agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Venus and Adonis ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-10-13 | [This text should be read in romana] |
O dimineaţă de vară atât de frumoasă, în pomul din faţa blocului păsărele zglobii, ce s-au sculat dimineaţă bineînţeles, se certau pe viermişorul găsit din greşeală, probabil pe craca de hotar. Madlen, încă nu deschise ochii prea bine, dar după ce auzea afară îşi dădu seama că se află acasă, refuză să deschidă ochii, ţinându-i strânşi, fără să ia contact cu lumina, visul atât de frumos ce i-a umplut noaptea ar fi dorit să mai continue, degeaba se chinuia să ia firul de la început că totul era atât de ireal, parcă acum nu se mai lega deloc. Soneria de la uşă o trezi la realitate, se sculă dezorientată, aducându-şi aminte abia acum ce s-a întâmplat ieri, se pipăi îngrozită, încă nu era sigură că mai este întreagă. La uşă era cineva foarte insistent, căci făcea doar pauze mici, probabil pentru sonerie să nu se ardă, altfel nu se trezea stăpâna. În cele din urmă ieşii din transă şi stăpâna, care trase pe ea treningul în viteză, strigând în acelaşi timp, cât o ţineau plămânii.
- Imediat, imediat… sunt în baie! Cu ocazia aceasta luă un prosop pe care îl înfăşură în jurul capului strângându-ÅŸi părul, dădu să iasă, dar se întoarse rapid să dea cu puÅ£ină apă pe faţă, pentru a arăta conform spuselor. ÃŽn sfârÅŸit se hotărî să deschidă uÅŸa, acolo era un bărbat solid, destul de corpolent, care avea un zâmbet aproape tâmp. Prima reacÅ£ie a lui Madlen, a fost să închidă cu viteză uÅŸa, dar prea târziu, piciorul matahalei a fost mai iute. - Reflexele încă îmi sunt bune domniÅŸoară, chiar ÅŸi după trei ani de când nu mai fac rugby. Zise matahala, prin crăpătura uÅŸii. - M-am lăsat de sport! Zise Madlen, roÅŸie ca un rac de la atâta efort. - Dar n-am venit să vă invit la jogging domniÅŸoară! Åži nici n-aÅŸ putea să alerg în costum ÅŸi pantofi. Apropo’ dacă mai împingeÅ£i mult, o să trebuiască să-mi cumpăraÅ£i pantofi. - Trage-l de acolo ÅŸi lasă-mă în pace! - DomniÅŸoară, m-a trimis domnul Pape, să vă iau cu maÅŸina la birou! - La ora aceasta? - Ziua de muncă începe la ora ÅŸapte domniÅŸoară, iar Pape este atât de pretenÅ£ios în această privinţă. - Poate nu mă interesează! Madlen, lăsă uÅŸa să se deschidă. Văzând că uÅŸa s-a deschis, dar era ocupată în totalitate, se dădu doi paÅŸi înapoi, nevenindu-i să creadă că un om poate creÅŸte atât de mare. - Pot să intru! Madlen, rămase mută, cu ochii ieÅŸiÅ£i din orbite, ridică a neputinţă din umeri. Matahala înaintă doi paÅŸi, era atât de mare, încât ÅŸi Yeti s-ar fi înfricoÅŸat. - DaÅ£i-mi voie să mă prezint domniÅŸoară, Marmoz! Marmoz întinse mâna, aplecându-se de mijloc, pentru a-i arăta buna cuviinţă. - Iată că suntem ÅŸi bine crescuÅ£i! Zise Madlen, de data aceasta neexteriorizându-se. - Åžtiu că vă e teamă să daÅ£i mâna cu mine! ÃŽn ciuda a ceea ce arăt pe afară, să ÅŸtiÅ£i că sunt foarte paÅŸnic. - Adică, înainte de a omorî pe cineva, îi pui muzică clasică, ÅŸi-l întrebi în ce stil doreÅŸte să moară! - Uite o chestie frumoasă! ÃŽncă nu m-am gândit la asta! - Păi ce mai trebuie să ÅŸi gândeÅŸti! Din moment ce ai primit ordin, îl execuÅ£i! - Să ÅŸtiÅ£i că nu am nimic cu dumneavoastră, dar dacă mai stăm mult de vorbă, există cineva acolo la birou, care ne poate pune muzică simfonică, dacă este nevoie. - Sunt convinsă, numai că eu, nu m-am hotărât la ce bucată să mă opresc! - Vă rog, încercaÅ£i să vă miÅŸcaÅ£i mai repede! - Du-te înainte Marmoz, o să vin cu maÅŸina mea! ÃŽn felul acesta, îţi vei liniÅŸti stăpânul. - Nu se poate, începând de astăzi nu vă deplasaÅ£i decât cu maÅŸina Firmei, împreună cu mine. Eu voi fi protectorul dumneavoastră, domniÅŸoară. - Iată-mă, cu gardă de corp! - N-aÅŸ putea-o numi aÅŸa! Mai degrabă un însoÅ£itor obosit, care vrea ca totul să fie bine până la sfârÅŸit. - Păi de unde ÅŸti tu, ce este binele, mă! - Am citit eu undeva… - Unde mă! Pe afiÅŸele alea… - Da… scria mare, mare de tot, “Nu treceÅ£i! Pericol de moarte!†- Åži de la afiÅŸul acela, ai devenit aÅŸa… mai… bun! - Păi dacă e pericol, înseamnă că e bine să nu trecem, să nu trecem! - Åži uite-aÅŸa! A devenit Marmoz al meu, mai bun! - Gata cu glumele! Hai, la-mbrăcat, că am pierdut destul timp! Mai vorbim în maÅŸină, dacă ai chef! - Da ce, mă duci aÅŸa, departe?! - Nu domniÅŸoară, v-am mai spus, vă duc la birou! - La care? - La birourile Firmei, tatălui dumneavoastră. - Care birouri? Marmoz, deja începea să-ÅŸi schimbe culoarea de furie, dacă la intrare Madlen, avea ochii mari, acum era rândul lui. Venele de la gât erau atât de umflate, că pielea dădea peste cămaşă. - Cele din centru, domniÅŸoară! ÃŽn cele din urmă socoti că l-a enervat destul ÅŸi bătu în retragere. - Forte bine! Acum că am aflat unde mergem, mă duc să mă schimb în dormitor. Se gândi să mai facă o ultimă încercare, poate face infarct precum Galet, scoase capul pe uşă zâmbind frumos ÅŸi zise. - Să nu te uiÅ£i! - Nu! Da schimbaÅ£i-vă odată, mai am ÅŸi alte treburi! ÃŽn cele din urmă Madlen ieÅŸi, matahala era destul de calmă, nici nu se cunoÅŸtea că s-a enervat. Madlen se gândi în sinea ei că poate joacă teatru destul de bine ÅŸi dădu din umeri neputincioasă. - Sunt gata, Marmoz! - Să mergem! Åžeful o să-mi facă un sos de limbă, de mai mare frumuseÅ£ea! - Lasă, că-Å£i pun eu o pilă la el! - Nu prea cred că sunteÅ£i în cauză. De pilă aveÅ£i ÅŸi dumneavoastră nevoie. Madlen, se uita lung la Marmoz, nu mai ÅŸtia ce să creadă, dintr-o dată devenise omul raportat la 180 de grade, frica se instală la loc, poate că nici nu plecase de acolo, tot jocul ei nu a fost decât cauza uÅŸoară a fricii. Drumul până la birourile din centru a fost tăcut, chiar nimeni nu avea nimic de spus. Atât Madlen, cât ÅŸi Marmoz, se studiau cu grijă unul pe celălalt, ÅŸtiind câte ceva din toată discuÅ£ia aceea, lui Marmoz, încă nu-i venea să creadă că poate fi atât de dură, pentru Madlen, totul era clar, nu era chiar atât de tâmpit pe cât părea la suprafaţă. Birourile rămase aceleaÅŸi, de când le ÅŸtia Madlen, înainte de moartea tatălui lor. - Bună ziua, Madlen! - Este 7:30 Pape! Cred că ai luat-o razna! La vârsta ta de fapt, totul e posibil! - DomniÅŸoară, nu-Å£i permit! Mai sunt doar trei zile, până la citirea testamentului! - Te-ai hotărât să bei oul cu paiul! - Da, numai că nu mă pricep la găuri, de aceea m-am gândit să le dai tu! Astfel vei învăţa ÅŸi tu, cum se creÅŸte un copil! - Mai degrabă cum se omoară! Pentru că dacă oul e gol, nu voi mai avea cu ce să-l cresc! - Stai liniÅŸtită, eÅŸti destul de frumoasă, îţi vei găsii un om suficient de bogat, să te scoată din toată povestea asta, draga mea! - Un om bogat vrea o dotă, ori cum eÅŸti hotărât să mi-o tragi cu paiul… - Uite, dacă mi te-alături, vom face amândoi cuplul invincibil… - Ce păcat, că nu ne lasă să stăm în cuplu ÅŸi la puÅŸcărie, trăiam ani fericiÅ£i împreună! - Gata, cu vorbăria! - Pape, luă cele două plicuri, bătându-le uÅŸor de colÅ£ul mesei, zicând în acelaÅŸi timp. - Acestea nu sunt decât plicurile de legătură, după cum scrie ÅŸi în ele, am nevoie de celelalte plicuri, pentru a face un întreg. Le-am studiat ÅŸi n-au nici o noimă. Ai cumva cunoÅŸtinţă de plicurile de bază? - Nu am avut timp să căutăm prea mult Pape, probabil că sunt pe undeva pe acolo, pe unde l-ai lăsat pe Sergiu. - Le găseaÅ£i voi, sunt aproape sigur că plicurile sunt la Sofia, acasă. Acestea nu au nici o legătură cu Firma, aici avem de-a face cu contabilitate adevărată ÅŸi nu cred că ÅŸi-ar fi găsit locul în birourile acelea. - Pape, n-am nici cea mai mică idee! - La Sergiu acasă, în biroul tatălui vostru, nu am găsit nimic. Am curăţit ÅŸi seiful… nimic, nimic, nimic! Madlen, era aproape să se dea de gol, aÅŸa de tare se cutremură. Noroc că Pape, tocmai studia plicurile acelea, în timp ce vorbea, crezând că v-a găsi ceva, care să-l ajute - Åži ai găsit ceva? - Draga mea, nici nu mai ÅŸtiu ce-am găsit, toate actele sunt pe aici pe undeva prin biroul acesta, dar nu era nimic de genul acesta, totul s-a petrecut când l-am racolat eu pe Sergiu, de partea mea, atunci am adus toate actele de la biroul de acasă aici, ca să nu mai existe probleme… stai că n-am aia, stai că-mi trebuie aia! EficienÅ£a, draga mea… este obligaÅ£ia mea, bine definită! - Cine te obligă Pape, să fi eficient? - Nevoia de mai mult. - Frumos răspuns, păcat că nu este ÅŸi tata, te-ar fi aplaudat! - Sunt absolut convins, Madlen. Eu acum mă uit la tine, dar eÅŸti atât de palidă! Cred că n-ai băgat nimic în gură de aseară. Marmoz! - Da, ÅŸefu! - Nu îmi mai spune, ÅŸefu! Adu ceva de mâncare pentru domniÅŸoara! Sau nu! Mai bine, ia-o cu tine la bucătărie, să-ÅŸi aleagă singură ce-i pace. - Foarte bine, domnule! - Vai, ce valet stilat ai! Pape, ori i-ai dat numele ăsta de fată în FranÅ£a, la vreun curs de specializare!? - Hai, hai… la masă! Ai 15 minute, atât! - Atunci să ne grăbim, Marmoz! Madlen făcu câţiva paÅŸi eleganÅ£i, întinzând mâna lui Marmoz, acesta dădu să i-o ia, dar privirea i se întâlni cu a ÅŸefului său, devenind dintr-o dată serios, urmând-o în bucătărie. Birourile din centru nu erau la fel de somptuoase, precum cele din zona de lucru a Firmei, tatăl Madlenei, avea sufletul acolo, lângă atelierele unde a crescut acel colos cu mâinile lui. Birourile din oraÅŸ, erau mai mult locuri de întâlnire cu mici oameni de afaceri, mai ales de retragere pentru confidenÅ£ialitate. Clădirea era totuÅŸi asemănătoare cu cea veche, dar numai că la proporÅ£ie de 1 la 10 poate chiar mai mică. Se păstra acea linie dreaptă, iar sticla ÅŸi oÅ£elul dădeau ÅŸi de această dată o notă deosebită. Intrarea pardosită cu marmură albă, având ici acolo modele ce realizau mai degrabă forme tehnice, dând o notă de seriozitate ÅŸi îndemn la lucru, poate că era secretul ascendent acelei Firme. Nu lipseau nici florile ornamentale, ce erau aproape de intrare, pentru a se folosi de lumina naturală, dar mai ales pentru a fi puse în valoare, în faţă se găsea la fel un mic birou de informaÅ£ii, care era mult mai mic decât al lui Galet, dar nu mai avea acea hrubă în spate, cum obiÅŸnuia să-i zică Pape, nu era decât o tejghea, după care te îmbia o fată frumoasă, pentru un bărbat, oricât de dur ar fi fost el, era foarte greu să nu se piardă. La parter era biroul tatălui lui Madlen, contrar obiceiului care spune că biroul ÅŸefului trebuie să fie cel mai sus, de data aceasta Namec cel bătrân, purtat de vreme, nu a mai vrut la înălÅ£ime, biroul lui sau fostul, dădea în spate într-o grădiniţă verde, cu copaci pe fundal, acoperind construcÅ£iile oraÅŸului, iar de la măsuÅ£a aÅŸezată lângă uÅŸile biroului, se putea admira cel mai frumos gazon, ce ducea până la copacii mari, chiar ÅŸi sub ei, fiind tuns frumos în jurul copacilor, distanÅ£a nu era prea mare, dar discordanÅ£a între umbra deasă, întunecată a copacilor, care aducea răcoare ÅŸi acea poieniţă luminoasă, înverzită, era minunată. La etaj, erau birouri de toate felurile, necesare pentru conducerea Firmei, cu prisosinţă. Dacă la parter, holurile aveau marmură pe ele, la etaj, de data aceasta puteai vedea o frumoasă mochetă nici prea groasă, nici prea subÅ£ire, culorile erau destul de vioi, dar obositoare, atât cât să-Å£i dea buna dispoziÅ£ie, înainte de a intra la muncă, s-a optat pentru mochetă la vremea aceea, deoarece tot traficul oamenilor ce lucrau acolo sau aveau treabă în clădire, ar fi deranjat parterul, pentru că trebuie să subliniem, clădirea nu avea decât două caturi de lucru, birourile de la etaj, nu prea multe, parterul în care se găsea biroul lui Namec, plus dependinÅ£ele, printre care ÅŸi bucătăria. Madlen, lua masa însoÅ£ită de Marmoz, chiar nu avea poftă de mâncare, după toată discuÅ£ia aceea, mai ales după toate evenimentele câte s-au petrecut, dar era în prezenÅ£a lui Marmoz, trebuind să arate că este o dură, aÅŸa că mâncă, e drept cam fandosită că doar era fată de mare patron, vreo două porÅ£ii de gustări, făcute de bucătăreasa tatălui ei, abia la terminarea celei de-a doua porÅ£ii, îşi dădu seama că frica o adusese în extrema cealaltă, oprindu-se brusc din mâncat, rămânând cu gura plină, holbându-se tâmp la Marmoz, acesta observă, dar la întâlnirea celor două feÅ£e, se făcu că citeÅŸte pe o revistă, întorcând pagina. Madlen, înghiÅ£ii de voie, de nevoie, tot ce avea în gură ÅŸi dădu să se ridice de la masă. - StaÅ£i, domniÅŸoară! BeÅ£i puÅ£ine lichide, o să vă crape inima, de la atâta uscătură, ar fi păcat de dumneavoastră! Madlen, îl ascultă ÅŸi bău puÅ£ină apă, pe care o înghiÅ£ii cu noduri, pentru că nu mai avea loc una ÅŸi a doua, pentru că se simÅ£ea vulnerabilă. - Să mergem! Zise Marmoz, ridicându-se în picioare. - Stai, să-mi fac siesta, băiete! - Hai, las-o jos cu siesta ta! Să mergem, că ne aÅŸteaptă ÅŸeful! Madlen, se supuse fără a mai spune nimic, de data aceasta era groasă rău ÅŸi simÅ£ea că nu este a bună. - Gata, ai mâncat Madlen? - Da, am gustat ceva! ÃŽncercă Madlen, să fie în continuare puÅ£in dură. - Atunci cred că e cazul să ne pregătim pentru înmormântare, Madlen. - Doar nu-l îngroapă astăzi!? - Ba da! Am aflat eu, tocmai am vorbit cu Sofia. - N-am nici un fel de haine negre aici, dar ce-i vom spune lui Sofia, dacă nu-l vede pe Sergiu. - M-am gândit la toate Madlen, o să spunem că Sergiu, este plecat cu afaceri. - Ce afacere te poate Å£ine pe loc, atunci când este îngropat cel care a Å£inut locul tatălui tău? - Ai dreptate, asta cu afacerea nu merge… dar, cu orice preÅ£, trebuie să mergem acolo. Numai tu cunoÅŸti toate cotloanele acelei case, doar ai copilărit ÅŸi pe acolo. - La fel de bine ÅŸtie ÅŸi Sergiu, de ce nu-l iei pe el? - Pentru că pe tine te-am ales a fi afară ÅŸi pe el înăuntru. - Să facem schimb. - Nu se poate, el este imprevizibil ÅŸi-apoi un bărbat, este mult mai puternic. O să găsim noi ceva! Uite, Marmoz Å£i-a cumpărat o toaletă întreagă în negru, rochii elegante ÅŸi toate ce trebuiesc. - Am de ales, Pape!? - Madlen, ÅŸti bine că nu! Să nu ne mai enervăm prea tare, trebuie să fi cuminte, altfel! Pape, făcu un semn cu degetul în dreptul gâtului. - Fac tot ce vrei, numai să nu-l mai văd pe Marmoz lângă mine, că vomit! - Va trebui să vomiÅ£i acum, pentru că la înmormântare va fi lume multă ÅŸi… ÅŸtii, se interpretează! Mai ales când vei fi la braÅ£, cu un bărbat atât de chipeÅŸ! - Sper ca tot jocul acesta să se termine cât mai repede ÅŸi să dea Dumnezeu, să scăpăm sănătoÅŸi din toată povestea aceasta. - Antecamera îţi aparÅ£ine Madlen! Ai exact 20 de minute la dispoziÅ£ie, să te îmbraci în doliu. - Bine, am plecat! Madlen, era o fată expeditivă, nu punea preÅ£ prea mare pe haine, pentru ea hainele sport erau cele mai comode. Un tricou ÅŸi un plug, era componenÅ£a ei favorită. AÅŸa că lăsă toate simandicalele la o parte ÅŸi se îmbrăcă rapid. Corpul ei tânăr ÅŸi frumos, ar fi arătat bine în orice fel de haine, părul blond ÅŸi ondulat, peste hainele de culoare neagră, contrasta într-un mod atât de plăcut, se hotărî să-l bage sub o pălărie neagră, la care adăugă voalul negru de rigoare. - Sunt gata, domnilor! Madlen, ieÅŸii defilând prin faÅ£a lui Pape ÅŸi Marmoz. - Excelent, draga mea, excelent! EÅŸti o femeie în toată regula, acum observ ÅŸi eu, când te văd îmbrăcată mai serios. Mâna mea îţi stă la dispoziÅ£ie, Madlen. GândeÅŸte-te, toată această avere, pe mâinile noastre! Nimic, nu ne va mai putea opri din ascensiune! - Există ceva care opreÅŸte pe oricine din ascensiune! Cel puÅ£in cea corporală, care o cam ia în jos, Pape! - Ptiu, ptiu, ptiu… ceva mai frumos, nu ÅŸti să zici ÅŸi tu, Madlen! - Da, ce-a păţit Marmoz, al tău? Văd că a rămas pur ÅŸi simplu blocat! Ori nu-l laÅŸi la femei!? - DomniÅŸoară Madlen, schimbarea în hainele… acestea mai femeieÅŸti, m-a frapat, pur ÅŸi simplu! Abia acum îmi dau seama, că sunteÅ£i o femeie în toată regula! - Deci, în caz că ai să primeÅŸti ordin să mă elimini, m-ai salva, nu!? - Hai, hai, hai… cu prostiile! Madlen, te credeam fată serioasă! Ia-l de braÅ£ pe Marmoz, să vedem cum vă stă împreună. AÅŸa, foarte bine, sunteÅ£i un cuplu reuÅŸit! Pentru lumea indiscretă, Marmoz este prietenul tău ÅŸi atât, fără să detaliem! - Da, ce-o să spunem de Sergiu? Unde o să le spunem că este? - Madlen, stai liniÅŸtită, găsim noi ceva! A… uite, o să le spunem că este bolnav, la pat! - Cu ce boală? - Pe cine o să intereseze? - Pe Sofia! Åžti foarte bine, dacă îi vom spune aceasta, ne va iscodi să vadă cât este de grav. - Doar n-o să-mi spui, că ar fi în stare să lase înmormântarea, să vină să-l vadă! - Ar fi în stare, la cum o cunosc! - Atunci îi vom spune că nu are decât o banală gripă ÅŸi atât, doar că este slăbit ÅŸi nu poate părăsi patul, medicul… - Bine, aÅŸa vom face! Zise calm, în cele din urmă, Madlen. - Atunci, după voi, porumbeilor! IeÅŸiră cu toÅ£ii, luând maÅŸina se îndreptară către casa Galet. Madlen, mai tristă ca oricând, privea pe fereastră, neputinÅ£a ei era vizibilă în faÅ£a acestor oameni cu intenÅ£ii criminale, ÅŸtia foarte bine că o parte din informaÅ£iile pe care le căuta Pape, sunt la ea, iar cealaltă parte, mai mică ce-i drept sunt în seiful tatălui ei. Acum se ruga să nu-i treacă prin cap lui Sergiu, să mai controleze din nou biroul tatălui lor, astfel ar fi fost descoperiÅ£i, iar aceasta n-ar fi bine pentru siguranÅ£a lui Sergiu ÅŸi a ei. AjunÅŸi acasă la Galet, în mulÅ£imea adunată, Madlen aproape că-ÅŸi pierdu identitatea, cei mai mulÅ£i vorbeau de trecutul lui Galet, mai ales de relaÅ£iile ce le avusese cu cei de faţă, durerea era la unison cu alte cuvinte, totul era o masă de oameni plângăreaţă, înmormântare. Cei trei se adunaseră precum sportivii în grup, pentru a dezbate planul de atac, Madlen dădu să plece, dar o mână fermă i se prinse de braÅ£, reducând-o la tăcere cu degetul pus pe buze, Marmoz era la datorie. - Dragii mei, zise Pape foarte uÅŸor, vom merge să aducem onor răposatului, aprindem o lumânare, iar după aceea vom transmite condoleanÅ£e familiei, imediat după, voi doi veÅ£i începe căutările, iar eu vă voi asigura spatele, mai întâi veÅ£i începe cu biroul lui Galet… e posibil să găsim ceva acolo. - Poate că mai vreau să stau de vorbă cu Sofia… ÅŸi eu! - Ai să stai de vorbă, după citirea testamentului, până atunci, avem treabă! Nu mai vreau să aud nimic! Marmoz, nu uita, ochii cât mai mari, dacă vrei să mai prinzi vreun post liber la Firmă! - Da, ÅŸefu! - Atunci, la treabă! Acum, ÅŸtim ce avem de făcut! Madlen, se supuse în liniÅŸte, până la urmă dacă găseau ceva era ÅŸi ea de faţă, lucru foarte bun de altfel pentru a ÅŸtii ce deÅ£in duÅŸmanii ÅŸi ce arme au. Deci, iată spionul introdus în celula de lucru, trecu pe la mort mai întâi, conform instrucÅ£iunilor, aprinzând câte o lumânare, după care întâlnind-o pe Sofia, o îmbrăţişă plângând amândouă una în braÅ£ele celeilalte, retrăgându-se la braÅ£ul lui Marmoz. Sofia, observă cu toată supărarea ei că Madlen, este însoÅ£ită de altcineva decât Sergiu. - Da, dumnealui… cine este, că nu-l cunosc? - Prietenul meu. Zise Madlen, strângând în acelaÅŸi timp braÅ£ul lui Marmoz, puÅ£in mai tare. - Frumos bărbat Å£i-ai ales Madlen, păcat că nu este ÅŸi Galet, să te vadă. - Tocmai de aceea am venit cu el la înmormântare, spiritul lui Galet, este încă aici în casă ÅŸi mă vede. - Sper să ai dreptate, Madlen! Ptiu… da, voinic mai este! ÃŽl scuipă pe Marmoz, să nu-l deoache, dintr-o dată se opri, uitându-se la toÅ£i trei, căutând după aceea cu privirea în mulÅ£ime, Pape care-ÅŸi dădu seama despre ce este vorba, intervenii imediat. - Vă rog să primiÅ£i, condoleanÅ£ele noastre, doamna Sofia. - Lasă-mă, stai puÅ£in! Nu-l văd pe Sergiu al meu! Nu cumva trebuia să fie cu voi? - AveÅ£i dreptate doamnă, trebuia să fie aici, numai că o mică gripă l-a pus la pat, tocmai astăzi! FiÅ£i sigură, că imediat ce se va ridica din pat, o să fie aici. Zise Pape, cu un aer liniÅŸtitor. - Sper că nu e nimic grav! Zise Sofia, cu mâna pe piept, în dreptul inimii. - PuteÅ£i fi sigură că nu vă minÅ£im, de altfel este ÅŸi Madlen aici, care vă poate confirma totul. - Stai liniÅŸtită Sofia, totul o să fie bine, astăzi tu ai multe altele pe cap. Zise Madlen. - Poate că ai dreptate Madlen. Galet, care acum stă liniÅŸtit, mai cuminte ca niciodată în cosciugul lui, trebuie condus pe ultimul drum. Sofia, plecă de lângă ei apatică ÅŸi fără vlagă. Pape, care deja pierduse prea mult timp, îi suflă încet la ureche lui Madlen. - Madlen, draga mea, sper că nu te ia sentimentalismele pe dinainte să faci vreo criză, cred că a venit momentul să te apuci de treabă, ia-l pe Marmoz ÅŸi căutaÅ£i documentele! - Stai liniÅŸtit Pape! Auzi, tu chiar nu ai nici un pic de suflet în pieptul ăla? - Se vede treaba că au început să-Å£i iasă ghearele, nu uita de Sergiu, te aÅŸteaptă să-l salvezi! - Abia acum văd, cât de bine semănaÅ£i împreună. - Cel puÅ£in draga mea, el s-a trezit, până la urmă ÅŸi-a dat seama că are o familie, eu nu o am, dar cu banii mastodontului, îmi voi face una! - Banii n-or să înlocuiască nimic ce iese din inimă, Pape. - Hai, ia-l pe mutul ăsta de Marmoz ÅŸi la muncă, Madlen! - Am plecat. Madlen îl luă la braÅ£ pe Marmoz, îndreptându-se către biroul lui Galet. Cu greu, dar ajunse în cele din urmă, după ce salută, vorbind cu cei cunoscuÅ£i. Biroul era undeva în spatele casei, pentru că lui Galet, îi plăcea foarte mult liniÅŸtea, fugind de gălăgia străzii. Intră pe holul destul de mare, ce despărÅ£ea biroul de restul casei, loc în care era o bibliotecă amplasată pe tot ce era perete în locul acela, de data aceasta nu întâlneai doar cărÅ£i de specialitate, erau acolo adunate într-o viaţă de om, cărÅ£i de toate genurile, de la literatură până la ÅŸtiinÅ£ele exacte, toate erau frumos îngrijite ÅŸi mai ales frumos legate, majoritatea fiind cărÅ£i de colecÅ£ie. - N-am văzut atâtea cărÅ£i într-o casă de om, în viaÅ£a mea! Zise Marmoz, punându-ÅŸi mâna în cap. - Cred că pentru tine e foarte mult, mai ales că singura carte pe care ai pus mâna a fost Abecedarul. - Åži de aici unde mergem? Zise Marmoz, supărat. Holul avea trei uÅŸi, una care făcea legătura cu casa, una ce ieÅŸea în grădină ÅŸi una care se deschidea către birou. - Normal că afară nu mergem sau ai chef de vreo păsărică!? - Aici, cu atâta lume! - Nu, să-Å£i cânte, în pom! - A... nu! Mai bine să intrăm în birou. ÃŽn sfârÅŸit se dezvălui biroul lui Galet, nu era mare, ba chiar cam redus, dar având în vedere pretenÅ£iile cu care a trăit toată viaÅ£a Galet, arăta destul de bine, privindu-l cu atenÅ£ie Madlen, abia acum îşi dădu seama cât de mult seamănă la formă cu biroul tatălui ei. Era aceeaÅŸi formă ÅŸi aÅŸezare, numai că aici lipsea foarte mult sticla, pereÅ£ii transparenÅ£i, lumina fiind dată de ferestre normale, aÅŸezate pe toÅ£i pereÅ£ii, în afară de cel din spatele biroului, unde se afla un ÅŸemineu de proporÅ£ii mai mici, lacul parchetului era extrem de bine întreÅ£inut, totul lucea de o măreÅ£ie extraordinară. Sub biroul de nuc se afla un mic covor lucrat de mână, ce se îmbina deosebit de bine cu frumseÅ£ea lemnului, biroul nu era prea mult deosebit faţă de cel de la serviciu, liniile simple de data ceasta, dar destul de clasice, îi confereau oarecare sobrietate. Pe birou se afla o mapă de scris, iar în dreapta, ca de obicei, vestita cutie cu Å£igări. Marmoz, deja o deschise să se servească, dar Madlen îi făcu semn cu degetul a negaÅ£ie. - Nu-i frumos! Fi atent să nu deranjezi nimic de la locul lui. Te uiÅ£i ÅŸi pui în acelaÅŸi loc obiectul ridicat. - Da, bine! Madlen, se aÅŸeză pe scaunul confortabil din spatele biroului ÅŸi începu a studia cu calm biroul. Ridică mapa, dar de data aceasta nu avu noroc, aÅŸa că luă la mână sertarele. Marmoz se aciui lângă micul bar ÅŸi căuta de zor printre pahare. - Nu mai zăngănii de pomană Marmoz! Mai bine uită-te pe geam ÅŸi admiră frumuseÅ£ea grădinii. - Ascultă, dacă ai de gând să doseÅŸti ceva, ai încurcat-o cu mine! Să ÅŸti că nu glumesc! - Stai liniÅŸtit, Marmoz! - Ha, ha, ha... nu-mi vine să cred! Sora cea ocrotitoare, Å£ine la fratele risipitor! Este adevărat că sângele apă nu se face, dar să nu uiÅ£i, întotdeauna v-a trebui să ai pregătit un as în mânecă, pentru că nu ÅŸti niciodată cine vinde ÅŸi atunci! - Marmoz, Å£in la fratele meu, pentru că vă ÅŸtiu în stare de orice ÅŸi hainele negre nu prea-mi stau bine, după cum observi. - Ba din contră, eu ÅŸi ÅŸeful, am apreciat că te deschide altfel, arăţi mult mai serioasă. - Eu sunt... - Madlen, să lăsăm lucrurile aÅŸa cum sunt că se termină înmormântarea ÅŸi rămânem cu buza umflată. - Atunci ar fi bine să munceÅŸti în liniÅŸte, umflatule! - Bine, bine! - Madlen, trase uÅŸor primul sertar, dintr-o dată nu se mai uită înăuntru ca ÅŸi cum nu vedea lucrurile din el, urechea parcă era în căutarea unor noi sunete, nasul mirosea ceva ciudat de acum, aÅŸteptându-se să găsească ceva din clipă, în clipă. Marmoz, se opri lângă un soi de servantă ÅŸi luă una din cele mai groase cărÅ£i de acolo în mână, ochii lui Madlen, alunecă imediat pe cotorul cărÅ£ii, un manual despre fluturi, pentru Madlen, era ciudat faptul că nu ÅŸtia sau nu aflase să-i fi plăcut lui Galet fluturii, o asociere ca un fulger îi trecu prin minte, poate Galet a vrut într-adevăr să spună ceva cu cartea aceea, de ce nu, hrana păsărelelor până la urmă, bine a unora, aÅŸa că intervenii în ultimul moment, strigându-l pe Marmoz, ca ÅŸi cum ar fi găsit ceva interesant, deÅŸi nici măcar nu se uitase în sertar. - Marmoz, ia te uită sertarul acesta seamănă cu cel de la Firmă! Marmoz, lăsă cartea aceea groasă ÅŸi grea, care se armoniza la mărime cu el ÅŸi se apropie de sertar în fugă. Madlen, îi făcu loc sculându-se după scaun ÅŸi îmbiindu-l să ia loc, Marmoz pentru mintea pe care o avea, de-acum nici nu-l mai interesa conÅ£inutul sertarului, se lăsă pe spate fericit, imaginându-ÅŸi că e mare mahăr. Madlen, se apropie cu prudenţă de carte, ÅŸtia că dacă sare ca înecata pe ea, Marmoz o să miroasă ceva ÅŸi v-a fi foarte greu să recupereze totul, aÅŸa că se sprijini de mobilier, căutând cu privirea pe birou, ignorându-l pe Marmoz, cu timpul acesta încercă să se uite în sertar, iar Madlen, luă altă carte la întâmplare, ceva mai subÅ£irică, ce semăna cu un dosar, nici aceasta nu-i trecu neobservată lui Marmoz. - Nu, nu! DomniÅŸoară, mai întâi, v-a trebui să treceÅ£i pe la biroul meu, cu dosarul acela. - Poftim, nu-i decât o amărâtă de carte! - Tot rea ai rămas, poate îmi place ÅŸi mie economia, de unde ÅŸti că n-am înclinaÅ£ii?! - Economice? Poate, kilogramice! - Doamna Sofia, a fost de altă părere! - Sofia, ca orice femeie care se ataÅŸează de un copil, vrea să mă vadă liniÅŸtită la casa mea, să nu mai lupt cu toÅ£i nebunii. - Bine, bine! Caută în continuare Madlen, poate că ai noroc. De data aceasta Marmoz, se aplecă ceva mai aproape de sertar, încercând să aleagă una din multele scrisori ce se aflau acolo. Nu i se mai vedea capul în raza vizuală a Madlenei, nu rămăsese decât o grămadă mare ÅŸi rotundă, de om, luă tratatul despre fluturi ÅŸi-l băgă într-un compartiment al servantei, de unde scoase un alt dosar ÅŸi o carte de economie aproximativ la fel de groasă ca aceea, pe care o înlocuise. Lăsă cartea afară ÅŸi închise compartimentul la loc, întorcându-se cu dosarul în mână, Marmoz încă nu se ridicase, ceea ce o avantajă pe Madlen, găsind-o cu treburile terminate. - Iată, am găsit aici un plic adresat tatălui tău, s-ar putea să fie ceva interesant în el. - Åži eu am găsit un dosar destul de gros, despre Firmă. ÃŽmpreună au rămas blocaÅ£i, afară se auzeau paÅŸi, tocuri de femeie înaintau către biroul lui Galet. Marmoz, se ridică miÅŸcându-se ca o umbră mare ÅŸi neagră, împingând cu dexteritate sertarul la loc, după care strecură aproape instantaneu plicul în buzunarul interior al hainei, ar fi putut să facă acelaÅŸi lucru ÅŸi Madlen, dar ÅŸtia că dacă lua informaÅ£iile de aici, ele la rândul lor vor fi folosite împotriva ei ÅŸi a fratelui. Cu toate că era obligată de situaÅ£ie să aducă cât mai multe dosare pentru a-l elibera pe fratele ei, de data aceasta socoti altfel. Marmoz însă, a fost de altă părere ÅŸi se aÅŸeză la fel de repede cu masa lui colosală, acoperind-o cu spatele pe Madlen, luă din mâna ei dosarul pe care îl dosii în pantaloni pe la spate, după care trase haina peste el, Madlen rămase cu mâinile întinse, locul liber dintre degete arăta că acolo a fost ceva, Marmoz îi luă braÅ£ele ÅŸi le întinse pe lângă corp, dorind să mimeze o îmbrăţiÅŸare, dar hainele negre de pe Madlen, pe care tocmai el le cumpărase, îi aduse aminte cauza pentru care se aflau acolo, până ÅŸi Marmoz, cu tot tupeul lui, avu puÅ£in respect ÅŸi renunţă la timp, luând tratatul de economie îl răsfoia ca un copil cuminte, în momentul intrării Sofiei, pe uşă. - Dragi mei, cât de cuminÅ£i sunteÅ£i voi aici. Nu v-am văzut deloc ÅŸi mi-am dat eu seama imediat! Madlen, trebuie să vină pe unde a fost răsfăţată de Galet. - Ne scuzaÅ£i doamnă, dacă v-am pricinuit necazuri, ÅŸtiÅ£i cum e Madlen, s-a lipit de fereastra aceasta ÅŸi nu se mai poate miÅŸca! Zise Marmoz, galant. - O cred mititica, era locul ei de retragere, de liniÅŸtire dacă pot să mă exprim aÅŸa! Venea cu Galet, rareori bineînÅ£eles ÅŸi tot lângă fereastra aceea rămânea ore în ÅŸir, privind frumuseÅ£ea de grădină. - Sofia, trebuie să recunosc, grădina voastră a fost întotdeauna minunată, dar tot n-am înÅ£eles cine o îngrijea atât de frumos? Florile atât de proaspete, ca să nu mai vorbim de pomii aceÅŸtia care aduc umbră ÅŸi răcoare, în zilele de vară. - Draga mea, grădina a fost îngrijită de mine, până în momentul despărÅ£irii lui Galet, de tatăl tău. Din ziua în care contabilul a devenit portar, s-a schimbat problema, Galet al meu, aproape că m-a dat la o parte. - Da, parcă mi-aduc aminte, că aÅ£i fost bolnavă în perioada aceea. - AÅŸa este Madlen, o mare însemnătate a avut-o ÅŸi boala mea de atunci, ai dreptate, poate că nu mi-ar fi luat locul în grădină neapărat, dar boala mea în acelaÅŸi timp cu problemele lui, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, l-a determinat să-ÅŸi omoare timpul ÅŸi nervii, cu grădina. - TotuÅŸi doamnă, am înÅ£eles că mai făcea unele onoruri, chiar în postura de portar, iar după aceea am înÅ£eles că era omul cheie în toate hotărârile ce le lua Firma. Zise Marmoz. - La început, i-a fost greu, dar cu timpul îşi făcea programul aÅŸa fel încât să aibă grijă ÅŸi de grădină. - Cred că asta, numai pentru a nu vă mai vedea depunând efort. - Prietenul tău este un galant, Madlen. - Nici nu ÅŸtiu de unde poate să iasă atâta galanterie, din muntele acesta, Sofia. - Copii, am venit după voi, pentru că e timpul să mergem, să-l conducem pe Galet, pe ultimul drum. - Da. Zise Marmoz, punând capul în pământ ÅŸi încrucişând braÅ£ele în faţă. - Să mergem, Sofia! Zise Madlen, lăcrimând din tot sufletul. Doi cai imenÅŸi, negri ca tuciul, înhămaÅ£i la un dric, la fel de negru, cu geamuri transparente, prin care puteai vedea sicriul înconjurat de coroanele multicolore, ce vroiau parcă să mai aducă un pic de viaţă locului morbid, iar în sicriu stătea liniÅŸtit de acuma, Galet. Pape ÅŸi Marmoz, o înconjură pe Madlen, încercând să o scoată din rând, trăgând-o de mâinile ce le avea băgate pe sub mâinile bărbaÅ£ilor, Madlen nu cedă sub nici o formă, menÅ£inându-i în cortegiu cu toată puterea ei. - Madlen! Te rog, fi înÅ£elegătoare, mai avem trei zile cu tot cu aceasta, care este pe trecute. Hai să mergem la biroul Companiei, să vedem ce este de făcut! Madlen, se făcu că nu aude, iar la insistenÅ£ele fizice ale acestora o dădea în plâns mai puternic, strigându-l pe Galet, după care pe Sofia, care la rândul ei se uita la fata care i-a fost ca o fiică, determinându-i pe cei doi bărbaÅ£i să slăbească legătura. La cimitir, toÅ£i s-au cuminÅ£it în felul lor, unii plângând după răposat, iar Pape ÅŸi Marmoz, uitându-se printre clipele de smerenie impuse de preot, la ceas. Madlen, reuÅŸii în cele din urmă să apuce pe Sofia de braÅ£, slujba se termină, Pape o luă la rândul lui de braÅ£ pe Madlen, încercând să o îndepărteze de lângă groapa în care era de acuma sicriul, lumea plecase aproape toată, mai rămăsese în urmă doar cei care probabil n-au avut loc pe alee, în cele din urmă chiar ÅŸi Sofia, se debarasă plângând din strânsoarea Madlenei, schimbând câteva vorbe cu groparii, după care se îndepărtă cu batista la nas îndurerată. - Madlen... e timpul să plecăm, de acum nu mai suntem decât noi ÅŸi groparii, hai să mergem! ÃŽncercând Pape, să o tragă de lângă groapă. Madlen, luă crucea de lemn în braÅ£e ÅŸi o strânse cu putere, plângând în hohote. - Gata domniÅŸoară, ajunge! Nu ne mai vede nimeni de acuma! ÃŽncetaÅ£i cu teatrul acesta fără rost! Groparii îşi făceau datoria de zor, punând pământ peste sicriu, Marmoz încercă să o tragă de mână, fără nici o izbândă. - Marmoz, ai vorbit când trebuia să taci, lasă fata să-ÅŸi plângă mortul liniÅŸtită. - Da, ce-am zis ÅŸefule! Cu ce am deranjat-o? - Mai sunt câteva lopeÅ£i ÅŸi om' pleca noi ÅŸi de aici. Lasă că ne socotim noi, la birou! O mână boantă de atâta muncă, cu degetele pline de crăpături, se aÅŸeză pe crucea de lemn, lângă fruntea îmbrobonată de atâta plâns a Madlenei, cealaltă îndepărtă încet, braÅ£ cu braÅ£, mâinile îmbrăţiÅŸate de pe cruce, trăgând-o uÅŸor, groparul atinse uÅŸor cu dosul palmei fruntea, ÅŸtergând câteva din picăturile de transpiraÅ£ie ÅŸi îndepărtă părul umed din ochii înlăcrimaÅ£i, Madlen se supuse voinÅ£ei groparului, acesta luă crucea ÅŸi o înfipse în mormânt, chiar în faÅ£a ei. Madlen, nu mai avea în faÅ£a ei decât un nume, toată acea fiinţă vie se transformase într-un simplu nume scris pe o cruce, "Dominic Galet" citi numele ÅŸi căscă gura ca un peÅŸte scos pe uscat după aer, leÅŸină căzând moale în braÅ£ele de oÅ£el ale groparului. Ochii se deschise mari, rotindu-se uÅŸor prin cameră, întâlnindu-i pe Pape ÅŸi Marmoz. ÃŽi închise la loc, dorind să creadă că a fost doar un vis urât, dar o voce groasă ÅŸi o mână hotărâtă, i-a demonstrat imediat contrariul. - Credeam că am scăpat de voi. - Madlen, crede-mă avem de lucru; ÅŸi nu orice, o megafirmă ne aÅŸteaptă. - Ori l-ai scos la pensie pe Marmoz, stă aÅŸa cuminte?! - Draga mea, nu am vrut să-l las pe Marmoz, să atingă frumuseÅ£e de fată. - Pape, ia mâna de pe mine! M-am trezit de-a binelea, nu se observă! Stau de vorbă cu tine! - ÃŽn sfârÅŸit iat-o pe fata mea, credeam că nu te mai scoli, Å£i-am dat ÅŸi cu apă, dar degeaba. Madlen îşi puse mâna instinctiv pe faţă, continuând cu restul hainelor. Pape ÅŸi Marmoz, râdeau de mama focului. - Nu, n-am aruncat cu găleata, te-am tamponat cu batista uÅŸor. Zise Pape, râzând în continuare. - Da, ce să spun! Sunt de-a dreptul flatată, ce băieÅ£i pricepuÅ£i, mi-au pus comprese! Mă duc să-mi dau hainele jos, cine ÅŸtie ce instincte vă mai trezesc, hienelor! - Madlen, ai doar 20 de minute. - 20 de minute, 20 de minute, numai asta ÅŸti să zici din gura aia! Cred că la pat reduci timpul la maxim, mai ales că la vârsta ta, nici nu m-aÅŸ gândi că există sex pe lumea asta! - Marmoz, nu mai râde ca, ca... Madlen, du-te în antecameră ÅŸi te schimbă în blugii tăi bărbăteÅŸti! - Parcă ziceai, că vrei să conduci Concernul, cu mine alături! - Madlen, am o înclinaÅ£ie deosebit de materială, pe care am învăţat-o de la tatăl tău fireÅŸte, dar tot de la el am învăţat, că trebuie să nutresc respect faţă de cei din familie. - De-asta l-ai terminat aÅŸa pe Sergiu, pentru că-l respecÅ£i? - Pentru Dumnezeu, copile... du-te ÅŸi te schimbă liniÅŸtită, să ne apucăm de treabă, timpul zboară! - Pape, dar n-am fost la pomană! Ce-o să zică Sofia, de aceasta? - Marmoz, ai grijă ca domniÅŸoara să se schimbe imediat. - Marmoz, te rog frumos! Numai cu muzică grea, îmi place! - HaideÅ£i domniÅŸoară, vă rog schimbaÅ£i-vă! Marmoz, o luă de mână ÅŸi o duse aproape politicos, până la uÅŸa cu pricina. - Ce-are asta cu muzica grea? Auzi, sper că nu te-ai apucat de ea? - Se poate ÅŸefu! - Åži nu mai îmi spune, ÅŸefu! Da… ce tot, zice de muzică... - Am glumit cu ea un pic, ca s-o sperii. - Auzi, tu nu glumeÅŸti cu fata fostului meu ÅŸef... adică... ptiu, patron! - Nu, a fost doar o glumă aÅŸa... - Nu faci glume cu nimeni, ai înÅ£eles! Ia uite mă, s-a transformat omul! - Adevărul e, că... este frumoasă! - Uite vezi, te-ai luat de ea mucosule, păi tu ÅŸti că asta e fiica bossului care a avut pe vremuri tot oraÅŸul la picioare ÅŸi tu... flirtezi cu ea! - AÅ£i spus bine a avut, pentru că nu-i mai trebuie nimic acum, s-a liniÅŸtit. - Vezi să nu te liniÅŸtesc eu pe tine acuma, mai bine ai grijă de fată, fi cu ochii mari, doar atât te rog, Marmoz! - Da ÅŸefu! Vă rog să mă scuzaÅ£i, doar am glumit un pic, să vă mai descreÅ£iÅ£i fruntea obosită, nu s-a întâmplat nimic, vă jur! - Bine Marmoz, aÅŸa te vreau, băiat bun ÅŸi vigilent! - Ochi ÅŸi urechile mele, vor lucra pentru dumneavoastră. - Marmoz, va trebui să lucrezi cu întregul tău corp de astă dată, sper că nu-Å£i cer prea mult nu, ce zici? - Evident că aÅŸa se v-a întâmpla, m-am referit la recepÅ£ie. Madlen îşi face apariÅ£ia în blugii ei favoriÅ£i ÅŸi tricoul, nedespărÅ£ite. - Åžefu, e bună ÅŸi aÅŸa, până la urmă! - Marmoz, du-te ÅŸi te ocupă de hainele domniÅŸoarei! - Vai, ce băiat silitor, face ÅŸi serviciul în cameră! Auzi Pape, după ce terminăm cu afacerile, să mi-l dai ÅŸi mie, văd că le face pe toate! - Madlen, să fim un pic mai indulgenÅ£i, mai ales atenÅ£i cu aceste brute, niciodată nu ÅŸtim când îşi scot latura animalică în evidenţă. - Normal că atunci când vei comanda tu, Pape! - Da, să lăsăm amănuntele acestea deoparte ÅŸi să ne apucăm de treburile noastre. - Auzi Pape, tocmai mă gândeam, dacă eÅŸti un aÅŸa de bun contabil, mai ales acaparator în ultimul rând, de ce nu gândeÅŸti singur întregul sistem de acaparare economică. - Vezi tu Madlen, nu e chiar atât de simplu să construieÅŸti un sistem economic pentru un aÅŸa colos ÅŸi chiar dacă aÅŸ face-o, nu cred că voi reuÅŸii în doar două zile ÅŸi jumătate, câte ne-au mai rămas. - Păi atunci, nu cred că ai nevoie de plicurile lui Galet, pentru că el avea un sistem de reconstruire a sistemului. - Tocmai aici e chichiÅ£a, luată în sens invers, lucrarea este ca ÅŸi desăvârÅŸită. - Pape, am înÅ£eles că ai cam dărâmat jumătate, poate chiar mai mult, din avuÅ£ia tatălui meu. - Cea mai mare parte am făcut-o cu bună ÅŸtiinţă tatăl tău, pentru a-i da o lecÅ£ie lui Sergiu, dar toate acestea nu erau decât cuburi pentru copii, sumele ce au ieÅŸit, încă nu reprezintă cifra de afaceri ale colosului. - A, acum înÅ£eleg! - Foarte bine, sunt îndreptăţit să cred că Namec, mai folosea un contabil, cu care îşi făcea de fapt afacerile de zi cu zi. - Adică de fapt, tu nu ai fost decât contabilul fiului râzgâiat, al lui Sergiu. Ha. ha, ha!... - Åži ceva din firmă bineînÅ£eles, dar numai cât să-mi păstreze distanÅ£a. - Bine, bine, dar tu erai totuÅŸi contabilul ÅŸef al colosului ăsta, nu controlai ce făceau ceilalÅ£i angajaÅ£i ai tăi, doar nu semnai ca primarul ÅŸi gata… Å£i se termina programul! Nu vreau să aud asta, atunci nu ai fi omul calic de aici din faÅ£a mea. - Madlen, eram totuÅŸi la început, iar natura caliciei mele, aÅŸa cum bine ai spus tu, a fost foarte uÅŸor de observat de către o vulpe bătrână ca Namec. - Dar totuÅŸi, nu-mi vine să cred! Ha, ha, ha... - Tocmai aici este treaba, fiindu-mi descoperite calităţile... - Cele negative! - Exact, la ele mă refeream, Namec îmi mai arunca câte un os... - Pe care bineînÅ£eles, tu îl luai cu o calicie nemăsurată. - Osul de fapt, era pentru fiul lui, dar cum pe el nu prea îl interesau afacerile... - Tu îl luai cu totul! - Nu, chiar aÅŸa! Suma era transformată, la cererea fratelui tău bineînÅ£eles, într-un alt tip de economie… - Adică într-o formă fantomă. - Exact, iar banii stăteau ca în bancă, chiar mai bine, fără comisioane, până ce erau transferaÅ£i. - De către tine în contul tău, de astă dată legal. - Aproape adevărat Madlen, numai că banii erau mutaÅ£i la cererea lui Sergiu, pentru nevoile sale personale. - Adică el nu mai dorea să facă afaceri pentru a înmulÅ£i suma, o lua pur ÅŸi simplu, la distracÅ£ie. - Exact. - Åži atunci ce Å£i-ai zis tu Pape, ia să-mi fac ÅŸi eu un biet cont, pentru nevoi personale! - ÃŽn cea mai mare parte ai dreptate Madlen, numai că mare parte din banii dosiÅ£i de mine, i-am investit în afaceri, de acum profitabile, pentru copilul răsfăţat al lui Namec. - Foarte bine, acum de ce nu te întorci la afacerile tale din trecut, bănuiesc că s-a strâns o cifră de afaceri bunicică. - Tot ce am făcut a fost pe numele companiei, eu nu am putut semna acte, totul e semnat de Sergiu, tocmai de aceea l-am acaparat pe el… - Distrugându-i mintea, iar în calicia ta nemăsurată, în loc să-i arăţi calea cea bună, l-ai învăţat toate nemerniciile tale murdare. - Recunosc, asta am făcut. - ÃŽnseamnă că tata a făcut bine, că nu te-a angrenat în treburile Firmei. - Poate că da, poate că nu! - Adică! - Adică… acum eram poate, un slujbaÅŸ normal, ce făcea economie pentru o Firmă de renume, cu un salariu de rahat. - Tu crezi că tata a muncit, gândindu-se la bani tot timpul! - Era un om calic din fire, Å£intea tot timpul mai sus. - Nu, nu era calic, muncea de dimineaţă până seara târziu, uitând de copii, de soÅ£ie, de tot. El a fost una cu Firma aceasta, numai aÅŸa a ridicat-o ÅŸi-a folosit inima pentru a ajunge la nivelul la care a ajuns. - O inimă obosită, întotdeauna crapă. Iată ÅŸi exemplul lui Galet, oboseala! - Adică tu, vrei să spui că n-ai nici un amestec în moartea lui Galet? - Adevărul este… că era un om foarte obosit. - La 60 de ani ai lui, Galet nu era de moarte, sub nici o formă! - Draga mea, cu inima nu te pui, crapă tocmai când Å£i-e lumea mai dragă. - Eu zic că ar trebui să te mulÅ£umeÅŸti cu ce ai câştigat până acum. Sunt aproape sigură că ai o sumă bunicică în cont, că ai mai învăţat ÅŸi ceva pe deasupra, lucru pe care aÅŸa cum spuneai tu, un mic slujbaÅŸ nu ar fi reuÅŸit niciodată să-l facă. - Este adevărat draga mea, că mi-am luat partea, mică de altfel, dar cea mai mare parte o am în afacerile semnate de fratele tău. - De ce nu le-ai semnat tu? - Pentru că legile interioare ale firmei, nu-mi permiteau să fac afaceri, atâta timp cât eram angajat. - Normal, mai ales angajat contabil, Å£i-ar fi fost foarte uÅŸor să muÅ£i sumele acolo unde vroiai tu, Pape. - Åži atunci toate acestea le-am făcut, după cum îţi dai seama, cu Sergiu. - Păi atunci, nu v-a trebui decât să aÅŸteptăm ziua citirii testamentului, atunci când fiecare o să fie stăpân pe bucăţica lui ÅŸi ce-i al tău de drept, o să-Å£i dăm fără nici o ezitare, vorbesc chiar eu cu Sergiu. - Tu chiar crezi că Sergiu, este de acord să-mi dea mie afacerile pe care crede că el le-a înfăptuit de fapt? Tu, Å£i-ai vinde copiii? - O să-i explicăm că de fapt sunt copiii tăi, Pape… astfel lucrurile vor fi foarte clare. - Poate pentru tine, că eÅŸti un copil, care nu ÅŸtie absolut nimic despre afaceri. - Oi fi eu un copil, dar tot ce vreau e să se termine tot acest război inutil, Pape. - Madlen, nici un tribunal, de pe tot globul pământesc, nu o să aprobe să iau ce nu este al meu de fapt. - Dacă firmele sunt înfiinÅ£ate de tine ÅŸi sunt legate doar printr-o chestie de regulament interior de firma mare, atunci vom face act de donaÅ£ie sau vânzare poftim, cum vei dori ÅŸi afacerea va fi a ta. - Eu ÅŸtiu! - ÃŽnseamnă că afacerea ta este legată cu un cordon ombilical de Firma mamă. - Cele mai multe afaceri erau ÅŸi sunt strâns legate de firma mamă, aÅŸa cum spui tu. Lupul bătrân de taică-tu, ÅŸtia să ne Å£ină cu lanÅ£ul legaÅ£i. - Pape, uite ce este, atunci îţi vom da afacerile, cu condiÅ£ia să păstrăm legăturile economice în continuare. - Madlen, eu le-aÅŸ numi mai degrabă, legături de afaceri. - Doar tu singur ai spus că sunt o fată nepregătită. - Nu ÅŸtiu dacă m-am exprimat chiar aÅŸa, dar mă rog. - Atunci batem palma! ÃŽl voi suna chiar acum pe Bramus Matei ÅŸi vom face un act de convenienţă, în cazul în care afacerea ta va cădea la unul din fraÅ£i. - Tocmai aici e problema, Madlen. - Ce problemă, doar noi suntem moÅŸtenitorii de drept a Firmei, tatălui nostru! - Åži asta este adevărat, însă vezi tu, tot caruselul acesta era condus de trei persoane, numai ele ÅŸtiau dedesubturile acestui colos. - Auzi Pape, doar nu vrei să spui că partea neagră, este mai mare decât partea albă. - Se poate traduce ÅŸi astfel, draga mea Madlen. - Da tu, care eÅŸti ceea ce eÅŸti, în afara faptului că eÅŸti un calic fără margini, prin natura meseriei tale de contabil, că nu mai înÅ£eleg nimic din toată discuÅ£ia noastră, adică nu poÅ£i delimita ce este al tău, de restul companiei? - Nu există decât un… - Stai puÅ£in, înseamnă că mai sunt cel mult două persoane prinse în povestea aceasta, pentru că unul dintre ei, sigur a fost tata. - Exact, poate că… - Chiar la asta mă gândeam ÅŸi eu, poate că doar o persoană mai este în viaţă, care cunoaÅŸte sistemul. - Până acum… - Scuză-mă, dar trebuie să-Å£i spun că nu ai fost capabil, din moment ce nu ai avut acces al aceste cunoÅŸtinÅ£e de bază ale Firmei. - Eu am fost mai mult… - Mai mult o doică bine plătită, ce acum doreÅŸte să se răzbune, nu-i aÅŸa!? - TotuÅŸi, sunt multe chestii pe care nu le-am coordonat eu. - Atunci ia-Å£i-le pentru numele lui Dumnezeu, doar tu eÅŸti contabilul sau eu nu am prins bine firul poveÅŸtii. Nu cumva tu vrei să afiliezi ÅŸi partea ta ca fiind bucată din toată afacerea neagră mărindu-se astfel cifra de afaceri, cum ar veni! - Madlen, de fapt problema este mult mai complicată decât ar apărea la prima vedere. - Acum înÅ£eleg neghiob calic ce eÅŸti, practic tu doreÅŸti să afli numele celei de-a treia persoane care cunoaÅŸte tot dichisul, din plicurile acelea, tot ce am vorbit noi până acum nu este decât o abureală de doi bani! - S-ar putea ca unul din plicurile care se tot învârt de la un timp, după moartea tatălui tău, să conÅ£ină ÅŸi lista cu cei care cunosc afacerea. - Deci Å£ie îţi mai trebuie un nume, pentru drăguÅ£ul de Marmoz, ca să acaparezi totul! Eu care credeam că pot scoate din tine, partea umană. - Draga mea Madlen, până ÅŸi lumea e tronată de două părÅ£i care se înÅ£eleg totuÅŸi bine între ele. De ce nu ia Dumnezeu, totul de partea sa, că doar e pământul lui, El l-a făcut, în cele ÅŸapte zile! Mă rog, ÅŸase! Vezi tu, ca ÅŸi în cazul nostru, Dumnezeu a acceptat economia subterană în ograda Lui ÅŸi ce vină are El, dacă cei mai mulÅ£i au preferat să muncească la „negruâ€. Madlen, rămase pe gânduri, cu toate că se străduise din toate puterile să se termine totul în pace, nu rezolvase nimic. Mai mult, nu aflase mare lucru, tot ce ÅŸtia încă dinainte parcă era un făcut, le repeta Pape, ca un robot. Nimic nu se mai lega în mintea ei, probabil că nici în mintea lui Pape, pentru că ÅŸi el la rândul lui, descoperea chestiuni care nu se legau între ele. Pape, o urmărea cum se frământă, bucuria creÅŸtea pentru că discuÅ£ia aceasta a condus-o acolo unde a dorit el, în definitiv ameÅ£ind-o mai mult, dându-i să înÅ£eleagă că deÅŸi ÅŸtie mai mult, de fapt nu ÅŸtie nimic din tot angrenajul rămas după moartea marelui motor al tuturor, Namec. - Auzi, Pape! Se trezi Madlen, vorbind ca din senin. Dacă tu zici că nu ai nici un amestec în moartea lui Galet, aÅŸa cum ai încercat să mă faci să înÅ£eleg la începutul discuÅ£iei sau mă rog, înseamnă că mai trebuie să afli de fapt, două din cele trei persoane care se află în posesia puterii afacerilor subterane, cum vrei tu să mă faci să înÅ£eleg. - Se poate spune ÅŸi astfel. - Deci tu nu eÅŸti decât un amărât de slujbaÅŸ, care contribuie material, zici tu, la înfloritoarea afacere. - Tocmai asta e. - Auzi, da tu, în tot acest timp, nu ai primit salariul? - Ba da! - Åži atunci, ce mama naibii mai vrei?! Dacă fiecare angajat al tatei, ar vrea să i se dea concernul pe mână, pentru că a muncit ÅŸi el, ca ÅŸi tine, la ridicarea lui, unde am ajunge!? - Da, numai că eu am fost un angajat special, m-am ocupat de odrasla marelui boss, iar în tot acest timp, s-a dezvoltat de fapt toată mizeria asta. - Pape, lăsând la o parte toată discuÅ£ia aceasta, care ne-a ajutat să aflăm că de fapt noi nu ÅŸtim nimic mai mult, unul faţă de celălalt sau cel puÅ£in aÅŸa m-ai făcut să înÅ£eleg, vreau să te întreb ceva, dar te rog din toată inima să-mi răspunzi cinstit. Tu, Pape Maion, angajat la Firma tatălui meu, faci parte din lista celor trei persoane care au acces, material vreau să zic, la această afacere? - Vezi tu… - Auzi, dacă mă duci iar cu zăhărelul, n-am făcut nimic, zi-mi corect, da sau nu! - Eu cunosc dedesubturile afacerii, cât de cât, dar nu sunt singurul ÅŸi nici esenÅ£ialul. - De fapt, de ce nu vrei să-mi răspunzi la întrebare? Ultima oară când am vorbit cu Galet ÅŸi el tot la fel ca ÅŸi tine, mi-a spus că afacerea e cunoscută de trei persoane, i-am pus aceeaÅŸi întrebare ultima oară ÅŸi iată ce s-a întâmplat cu el… Madlen, puse mâna pe gură, pentru că scoase mai multe informaÅ£ii decât ar fi fost nevoie, în speranÅ£a că Pape, v-a pune botul ÅŸi astfel descoperirea iese la iveală. - Altceva… - AÅŸa, de exemplu, tu poÅ£i să-mi faci capul mare cu poveÅŸtile tale frumoase, poveÅŸti pe care le-am auzit la Fabia, de exemplu. - Dezvoltă Madlen, poate puse cap la cap, v-a ieÅŸii ceva. - Dacă executive în această afacere sunt doar trei persoane, cum vei putea pune mâna pe tot, dacă tu nu ai drept de semnătură finală. - Tocmai de aceea v-am ataÅŸat lângă mine, indiferent cine v-a câştiga Firma, fraÅ£ii se vor salva între ei. - Tu singur ai spus Pape, că toată povestea asta este în afara Firmei, noi vom lua tot ce este legal. - ÃŽn plicuri se află cheia de legalizare, numai că nu asta mă îngrijorează cel mai tare. - Dar ce? - Faptul că cei doi, vor pleca cu o întreagă capacitate subterană, acaparându-vă atenÅ£ia, poate la fel ca mine. - Vrei să spui, că tu nu eÅŸti partea cea mai grea care ni se poate întâmpla! - Poate fi un punct de observaÅ£ie. - Dar totuÅŸi, cu toate că nu am cunoÅŸtinÅ£e prea mari de economie, banii cu care s-a finanÅ£at toată măgăria asta, nu au fost luaÅ£i de la Firmă? - Ba da! - Åži asta nu înseamnă că acei bani ca ÅŸi aceÅŸtia de astăzi, sunt tot ai Firmei? - Ai dreptate, numai că mecanismul economic de întoarcere este în plicuri, dar nu cunoaÅŸterea mecanismului mă interesează acum ÅŸi lista celor trei. - Dar dacă vom declanÅŸa mecanismul economic, cei trei sau doi mă rog, nu ar rămâne cu buza umflată? - Å¢i-am mai spus, parcă eÅŸti un copil, nu este timp pentru asta, este o muncă elaborată în multe zile ÅŸi pe brânci. - Dar putem să declanşăm treaba asta ÅŸi după citirea testamentului. - Mecanismul nu poate fi pus în aplicare decât cu semnătura proprietarului, care este probabil pe unul din plicuri. - TotuÅŸi, ai zis că afacerea este legată economic de firma mare, care v-a putea să-ÅŸi revendice dreptul de proprietate. - Cum poÅ£i fi proprietar la ceva care de fapt nici nu există în realitate, Madlen. - Atunci... - Mai bine spune-mi despre veriÅŸoara ta Fabia, parcă ziceai că ÅŸi ea ÅŸtie câte ceva despre afacere. - Fabia m-a chemat la ea, să-mi spună că vrea să primească ÅŸi ea ceva de la unchiul ei. - Cine nu vrea, până la urmă! - Eu cred că tata a greÅŸit. Trebuia să ne cheme pe toÅ£i la el ÅŸi să ne spună... - Madlen, baÅ£i câmpii, nimeni nu ÅŸtie când moare, pentru că ÅŸi-ar rezolva într-un fel sau altul, toate problemele. - Poate că e mai bine că nu le-a rezolvat în timpul vieÅ£ii... - Tocmai de aceea există testamentul, draga mea, ca să le rezolve. - Păi dacă zici că Firma a fost mâncată de gaura neagră, testamentul înseamnă că nu mai are nici o valoare. - Pe undeva ai dreptate, numai că mai există contabilul din umbră, care a lucrat pentru colosul tatălui tău ÅŸi acesta sunt sigur, are un as în mânecă, Madlen. - Dacă acesta a fost Galet... - Galet, ar fi bine să fi fost el, pentru că el a construit mecanismul de întoarcere, dar nu cred că ar fi fost în stare să accepte, felul acesta de afacere. - Ai dreptate Pape, a fost prea cinstit. - Åži prea cuminte, pentru acestea. - Abia acum sunt luminată, stând la discuÅ£ie cu tine, Galet a construit mecanismul acesta pentru a aduce valorile pierdute ale Firmei, acasă la ea. Sunt mai mult ca sigură, că Galet a iubit foarte mult colosul. - Åži pe tatăl tău, de asemenea. - Sunt mai mult ca sigură, că cea mai mare parte a Firmei, la construcÅ£ie mă refer, i-o datorăm lui Galet. - Draga mea, să nu detaliem prea mult lucrurile sau mai mult decât ar fi nevoie, cu toate că azi a fost îngropat Galet. UÅŸa biroului se deschise umplându-se cu Marmoz, imaginea lui o trezi pe Madlen, la realitate, toată acea discuÅ£ie se risipi ca un stol de păsărele speriate. Pape, observă toată acea transformare ÅŸi-l concedie. - Marmoz, du-te ÅŸi fă ce ÅŸti tu mai bine. - O muzică clasică, ceva! - Ce, ce... muzică clasică, ce tot îndrugi acolo? Du-te ÅŸi mănâncă ceva, orice! - A... da, bine... am plecat. Madlen râdea uÅŸor pe înfundate, Pape se uita la ea neînÅ£elegând nimic. - Apropo, ce tot spune ăsta despre muzica clasică, că nu mai înÅ£eleg nimic?! Cuvintele acestea, nu se potrivesc deloc cu meseria lui. - Pape, stai liniÅŸtit, a fost o glumă de-a mea când a venit dimineaţă să mă ia, am glumit cu el, zicându-i că ar fi bine să le pună muzică clasică celor care-i... Madlen, arătă cu degetul la gât. - Madlen, scumpa mea, dar cum poÅ£i să te gândeÅŸti că... crezi că Marmoz, ar fi în stare de aÅŸa ceva, îl Å£in mai mult ca sperietoare, cred că nu-i în stare să taie nici un pui. Pape, se enervă la maxim cu toate că ar fi vrut să afiÅŸeze calm faţă de Madlen, începu a se plimba ca un leu în cuÅŸcă, neÅŸtiind ce tactică să mai adopte, pentru a-ÅŸi atinge scopul. Madlen, observă ÅŸi gândindu-se la Sergiu, la ea în acelaÅŸi timp, la securitatea lor, încercă ceva cu prudenţă, înghiÅ£ind nodurile ce i se puneau în gât, ridică două degete ca la ÅŸcoală. - Åžefu, sper că ne daÅ£i drumul acasă, s-a făcut noapte ÅŸi astăzi… cu toate că e duminică, ne pontaÅ£i, nu! - Madlen, cred că ai dreptate, dar totuÅŸi, nu eÅŸti de părere că ar trebui să căutăm lista celor care sunt legaÅ£i de toată afacerea aceasta. - Eu sunt de acord cu tine Pape, dar este aproape 10 seara, nu mai putem căuta decât în proprietăţile noastre de afară, la ora aceasta mă îndoiesc că mai putem căuta ceva. Madlen, îşi muÅŸcă buzele de ciudă, că din nou avea gura prea mare, aÅŸtepta reacÅ£ia lui Pape, cu toate că descoperii în persoana lui, un om destul de inteligent, după o mică pauză de gândire, Pape intervenii aproape zâmbind. - Parcă vroiai să-mi spui ceva de Fabia, iartă-mă că nu am fost prea atent, atunci la discuÅ£ie. - Cred că v-a fi o noapte foarte lungă! - Nu mai sunt... - Åžtiu Pape, luni ÅŸi marÅ£i, miercuri ne vom înfăţiÅŸa la... - Exact, numai că eu... nu sunt convocat. - Cum aÅŸa! - Cum aÅŸa, cum aÅŸa! Foarte bine mersi, am fost lăsat pe dinafară. - Poate s-a considerat că Å£i-ai luat dreptul. - Nu e drept, doar am muncit foarte mult, pentru a-l instrui pe fiul lui. - Ai muncit pentru a-l învăţa să fure de al tata, Pape. Nu cred că a învăţat prea multe lucruri frumoase de la tine. - Nu cred că trebuie să ne mai întoarcem la discuÅ£ia aceasta, toate au fost aprobate de iubitul tău tată, atâta timp cât a fost în viaţă, după aceea... - După aceea ce? - După aceea am încercat să scoatem la lumină ce este al nostru, ce am construit cu sudoarea noastră. - Sudoarea ta, semnată de trei oameni pe care nici măcar nu-i cunoÅŸti, ar putea fi orice angajat de la Firma aceasta. - Ai dreptate în definitiv, partea proastă este că sunt destul de mulÅ£i. - Pape! Cred că avem un început de drum, vom lua lista cu toÅ£i birocraÅ£ii, eliminându-i pe cei care nu s-au bucurat de încrederea tatei. - Este... da este un lucru bun, cum de nu m-am gândit mai devreme la aceasta. Numai că ar cam fi o problemă, nu mai sunt birocraÅ£i decât aici, mulÅ£i au fost destituiÅ£i deja, cu toÅ£ii la un loc am avea mai mult de 250 de persoane, poate chiar mai mulÅ£i. - Oricum, acum nu ne v-a putea elibera nimeni o listă a angajaÅ£ilor, problema aceasta o vom rezolva mâine dimineaţă. - TotuÅŸi, să ne întoarcem la oile noastre. - Care oi? ÃŽntrebă Madlen, cu un aer nevinovat, ÅŸtiind foarte bine despre ce este vorba. - Fabia! - Cred că Å£i-am spus tot ce ÅŸtiam despre subiectul acesta, Pape. - Madlen, mi-ai spus ceea ce ai vrut tu să aud atunci, acum vreau să aud mai mult. Nu ÅŸtiu de ce, dar mi se pare un subiect interesant. - AÅŸa, deodată! - Da, aÅŸa deodată. - Am putea să bem ceva, mi s-a uscat gâtul de atâta vorbă degeaba. - A, scuză-mă, eu sunt vinovat! Uite acum o să vezi că Marmoz, este cu adevărat util. Marmoz! Marmoz, apăru ca un câine linguÅŸitor, lângă stăpânul său, aÅŸteptând ordinul. - Marmoz, am vrea două cafele de la bucătărie, te rog! - Imediat, domnule! - Va fi o noapte foarte lungă. Zise Madlen, întinzându-se în fotoliu. Pape, deschise barul din birou ÅŸi luă un pahar îndreptându-l întrebător către Madlen. - Da, o tărie mică ar merge. Pape, veni cu două pahare, le aÅŸeză serviabil pe măsuÅ£a dintre fotolii. - Cred că Fabia, ÅŸtie mult mai mult, decât ne-a lăsat ea să credem, mai ales că este ÅŸi pe lista testamentară. - De unde ÅŸti, de listă? - Madlen, sunt totuÅŸi angajat la această firmă ÅŸi apoi am avut un aliat în toate acestea, ai uitat? - A... ÅŸtiu acum! Când i-a venit citaÅ£ia lui Sergiu, te-ai panicat. - Nu e normal! - Nu prea, pentru că n-ai nici o legătură de sânge cu noi, ÅŸtiu că de obicei rudele de sânge, sunt prinse în astfel de acte. - Am fost mai mult decât o legătură de sânge, cum îi zici tu, pentru tatăl tău. - Åži a mers? - Observă ÅŸi tu, singură. - Cred că asta te-a ambiÅ£ionat foarte tare sau mai tare. Marmoz intră cu cafelele pe tavă ÅŸi le puse pe măsuţă, lângă paharele cu tărie. - Mai aveÅ£i nevoie de ceva, pot să mă retrag! - Nu, deocamdată nu. - De maÅŸină? - BineînÅ£eles, cine vrei să ne ducă acasă? - Am să conduc eu Pape, dă-i drumul lui Marmoz acasă, e destul de târziu. - Åži poate aÅŸa o să fi ÅŸi un pic mai degajată, nu! - Ce vrei să spui? - A, nimic! - AÅŸteaptă te rog pe hol Marmoz, la intrarea în firmă. - Am înÅ£eles, ÅŸefu. - Vezi că este un telefon, acolo la biroul secretarei de serviciu, aÅŸează-te lângă el, te sun dacă am nevoie de serviciul tău. Marmoz, se înclină ascultător, retrăgându-se în tăcere. - Auzi Pape, hai mai bine să căutăm în biroul Personal, vom scoate noi lista cu salariaÅ£ii, dacă tot vrei să muncim de zor. ÃŽncercă Madlen, să îi distragă atenÅ£ia de la Fabia, unde simÅ£ii ÅŸi ea că ar putea fi ceva la mijloc. Pape, simÅ£ii o privire anume, se văzu pe întreaga faţă, controlă ceasul de la mână ÅŸi zise: - Am o idee, ÅŸtiu că ai vrut să o salvezi pe Fabia, dar oricum nu am putea să stăm de vorbă cu ea la ora aceasta, chiar dacă am face-o ar mirosi repede că este ceva necurat la mijloc ÅŸi n-am ÅŸti pe unde să scoatem cămaÅŸa, dar ÅŸtiu pe cineva care ne poate spune mult mai multe despre Fabia, cred că ar fi persoana perfectă sau cea mai indicată pentru aceste destăinuiri. Madlen îşi muÅŸcă buzele pentru a nu ÅŸtiu câta oară, neÅŸtiind ce să mai spună, totuÅŸi bluffă cu un tupeu ieÅŸit din comun. - Doar n-o să mergem la pomană! Sofia, s-ar bucura foarte mult să ne vadă, deÅŸi e cam târziu. - Spirituală ca întotdeauna, stau ÅŸi mă întreb, de unde ai atâta putere, eÅŸti într-adevăr o fiinţă foarte puternică, Madlen. - Să o iau ca pe un compliment! - Ia-o ca pe ce vrei tu, eÅŸti o fată pe cinste, chiar mă faci să te întreb a nu ÅŸtiu câta oară, nu vrei să te aliezi cu mine? - Hai să mergem la Sergiu ÅŸi lasă gargara, până la urmă sunt ÅŸi eu curioasă să aflu, ce ÅŸtie Fabia. - Frumos, foarte frumos! Tu sună să afli dacă are nevoie de ceva, deÅŸi bucătăria de acolo e mult mai aprovizionată ca aceasta, iar eu am să mă duc să schimb câteva vorbe cu Marmoz. Toată lumea era tăcută, maÅŸina curgea liniÅŸtită pe străzile pustii, Marmoz ocupa aproape tot parbrizul cu corpul lui imens, îţi era foarte greu să vezi un aÅŸa uriaÅŸ la volan, Madlen îi admiră încă o dată mobilitatea deosebită, pentru o masă atât de mare. La Firma mare era lumină doar pe holul de la intrare, Sergiu aÅŸtepta tăcut, la biroul Lui Galet. - Cred că acolo ai să ajungi până la urmă, dacă nu-Å£i bagi minÅ£ile în cap. - Galet, a fost un om minunat, Pape. Oriunde voi fi, te voi face să plăteÅŸti fiecare poliţă în parte! - S-ar putea să fie spiritul tatălui tău pe aici ÅŸi nu cred că-i place să audă asta, tocmai de la tine. - Ce să audă? Ce tot… - Am fost împreună, servitorii aceluiaÅŸi stăpân. - Da, numai că unul, chiar a fost servitor de-a binelea, Pape! Zise Madlen, apăsând fiecare cuvânt. - Până una alta, scoală-te de acolo Sergiu, ÅŸi dă-i voie micuÅ£ului Marmoz, să se aÅŸeze în locul tău, noi vom merge la biroul Personal, să stăm de vorbă ca niÅŸte copii buni. - Sergiu, se ridică tăcut ÅŸi obosit, luând-o înainte către birou. - A, Marmoz! Adu te rog, trei pahare cu tărie! Se aÅŸezară cu toÅ£ii la masa biroului, aÅŸteptând să vină ÅŸi să plece Marmoz, pentru a nu mai fi deranjaÅ£i în discuÅ£ia ce avea să urmeze. - Orice vei încerca să faci, nu vei scăpa nepedepsit Pape, zilele îţi sunt numărate. Zise Sergiu, după ce se închise uÅŸa după Marmoz. - Să nu ne grăbim Sergiu. Chiar dacă nu voi câştiga eu bătălia aceasta, noi doi avem datoria de onoare faţă de tatăl tău, să nu pierdem ceea ce el a strâns cu trudă. - Ha. Ha, ha… aproape că erai gata să mă faci a crede că eÅŸti uman, Pape. - Indiferent de care parte am fi, deocamdată Pape, are dreptate Sergiu. Zise Madlen, care ascultă totul în liniÅŸte. - Sergiu, suntem aici… în acest birou, pentru că avem de clarificat o situaÅ£ie care ne macină pe toÅ£i. Nouă ne trebuie lista cu cei trei responsabili faţă de toată mizeria asta, care a apărut. Trebuie să aflăm cele două persoane, până la citirea testamentului. - Parcă ziceai că sunt trei. - Presupun că unul a fost tatăl tău, Sergiu. - Nu cred că tata ar fi fost în stare să facă astfel de lucruri cu mâna lui. Pape, eu nu mai sunt un copil, iar tu eÅŸti angajat de ceva vreme la Firma aceasta, tata nu cred că s-a implicat, a fost un jucător pe mâna cuiva, sunt sigur de asta. - Asta înseamnă că avem nevoie de trei persoane. Zise Madlen îngrijorată. - Mă gândeam că poate Galet, ar putea fi implicat, asta doar aÅŸa, să mai scădem o persoană, dar rumegând mai bine situaÅ£ia, singur aici, mi-am dat seama că ar fi imposibil. - Åži noi am ajuns la aceeaÅŸi concluzie, Sergiu. TotuÅŸi tu ar trebui să ÅŸti mai bine, cine se ocupa de contabilitatea tărăşeniei ăsteia. - Eu am lucrat cu Pape, aici de faţă, el a fost omul meu de legătură între mine ÅŸi tata. - Acum ce mai ai de zis Pape, tu cum ai semnat toate actele? Te întreb din nou, cum ai controlat toată contabilitatea, doar n-ai semnat ca primarul? - Madlen, ÅŸtiu că sunteÅ£i supăraÅ£i pe mine, dar eu nu eram administratorul banilor ce îmi erau eliberaÅ£i de tatăl vostru. - Nu erai tu contabilul ÅŸef al Firmei ăsteia, nu controlai tu toată miÅŸcarea economică a Firmei. - Da Sergiu, numai că toată aventura asta a fost făcută din conturi secrete, deschise special pentru distracÅ£ia ta. - Conturile numai tu puteai să le deschizi, tu erai contabilul ÅŸef. E cazul să jucăm cu cărÅ£ile pe faţă Pape, eu una, sunt gata să lupt alături de voi, cu toate că sunteÅ£i un fel de trădători. - Madlen, Sergiu… măi copii, de data aceasta conturile mi-au fost date de către… ă… înmânate prin poÅŸtă, iar tot ce făceam… era să urmez ordinele ce veneau pe aceeaÅŸi cale, ordine ce am crezut până astăzi că sunt de la tatăl vostru, dar acum sunt luminat, mi-am dat seama că toate aceste lucruri erau conduse de un nucleu separat, atent observat de Namec. - Åži cum vom face toate acestea? Zise Sergiu. - Acum că vorbim cu toÅ£ii aceeaÅŸi limbă, noi am venit la tine să ne spui câte ceva despre Fabia. - Cum adică noi? Madlen, doar n-o să-mi spui că te-ai asociat cu… - Sergiu, fi un pic mai calm ÅŸi gândeÅŸte. Zise Madlen, în timp ce Pape, se sculă ÅŸi începu a umbla prin birou ca disperatul, privirea i se transformă, parcă turbă, nu alta. - Eu am să mă duc la bucătărie, voi mai pune ceva lichide în paharele acestea. Madlen, încearcă să-i explici, că e mult mai bine să fim uniÅ£i. Pape ieÅŸi pe uÅŸa biroului, trântind-o după el. - Sergiu, pentru Dumnezeu, nu te mai recunosc! GândeÅŸte-te că omul acesta ar putea să ne ia ce este mai de preÅ£, este foarte periculos, tu care ai lucrat cu el, ar trebui să ÅŸti asta. - Ce să ne mai ia Madlen, ce? - ViaÅ£a Sergiu, viaÅ£a! Eu am fost astăzi la înmormântarea lui Galet ÅŸi am văzut unde se termină totul. Crede-mă, acea groapă nu era chiar locul cel mai cald. O lacrimă se scurse uÅŸor pe obrazul lui Sergiu, puse capul în pământ, fără a mai scoate o vorbă, tăcerea vorbea de la sine între cei doi fraÅ£i. Sergiu, ridică totuÅŸi privirea tulbure către Madlen, pe care cu greu o putea privi în ochi. - Galet a fost un om minunat, Madlen. - Ne-a iubit mai mult decât orice, noi am fost pentru el copiii, pe care Dumnezeu nu i-a dat. - Madlen, noi chiar am avut nevoie de omul acesta, ca să ne facem mari, împreună cu Sofia, ne-au înlocuit părinÅ£ii pierduÅ£i. - Sergiu, tata ne-a iubit la fel de mult, numai că avea nevoie de ajutor, iar Galet a fost acela care i l-a dat, tocmai când avea nevoie mai mare. - Cred că am înÅ£eles acum, ce avem de făcut. - Sergiu, o să trebuiască să ne facem fraÅ£i cu Pape, până în punctul acela care ne convine nouă, numai împreună toÅ£i trei vom învinge. Eu nu sunt la zi cu afacerile, dar tu care ai mai învăţat câte ceva din toată mizeria asta, poÅ£i să vezi mai bine lucrurile. Pape intră cu o sticlă de tărie în mână, dădu să pună în pahare, dar nu băuse nimeni nici măcar o picătură, aÅŸa că lăsă sticla pe masă ÅŸi uitându-se la cei doi fraÅ£i, zise. - Ei copii, de unde începem cu săpăturile? Sergiu, cred că ai să ne spui câte ceva despre Fabia, având în vedere că voi aÅ£i fost mai apropiaÅ£i. - Nu ÅŸtiu dacă relaÅ£ia mea… - ÃŽn spatele fiecărei relaÅ£ii de acest gen, este ceva care trebuie luat în seamă. - Tot nu înÅ£eleg, Pape? - Sergiu, Fabia cunoaÅŸte la fel de bine afacerile murdare, dacă pot să le numesc aÅŸa, pe care le făceaÅ£i voi împreună. - Dar Madlen… - Doar n-o să-mi spui că i-ai povestit totul în pat, să te dai mascul! Zise Pape, supărat. - Din contră, nu i-am povestit nimic niciodată, tot ce am făcut pentru Fabia, a fost să-i mai scap câte ceva, să mai aibă ÅŸi ea de cheltuială. - ÃŽnseamnă că era la zi cu afacerile tatălui tău, din moment ce ÅŸtia să-Å£i ceară atât de mult. - Dar de unde ÅŸti tu, că i-am dat mult sau puÅ£in, ce te tot bagi în afacerile acestea! - Calmează-te băiete, eu am fost omul tău de încredere, doar n-ai uitat asta, nu-i aÅŸa. - Nu Å£i-an spus niciodată cui am eliberat ÅŸi ce sumă am pus pe cecurile mele! - Da, numai că eu am fost contabilul tău Sergiu, trebuia să verific dacă banii ce au plecat, aduc bani sau sunt pierduÅ£i. - Spion nenorocit! - Sergiu, tu chiar ai dat bani, pentru a te culca cu farfuza aia!? - Madlen, a fost mai mult o chestie de ajutor. Ea se văieta că nu are ajutor, pentru că ÅŸti foarte bine a rămas fără tată, iar mama ei avea o cifră mică de afaceri, foarte mică. - Chiar aÅŸa, dar banii aceÅŸtia de unde veneau? - La început m-a trimis tata cu cecuri de ajutor, doar era nepoata lui, cel care nu mai era, fusese fratele lui. - Ce chestie măreaţă s-a împlinit, doar pentru a scăpa de necazurile pe care le-a primit! Tatăl vostru a muncit mânat de supărarea atâtor morÅ£i apropiaÅ£i. - Era de un caracter măreÅ£, cu toate necazurile pe care i le-a rezervat soarta. - Madlen, cu toate acestea tot n-am înÅ£eles de ce a făcut mizeria asta, putea la fel de bine să-l înveÅ£e meserie pe Sergiu, arătându-i ÅŸi angrenându-l în viaÅ£a marelui concern. - Aici ai dreptate Pape, tata se demodase de la un timp ÅŸi m-a lăsat să-mi fac drum singur. - Cum, construind o gaură neagră, Sergiu!? - La început nu a fost chiar gaura neagră, dar cu un profesor bun ca Pape, de o calicie fără margini, s-a transformat, iar tata nu a mai putut Å£ine pasul cu evenimentele care fugeau pe lângă el cu o viteză fantastică. Pape rămase fără cuvinte, luând paharul sorbea, făcându-ÅŸi în gând un plan de atac. - Dacă stau bine să mă gândesc ÅŸi pun cap la cap, tata nici nu mai avea treabă cu afacerea voastră, el nici nu vă mai controla, avea