agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-25 | [This text should be read in romana] |
meandre 17-zorii unui divorț
Lui Mihai îi părea rău că a picat în acea plasă, copilărește. În timp ce vorbea cu Mina la telefon se decisese să vorbească cu mama ei și să îi spună tot adevărul... -Bine, vorbim! Duminică de dimineață Mihai s-a dus la Florentina și a luat-o la ștrand. Apa era rece. Dar stăteau și se bucurau de soare. Se jucau „fazan”, cu nume de personaje mitologice din Grecia. Florentina, cu o memorie prodigioasă l-a învins, fără drept de apel. Þinea minte toate nimfele, toți centaurii, ce mai, aproape toate personajele secundare. Apoi s-au jucat privind un fir de iarbă, pe care urca o furnică. El a propus Florentinei să își imagineze că sunt din ce în ce mai mici și că au ajuns la dimensiunea unui firișor de nisip, de la baza firului de iarbă. -Ce vezi, Florentina? -Tăticule, firul de iarbă este uriaș! Și ce fioroasă este furnica asta imensă! Jocul lor a fost întrerupt de niște stropi reci de apă, ce le-au căzut pe pieile încinse. Tatăl s-a întors cu fața spre direcția din care veniseră stropii și a zărit-o pe Mina, lângă o femeie splendidă, cu un corp superb și cu un chip plin de feminitate, o feminitate în pragul maturității depline. -Mamă, să ți-l prezint pe domnul Mihai-a rostit ea, cu o oarecare mândrie și purtând un zâmbet complice în gene. Mihai s-a ridicat, sărutat mâna mamei și apoi a fiicei. Mama, privindu-l cu atenție, i s-a adresat, un pic însinuant: -Deci așa arată ...”cenaclul școlii...” -Nu, doamnă eu sunt unul dintre coordonatori. Mihai a prezentat-o pe Florentina și și-au dat mâinile. Mina, pentru o clipă, a redevenit copil, cerându-i Florentinei să vină cu ea și să se joace amândouă la nisip, sau era o strategie feminină de apropiere? Bărbatul a rămas lângă Jeni, așa se prezentase, mama. Ca să depășească momentul de stânjeneală Mihai s-a simțit obligat să o întrebe: -Beți un suc? - Sigur! Mulțumesc! Au băut sucurile și în timp ce savurau băuturile răcoritoare, el încerca să facă o paralelă între cum arată cele două, mamă și fiică. Privirea lui, cam scrutătoare a fost, probabil, interpretată greșit. -Vă rog să poftiți pe la noi. Mina are numărul dumneavoastră de telefon? -Da, îl are. -Poate miercuri seara, când Mina este la antrenament, ne faceți o vizită. -Sigur, voi veni, mi-ar face plăcere să mai discutăm, ca doi părinți, ceva probleme mai serioase... -Nu mai sunați! Vă aștept, vă explică Mina cum să ajungeți. Fetele lor s-au întors de la nisip, ținându-se de mână. Mihai a sărutat mâna celor două femei și Mina a întrebat-o pe Florentina: -Pot să vin pe la tine să ne mai jucăm? Privirea întrebător rugătoare a Floricicăi m-a determinat să răspund: -Sigur, când vrei și când nu ești la...antrenament. Mina a surprins privirea mai „bărbătească” ce îi cântărea mama. S-a întors pe călcâie și a venit fugind și i-a șuierat la ureche : -Să nu te prind! Nu împart nimic! Mihai a dus-o pe Floricica la bunica ei apoi ajuns acasă, a sunat-o pe Mariana la Ofițerul de serviciu de la unitatea din Făgăraș și acesta i-a spus că „fetele sunt în oraș, se relaxează!” -Când se întoarce, vă rog să îi spuneți că a căutat-o soțul și că o rog, să mă sune. El s-a așezat confortabil în fotoliu și a privit un meci la televizor. Era anost așa că a renunțat și și-a luat o carte să citească, și-a pus muzică și s-a cufundat în fotoliu. Radiocasetofonul Sony i-l cumpărase un student arab, din shop, made în Japan! Muzica lui Vivaldi se insinua în toate colțurile încăperii.Trecea paginile, una după alta, cu plăcere. Acordurile din „Primăvara” l-au sustras lecturii. Privea tavanul și ochii i-au căzut pe corpul de bibliotecă, ultimul de sus, înțesat cu volume de poezie. La cutremurul din 1977, pătuțul Florentinei era așezat lângă bibliotecă. La televizor era un film bulgăresc; „Dulce și amar”. La etajul 10, acolo unde locuiau ei, amplitudinea cutremurului a avut un metru și patruzecișișapte de centimetri. De la primele trepidații el și-a dat seama că este cutremur și, strigând la Mariana să se așeze în tocul ușii, s-a aplecat deasupra pătuțului să ia fata. Corpurile de bibliotecă i-au căzut pe spate. Cutremurul, care părea că nu se mai termină, s-a potolit. În casă era un adevărat dezastru: ghivecele cu flori erau sparte și căzute pe covor, lustra se lovise de tavan spărgându-se globurile. Dulapul de bucătărie se prăbușise, cu tot ce era în el, peste ușa aragazului, care se deschisese din clătinat. În bucătărie, pe jos, erau măsline cu ulei cu tot, lapte praf, pământ din ghivecele sparte. Când se sfârșise balansul el ridicat dulapul, din care curgeau cioburi de veselă, a verificat dacă mai erau alimentați cu gaze, și apoi a încercat să sune la regiment. Telefoanele erau blocate din cauza rețelelor suprasolicitate. Florentina dormea. A așezat-o pe pat și apoi a mângâiat-o pe Mariana care plângea încetișor. Ea dorea să iasă pe stradă cu toți ceilalți dar el i-a explicat că scările nu sunt o zonă sigură și că ar fi bine să mai aștepte să coboare ceilalți locatari. Se potoliseră și țipetele de pe holuri. Curentul electric era întrerupt. Mihai a dat drumul la un aparat de radio cu tranzistori și au ascultat știrile. S-a îmbrăcat în uniformă și a plecat la unitate. Viața militarilor din unitățile „gata de luptă oricînd”nu era ușoară. Aproape trei săptămâni nu a venit acasă. Trimetea zilnic un soldat cu pâine și cu apă, acasă, iar el, cu șoferul de pe camionul de aprovizionare, conduceau alternativ, făcând aprovizionarea și distribuția hranei la circa șase mii de oameni... Muzica se oprise. Se făcuse târziu și a decis ca sâmbăta următoare să se ducă la Mariana, ca să rămână și peste noapte, ca duminică să poată face o excursie prin împrejurimi. A sunat din nou la Ofițerul de Serviciu și a cerut-o la telefon. Era ora douăzecișidouă și treizeci de minute. După câteva minute, Mariana a venit la telefon: -Ce este, dragă, m-ai pierdut? -Þi-am lăsat vorbă să mă suni! -M-am gândit că te-ai culcat și nu am vrut să te deranjez. -Sâmbătă vin la Făgăraș și voi pleca duminică seara. -Nu veni...E ziua unei colege și mergem la un restaurant. Ce să cauți tu aici? Mihai a tăcut la umbra unei întrebări: „Ce să caut eu la soția mea?” La școală lucrurile își urmau cursul lor firesc. Mama lui Mihai îl rugase să i-o duc pe Florentina pentru câteva zile. „De ce nu? Era nepoata ei! Dacă la vârstă mică, nu a fost prea mult timp lângă mine, poate că o încearcă un sentiment de vinovăție și încearcă un fel de „recuperare” ”. După servicu a plecat la soacra lui, intenționând să o ia pe Florentina. -Mihai, nu te supăra, Mariana a spus să nu ți-o dau până nu vine ea acasă. „ Ce să însemne asta? De ce această interdicție și în ce scop?Avea sens să facă scandal? Cui ar fi folosit?” A insistat dar s-a lovit de aceeași fermitate. Ce era să facă? Să aducă miliția? A lăsat lucrurile așa, urmând să aibă o discuție lămuritoare cu Mariana. Seara, a sunat-o și a întrebat-o care este cauza pentru care nu o putea duce pe Floricica la mama lui sau oriunde ar fi dorit el. -Mă-ta nu a avut grijă de tine, cum o să-i las copilul, ei, în grijă? -Crezi că nu ar avea grijă de copil așa cum tebuie? -Nu am încredere în ea. Și te rog, nu mă mai chema pentru toate prostiile la telefon, la Ofițerul de Serviciu, mă faci de râs! Tu, vezi-ți de ale tale! A tăcut. Ce i-ar fi putut spune? A căutat printre foștii colegi un avocat și l-am găsit pe Costel Măgureanu. -Salut, Costele! -Bună ziua, cine sunteți? -Mihai...fostul tău coleg... -A, salut Mihai, ia spune! -Costică, vreu să te văd pentru o consultație. Au stabilit o cârciumă din oraș și s-au văzut. Mihai i-a povestit, cu lux de amănunte, toată istoria. -Tu chiar vrei să divorțezi?a întrebat Costică privindu-l atent. Nu știa ce să răspundă. Voia să divorțeze? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? -Să zicem că da, dar nu acum. Miza cea mare este fetița, altfel nu m-aș încumeta. -Ca tată, ai șanse minime să obții copilul la un divorț. Teoria spune că, chiar dacă este fată, poate fi încredințată tatălui, numai că argumentele trebuie să fie zdrobitoare. Soția ar fi de acord să ți-o lase? Și asta era o întrebare. Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? -Acum nu pot răspunde la toate întrebările tale dar hai să judecăm în ipoteza cea mai defavorabilă. Ce ar trebui să fac ca instanța să-mi încredințeze fata? -Fii atent că instanța, la camera de consiliu, va întreba copilul cu cine dorește să rămână. Nu garantez că opțiunea copilului va fi determinantă dar va cântări și asta, depinde de judecător. -Dar în afara opțiunii copilului, ce șanse aș avea? -Un flagrant delict de adulter, dar asta ar presupune că ea ar putea face și pușcărie, conform codului penal. S-au despărțit târziu, cu promisiunea că se vor mai vedea. Nu putea divorța atunci. Reactivarea lui ar fi fost pusă în pericol, dosarul lui de cadre ar fi fost compromis. Distanța de la indiferență la ură este infimă. De fapt, se spune că distanța dintre dragoste și ură este mică dar...și spațiul dintre sex și moarte este infim. „O iubisem? Când m-am însurat cu Mariana, o iubeam? De ce am sunat-o pe Teodora, să-i spun că mă însor, cu puțin timp înainte de a mă însura?” Toate aceste întrebări îl hărțuiau, cu tenacitate.”Ce doream eu, de fapt?”Greu și târziu și-a formulat un răspuns: „aș dori să divorțez, să-mi iau copilul și să reâmbrac haina militară.” Nu era dispus să renunțe la niciunul dintre deziderate. De fiecare dată, când Mariana mergea la cursuri de perfecționare, primea salariul acolo. Retribuția lui, ca civil, era mult mai mică decât a ei. La vremea când erau ofițeri amândoi, salariile erau îndestulătoare, ca să nu spunem mai mult. Luau salariile și puneau banii toți într-o fructieră și fiecare lua cît avea nevoie și pentru ce avea nevoie. În vremea când erau ofițeri de la un timp, banii nu mai ajungeau. Mai era câte o săptămână până la soldă și constatau că fructiera era goală. Când s-a întâmplat pentru a treia oară Mihai a pus întrebări, -Mariana, ce s-a întrâmplat cu banii? Nici acum două luni, nici luna trecută și nici luna asta nu ne ajung. Ai făcut ceva cheltuieli mai mari? Nervoasă, și pe un ton ridicat, ea i-a răspuns: -I-am dat bani mamei să-și plătească întreținerea la bloc. La trei camere întreținerea este mare și ea are o pensie mică. -Mihaela, înțeleg să o ajutăm, dar de ce stă ea, cu sora ta, într-un apartament cu trei camere, adică două persoane, și noi, adică trei persoane, stăm într-o singură cameră? Propun să facem un schimb de locuințe combinat și să dăm, la schimb, apartamentul lor și garsoniera noastră, pe un apartament cu două camere și două garsoniere sau pe două apartamente de cîte două camere. Filodorma o vom plăti noi, la fel și zugrăvitul, transportul mobilei și ce mai este de plătit.facem un CAR și rezolvăm -Mama nu poate să locuiască într-o garsonieră iar în două camere, ea cu sora mea, nu vor avea, și ele, o sufragerie pentru un musafir, ceva. -Dar tu, hai să zicem noi, avem o sufragerie? -Atât ai fost în stare, numai o garsonieră! Obrăznicia și lipsa de logică l-au determinat să devină mitocan, cu toate că nu era în firea lui: -Deci plătesc trei femei și fac sex doar cu una, și aia, numai când mai are ea chef! A fost momentul în care au decis, de comun acord, să se separe cu banii. El, ca șef serviciu aprovizionare, avea aprobarea să procure direct de la furnizor, alimente la preț de gross, ca persoană particulară. Avea posibilitatea să cumpere, printre altele, șapte kilograme de carne de porc, fără os, pe săptămână. Prețul era relativ mic. Niciodată nu luase bani soacrei sau altcuiva dintre neamurile ei pentru alimente... Acum trebuia să se descurce cu salariul care îl avea. Întreținerea la bloc trebuia plătită dar Mariana nu a vrut să se șteargă de la întreținere, în perioada cursurilor,dar nici nu dădea bani, măcar partea