simt o mică înțepătură în braț și mi se face somn. Scene clișeice din filme mi se derulează în minte, în care eroul principal e răpit și se cere recompensă. E amuzant. Apoi mă gândesc la altele, în care personaje sunt luate pe sus și duse în pădure, în fel de fel de cabane sau hoteluri părăsite, acolo unde criminali nebuni îi transformă în prada lor. Îi aud pe ucigași spunând că am omorât pe cineva. Mă gândesc din nou la arătarea din duș și îmi aduc aminte de ochii ei. Adorm. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy