agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1156 .



Hachiko și Leu
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2022-01-17  | [This text should be read in romana]    | 



Un film, despre care am auzit mai de demult dar pe care l-am văzut de curând, mi-a trezit amintiri care puteau fi uitate pentru totdeauna. Este vorba de filmul Hachiko, povestea unui câine, care atât demult s-a atașat de stăpânul său, încât zece ani l-a așteptat, în fiecare zi, la aceiași oră, în gară, la trenul cu care acesta obișnuia să se întoarcă de la serviciu. Stăpânul, rol jucat de actorul Richard Gere, însă n-avea să se mai întoarcă niciodată pentru că decedase la locul de muncă.
Câinele Hachiko mi-a adus aminte de cățelul meu din copilărie pe care l-am numit, după cel al bunicului, Leu. Așa cum Hachiko își aștepta stăpânul în gară, Leu mă aștepta în colțul străzii să mă întorc de la școală. Avea ochii iscoditori urmărindu-mi orice mișcare. Se bucura, dând repede din coadă, când îi dădeam cea mai mică atenție. În zilele frumoase obișnuiam să-mi fac lecțiile în curte. Stătea ore întregi, cu ochii țintă la mine când citeam sau scriam. Când învățam vreo poezie și o repetam nu doar în gând, ci și cu vocea, era în culmea bucuriei, sărea în picioare și se apropia așteptând mângâieri. Prietenii mei de joacă au devenit și prietenii lui.
Câinilor care treceau pe stradă, duși în lesă, sau singuri, nu le dădea vreo atenție deosebită în afară de două-trei lătrături scurte. Doar pisicile păreau a-i fi dușmani ireconciliabili. Nu-mi dădeam seama de ce. Le lătra și fugea după ele cu vădita intenție de a le veni de hac. Motivele doar el le știa, și poate nici el, acea dușmănie venindu-i de undeva de departe în timp, transmisă din generație în generație până la el. Această dușmănie l-a costat destul de mult. Pisicul vecinilor a prins obiceiul să stea pe un stâlp al gardului. Leu lătra spre el din toate puterile. Acesta știind-se în siguranță, stâlpul pe care sta fiind atât de înalt încât câinele nu putea ajunge la el, parcă-i făcea în ciudă. Într-o zi Leu își luă avânt și reuși o săritură demnă de un campion canin, dacă ar fi existat un astfel de campionat. Rezultatul săriturii i-a adus pe amândoi în grădina vecinului. Pisoiul speriat a sărit de pe stâlp iar câinele a reușit performanța de a sări gardul. Aici a urmat o cursă nebunească. Pisoiul era în frunte iar Leu la o distanță de o coadă în urma lui. Pisoiul n-a putut fi prins, nici măcar atins de câine, deoarece dintr-o săritură s-a apropiat de stâlpul porții, mult mai înalt decât al gardului, urmată de alta care l-a propulsat într-o fracțiune de secundă pe stâlp iar din câteva mișcări, folosindu-și ghiarele, era din nou la o înălțime care-i punea în siguranță integritatea corporală. Leu nu mai putea face altceva decât să-l latre cu furie. Domnul Koloman, proprietarul, auzind gălăgie în curte, ieși în grabă să vadă ce se întâmplă. Cu mirare îl văzu pe intrus lătrând spre poartă. Nu mai apucă să-l vadă și pe pisoi deoarece altceva îi atrase atenția. Ceapa din cele două straturi era călcată, cu frunzele culcate, castraveții din altul, udat de curând, cu multe flori și câțiva castraveciori ce ar fi putut fi culeși peste o zi sau două, era și el distrus, n-a scăpat nevătămat nici răzorul cu căpșuni în care se vedeau flori albe și câteva fructe roșii.
Leu, în căutarea motanului, a mai dat, câteva raite prin curtea vecinului fără să fie văzut, dar lăsând urme.
Va trebui să scap cumva de potaia asta care numai necazuri îmi face, și-a zis vecinul. A găsit și calea de a-l face să dispară, poate, pentru totdeauna. Trenurile care treceau podul peste râu, aflat la nici o sută de metri depărtare, își micșorau viteza, nu mergeau mai repede decât un om care nu se grăbea. L-a ademenit pe Leu cu bucățele de carne până lângă linia ferată și apoi, dintr-o dată, l-a ridicat și l-a aruncat într-un vagon de marfă al trenului în mișcare, ce urma să treacă podul. Cățelul era dezorientat, nu mau trăise niciodată astfel de senzații. Sunetul sacadat al roților, la început rar apoi din ce în ce mai des, aerul rece ce intra prin crăpăturile dintre barele metalice ce formau pereții vagonului, mirosul de cărbune ars care din când în când îi intra pe nas, toate acestea l-au luat prin surprindere. De la o vreme, după ce s-a mai liniștit cât de cât, a început să sufere și de singurătate. S-a uitat cu atenție în jur, poate l-o vedea pe stăpân. Nu, nu era prin-prejur cu toate că-l vedea. Nu putea realiza că-l vede doar în imaginație. A început să scâncească gândind că astfel stăpânul își va întinde mâna și-l va mângâia. Agățându-se de această speranță a adormit.
Sigur că, întorcându-mă de la școală, nu l-am mai găsit pe Leu. Am întrebat pe toți copiii de pe strada noastră, pe vecini, ba chiar și pe trecători necunoscuți dacă n-au văzut cățelul. Dar nimeni nu l-a văzut, parcă intrase în pământ. Doar într-un târziu Nicușor, copil de grădiniță, mi-a spus că el l-a văzut pe nenea Koloman când l-a aruncat spre tren pe Leu. Au trecut săptămâni la rând până m-am obișnuit, cât de cât, cu gândul că Leu nu mai este. Într-o dimineață de toamnă târzie am auzit un scâncet la poartă. Am deschis. Era un câine foarte slab, costeliv. Doar ochii lui, și gestul de a se lăsa la pământ pentru a fi mângâiat, mi-au spus fără tăgadă că este el, câinele meu Leu.
N-a putut să-mi povestească unde l-a dus trenul, cu cine s-a întâlnit pe drum, cum s-a descurcat cu mâncarea, cum a reușit să străbată, pe jos, drumul lung al întoarcerii acasă.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!