N-a mai venit în acel an școlar nicio brigadă de control, nici chiar una complexă. Probabil, alte treburi mai importante frământau conducerea inspectoratului. Totuși. spre sfârșitul anului școlar o mașină a Consiliului județean s-a oprit în fața școlii. A coborât tovarășa inspectoare urmată de inspectorul de sector. Doar acesta i-a zâmbit și a dat mâna cu el. Șefa părea foarte grăbită.
- Tovarășe director, veți trece prin toate clasele și veți anunța că în pauză toate cadrele didactice să vină, fără nicio întârziere, în cancelarie, deoarece va avea loc un consiliu profesoral extraordinar. Vă rog fără întârzieri! Ne grăbim, mai avem și alte treburi prin comună.
Exact douăzeci de minute, cât pauza mare, a durat ședința. I s-a mulțumit lui Nuțu pentru cei aproape douăzeci de ani de când conduce această școală. Dar, totuși este prea mult, a completat tovarășa inspectoare. De fapt, așa cum se arată și în documentele de partid, chiar în unele cuvântări ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, după care ne conducem în întreaga nostră activitate, trebuie să avem în permanență în vedere primenirea cadrelor.
Desigur, se gândea Nuțu, acest început de cuvântare s-ar potrivi pentru multe situații, atunci de ce nu și pentru destituirea lui din această muncă atât de importantă pentru formarea omului nou?
Nu l-a deranjat, câtuși de puțin, cele spuse de inspectoarea generală. I se părea chiar că vin ca o ușurare pentru el. Ce l-a înfuriat însă, fără a i se vedea câtuși de puțin pe față, a fost zâmbetul triumfător al Sandei Vasile. Dar și această furie interioară i-a trecut, după câteva secunde, ușor precum risipirea, fără niciun fel de urmări, unui abur într-o dimineață de primăvară. Va scăpa de multe lucruri care-l deranjau. Și primul care-i veni în minte erau timbrele de Cruce roșie pe care le-a primit, nu demult, de la Consiliul popular și pe care va trebui să le împartă, desigur, contra cost, elevilor și cadrelor didactice. Îi era jenă să le dea, ca sarcină de serviciu, altora să le împartă, deoarece acestea erau primite întotdeauna cu un sentiment de respingere atât de cei ce trebuiau să le difuzeze cât și de cei care ar fi trebuit să le cumpere. Le-ar fi plătit el, cum a mai făcut-o, dar de data aceasta erau multe și s-ar fi cunoscut bine la salariu. Și or mai veni, foarte probabil, de la UNICF, de la Comitetul județean de educație fizică și sport sau te miri mai de pe unde. Conceptul de autogospodărire, care-și făcea cu insistență loc în activitatea unor instituții bugetare, înmulțea numărul acestor timbre. Și dacă ar fi fost numai acesta necazul. Dar erau mai multe care i se spărgeau în cap. Începeau să întârzie, sau chiar să nu mai vină deloc, cursele de autobuze care aduceau elevii din satele apropiate. Șoferii acuzau starea proastă a drumului.
- Eu nu mai intru în satul acesta. Săptămânal trebuie să schimb pivoții sau capetele de bară. Avem și noi, șoferii, anumite normative pe care dacă le depășim plătim din buzunar. Așa că aranjați, cu cei în drept, să repare drumul, să o facă.
Și a încercat, în fel și chip prin adrese trimise Consiliului Popular, prin luări de cuvânt la sesiunile Comitetului executiv al Consiliului Popular sau ale Comitetului Comunal de Partid unde era obligat, datorită funcției, să participe. Procesele verbale consemnau aceste luări de cuvânt, și promisiunile factorilor de răspundere că vor lua măsurile cuvenite. Drumul de 1 km și jumătate de la șoseaua principală până în sat rămânea, însă, tot așa. Și ce emoții a avut în acea primăvară, în ziua când a sosit comisia de la Universitatea din Cluj pentru a-i acorda titlul de profesor gradul I. O veni, azi, sau n-o veni mașina cu elevii?. Dacă nu va veni, în clase vor fi doar 10-11 elevi și nu cei mai buni, majoritatea fiind țigani ai căror părinți nu aveau câtuși de puțin respect față de școală. De-abia în partea a doua a inspecției, după ce se va asista la ore, se va dezbate lucrarea lui științifică al cărui titlu el și l-a ales: Date despre învățământul românesc de pe valea Hârtibaciului în timpul dualismului austro-ungar. Cât a mai muncit și ce de umblături a avut până când a reușit să o realizeze. A vizitat majoritatea școlilor din arealul ales pentru cercetare. Toate documentele de la școli, cât și din parohii, i-au trecut prin mână. A călcat, cu sfială și prin arhiva Arhiepiscopiei Transilvaniei, sub supravegherea părintelui Beju, bibliotecar și arhivar. A bănuit, și aici i s-a confirmat, faptul că pe acele timpuri, datele centralizate erau măsluite în așa fel încât organele centrale să n-aibă motiv pentru a închide școlile confesionale românești. Dacă le-ar fi închis, conform legislației de atunci, elevii trebuiau să treacă la școli ale statului în care instrucția și educația se făcea doar în limba maghiară. O serie de tabele, bazate pe corespondența acestor școli cu forul lor superior, Arhiepiscopia, și din centralizarea datelor pentru a fi trimise de aceasta mai departe, guberniului, arătau, fără putință de tăgadă rolul bisericii în apărarea ființei naționale primejduită de legile emise de guvernanții acelor timpuri. După redactarea materialului au urmat multe nopți de scris la mașină, de corecturi și adăugiri. Apoi drumuri până la Cluj pentru a sta de vorbă cu profesorul coordonator al lucrării sale. S-au înțeles, la telefon să se întâlnească într-o sală a Institutului de istorie. A ajuns acolo, schimbând trenul la Copșa mică, destul de dimineață. A mai dat o raită prin oraș, până la apropierea orei când trebuia să fie la Institut. A intrat cu câteva minute mai devreme. Era cât pe aci ca pe scări să se ciocnească de un om. Purta în brațe un vraf de cărți care aproape îi acopereau fața. Când i-a văzut-o, a rămas surprins, nu-i venea a crede era, sigur că era, el, profesorul Hadrian Daicoviciu. Dar cum să fie el, pentru că știa sigur că a murit cu vreo doi ani în urmă. Era în același sacou cu care l-a văzut ultima oară la o consfătuire la care ținea o prelegere. A vrut să-și ceară scuze pentru că nu s-a ferit din calea lui dar i-a luat-o dumnealui înainte:
- Vă rog să mă iertați, nu am fost atent.
Și a dispărut pe o ușă purtând cărțile în brațe.
Nu și-a revenit decât cu greu din emoția acelei întâlniri. Știa cu siguranță ca a decedat în urma unui infarct. Unii spuneau că atacul ar fi survenit datorită coniacului și a multora țigări fumate fără filtru, alții că datorită șicanelor pe care i le făcea generalul Ilie Ceaușescu, directorul Institutului de Istorie Militară, după ce fusese înfruntat, în public de Hadrian, într-o, chestiune la care acesta doar credea, că se pricepe.
Profesorul coordonator de lucrare a sosit exact la ora la care a zis că vine.
- Dar ce-i cu dumneavoastră, tovarășe profesor, aveți parcă o figură tare speriată. Stați liniștit n-o să se vi se întâmple nimic grav.
- Nu-s atât de speriat, cât nedumerit,
Și i-a povestit întâmplarea prin care a trecut acum câteva minute.
Acesta, zâmbind, i-a zis:
- După moartea Hașului, așa-i spuneam noi, apropiații, lui Hadrian, conducerea institutului a hotărât să-i ajute băiatul pe care, din păcate, intelectul nu l-a făcut apt să studieze ceva care să-i asigure, cât de cât o viață decentă. L-a angajat curier. Trăiește acum printre cărți ducându-le de la bibliotecă celor interesați. Mai face și cumpărături din oraș pentru angajații institutului, dar se descurcă greu cu mânuirea banilor.
Au trecut apoi la subiect. Da, citise materialul pe care i-l trimise Nuțu. În mare parte era de acord, cu ceea ce scrisese acolo, pare a fi o bună lucrare științifică. O să-i mai facă, la următoarea întâlnire câteva recomandări. Dar, zicea universitarul, și există un dar mare, la bibliografie n-ați abordat și câteva lucrări teoretice de o importanță deosebită care se potrivesc la tema de cercetare.
Văzându-l nedumerit profesorul zise:
- Am să vă dau eu un ghid pe care, respectându-l, o să aveți o lucrare foarte bună. După ce răsfoi într-o agendă de birou, cu ochii pe o pagină zise, scrieți vă rog.
Lucrări teoretice:
1- Programul Partidului Comunist român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintarea României spre comunism, Editura Politică, București, 1974, pag. 30
2- Nicolae Ceaușescu, Partidul Comunist Român continuator al luptei revoluționare și democratice a poporului român, al tradițiilor mișcării muncitorești și socialiste din România, expunere la adunarea festivă organizată cu prilejul sărbătoririi a 45 de ani de la Crearea Partidului Comunist Român, 7 mai 1966 în "România pe drumul desăvîrșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole, iulie 1963-septembrie 1966, vol I, editura Politică, București 1968, pp. 336-339.
3- Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la întâlnirea cu activul de partid din regiunea Argeș, cu prilejul vizitei conducătorilor de partid și de stat, 12 iunie 1966, în "România pe drumul desăvărșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole, iulie 1965-septembrie 1966, Vol. I , Editura Politică, București, 1968, pp 462-463
4- Nicolae Ceaușescu, Cuvîntare cu ocazia alegerii ca membru titular și președinte de onoare al Academiei RSR în Scânteia LIV (1983) nr 13339/ 12 iulie, pag 1.


Oare va rata, își zise, inspecția specială datorită gropilor dintr-o bucățică de drum comunal?
N-a ratat-o. A sosit până la urmă, cu o întârziere de aproape un sfert de oră autobuzul, și toate au decurs cum nu se poate mai mulțumitor.
Acum, dacă se gândește bine, îi poate mulțumi tovarășei inspectoare. Inițiativa ei de rotire a cadrelor îi prinde bine. Nu va mai trebui să se grăbească la serviciu și să se confrunte acolo cu fel de fel de situații stresante. Va putea fi mai mult pe acasă pentru a se ocupa de aprovizionare. În unele dimineți se va duce cu noaptea în cap și va veni cu o sticlă, două, de lapte, o să poată să stea mai mult la coadă atunci când se dă unt. Cu carnea nu este chiar șa de de complicat, se dă doar în pachete congelate și există o listă, așa că poți merge la Alimentara, după ea, în decurs de o săptămână. A avut noroc că în Cașolț, exista ferma de berbecuți care după ce erau îngrășați luau drumul Constanței și de acolo, îmbarcați pe vapoare, ajungeau la export în lumea arabă. La fermă nu erau inventariate capetele de animale ci doar kilogramele. Știa el, medicul veterinar, și contabilul, când să facă procese verbale de mortalități chiar dacă toți miei erau sănătoși. Apoi mortalitățile din registre erau chiar sacrificate ajungând pe mesele angajaților sau a unor notabilități. A făcut și el parte, de câteva ori, din rândul acelor notabilități purtând spre casă, în rucsac, vreo jumătate de miel sau doar câte un picior din spate, Mai aveau și alte surse de aprovizionare cu carne. În fiecare an, înainte de Paști, socrul îl anunța să meargă că, le-a pregătit un miel gata tăiat, numai bun de pus în oală sau în tava de friptură. Dar, în ultimii ani, era un adevărat pericol să umbli cu miei în portbagaj. Controalele erau tot mai dese și tot mai amănunțite când se apropiau sărbătorile de primăvară. Cu frică au întâmpinat norocul ce le-a ieșit în cale. Vaca le fătase nu un singur vițel, așa cum a făcut mulți ani la rând, ci doi, perfect sănătoși Deci putea să taie unul, dar dacă se afla ar fi putut face chiar și pușcărie. Au riscat și, după câteva săptămâni, într-o noapte, au tăiat unul. Tot atunci, în acea noapte, n-au dormit aproape de loc. Au săpat o groapă adâncă în grădină și au pus acolo pielea vițelului acoperind-o cu stratul gros de pământ.
Acum, având mai mult timp liber mai putea citii, și de ce nu, chiar a scrie, doar atunci, în anii școlii profesorul de română l-a lăudat de mai multe ori în fața clasei, zicând ca are un stil plăcut atunci când făcea compuneri pe anumite teme. Va putea face și excursii prin țară, împreună cu soția, și poate chiar prin străinătate. Fetițele, între timp se mai născuse una, puteau sta, în timpul acesta la țară la bunici, că mult le mai place acolo și sunt bine îngrijite. Se vor duce, prin ONT, în excursie prin URSS căci, iată, cei care se întorceau de acolo aveau numai cuvinte de laudă pentru ce văzuseră și, mai ales, pentru ceea ce cumpăraseră sau vânduseră pe acolo.