agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2168 .



Doar speranțe 7
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [marius niþov ]

2018-02-04  | [This text should be read in romana]    | 



Nimeni nu poate înțelege ce gânduri pun stăpânire pe forma exprimării cuiva și nici ce antidot e mai potrivit. Dacă e suficient un dialog, cum să-i trezești în adânc nevoia de credință, încredere care permite unui om să fie întreg la minte și în acțiunile sale? Se întâmplă de prea multe ori să vorbești cu cineva și să fii pe o frecvență de înțelegere diferită total față de cea a interlocutorului. Acest lucru din mai multe motive: e insuficient de receptiv din cauza limitării sau pur și simplu e dus cu gândurile la păscut pe alte pășuni. Ai impresia că te-a înțeles și din nefericire, prin comportamentul imediat, îți dai seama că ai vorbit în van, la pereți. Asta o pățise Sabin în alt caz, unul dramatic cum de altfel erau cele mai multe din întâmplările cu pacienți. Pățise ceva de povestit la terapia de grup, un apropiat din cercul de prieteni francezi l-a chemat să discute cu soția lui. Asta nu era ceva ieșit din comun, doar faptul că acest artist francez, Lionel Valery, îi făcea rost de amanți soției pentru a-i înscena o probă de divorț. Și într-o astfel de pățanie îl implică pe doctorul Sabin, să discute cu ea problemele de cuplu care decurg din aceste relații extraconjugale. Situația era serioasă din moment ce doctorul nu cunoștea culisele aranjamentelor făcute de Lionel. Doctorul își luă rolul în serios până află că la întâlnirile cu prietenii, chefuri ținute acasă la cei doi, Lionel aducea de fiecare dată câte un tip nou pe care îl prezenta soției, în speranța nemărturisită desigur, pentru a-i găsi ispita. După mai multe încercări, era fericit că a reușit în tentativa lui. Însă cum Dracu’ sau frate-său apucă să-și bată joc de aranjamente sentimentale făcute cu cerere adresată lui, Lionel devenise gelos pe propria încurcătură creată și la cel care îi oferise pe tavă soția acum, puteți crede sau nu, îi arunca priviri și cuvinte amenințătoare de felul: “îți voi zdrobi capu’, dacă nu-ți iei laba de pe ea! Te voi distruge, nenorocitule! Stai să vezi de ce sunt în stare!” și un șir continuu de amenințări fără margini. Odată intrat în acest joc, Sabin nu mai avea cum să facă un pas înapoi și îl internă pe Lionel, gest care fu acceptat în scopul de a-și recupera soția. Dar aici mai era ceva care merită menționat, mobilul acțiunii sale era determinat de un iminent deces al unei mătușe bogate din cale afară, astfel se dori în aceste împrejurări, se înțelege, unic moștenitor. Cum se întâmplă, în cele mai multe cazuri, invers de cum vrem, mătușa s-a răzgândit pe patul de moarte și i-a lăsat averea altei nepoate din America. Această dramă existențială l-a determinat pe hazliul pacient și personaj să facă un joc periculos din care nu mai ieșea. Ajunse la o fază superioară a nebuniei, să-și amenințe soția că își va lua zilele dacă îl mai înșeală cu Gregoire. Din clinica doctorului Sabin îi trimitea scrisori de dragoste, așa își amintea că o cucerise bunicul de pe front pe o frumoasă contesă care avea să-i fie bunică. Intrat în slujba unui astfel de pacient, doctorul trebuia să poarte corespondența între acesta și soție. Lucy, frământata soție îi urmase de fapt dorința și se întâlnea cu toți cei recomandați de soțul din clinică, dar pe rând. Când ajungea cu scrisoarea de dragoste la adresa pusă pe plic, din casă mai ieșea câte un amorez și Lucy îmbrăcată sumar cu un zâmbet seducător. Numai că Sabin nu era din rol și aștepta să-i scrie imediat răspuns pentru pacientul care aștepta nerăbdător. Era uneori poftit să-i dea câte un sfat la compunerea epistolei. Așa a fost martor la niște afirmații care unui om întreg i se par de un ridicol absolut, altfel ar fi trebuit și ea degrabă internată: “Tot ce fac, dragul meu prieten, e să-i dau ascultare dorinței lui Gregoire! El m-a sedus prin fiecare bărbat și am înțeles cât de mult mă dorește!” Există limite și în psihologie, iar durerile de cap sunt cea mai elocventă simptomatologie. În sfârșit, în lume astfel de cazuri, unele și mai complexe sunt inepuizabile. Dimineața, doctorul își pregăti cafeaua și consultă un renumit psiholog elvețian în cazul situațiilor posttraumatice a celor întorși din teatrele de operațiuni. Avea de gând să-l aducă pe Ieremia Rizea la clinica lui și să treacă la un nivel superior de reparație psihică, în acest fel reușind să-l țină sub observație directă.



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!