Tabita a împlinit de curând șaisprezece ani, a terminat zece clase și un curs de croitorie. E o fată modestă, crescută într-o familie săracă de la periferia micului orășel, într-o casă veche, acoperită cu șindrilă zdrențuită de vreme. A primit, de mică, o educație religioasă, tocmai s-a botezat în cultul părinților ei, frecventează cu sfințenie biserica lor unde e considerată o tânără nu numai foarte evlavioasă, dar și cea mai frumoasă din comunitate. E râvnită de multe familii cu băieți de însurat, dar a pus ochii pe ea fiul pastorului, Robert, un tânăr de douăzeci și șase de ani, din familie înstărită, cu vile și mașini de lux, el însuși dealer de mașini străine, absolvent al institutului teologic și vajnic urmaș al tatălui său la cârma bisericii lor.
Tânărul e o partidă de vis pentru cele mai de vază familii cu fete de măritat din comunitatea lor religioasă, de aceea toată lumea din micul orășel se miră nespus că a ales o fată săracă și fără studii, crescută într-o casă dărăpănată de la periferie. Stilat și elegant, politicos și curtenitor cu toată lumea, mare cântăreț în biserică și bun predicator, atletic și impunător, pare a fi soțul ideal. El o oprește adesea și o pironește cu privirile lui dominatoare. „Dumnezeu mi-a arătat că tu ești cea aleasă de El pentru mine. Voința lui Dumnezeu e mai presus de a noastră” încearcă el s-o convingă, mizând pe credința ei.
Dar Tabita e neliniștită și nehotărâtă. Alt motiv de mirare și indignare, atât pentru părinții celor doi, cât și pentru întreaga comunitate. Cum e posibil să ai rețineri, să ceri timp de gândire și chiar să te gândești că ai putea să refuzi o astfel de partidă, adevărată mană cerească? Tabita e nesigură și retractilă, bântuită parcă de o frică inexplicabilă în prezența lui, timorată și inhibată. Ceva din instinctul ei de femeie o face să bată în retragere la toate asalturile lui impetuoase, adesea refuză să-l întâlnească, spre disperarea părinților ei care ar fi fericiți s-o vadă căsătorită cu cel mai râvnit tânăr din adunare, om al lui Dumnezeu, educat și învățat, viitor pastor al bisericii lor.

În cele din urmă, asaltată din toate părțile Tabita acceptă să se mărite cu junele prim. Familiile stabilesc data nunții și fac pregătiri pentru marele eveniment, ea îi acceptă întâlnirile, îmbrățișările și săruturile, serile petrecute în doi. Dar de tracul și blocajul psihic care se declanșează de fiecare dată în prezența lui tot nu reușește să scape. Simțul ei feminin o pune în gardă că ceva nu e în regulă cu masculinitatea pretendentului ei. Adesea îl simte posesiv și chiar agresiv, uneori o privește ca un prădător care-și înfige privirile reci în sufletul ei speriat și unghiile în carnea ei tânără. A încercat de mai multe ori să o posede la modul brutal, sfâșiindu-i uneori lenjeria intimă în ciuda protestelor ei, privindu-i chipul transfigurat ca al unui vânător sălbatic în fața prăzii. Are uneori ochii injectați de o poftă animalică și un rânjet sardonic.
Ea e virgină și neexperimentată, se teme cumplit de necunoscut și de tot ce va urma în relația intimă cu logodnicul ei.
- Ai răbdare cu mine! îl roagă ea mereu. Nu e departe ziua nunții noastre, apoi vom face totul după rânduiala oamenilor și legea lui Dumnezeu.