ei. Când punguța era plină, mândra aștepta-n grădină... Umblând pe la bibliotecile din oraș Mihai a cunoscut două chinezoaice și o nemțoaică. Din vorbă în vorbă a ajuns să le mediteze, contra cost. Chinezoaicele erau zgârcite. Păstrau banii să poată face călătorii în occidnt. Din China nu ar fi putut niciodată să obțină permisiunea să viziteze vestul Europei, numai că, un funcționar de la ambasadă le-a emis niște acte în baza cărora puteau circula în occident. Suma pe care erau dispuse să o plătească era mică dar ... era ceva. Au convenit, ca pe lângă banii ce urmau să-i plătească să-i facă și traduceri, în română, din câțiva filozofi chinezi. Lecțiile le țineau, separat, cu fiecare în parte. Îl enerva faptul că, fonetic, nu făceau diferențe între G și D. Una dintre ele, măritată în China, ar fi fost dispusă ca în loc de bani să facă sex. Tentația era mare și curiozitatea masculină pe măsură dar nu a acceptat pentru că, mai multă nevoie avea de bani și de traducerile lor. Ele au fost cele care i-au descris și i-au explicat „Opera în stil Beijing”. Toate acele simboluri, de culoare, de gesturi, de croieli ale hainelor, transmiteau mesaje. Fiecare spectacol, cu o altă piesă, avea aceleași personaje, dar mesajele erau extrem de variate. Nemțoaica știa binișor românește și a fost și o elevă bună, conștiincioasă, cu o ureche muzicală perfectă. Banii îi achita corect și la timp și era dispusă să facă și amor. Mihai și-a spus că nu e cazul să refuze o asemenea alternativă mai ales că Mihaela îl ocolea sistematic. Meșter la vorbe a fost mereu, dar, după un timp, după ce hotărâse să divorțeze, lucrurile au căpătat o întorsătură mai serioasă. Ana, nemțoaica, ar fi vrut să se căsătorească cu el. Când era adolescent își propusesem să nu se apuce de băutură și să nu divorțeze vreodată. Tatăl lui bea, destul de mult. Adesea îl aștepta la ieșirea de la serviciu, ca să vină cu el acasă și astfel să nu mai rămână cu „drojdierii”, la cârciumă. După ce își cumpăraseră mașină, el cu Mariana, într-o noapte, pe la ora unu sau două, a sunat telefonul. El a crezut că îl cheamă la regiment, dar era tatăl. -Aloooo! Tată! Era tatăl lui, beat, cu o voce răgușită de țigări și alcool. -Da, tăticule! -Băi tată, sunt beat și nu știu să ajung acasă. Mihai s-a gândit să se ducă cu mașina și să-l ia ca să îl ducă acasă la el. Taximetriștii nu luau oameni beți. -Unde ești? -Băi..., sunt la telefon... -Unde este telefonul? -Într-o stație de tramvai -Ce scrie pe tăblița de la stație? -Ei....pe dracu, cred că sunt într-o bibliotecă... -Ce bibliotecă, tată? -Pe placa asta scrie „Nada florilor”. Băi, asta nu este scrisă de Sadoveanu? Parcă așa știu eu! Mihai și-a dat seama că tatăl lui se află undeva prin cartierul Colentina. -Tată, rămâi pe loc în stație, sau în bibliotecă, cum spui tu, și vin și te iau. -Te pupă tata. Aștept aici, în opera lui Sadoveanu... Mihaela se uita urât. Mihai s-a îmbrăcat, și a plecat în căutarea tatălui. L-a găsit și l-a dus acasă la el. Altă dată, a nimerit singur blocul în care locuia, dar tot beat era. A greșit etajul, ajungând cu un etaj mai jos. A băgat cheia în broască și, întâmplător, cheia s-a potrivit. La bloc apartamentele plasate identic, la etaje diferite, au aceeași configurație. Nici mobilierul nu-l puteai așeza altfel pentru că nu prea aveai alternative. A intrat tatăl în casa vecinului și acesta s-a speriat și a ieșit în holul apartamentului. Tatăl, văzându-l, și fiind convins că este la el acasă, a sărit cu scandal la vecin. -Ce cauți, mă, la mine în casă? Lucrurile s-au lămurit și vecinul l-a urcat pe tatăl recalcitrant cu un etaj mai sus. În privința divorțului, lui Mihai îi era clar. El nu își amintea să îi fi văzut pe tatăl și pe mama, împreună, vreodată darămite să se mai și certe... Nu voia să divorțeze pentru copilul, sau copiii care avea să îi aibă dar ce șanse erau? Idealist fusese de mic și plata începea să apară. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy