|
agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
|
|
| |||||
| Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Va et vogue
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-10-17 | [Ce texte devrait être lu en romana] |
Vara era din ce în ce mai aproape. Dar cucii își prelungeau cântecul în poveștile noastre care se încăpățânau să rămână pe afară. Învățam cum se poate așeza estetic, fără prea multă risipă, dulceața grena a vișinilor timpurii pe feliile ample ale pâinii de casă. La Pacific se dădeau necontenit cotele apelor Dunării. Preferam franceza, ca întotdeauna. În mintea mea, invadată de iedere și iasomii, de tot felul de brusturi, stăruia chipul bucătăriei pitice, în felul ei tainic dublând locul în care încăpeau familii numeroase. Mierla nu începuse încă să cânte cu sânge (Sau n-o auzeam eu?!). Era, fără doar și poate, Măiastra curții noastre. Acolo, într-un înalt captat dintr-o sorbitură de suflet. Când am știut că n-o să plece niciodată. Că n-o să plec. O să persiste starea aia mlădiindu-se pe căile ce aveau nesfârșit să mi se arate. Când alți oameni, cu întâmplările lor, alte locuri, aveau să-mi vorbească. Despre păsări personale. Ca despre însemne proprii. Un fel de blazoane sau răni ale sufletului ce da să scape. Mersul meu era mers cu ierburi. Cu siluete de nalbă și flori nevăzute de bame, ... de-abia ghicite. Pe care... cine și le mai amintește?! Cine le-a știut vreodată?! Dar Cerul îmi dădea ghes. Tresăream: îi simțeam pe toți ai Casei pe aproape. În acest amestec al anotimpurilor, pe care, fără vreo frică de însingurare, încercasem o vreme să le păstrez delimitate. Intactă, inima a primit foșnetul alb al împrejurimilor. Al depărtării... Nu mi-a fost teamă că o să clachez la ora de compunere. La urma urmei, orice imaginație putea fi brevetată! În grădina noastră se coceau căpșunile. Nu m-au mai ispitit. Cuminte, am așteptat ziua următoare. Când, în pauza mare, am dat fuga la aprozar, pipăind în drum zimții tociți ai monedei cu spice, fabrici și furnale. M-am așezat la coadă. Ca o oarecare. De 5 lei căpșuni! – m-am pomenit eu cerând impecabil. Niciodată căpșunile nu fuseseră mai căpșuni! Acolo, răsturnate în ascunzișul banal al unei pungi de duzină! Când m-am făcut a nu-l ști pe bunicul, vânzătorul din spatele tejghelei... și el, ... el mi-a luat banii... ca și cum nu i-aș fi fost nepoată.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité