Îi simte mersul greoi legănându-se în ritm cu bretonul aspru. Fruntea teșită. Cele câteva afecte amestecându-se în culoarea indefinită a halatului. Să fi fost femeie?! Să fi fost om?! N-are picătură de sânge în obraji. Degetele, perfect pătrățoase, ar zgâria fără îndoială chiar și neprevăzute cu unghii. Că doar n-o fi vreo dihanie! Nu împrăștie minima boare parfumată. Se simte, totuși, câte ceva. De exemplu, praf-de-ciment-cu-nisip și duhoare-de-cabinet-de-miliție. Nu! Mai degrabă miasmă de primărie rurală socialist-capitalistă, cu fotolii scârțâitoare, televizoare pe lămpi, aplice expirate și multă hârțogărie, în fapt invers proporțională cu înclinația spre onestitate-seriozitate a omului. Birocrație. Gesturi lemnificate. Convingeri neupdatate. În veci updatabile. Are gândurile bătucite undeva hăt departe de intruziunea exteriorului. Asta dacă, întâmplător, va fi gândind!? Ei, na! Uite o imagine policromă. Niscaiva orătănii de curte bulucindu-se undeva înspre-o ulucă verde. Instinctiv se repede! O oală cu sarmale sau varză de post. Proaspătă-proaspătă. Îmmm! Miroase bine! Și la chiuvetă, însemnele ADN-ului propriu: o așchie de săpun din paleolitic! E om, deci! Cu apucături sănătoase! Ei, măcar parțial! Vorbește puțin. Puțin-de-tot. Aproape-deloc. Se abține! Un novice n-are nicio șansă: oricând o astfel de entitate îl poate induce în eroare. El nu are cum s-o vadă. Dar pereții-ăștia-ușa-masa-holul-gresia-neoanele-trandafirul-japonez-sticleleventilatorul-suportul-de-ustensile-de-scris-etcetera...!!!

Geta!

Femeie de „servici” [sic!]. 50-55. Foarte posibil la menopauză. Dacă nu, cu fibrom. Gigantesc. Acolo în josul burții, unde nu a fost menită a purta viața. Dar nu, nu-i nimic foarte grav, mai exact nimic prea grav: chestiune de duzină pentru femeile de vârsta. Și totuși! Este suficient de supărată, măcar frustrată. Nu se uită la tine când își bâiguie ascunzișurile. Nu se uită, dar te umple de tăciune. De întunericul unei hrube. Și te întrebi de când nu ți-ai mai spălat fața. Dai cu mâna. Degetele ți se prind într-un clei greu care îți violentează respirația. Dai să fugi. O curiozitate stranie te ține pe loc. Îți place să crezi că ai depășit de mult noviciatul. O pironești pe cealaltă unde apuci. Că vrea, că nu vrea,... ia stai tu, cucoană! Și o despici în carne vie! Ca posedată de draci, Geta începe să urle = să se destăinuie! Uite, dracul ăsta își făcea cel mai dihai de cap în sinele ei! Îi interzicea să vorbească, or, omul... Și Geta scuipă! Pe cărți-dicționare-articole-în-curs-de-elaborare-proiecte-granturi-aspirații... Cu foc și pucioasă scuipă! Cu propria-i realitate! Nu-i plac simandicoasele. Mult mai de treabă muierile din topor! Care tac și fac! Și Geta se strâmbă la un cuvânt poetic! La o demonstrație! La o aluzie cu încărcătură inefabilă! Nu se poate pune mâna pe niciuna & niciunul dintre acestea! Care va să zică, nu există! Poate doar nebun să fii să le dai undă verde. Geta își suflecă mânecile de salahoare. Duce coșul de gunoi cu zgârcenie, numai când conținutul a dat pe dinafară. Feri-te-ar Sfântuʼ să șteargă vreun praf! Iar geamurile doar pentru a fi ținute închise fură concepute! E stăpână! Pe un întreg fief! Pe tot etajul al treilea. Eheheiii, de când n-a mai pus piciorul în mai bine de jumătate domenială!

Geta adoarme repede. Sforăie bărbătește. Are 24 de fire castanii-încărunțite într-o bărbie. Nici pic de sânge! Un pix fără pastă cu gumă în buzunarul halatului desuet. Se întoarce ca un butuc. Printre imagini policolore țipă: „Bătaie de joc!!!”