Și ziua nunții a sosit. Cu mult fast și lux, în ciuda pretențiilor de „modestie” ale celor din cultul lor. Cei mai mulți sunt implicați în tot soiul de afaceri, manevrează mari sume de bani și mașini scumpe, au relații în lumea interlopă și în politică, aroganță și ostentație cât cuprinde. Mirii sunt asaltați cu cadouri prețioase și plicuri doldora de bani, cu urări, binecuvântări și imnuri religioase, mirele însuși ține un speech cu care impresionează până la lacrimi întreaga asistență. Își îmbrățișează și sărută mireasa cu o pasiune dezlănțuită în fața întregii adunări, în ciuda atmosferei sobre de religiozitate.
- Vezi că mi-ai mușcat buza! protestează tânăra mireasă, roșie ca focul de rușine, dar și de indignare pentru gestul necontrolat al mirelui ei. O să se învinețească și o să curgă sânge...
- Stai să vezi cât sânge o să curgă la noapte! izbucnește el într-un râs sarcastic ce o face să se cutremure din creștet până-n tălpi.

Și noaptea nunții a început. S-au retras în camera nupțială de la etajul vilei lor, el cu același rânjet sardonic pe care deja i-l cunoaște, ea cu inima strânsă și răsuflarea întretăiată. El se aruncă prin spate asupra ei ca o felină asupra prăzii și o mușcă de umărul gol. Ea țipă de spaimă și durere.
- Vezi că or să-mi rămână urme de dinți pe piele și n-o să mai pot ieși în lume! strigă ea aproape plângând.
- Dar ce nevoie ai tu să ieși în lume? o admonestează el, cu o voce răgușită, rău prevestitoare. Nu te-am luat să te port prin lume! Te-am luat să te am aici, în dormitor!
Tabitei îi îngheață sângele în vine. Are instantaneu imaginea dezastrului din viața ei, se vede deja o păsărică prinsă în capcana vânătorului, fără putință de scăpare. Tremură toată și începe să plângă ușor, cu suspine și sughițuri. Ceea ce pe Robert îl excită și mai mult. O cuprinde cu ambele brațe și încearcă să-i desfacă rochia la spate, dar nu reușește și atunci o sfâșie furios.
- Ce faci? Îmi distrugi rochia!
El râde disprețuitor.
- Și-așa n-o să mai ai niciodată nevoie de ea!
Ea simte că o lasă puterile și se prăbușește pe marginea patului, moment în care Robert se aruncă asupra ei, reușind să-i smulgă rochia de mireasă, pe care o aruncă pe dușumea ca pe o cârpă nefolositoare. Apoi se dezbracă și el grăbit și se lasă cu toată greutatea asupra ei. Dar ea strânge cu putere picioarele.
- Nuu! Așa nuuu! Nu vreau așa! Nuuu... scâncește ea printre sughițuri de plâns.
Protestele ei îl înfurie și mai mult. Se ridică în genunchi și-i trage două palme zdravene încât îi țâșnește sângele din nas, înroșind pernele.
- Mama ta de figurantă! o înjură el și-i mai aplică și doi pumni în piept, de i se blochează Tabitei respirația și e gata să leșine. Atunci i se destind și picioarele, iar mirele o pătrunde furibund cu toată puterea și îndârjirea de mascul refuzat, excitat și de țipetele ei disperate.
Actul nu durează mult, bărbatul, excitat la culme, se retrage și se ridică în picioare, apoi se îndreaptă spre baie. Din ușa băii se întoarce, rânjind satisfăcut.
- Mă duc să mă spăl, că apoi ai treabă, nu glumă, în noaptea asta.
Rămasă singură, îngrozită și devastată pe pat, simte că se învârtește casa cu ea și că viața i se scurge din trup. Se ridică brusc în picioare, apucă un halat bărbătesc de pe spătarul unui scaun și-l îmbracă la repezeală, apoi deschide larg fereastra dinspre grădină. Se uită în jos, dar din cauza întunericului nu distinge nimic. Dar știe că acolo jos sunt rondouri de flori, iarbă, boschete și tufe de trandafiri. Cu puțin noroc poate scapă cu viață și fără traume fizice grave. Oricum nu mai contează. Se urcă pe pervazul de marmură, face un pas în gol și se aruncă de la etaj în apa neagră a nopții.