desemnaÅ£i oameni să muncească pentru aceasta. - Exact, asta e! - E, e, e… care-i problema! Åžti ceva de cei care ne controlau, hai Sergiu, măcar contabilul acela nenorocit. - Vroiam să spun că de fapt am greÅŸit, tata avea o inteligenţă ieÅŸită din comun. - Din moment ce ne Å£ine pe jar acum, gândeÅŸte-te! Zise Pape, conciliant. - Hai frăţiore, măcar aÅŸa o scăpare pe care ai prins-o fără să vrei de prin birouri, în timp ce mai stăteai de vorbă cu tata. Trebuie să fi avut măcar o mică discuÅ£ie, la pescuit, la vânătore, ce Dumnezeu! - Sergiu, dacă nu avem măcar numele contabilului, nu vom ieÅŸi din gaura asta. - Frate, nu uita, gaura voastră neagră, o să halească toată Firma, iar miercuri ne vom prezenta degeaba la citirea testamentului! - Să nu uităm că mai există ÅŸi teoria lui Galet, care ne poate salva de la dezastru. - Pentru fenomenul Galet, ne trebuie timp de rezolvare. Sergiu rămase imposibil, abia acum se trezi cu adevărat la realitate, groaza de pe faÅ£a lui era de nedescris, îţi dădea impresia că s-a întâlnit cu un animal foarte fioros. - Bun venit în lumea reală Sergiu, în lumea celor care se hrănesc cu carne vie. - Pape, n-am crezut nici o clipă că ceea ce facem noi, se v-a întoarce ca un bumerang împotriva noastră, cu atâtea necazuri neprevăzute. - StaÅ£i liniÅŸtiÅ£i copii, istoria se repetă, cine a zis asta, a ÅŸtiut el câte ceva despre viaţă. - Ce vrei să spui? - Madlen, nu ÅŸtiu ce Å£i-a povestit Galet, dar poziÅ£ia noastră de acum se aseamănă oarecum cu aceea a momentului în care cei doi oameni de afaceri, în faÅ£a cărora nu mai putea rezista nimic, s-au despărÅ£it. Tatăl vostru a rămas să aplice poate acelaÅŸi mecanism de întoarcere construit de Galet, însă pentru Galet, a fost deja prea mult, fiind într-atât de tare afectat, încât a renunÅ£at la lupta pe faţă, fiind mult mai de folos în defensivă. Sergiu ÅŸi Madlen, stăteau ca doi copii, fascinaÅ£ii de „povestea†spusă de bunicul, erau atât de multe elemente în acea luptă, încât erau depăşiÅ£i de evenimente. - Atunci ne întoarcem iar la tine Pape, tu ai fost contabilul tatei. - Madlen, pentru Dumnezeu, eu am fost contabilul fratelui tău, ce stă cu gura căscată lângă tine, neÅŸtiind ca să mai spună! - Sergiu, concentrează-te, cred că nu-Å£i cerem prea mult, fă un efort în seara aceasta. Sergiu luă un pahar, sorbind uÅŸor lichidul tare. - ÃŽmi este imposibil să ÅŸtiu cine este contabilul din umbră, eu nu am cunoscut problema aceasta până acum, singurul contabil erai tu Pape, atât. Altceva nu mai ÅŸtiu nimic. - Măcar o discuÅ£ie care să-Å£i atragă atenÅ£ia la Fabia, acasă. Simt că ceva se petrece în jurul Fabiei? - Pape, trezeÅŸte-te la realitate, unchiul a murit înaintea lui tata, chiar dacă unchiul ar avea un amestec în toate acestea, tot nu ne-ar afecta, este mort. Pe noi ne interesează doar cei vii! - Ai dreptate Madlen! EÅŸti din zi în zi mai vigilentă, semeni cu tatăl tău, luptătoare până la ultima picătură. - ÃŽn cazul acesta vom scoate dosarele cu evidenÅ£a personalului din firmă ÅŸi-i vom lua pe toÅ£i prin eliminare, este singura cale. - Å¢i-am mai spus Madlen, sunt în jur de trei sute de contabili. - Foarte bine, câte o sută de fiecare. - Copii, sper să merite toată munca aceasta, suntem în biroul cu pricina, nu mai trebuie decât să scoatem dosarele acelea nenorocite. - Pape, fă onorurile, doar eÅŸti ÅŸoarece de birou! Zise Madlen, zâmbind cu gândul că a găsit un fir bun. - Ce ÅŸoarece Madlen, este ditamai ÅŸobolanul! Râse toÅ£i trei, uitându-se bucuroÅŸi unul la altul. - ÃŽnainte de a începe să muncim, cheamă-l pe Marmoz, să ne facă câte o cafea. Pape ieÅŸi pe uÅŸa biroului, dar se întoarse ÅŸi băgă capul pe uÅŸa întredeschisă. - O muzică clasică, ceva! - Stai să-l găsim, Pape! Zise Madlen, râzând. Pape închise uÅŸa după el, Sergiu care nu ÅŸtia nimic de povestea aceea, se uită întrebător la Madlen. Aceasta îi povesti, iar el rămase în continuare serios. - Trebuie să luăm în consideraÅ£ie ÅŸi varianta aceasta, Madlen. - Am spus că vom fi fraÅ£i, până la un punct, nu mai mult. Poate că se v-a retrage ÅŸi el, precum Galet, nu o să suporte toată lupta aceasta ÅŸi… - Mă îndoiesc Sergiu, că o să se întâmple ceea ce zici tu. Mai bine hai să căutăm pe aici prin sertarele astea. - Stai să vină Pape, poate se pricepe mai bine. Pape, intră ÅŸi-i prinse în picioare. Marmoz, care se afla în spatele lui, puse tava cu ceÅŸtile de cafea aburind pe birou. - Gata de atac! Foarte frumos din partea voastră. Hai Sergiu, soarbe un pic de cafea, ÅŸtiu că-Å£i place fierbinte. Copii luaÅ£i loc în scaunele voastre, eu voi scoate dosarul cu pricina, până ce beÅ£i cafeaua. Madlen ÅŸi Sergiu, se aÅŸezară ascultători pe scaun. Pape, luă primul dulap, căutând cu degetul rapid, pe cotoarele dosarelor, trecu la al doilea, după care la al treilea. - BineînÅ£eles că întotdeauna trebuie să fie ultimul, închis pe deasupra, trebuia să-mi dau seama că astfel de informaÅ£ii, stau întotdeauna sub cheie. - Åži-acum ce facem, Pape? Zise Madlen, îngrijorată. - Căutăm cheia... Zise Sergiu, ducându-se către biroul ce se afla în capul mesei lungi, la care stăteau ei. Luă toate sertarele la mână, căutând chei. - ÃŽntr-un singur loc, sunt foarte multe chei în clădirea aceasta. - Bravo Madlen, începi să ai spirit de observaÅ£ie, îmi placi! Pape, luă telefonul din furcă ÅŸi formă la Marmoz. - Nu te mai duci la el? - Lasă-l să mai slăbească ÅŸi el puÅ£in. Marmoz, vino încoace puÅ£in! Nici nu termină bine de vorbit, că-ÅŸi făcu apariÅ£ia Marmoz, pe uÅŸa biroului. - Da ÅŸefu! - Frumos, îmi place! Zise Madlen, chicotind. - Măi copii, voi unde credeÅ£i că ar putea fi cheia, pentru că eu unul nu aÅŸ Å£ine-o pe panoul acela de chei, la vedere aÅŸa? - Eu cred că printre mai multe chei, ar fi cel mai bine ascunsă. - Da, numai că panoul are etichete de inox, pentru fiecare cheie în parte, Sergiu. - Exact Madlen, fată deÅŸteaptă, dacă te mai interesez, nu uita de ofertă! - Ce ofertă, Madlen? - Sergiu, frăţioare! Pape, mi-a propus să-i fiu… - Partener de viaţă. Zise Pape, făcându-i cu ochiul lui Madlen. Deci cheia trebuie să fie… - ÃŽn biroul lui Galet! Zise Sergiu repede, parcă dorind să demonstreze că este folositor. - Cred că sertarul cu pricina este închis la rândul lui. Zise Marmoz. - Iată un om care nu stă degeaba! Deci nu te-am angajat doar fizic! - Åžtiu eu, unde este cheia! Intervenii Sergiu. - Iată micul soldăţel! - La betelia pantalonilor de la uniformă. - Bravo copii, mă uimiÅ£i, nu alta! De unde ai ÅŸtiut Madlen, că este agăţată la pantaloni? - De fiecare dată când făcea Sergiu, pe soldatul, era ceva care zornăia acolo. - Perfect! Marmoz, du-te ÅŸi adu-ne cheia de la dulap! - De la sertar! - După ce deschizi sertarul! - Lasă că mă duc eu cu el! Zise Sergiu zâmbind, în cele din urmă, puÅ£in forÅ£at. - Iată-ne ca o familie, Madlen. Zise Pape, după ce plecară Marmoz ÅŸi Sergiu. - Suntem familia pe care ai fi putut s-o ai foarte bine Pape, dacă nu construiai nenorocita de gaură neagră. - Chiar dacă nu eram eu, ar fi fost altcineva, ceea ce nu v-aÅŸ fi dorit, uită-te cât ne chinuim ca să-l găsim. - Ba nu, calicia ta nestăvilită, a dat naÅŸtere la toate acestea Pape. - Madlen, doar Å£i-am spus că istoria se repetă, afacerea a fost ca o refulare pentru această Firmă, este un mod de salvare. Au pus la păstrare Firma, în felul acesta pentru a o salva, mecanismul v-a funcÅ£iona, este important pentru cine. Intră Sergiu, cu cheia în mână ÅŸi se uită contrariat, nici unul nu se bucură, feÅ£ele lor nu erau acelea pe care le lăsaseră la plecare. - Pape, te rog nu mai insista pe lângă sora mea, relaÅ£ia aceasta oricum nu v-a rezista, Madlen are suflet, pe când al tău este rătăcit printre grămezile de bani din mintea ta. - Ce vrei Sergiu, doar sunt contabil, toate cifrele de pe hârtie sunt bani! - Nu ar trebui să ne apucăm de treabă, masculi feroce ce sunteÅ£i! Sergiu, se duse cu cheia la uÅŸa dulapului ÅŸi deschise. - Domnule contabil, aveÅ£i onoarea! Pape, căută cu atenÅ£ie, urmărind ÅŸi de data aceasta cotoarele dosarelor. ÃŽn sfârÅŸit scoase un dosar nu prea gros pe care îl puse cu grijă pe birou. Sergiu ÅŸi Madlen, nu mai spuneau nimic, aÅŸteptau să le zică Pape, despre ce este vorba. - Copii, aici avem listele cu toÅ£i contabilii care s-au perindat prin această firmă, de când a luat fiinţă Firma. Uite cum vom proceda, mai întâi o să căutăm persoanele ce au date de plecare sau au ieÅŸit la pensie, în funcÅ£ie de aceste date, cu o mică socoteală de matematică ne vom da seama dacă mai pot fi activi sau nu. Pe cei care sunt inactivi, îi vom tăia cu creionul frumos, după aceea ne vom ocupa de cei care sunt acasă, dar încă mai pot munci, adică sunt în viaţă… boÅŸorogi, dar ne face viaÅ£a amară. - Åži de cei care sunt angajaÅ£i deja, când ne ocupăm? - Sergiu, crede-mă… sunt subordonaÅ£ii mei, ÅŸtiu foarte bine ce le poate pielea! - Åži Galet, este trecut aici, ia te uită! Zise Madlen, cu zâmbetul pe buze. - Foarte bine, acum ia un creion ÅŸi taie numele lui. - Dar de ce cu creionul? - Ca să putem ÅŸterge la urmă, Sergiu! - A, da! - Vom împărÅ£i fiecăruia câte o pagină ÅŸi citim cu atenÅ£ie fiecare dată, după care calculăm datele, dacă nu vă descurcaÅ£i numai cu mintea, luaÅ£i câte o foaie de hârtie albă ÅŸi aÅŸezaÅ£i cifrele acolo, nu folosiÅ£i colÅ£urile sau marginile listelor, pentru a socoti. - Ia te uită, funcÅ£ionează metoda ta, omul acesta ar trebui să aibă 110 ani! - Foarte bine Sergiu, văd că ai înÅ£eles, acum ÅŸterge-l uÅŸor cu creionul, nu apăsa. - Sunt sigură că acesta nu face socoteli la firma tatălui meu. - Hai Madlen, apucă-te de treabă. Imediat se făcu o liniÅŸte totală în birou, toată lumea muncea de zor, la eliminarea contabililor.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy