Boris DRUȚÃ
IACA, VOIEVODUL PLEACÃ…
(Pamflet)
--Multcinsitit și drag popor, am ostinit de-atîta trudă și părăsesc șederea pe tron. Gata, am muntuit slujba și zic aice bogdaproste! M-am săturat să tot stau la domnie și să prind pește cu undița și fatca la iazul de la Condrița! M-am săturat și să prăjesc și futbol sau fotbal, cum se mai zice la frații români. De fapt așa nu știu cum e corect: futbol sau fotbal! Cînd eram la domnie ave cine să gîndească pentru mini! Și totuși nu-i ușor să ții în stăpînire hățurile la conducerea, cînd mai în toată ziua trebuie să te trqagi cu mașina prin moșie, sau să sbori cu avionul pe la alță împărați să dai sau să primești medalii. Nu zic că nu mi-a plăcut puterea, însă n-am crezut nici eu nici fumeia me, că-i chiar greu, stînd în văzul tuturor. Vreau să fac o destăinuire ca în fața Sfintei Născătoare. După ce m-au aburcat și instalat în tron cei trei Demoni, repede am înțes c-au făcut-o dinadins, dar n-am mai putut da înapoi, fiindcă la Condrița e bine. Cîntă turturelele, aer curat... Chiar dacă am simțit că fiind la domnie poți ajunge de rîsul rațelor, mai ales cînd în permanență trebuie să vorghești!. De aceea, de mîine am hotărît să umblăm cu fumeia la mănăstiri și biserici să plătim slujbe împotriva Demonilor care m-au ținut sub papuc mulți ani ca ei să poată fura miliardele fără ca eu să știu despre asta cît îi negru sub unghie!
Fruntea voievodului aflat pe poziție de plecare se încrețește, apoi se înseninează, zăbovește cumplit în fața oglinzii. După care se bunghește la portretele istoriei noastre recente, la locatarii de-aici care ne-au condus în trecutul și începutul acestui veac: Babacul, Vezir Piatră Licurici, Vova Buliharin și oleacă Mișa Șteapul de Colonița. Voievodul șmiorcăiește, înconjurat de un cîrd de rațe mute, care îl însoțesc peste tot, și oleacă face mînios la ele:
--Huideo, orătănii! De răul vostru n-am deprins a vorghi ca lumea, bîlbîindu-mă cînd mi se dădea să citesc de pe foaie. Nu mă încurcați să gîndesc, se supără el pe cîrdul mut: Voievozii de pînă la mine au turuit vrute și nevrute, iar pe mine m-ați lăsat… Bunăoară Babacul se strofolea în Divan la toți boierii ” Oameni buni nu mă frecați, atîta! Am copchii, dați-mi voie să trăiesc!”, Piatră Licurici zîmbea și arăta limboiul tuturor holopilor, le plătea leafa cu caloși, mai îndemnîndu-i să-și pună uși de fier la case ca să nu-i prade hoții, iar Vova Buliharin cu grai de vacari și chip de bou prăvălit, a luptat ca un iepure împotriva hoților în lege ca să le eie el locul, să dreagă mănăstirile pe care frații lui de curce al unicului partid le-au pîngărit! Nu am luat exemplu dici de la voievodul pe jumătate de Colonița, care cînd vorbește mereu boldește cerul cu degetul căutînd să-i curgă de-acolo mana! Eu am fost și voi muri cinstit, așa cum m-au învățat părinții din străbuni! N-am băgat mîna pînă la cot în buzunarul sau în sacul cu bani! Am dat voie lumii să trăiască cum o duce bostanul....Acum plec! Pe cei care au furat miliardul și eu nu i-am zăpsit să răspundă în fața istoriei. Meritele mele sînt de alt soi Ori cu muțenie ori fără, am aninat vagoane cu medalii și distincții la pieptul holopilor! Am avut grijă de judecători, care pînă la mine, piereau de foame, zidindu-și castele și conacuri de milioane! Eu cînd am venit la domnie tot de la ei, am săltat sceptrul în văzduh și am glăsuit: ”Să îmbunătățim viața lor, că mai departe nu-i chip!Rîde Europa de noi!” Și precum a poruncit Cel de Sus, să fie lumină, acum toată justiția noastră stă cu leafa ridicată! Învățătorii (îndeosebi cei de la sate!), doctorii, pensionarii să mai rabde, dar femida nu așteaptă, ea-i cu ochii astupați!.. Am făcut dreptate, pentru care o să fiu băgat în istorie! Și voievodul continuă a se destăinui: Trăind chinurile domniei femeia mă ducea să mă descîntec de fiecare dată după ce pierdeam darul grăirii. Nu știți ce însemnă cînd haitele de jurnaliști te urmăresc peste tot ca partizanii și cer de să le spui la microfoane cu grai orsal tot ce-i interesează. Pe mine nu mă interesa nimic iar ei îmi trînteau microfonul sub nas…Nu le păsa că mă grăbeam la futbol sau fotbal… Acum pot să mărturisesc sărutînd icoana că mă opinteam să tac, dar, de-ați ști ce cuvințele roiau în tărtăcuța mea voievodală! Cînd mă supăram pe jurnaliști, îndemnam paza de corp să mă ducă urgent la iaz să mă calmez prinzînd peștele mai ales cu volocul. Numai cel de n-a fost în pielea mea nu știe cum e să conduci o țară, cînd trebuie să ai răbdare și să taci cît prostimea stă cu gura căscată, așteptînd să vorovești. Bîlbîiala de multe ori aduce folos, dacă vrei să fie liniște în voievodat. Unicul meu regret e că n-am reușit să ridic futbolul. M-am primblat cu avioanele prin străinătăți, am văzut împărați și împărătese, gărzi de corp m-au urmărit cu ochii. Trebuia s-o fac, dar Demonii care m-au aburcat prin vrăji și farmece pe tron m-au silit să tac și să-mi caut de rațele mele! Ei de-a lor – eu de-ale mele! Ca la gospodari. Ei au șmecherit, au jefuit, iar eu să mă bată norocul și Dumnezeu, dacă am știut ceva! Abia acum am aflat din presa citită de bunul meu pădurar de la vila lui căpătuită pe cînd era încă avocat la Borsec! Să știți că la miliardul ciordit eu n-am nici o atribuție cum n-o are nici-aista care vine să-mi ieie locul. Eu plec de la iazul din Condrița cu obrazul curat și bogdaproste lui Dumnezeu c-am scăpat teafăr dup-atîtea huiduieli... Stai, iaca am mai prins o știucă și cîțiva chitici. Făină de popușoi am, aștept ca femeia să facă o măligă (așa se zice în popor), mojdei și-am să înting prăjind futbol, (sau fotbal?!) și vă las... în grijă mare, precum o zis Marele Ștefan! Dac-o să tînjiți că nu v-am aninat la toți cîte-o medalie, să știți că am avut grijă ca la gara din Puțuleuca să las pe linie moartă încă vreo două vagoane pline! Le va face cel care vine să vă fie garantul voievodatului! Acum mă ușurez, după atîta chin de domnie. Deci, gata am muntuit slujhba! Am ostinit să stau cu sceptrul cît un ciomag în mînă! De-acum ținem cu fumeia me postul Crăciunului. Vă sfătuiesc și pe voi, multstimați creștini, să mergeți și să vă spovăduiți la preot. A venit altul în locul meu și mai că nu mă fugărește de la iaz cu tot cu undițe, cu tot cu cîrdul de rațe E din gospodari de la Sadova și m-a privit de parcă vrea să mă împungă, dîndu-mă de departe la socoteală de ce mai stau peaici...Ne așteaptă vremuri grele și simt că nouvenitul pre mulți are să-i belească și are să-i tundă, ba chiar și-o să le facă clisme cu ace de patefon, de-au să găgăiască ca rațele. Iar cei care au furat (despre care eu să chiorăsc de-am știut ceva!) mai bine să fugă din țară, că-i vai și-amar de stromeleagul lor! Au să le țîuie-n urechi! Iar eu, deși am să am de-amu-ncolo mașinică și pază de corp lăngă cabinetul meu pînă la moarte, plec la hodina binemeritată, cu obrazul aproape curat. De ce aproape? Fiindcă n-am mai prins aici niște chitici și n-am ridicat futbolul (sau fotbalul?!) la nivelul cel puțin al Italiei...Îmi mai pare rău că n-am apucat să mai dau niște medalii cui trebuia.
Rațele mute se agită. Un rățoi porumbac vine și le calcă nestingherit pe rînd, ceea ce-l face pe voievodul să zîmbească optimist:
--Se înmulțesc rațele, o s-avem multe ouă!..E semn bun c-o să fie roadă la anul!.. Mă duc la hodină și în pornirea mea vă mai îndemn, scumpi holopi pe care v-am condus cîțiva ani de-ici, din pădure, să vă feriți de vrăji și farmece! Să nu pățiți ceea ce am pățit eu de la cei trei Demoni care m-au pierdut la cărți și m-au împins să le fiu șezător cuminte pe tron. Plec, plec, plec!!! Mai departe nu-i chip de condus o țară, căci îmi calcă pe urme un nou ales, care mă fugărește din pădurea de la Condrița venind ca vîntoaca dintre Moscovia să vă scape de sărăcie și alte belele.