Azi am fost martorul unei scene incredibile la antrenamentul copiilor baby baschet Together Târgu Mureș. Ți-o povestesc cum a fost:
Victor cade în încleștarea de unu la unu (1x1) cu Radu, acesta îl atinge cu vârful adidas-ului ușor peste umăr, dar Victor protestează vehement, el e impulsiv, e foc. Radu ia mingea, dar de la spate Victoraș cu toată forța îl împinge cu brutalitate pe jos, undeva pe podeaua sălii, după care o ia la goană spre vestiar. Radu aleargă să se răzbune dar nu-l mai prinde, arunca cu mingea după el, în direcția lui, dar nu-l nimerește. Asta se întâmpla sub ochii mei iar eu nu am apucat să zic nici pâs, înverșunarea și dedicația copiilor e uneori la aceste cote în timpul antrenamentelor de baschet. Recunosc, baschetul e un sport cu conflicte. Delicat dar cu foarte multe conflicte, precum viața, fără nicio îndoială. În fine, să continui.
Fluier bineînțeles fault antisportiv, scorul în acel moment era 5-7 pentru echipa lui Victor, care s-a refugiat undeva la vestiar după izbucnirea nervoasă. Radu s-a mai calmat și se adună emoțional și mental să arunce aruncările libere de pedeapsă, care puteau aduce echipa lui la o eventuală egalitate. Aruncă și marchează prima, din nou se concentrează și marchează și pe a doua. Incidentul pare a se fi fost uitat deja, totuși...
De după ușa intrării în sală, se vede un mic smoc de păr inconfundabil, e Victor, care spășit revine în sală, dar vizibil rușinat de gestul lui, încă fierbând de o furie ce-i drept mai domolită, amestecată cu rușine. Opresc jocul și îl chem blând, pe un ton egal, spre mine, se apropie cu capul plecat, ferindu-și privirea, țintește aparent un punct în podeaua sălii cu ochii săi mari. Îi explic ce se întâmplă de obicei cu aceste izbucniri nervoase și cu cele două aruncări de pedeapsă dictate împotriva propriei lui echipe, în urma faultului dur, antisportiv asupra lui Radu. Îi explic mai departe de față cu ceilalți care tăceau într-o așteptare curioasă și tensionată și ei.
- Nu mai pun faptul că, efectiv nu se face așa ceva măi Victore, cine a mai auzit să-ți lovești un coleg cu atâta brutalitate la antrenament sau meci? Nu e admisibil așa ceva la echipa noastră, măi copilaș, ce naiba?! Zic eu oarecum amărât după cele întâmplate.
- Acum gata, pare că v-ați revenit amândoi, vă rog să vă dați mâna frumos și să vă iertați unul pe altul, să ne continuăm jocul, haideți!
Ei bine, aici am rămas mut la ce a urmat. Radu a întins mâna cam cu 3/4 din hotărârea maximă, iar Victor, în loc să i-o strângă, după uzanța a cum se face în mod obișnuit, a sărit și l-a îmbrățișat cu toată dragostea pe Radu. Nu-i mai dădea drumul efectiv, iar în acea îmbrățișare am văzut totul, ochii mi s-au înmuiat de lacrimi instantaneu. M-am întors spre Radu care l-a rândul lui îmbrățișat și el pe Victoraș, și, cu glas tremurat i-am zis:
- Uite Radule, Victor chiar te iubește măi!
Iar Radu spuse:
- Știu Mihai, uneori doar îl ia valul, da io știu că mă iubește!
Jocul s-a desfășurat cu aceiași dârzenie, poate au mai fost îmbrânceli, coate, umere puse la minge, dar nimeni nu a mai lovit pe nimeni dur. Îmbrățișarea aia din toată inima a armonizat toată echipa. A reechilibrat spiritele focoase.
Lecția a fost învățată!

coachzen
16.03.2015