De când i-a plecat băiatul, cu întreaga familie, la muncă, în Germania, Sorin Popa se descurca tot mai greu cu livada pe care a cumpărat-o în urmă cu 8-9 ani. Și asta nu pentru faptul că nu mai era chiar tânăr – „mânca pensie de la stat” deja de câțiva ani buni – ci pentru că nu prea avea cu ce să se deplaseze acolo. Autoturism personal și carnet de conducere nu avea, iar mijloacele de transport în comun nu îi conveneau deloc, nici ca program și nici ca traseu. Așa că, atunci când avea nevoie, apela, adeseori, la prieteni.

Soția i-a spus de mai multe ori:
- Ce-ți mai trebuie ție livadă, la anii ăștia, omule? Oricum, ca să faci țuică ai văzut ce complicat este și noi nu prea bem, fructe se găsesc acum, de toate felurile, în piață și la orice supermarket, la iarbă verde acolo nu prea mergem că nu avem cu ce ne deplasa, așa că eu zic să o vindem. Cu banii luați pe ea ne reparăm casa de la oraș și ne constituim și noi un fond de rezervă mai consistent, că nu se știe când și pentru ce vom avea nevoie.
- Nici nu mă gândesc să o vând, femeie! – răspundea hotărât Sorin. În primul rând, știi că băiatul nostru spunea că s-ar putea să construiască ceva acolo, când se va întoarce în țară. Și apoi, cum să o vând tocmai acum când au intrat serios pe rod toți pomii plantați cu mâna mea? Chiar sunt curios ce o să culeg, peste câteva zile, de la prunii altoiți de mine. În anii trecuți am avut ceva recoltă, nu mare, dar prunele știi că au fost foarte frumoase, cărnoase și dulci.

Și, ca să nu uite, Sorin îi dă deja telefon lui Adrian, prieten de o viață.
- Adi, ce zici, în funcție de programul tău, în zilele următoare putem da o fugă până la livadă, să culegem niște prune? Sunt foarte frumoase și ar fi păcat de ele să se strice sau să le fure cineva. Nu cred că vor fi prea multe, în două-trei ore ne putem întoarce acasă și ne vom înțelege noi cumva, ca să nu rămân prea mult dator.
- Pot să-ți răspund pe loc, zice Adrian, poimâine nu am nimic deosebit, putem merge.

Peste două zile cei doi sunt gata de drum: au luat cu ei niște folii din material plastic, câțiva saci, găleți, o gustare, apă și în doar 30 de minute ajung la livadă.
Prune – foarte frumoase și nesperat de multe. Culeg cu grijă doar pe cele mai mari și umplu rapid 4 saci. Ca să câștige timp nici nu mai mănâncă sandviciurile pregătite și pornesc spre casă.

Ajunși în oraș, la poarta lui Sorin, acesta zice, ca de obicei:
- Adi, îți mulțumesc frumos, să-mi spui ce mă costă. Ai în vedere și consumul de benzină și timpul pierdut pentru mine.
- Păi, ce benzină să se consume, că până la livadă nu sunt mai mult de 20 de kilometri? Și apoi, timpul petrecut cu tine a fost o plăcere, ca să nu mai spun că datorită ție am făcut și două ore de mișcare în aer liber. Stai liniștit, eventual dai și tu o bere, când mai mergem împreună prin oraș.
- Adi, Adi, așa-mi faci întotdeauna, dar lasă că nu scapi de mine, o să găsesc eu o modalitate să mă revanșez. Până atunci, să-i duci doamnei tale doi saci cu prune să facă dulceață și compot.
- O să-i duc niște prune, dar nu doi saci, că sunt prea multe. Dulceață și compot nu face, doar știi că are diabet, dar o să mâncăm câteva, așa proaspete.
- Nu se poate, sunt patru saci, îi facem jumi-juma, altfel mă supăr rău de tot!

Până la urmă, Adrian nu a mai comentat, a rămas cu doi saci în mașină, prunele le-a împărțit pe la prieteni și vecini, apoi cei doi au băut și berea promisă de Sorin, au trecut și peste iarnă, peste o altă primăvară și, la sfârșitul verii, Sorin dă din nou telefon:
- Adi, am fost ieri cu un nepot la livadă, dacă ai ști ce prune frumoase avem! Mult mai multe ca anul trecut! După estimările mele, peste o săptămînă, cel târziu peste două, ar trebui culese! Îndrăznesc să te întreb, mai facem un drum, așa ca anul trecut?
Bineînțeles că Adrian nu l-a refuzat și peste exact o săptămână plecau spre livadă.
N-au ieșit bine din oraș, că Adrian îi spune lui Sorin:

- Sorine, am uitat să-ți spun ceva important. Merg cu tine doar cu condiția să nu mă mai obligi să iau saci cu prune. Nevastă-mea a insistat că nu am ce căuta acasă ca anul trecut, cu atâtea prune, care ne-au umplut balconul de viespi, că noi nu avem casă, ca tine, cu pivniță și magazii.
- Nu se poate, Adi, le facem jumi-juma, așa este corect, iar tu n-ai decât să faci ce vrei cu porția ta.
- Sorine, vorbesc serios, nu o să iau decât două-trei kilograme, într-o plasă, atât și nimic mai mult.
- În aceste condiții, nu mai mergem, te rog frumos să întorci mașina, mergem acasă!
Până s-au tot contrazis ei, Adrian și-a dat seama că aproape ajunseseră la livadă, așa că a schimbat vorba, problema rămânând în „coadă de pește”.

Ajung ei la livadă, dau jos foliile, sacii, celelalte bagaje, descuie poarta, intră și... ce să vezi! Iarba din jurul tuturor prunilor bătătorită, iar în pruni nu se vedeau fructe deloc. Sorin nu mai avea cuvinte. În schimb, Adrian era chiar vesel:
- Sorine, ziceai că ai fost acum câteva zile și că recolta este bogată! Ce s-o fi întâmplat? Ca să nu spui că sunt neînțelegător, să nu ne mai ciondănim, uite, am găsit o prună pe care sunt de acord să o împărțim, așa cum ziceai tu: jumi-juma! Așa este corect!