Dormitul în podul cu fân

(Din volumul Bucovina - plai de basm și dor )

Toate ca toate, dar cu dormitul în casa mică, pentru toți, dacă veniseră unchiul Iacov și cu mătușa Anița, era destul de anevoios. Unchiul chiar spuse de la început că el o să doarmă în pod, în fân, că nu-i trebuie decât o pătură veche. Dar mătușa Anița fusese rugată să doarmă în casă, pentru ea fiind prea greu de dormit în pod.
Curiozitatea, și nu altceva, îl făcu pe Ionuț să-și dorească să doarmă neapărat în pod, la un loc cu unchiul Iacob. Nu dormise niciodată în pod și acum ardea de dorul unei nopți dormite în fân. Bunicii nu l-ar fi lăsat, dar copilul vroia numaidecât, așa că-i cedară stăruinței. L-au înfofolit bine, iau tras căciuliță pe cap, ciorapi de lână în ghetuțe, geacă groasă cu glugă încheiată mai sus de nas, apoi l-au trimis sa doarmă în pod. Daca el așa vroia…
Unchiul urcă în pod, iar în urma lui urcă și Ionuț, pe întuneric, bâjbâind pe scara de urcare. Își pregătiră culcușurile de dormit, făcând adâncituri mari în fânul din pod. Puseră niște haine vechi ca pernă și se acoperiră cu pătură de lână groasă, iar acum erau gata de odihnă. Dar intrară la povești, căci unchiul Iacov îi spunea copilului niște istorioare din bătrâni, care îl captivară de la început pe copil.
Unchiul era obosit, voia să se odihnească, așa că tăcură amândoi, așteptând să adoarmă. Pe Ionuț nu-l prea prindea somnul, auzind vacile rumegând în grajd, sub pod. Mai auzi un vițel mugind subțirel, ca răspuns la geamătul vacii, apoi nu mai auzi nimic.
Somnul dulce, în aer curat, cu miros de fân, i-a făcut să doarmă duși…
Nu se știe cât dormiră ei așa, însă, mult după miezul nopții, Ionuț fu trezit de ceva. Vacile rumegau liniștite jos, dar sub streașină ceva scrijela în draniță.
Ce putea să fie ? O nevăstuică ? Auzise povești cu nevăstuici care, dacă te mușcă, poți muri. I se făcu frică. Sau să fie oare șarpe ? Arici ? Dihor ? Cine știe…
Somnul îl părăsi. Dârdâia de frică. Ceva umbla pe sub streașină prin fân și la un moment dat trecu chiar peste pătura cu care era învelit. Se sperie și mai tare.
- Unchiule! Trezește-te ! Ceva vrea să ne mănânce!...
Unchiul dormea greu și trebui să tragă multă vreme de el să se trezească. În cele din urmă se trezi și-i spuse copilului:
- Ce e ? De ce nu dormi ?
- E ceva care umbla prin fân și vrea să ne pape de tot…
- Cum așa ? Ce să fie? Nu e nimic! Poate o fi vreun șoarec !
Ionuț nu mai știa ce să creadă, așa că-i zise unchiului:
- Dar am auzit eu cum a căzut în fân, din acoperiș! …
- De asta nu dormi tu ? Era poate un șoarece. Sunt șoareci mulți prin fân, vara. Hai să dormim că mâine e iarăși zi de muncă.
Adormiră la loc, dar Ionuț dormea cu urechile ciulite. La un moment dat auzi iarăși fâșâit în fân, pe lângă streașină. Asta era neplăcut de tot. Pe unchiul nu mai îndrăznea să-l trezească. Se mai perpeli așa o vreme ascultând zăngănitul lanțurilor vacilor care rumegau întruna dar și ceva umblături prin fânul din pod, iar uneori ceva umblând pe acoperiș.
Îi veni gândul să părăsească podul și să fugă în casă. Se ridică tiptil, găsi pe întuneric gura de coborâre din pod, pe scară, ieși din grajd și se duse pe cerdac, în fața casei, să bată ușor în geam. Bunica se trezi, auzind ceva pe gang, deschise ușa din tindă și, când îl văzu pe Ionuț în cerdac, cam plâns, îi zise:
- Ce-i cu tine, băiatul meu ? Nu-ți place în pod ?
- Buni, mi-e frică de șoareci, de nevăstuici … Dacă mă mușcă și mor?
- Bietul de tine! Hai cu bunica în casă. O să dormi lângă mine, că pe patul celălalt doarme mătușa Anița!

(va urma)