A doua zi, după ce Ionuț se trezi foarte târziu, când soarele se îndrepta spre amiază, iar bunica, știindu-l obosit, îl lăsă să doarmă cât încăpea în el, începură necazurile. Bunica îl aștepta încă devreme cu mâncarea pusă în farfurii pe masă - niște pâinică de cuptor, unt, bucăți de caș de casă, două ochiuri rumenite, o cană călduță cu lapte. Ionuț se ridică somnoros de pe pernă, se clătină dintr-o parte în alta, deschise ochii mai bine, și se uită nătâng la bucatele puse pe masă. Atunci își începură ifosele:

- Nu mănânc ! …
- Nu mănânci ? De ce ? făcu bunica, aproape speriată.

- Nu-mi place mâncarea !
- Cum nu-ți place ? Dar ce-o să mănânci, că altceva n-am…

Ionuț se uită pierdut prin odaie, cu ochii a nemulțumire și dezumflare.

- Hai, mănâncă ceva! Doară n-o să stai flămând!
- Bunica! Chiar dacă te superi, eu așa ceva nu mănânc!

- Nu mănânci ? Dar de ce nu mănânci ? Toate-s bune, proaspete, nu ca cele de la București!

- Vreau mâncarea de la București care-mi dădea mami! îngână băiatul cu figură cât se poate de nefericită.

- Doamne, ce mi-e dat să trag! Uite, atâta mâncare pe masă și el nu mănâncă! Dar ce mâncai, mă rog, acolo acasă, la mama ta, că aici nu-ți mai place nimic ?

- Vreau chips-uri „CROKS” și Sprite Energy de un sfert !

Bunica, disperată la ce i se întâmplă cu Ionuț chiar de a doua zi de cum sosise, intră la griji și formă în grabă numărul de telefon la București, la servici, la nora sa, Mirela, mama lui Ionuț, asistentă medicală.

- Ce e acolo ? S-a întâmplat ceva cu Ionuț? De ce-mi dai telefon la serviciu ? îi răspunse intrigată nora.

- Mirela dragă, copilul tău nu vrea să mănânce deloc ! Și câte bunătăți i-am pus pe masă, și tot degeaba, nu vrea să pape nimic ! Ce mă fac ?

- Stai, mamă soacră, stai ! Ia-o mai încetișor... A zis el că nu mănâncă ? Ia dă-mi-l un pic la telefon…

- Mami! se agăță Ionuț cu disperare de vocea mamei sale. Eu aici n-am ce să mănânc! Eu vreau chips-uri „CROKS” și Sprite Energy ăla de un sfert, și Danone cu căpșunică, și semințe de migdale necojite…

- Bine, bine, Ionuț! Dar, gândește-te copile, de unde să-și dea bunica astea, că acolo nu-i la București.

- Nu știu, mami, eu altceva nu mănânc! se smiorcăi copilul trântindu-se cu capul în perna de pe pat.

- … Alo ! … Alo ! … Na, că nu mai aud nimic! zise bunica înciudată. Ori nu-i semnal, ori bateria nu-i încărcată. Nici nu avem de unde să încărcăm telefonul, că la noi, aici pe munte, nici lumină electrică nu este…

- Ce-i aici cu voi? interveni și bunicul, tocmai intrând în casă cu un braț de lemne tăiate, trântindu-le în lada de lemne de lângă sobă.

Când îl văzu pe bunicul în casă, bunica i se jeli de îndată:

- Vai, omule, necaz cu copilul ăsta, nu vrea deloc să mănânce! Cere nu știu ce, „cims și spițe” … de unde să scot eu ce-i dădea maică-sa la București!

- Dar ce anume vrea ?
- Nu știu ! … Cică ceva „cims” sau „spițe” și „banoni”, le pronunța bunica stâlcit.

- „Sprite Energy” de un sfert, corectă Ionuț pe bunica sa. Și semințe de migdale necojite…

- Nu știu ce să fac, mă doare capul! se tângui bunica. Vezi bărbate, când te duci mâine în sat, la prăvălie, să întrebi dacă nu au „banoli” acela, sau cum îi zice. Și mai zicea ceva de „spițe”…

- Sprite Energy și Danone cu căpșunică ! corectă Ionuț!

- Doamne, ce necaz! Când aici ai tot ce e mai bun, copilul ăsta vrea lapte de pasăre! Vai de capul meu, câte treburi și necazuri am, acum îmi mai trebuie alt necaz, să umblu prin sat după mofturile copilului. Să vină maică-sa să-l ia la București, că nu mai pot !

Și cu astea, furioasă, bunica se răsti la copil:

- S-o crezi tu că mă iau după capul tău de copil răsfățat de maică-ta! Nu-ți mai dau nimic altceva... Când ți-o fi foame, să vezi cum mă cauți! …

Văzând că bunica nu-i suflă mult în strună, copilul intră în isterie:

- Vreau la București !

Necazul se cam îngroșa, așa că bunica începuse să-l ia
mai cu binișorul:

- Stai, puiule, stai puțin, îți drege bunica ceva bun de mâncare, să-mi spui dacă nu ți-o plăcea! Dar mai așteaptă un pic, să dau ceva mâncare la găini și să mulg văcuța, să strecor laptele. Apoi te iau cu mine în coteț, să adunăm oușoare proaspete, să le-aducem în casă.

După ce-au venit din vizita la cotețul din grajd, strângând ouăle proaspete, încă calde, bunica voia să-l ia cu ea și în gradină:

- Puiule, hai cu mine în grădină, să căutăm niște bunătăți.

Luă bunica un coș pentru legume, și ieșiră pe poartă spre gradină, intrând printre staturile cu răsadurile. Ce straturi frumoase, îngrijite, cu multe plante tinere, crescând rânduri-rânduri!

- Uite, copile, aici avem morcovi de cei noi și fragezi, zise bunica smulgând din pământ un morcovior, cu rădăcină, cu tot.

- Buni, lasă-mă și pe mine să scot un morcov din pământ!

- Cum să nu, trage cât poți, să văd dacă poți scoate un morcov fără să-i rupi frunzele.

Ionuț se opinti, și, cu ceva greutate, scoase planta din pământ, sufocat de așa muncă.

- Ei, vezi, ce ispravă ai făcut? Ia să mai scoatem vreo doi morcovi. Apoi să luăm niște frunze verzi de ceapă, apoi câteva fire de mărar, uite, de aici. A, să nu uităm niște frunze verzi de sfeclă! Ia pune-le în coș, să le ducem în casă. Să știi că morcovul ăsta tânăr se poate mânca. Dar nu-ți dau acum, că trebuie spălat bine mai întâi.

Intrară în casă. Se duse bunica în tindă și-aduse de-acolo un lighean cu cartofi vechi, de cei de anul, dar încă buni.

Apoi începu să curețe cartofii de coajă, morcovii de frunze, să taie mărunt-mărunt firele de mărar, de ceapă și de sfeclă. Morcovii îi tăie felii subțiri. Aveau toate un miros irezistibil.

- Vrei să guști să vezi ce bun e morcovul ăsta tânăr?

Ionuț gustă, și, într-adevăr, feliile subțiri de morcov erau minunate, chiar crude fiind.

- Mai ia câteva feliuțe tăiate! Dar nu prea multe, că o să le mâncăm pe toate în borș.
- Bunică, dar trebuie să faci foc în sobă ca să fierbi borșul?

- Da, puiul meu, mergem în colibă, punem foc la vatră, punem să fiarbă în ceaun toate bunătățile astea, și … să vezi ce poftă o să avem la mâncare.

Cum era de așteptat, după ce borșul de legume fiersese bine, iar bunica pusese și vreo două linguri de smântână proaspătă în el, mâncarea prinsese un miros apetisant, care chiar și pe Ionuț îl dădu gata. Bunica adusese un castronel mai mic, ca pentru el, îl umplu cu borș fierbinte, îi zise să mai lase, să se răcească, să nu-și opărească cerul gurii. Luase dintr-un dulăpior și o pâine de casă, o tăie bucăți, și-l pofti pe copil la masă. Sedus de noutatea mâncării și de mirosuri, băiatul începu să ducă lingura între castronel și guriță.

- Cum e, puiule, e gustos ?
- Da, buni, acum îmi place!

- Ei, vezi ce băiat mare și frumos are bunica? Dacă papi tot, deseară îți fac niște turte pe plită, cu lapte și cu miere !

(va urma)