Ieri, în piaţă, îmi curăţam cu o batistă ochelarii de soare pe care îi cumpărasem cu 10 lei de la o dugheană. Trece Cotoi, un şmecheraş limbut şi se bagă în seamă:
-De unde ai luat ochelarii ăia bengoşi, domn detectiv?
-De la ochi, i-am răspuns eu, arogant.
-Ei, ca să vezi, ai şi mata ochi?
-Am, mă, şi ca să te conving, o să stau cu ei pe tine de-acum înainte.
-Hai bre, că am glumit şi eu, ce naiba!
-Eu nu!
-Hai, bre, las-o naibii...
-Bine, dacă faci ceva pentru mine, mă mai gândesc.
-Fac, bre, cum să nu?
-Atunci, cumpără ochelarii ăştia.
-Păi ce să fac eu cu ei, bre?
-Deja dai înapoi?
-Bine, bre, dă-i încoace. Cât vrei pe ei?
-50 de lei.
-Câât!? Să dau 50 de marafeţi pentru ăia?
-N-ai spus tu că sunt bengoşi?
-Ai, bre, las-o moale...
-Cum doreşti. De-acum eşti clientul meu.
-Bine, bre, dă-i încoace şi ia banii! Fir-ar...
-Hai, fără supărare, Cotoi, ştiu că ţi i-ai dorit din tot sufletul!
Am luat banii, mi-am dat cu ei pe la barbă şi apoi mi-am râs în ea. În ziua aceea, Cotoi a umblat ca bezmeticul ca să-şi recupereze... investiţia. Se pare însă, că ochelarii aceia, s-au îndrăgostit de ochii lui.