II
Când frica ajunge să aibă şi pretenţii

( O cetăţeană devotată ţării şi credinţei strămoşeşti adresează o misivă oamenilor legii. Se află într-o situaţie absolut disperată, un mascul lipsit de credinţă s-a prefăcut încetul cu încetul într-un izvor de urgie. Iar acel bărbat cu semne arhaice pe chip şi în suflet nu este Zeus, ci un biet june venit de la ţară precum vajnica reclamantă. Vorbele şi simplele gesturi nu mai pot stinge duhoarea sentimentelor de orice fel, căci poate vremurile simple au apus cam de mult timp. Doar legile aspre mai pot reinstaura ordinea pe pământ, aer, apă şi pretutindeni oriunde altundeva. Dar, totuşi, mai întâi cineva trebuie să ceară asta cu disperare, ură şi multă, multă răbdare.)

CĂTRE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAŢI,
CAUZĂ FOARTE URGENTĂ.
14.10.2017

Domnule prim-procuror,
Subsemnata, Roznovanu Ruxandra-Iuliana, domiciliată în loc. Urleasca, com. Traian, jud. Brăila, de profesie studentă în anul III la Drept (CNP-ul îl voi indica personal la predarea cererii către dvs.), formulez prezenta
PLÂNGERE PENALĂ
Împotriva numitului Petrea Valentin, domiciliat în Mun. Brăila (nu cunosc adresa exactă, doar oraşul), dar care locuieşte în timpul săptămânii, între duminică şi vineri, în mun. Galaţi, cămin studenţesc LSG, str. Basarabiei (nu ştiu numărul şi camera),
Pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută la art. 208 din Codul penal, faptă pe care acest individ a comis-o în mod repetat faţă de subsemnata şi de colega mea de facultate, Mihaela Filote, în timpul desfăşurării cursurilor şi seminariilor din timpul anului universitar, având în vedere că acest Petrea Valentin este coleg de facultate cu noi două.
Solicităm liniştirea de urgenţă a acestui tânăr impertinent prin toate mijloacele legale care stau la dispoziţia dumneavastră, de la emiterea unei interdicţii oficiale de a se apropia de mine şi de colega mea cam la o distanţă de 50 de metri până la arestarea acestuia şi reeducarea sa în cadrul sistemului penitenciar.
Vă transmit în mod solemn faptul că faptele ilegale şi ciudate ale acestui individ au devenit scăpate de sub orice control, drept aceea am îndoieli cu privire la sănătatea sa mintală, astfel că solicit efectuarea unui control psihiatric asupra acestuia şi, dacă lucrurile degenerează, internarea sa într-un spital de profil până la însănătoşire.
Pretind daune morale în cuantum de 15.000 lei de la numitul Petrea Valentin pentru actele de hărţuire pe care le-a comis în mod repetat asupra mea, aceste fapte provocându-mi o stare reală de teamă şi revoltă, fiindu-mi frică în prezent să mă deplasez la facultate pentru cursuri şi seminarii.
Solicit şi cheltuielile de judecată care se vor face în procesul ăsta, mai ales că intenţionez să-mi angajez un avocat pentru problema asta şi să cer audierea mai multor martori pentru a-mi susţine plângerea.
ARGUMENTE
În fapt, individul numit Valentin Petrea este coleg de facultate cu subsemnata şi cu numita Mihaela Filote încă din anul I de studii, toţi trei făcând parte din aceiaşi promoţie universitară, 2014-2018, de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi.
Nu am avut nicio legătură cu acest tânăr în primul an de studii, în afara unor banale saluturi de complezenţă, deoarece fiecare îşi avea grupul său preferat de cunoscuţi şi n-a existat nicio împrejurare care să ne silească a purta un dialog serios pe orişicare subiect. În plus, eu mă aflam, precum în prezent, într-o relaţie amoroasă de lungă durată şi nu doream, prin urmare, să mi-o compromit în niciun fel prin legarea unor amiciţii sau colaborări bătătoare la ochi cu băieţi de vârsta mea din facultate.
Acest Petrea Valentin şi-a căpătat de-a lungul timpului printre colegi o reputaţie de băiat timid, retras, cu un respect înnăscut faţă de ceilalţi, în special faţă de profesori, sobru, punctual, închistat prea adânc în universul din capul său, dornic să răspundă cât mai mult la cursuri şi să se azvârlă din ce în ce mai sus în clasamentul notelor. Doar câţiva colegi mai vorbeau uneori cu el, dar se părea că acele conversaţii nu duceau cine ştie unde şi, în consecinţă, erau abandonate relativ repede. Practic, nu era perceput decât drept un tocilar ruşinos şi fricos, care stătea mai mult pe la bibliotecă şi, reciproc, dorea să arate şi el tuturor prin faptele sale că îi place să lâncezească aproape toată ziua printre cărţi.
Nu l-aş fi crezut niciodată în stare să comită faptele pe care binevoiesc să le reclam prin prezenta plângere penală. Caracterul său sfios, ce era afişat în mod constant de către acesta, dădea de înţeles că acest băiat un pic cam ciudat are o seriozitate înnăscută, pe care nu o va abandona prea lesne în viitor.
Totuşi, mai spre sfârşitul anului întâi de facultate, a început să apară din ce în ce mai des prin preajma mea şi să-mi adreseze câteodată tot felul de întrebări şi constatări inutile, parcă spre a-şi marca prezenţa în jurul persoanei mele şi a mă obliga să-mi dau seama că se află şi el acolo. Părea foarte emoţionat, tensionat şi solemn în acele clipe. Nu mă privea direct în ochi, se vedea că timiditatea îl sabotează cel mai drastic tocmai atunci, chiar dacă încerca să folosească un vocabular cât mai liber şi natural cu putinţă. Mi-am dat seama că încerca disperat să-mi demonstreze că putem să ne prefacem fără fiţe că suntem amici de foarte multă vreme, cu toate urmările acestei situaţii, inclusiv în ceea ce priveşte existenţa sigură a unui drept al lui de a mă aborda oricând şi pe orice temă.
De exemplu, mă bătea la cap dintr-odată cu preferinţele lui asupra uneia sau alteia dintre materiile pe care le făceam la facultate pe atunci, vorbindu-mi de parcă eu aş avea puterea să schimb ceva cu privire la programa universitară. Alteori îmi punea în mod naiv, precum un copilaş de grădiniţă, diverse întrebări despre orarul de la facultate, în condiţiile în care informaţiile cerute de el se aflau de mult afişate la avizierul facultăţii ori fuseseră transmise de profesori chiar la primele ore de curs ori seminar. Din ceea ce observam eu, Valentin Petrea nu absenta aproape niciodată de la ore, astfel că întrebările lui apăreau din ce în ce mai ciudate.
Însă, domnule procuror, acele întrebări şi constatări penibile îmi erau adresate doar când se întâmpla să se găsească singur cu mine, deoarece doar în felul ăsta teatrul ieftin pe care îl pregătise pentru ziua aceea avea şansa să scape de inevitabila bârfă între colegi. Nu-şi dorea în niciun caz să facă din ciudăţeniile lui un subiect la dispoziţia publicului, îmi arăta că are şi el orgoliul lui.
Toată această situaţie s-a derulat în aproximativ toată primăvara anului 2015, făcându-mă să-mi pun întrebări chiar în ceea ce priveşte sănătatea sa mintală. Am reacţionat faţă de aceste modalităţi ale lui de a-mi atrage atenţia prin indiferenţa simplă sau, după caz, prin răspunsuri scurte şi clare prin care îi arătam că nu sunt dispusă în momentul acela nici măcar la un dialog profesional.
Astfel, atunci când mă bătea la cap cu observaţiile sale asupra a ceea ce vede el prost la nu ştiu ce curs ori seminar, preferam să tac absentă şi să-l las să vorbească singur, evitând să afişez chiar şi un zâmbet forţat. În ochii mei nu se uita, dar îi vedeam ochii cum se chinuie să-mi descifreze eventualele mişcări ale buzelor şi maxilarului. După câteva clipe, timiditatea sa îl convingea pe deplin că devenise penibil faţă de mine şi de persoana lui deopotrivă. Murmura ceva grăbit în chip de concluzie, saluta într-un stil cât mai prietenos şi serios în acelaşi timp, ca la urmă să se îndeperteze grăbit de locul în care mă aflam, cu privirea în pământ şi cu obrajii înroşiţi de-a binelea.
Dimpotrivă, în momentul când mă întreba ceva concret despre ce urma să se facă la ore, puneam capăt rapid dialogului prin faptul că-i spuneam că nu prea mă interesează facultatea şi nu am de unde să ştiu aceea informaţie. Căutam să am atunci un ton cât mai nervos, bătăios, accelerat, chiar ostil, cu speranţa că va părăsi de îndată locul acela.
Şi chiar aşa se întâmpla, fiindcă se vedea că nu suportă să îi se vorbească în halul acela de răstit şi, în plus, sfioşenia îl împiedica să găsească chiar atunci un răspuns prin care să arate că are şi el demnitate. El profita mai ales de faptul că se întâmpla câteodată să ajungem primii în faţa sălii unde urma să se ţină cursul ori seminarul şi, până când urma să apară o a treia persoană dintre colegii noştri, de regulă după câteva minuţele, avea şi el timp să se pună în scenă pe lângă persoana mea.
La un moment dat, parcă pe la jumătatea lunii mai, mi-a transmis un mesaj foarte serios prin intermediul unei reţele de socializare, în care îmi explica că a simţit faţă de mine o pasiune foarte puternică şi că ar fi vrut să iniţieze o relaţie responsabilă cu mine, dar că a fost nevoit să abandoneze acest plan mult prea minunat pentru că a auzit de la unul dintre colegii noştri că am deja o relaţie.
Folosise în mesajul acela multe cuvinte luate de prin cărţi vechi, de parcă vorbea cu cine ştie cu ce mare autoare de versuri ori tratate de drept. Îmi ura la sfârşit mult succes în viaţă şi în povestea de iubire în care eram implicată, apelând la un stil de a scrie asemănător cu cei care îşi vor lua viaţa în maxim cinci minute de la finalizarea scrisorii de adio.
Mesajul acesta a ajuns la secţiunea ,,Cereri de mesaje” specifică acelei reţele de socializare, astfel că nu mi-a apărut printre mesajele pe care le primesc în mod curent de la persoanele aflate în lista mea de prieteni virtuali (Valentin Petrea nu s-a numărat niciodată printre aceştia!). În condiţiile în care nu mă uit mai deloc la secţiunea ce cuprinde cererile de mesaje, nu am avut cum să văd în aceea perioadă comunicarea pe care domnul coleg Petrea mi-a transmis-o atunci.
Acesta a ales să nu-mi vorbească face to face absolut nimic despre ceea ce simte şi plănuieşte în legătură cu persoana mea, deci nu am fost în cunoştinţă de cauză asupra a celor ce se întâmplau în forul interior al acestui tânăr; urmările dorinţelor şi gândurilor unui individ trebuie suportate strict de acesta, în niciun caz de oamenii de bună-credinţă care nu poartă nicio răspundere legată de obsesiile şi idealurile respectivei persoane.
La un moment dat, mai exact la începutul anului II, adică din toamna anului 2015, Valentin Petrea şi-a dat seama că abordarea mea directă prin tot felul de întrebări inutile sau văicăreli fără noimă nu are niciun efect asupra percepţiei mele asupra lui. Drept urmare, a renunţat la acest procedeu care îl transforma într-o fiinţă vrednică de toată mila ce trebuie acordată, în toate cazurile, unei persoane profund iresponsabile faţă de interesele sale reale.
Devenisem sigură că este îndrăgostit până peste cap de mine şi că nu găseşte tupeul să-mi transmită asta în faţă ori măcar prin nişte colegi. Însă, am sperat întotdeauna că starea sa emoţională va reveni la normal şi, fiind confruntat în permanenţă cu ignoranţa mea faţă de el, va ajunge în timp, chiar cu eforturi mari din partea lui, să mă considere în sfârşit o persoană ca oricare alta.
Totuşi, am constatat cu stupoare după o anumită perioadă de timp că intenţiile lui sentimentale ori de altă natură deveneau din ce în ce mai serioase, dându-mi seama la un moment dat şi de metoda cinică şi naivă totodată prin care a ales să-şi impună voinţa de mascul disperat asupra persoanei mele. Repet faptul că ştia de oarecum multă vreme de faptul că sunt implicată într-o relaţie de lungă durată cu altcineva. Deci, acţiunile lui legate de subsemnata nu pot apărea decât caracterizate de rea-credinţă şi dezinteres faţă de drepturile mele în calitate de cetăţean al României.
Tactica aleasă de el pentru a-mi atrage atenţia şi a mă face să-mi îndrept faţă de acesta preferinţele sentimentale a fost şi este încă una foarte simplă, deşi extrem de comică şi infantilă în acelaşi timp: mă fixează aproape încontinuu cu privirea în toate împrejurările în care se întâmpla să ne găsim în acelaşi loc, fie că este vorba de o sală de curs, de holurile facultăţii sau de un mijloc de transport în comun.
Se holbează la mine obsedant şi serios câteva secunde bune, dând impresia că se străduieşte să caute ceva foarte fin şi minuscul pe faţa, hainele ori părul meu sau, după caz, în imediata apropiere a locului unde mă aflu atunci. Parcă spre a lua o pauză, îşi îndreaptă alte câteva secunde privirile în altă direcţie, cel mai adesea către profesorul care predă la curs ori spre uşa încăperii în care ne aflăm, eu sperând cel mai adesea că ochii lui vor rămâne de data aceasta departe de mine în mod definitiv.
Dar nu se întâmplă niciodată acest fapt de bun-simţ, uitătura lui revenind asupra corpului subsemnatei după nici un sfert de minut. Nu caută în niciun caz un contact vizual cu mine, fiindcă ştie că atunci va citi în privirea mea indiferenţă, dezgust, mânie, plictiseală ori saţietate faţă de faptele lui găunoase. Dar analizează încontinuu persoana mea parcă din toate punctele de vedere, dorind probabil să studieze fiecare gest pe care îl fac voit ori involuntar în timpul cât mă aflu sub acelaşi acoperiş cu el ori, altă ipoteză, vrând să verifice dacă nu cumva plec din locul în care mă aflu spre altă locaţie, unde poate nu mă va putea privi atât de uşor ca până atunci.
Apoi iarăşi ia o pauză de zece-cincisprezece secunde pentru a se preface că este oarecum atent la spusele profesorului din faţa sa (stă în a doua bancă, aproximativ aproape de catedră), fiindcă ţine, totuşi, la onoarea sa profesională şi este cuprins mereu de o foame nestăpânită de note bune şi laude din partea personalului facultăţii. După aceea, îşi reîncepe practicarea obiceiului său de care parcă nu se mai satură, evaluându-mi cu poftă şi curiozitate înfăţişarea şi mişcările, dând impresia de fiecare dată că este prima oară când se ocupă de aşa ceva. Nu ţine cont de nimic în clipele acelea, nici de colegii care au început deja să-i ghicească tabietul ăsta infantil şi să creeze deja un folclor glumeţ pe seama mea, nici de figura mea sătulă şi mustrătoare pe care o tot afişez în scurtele schimburi de priviri cu el, nici chiar de propria lui demnitate sau educaţie primară.
Obiceiul ăsta deosebit de murdar se manifestă deja de aproape un an şi a afectat deja destul de sever dreptul meu la siguranţă şi libertate morală. Nu se poate ca acest personaj bizar să-şi facă de cap fără nici măcar o limită în legătură cu persoana mea, o astfel de situaţie încalcă însăşi noţiunile de convieţuire socială şi normalitate. În plus, parcă faptele sale ce au fost descrise până acum nu sunt suficiente, acest individ se pretează şi la abordarea mea indirectă prin intermediul unora dintre colegii noştri cu care sunt mai apropiată, adâncindu-mi, astfel, sentimentele de nesiguranţă şi umilinţă pe care le încerc din ce în ce mai des ca urmare a acţiunilor sale.
De pildă, prin luna martie 2016, a abordat-o pe o reţea de socializare pe prietena mea, Mihaela Filote, cerându-i disperat să mă anunţe că trebuie să citesc neapărat mesajul pe care mi-l trimisese pe Facebook cu un an în urmă, despre care v-am făcut vorbire un pic mai sus. I-a mai transmis unele critici legate de modul cum îl privesc eu când încearcă să lege un dialog cu mine, arătându-se foarte nedreptăţit şi profund ofuscat, de parcă i-ar fi scos fiscul casa la licitaţie publică. După ce amica m-a anunţat despre solicitarea asta stupidă, am ales să-i răspuns la acel mesaj într-un mod cât mai sever şi limpede cu putinţă, comunicându-i că sunt deja căsătorită şi ar fi cazul să-şi îngijească singur de naivităţile sale, fără a mai implica persoana mea în iluziile lui fără nicio temelie.
În plus, i-am mai precizat că, raportat la nemulţumirea lui legată de felul cum mă uit la el, nu este obligat să mă privească şi poate să se uite în altă parte. De asemenea, l-am rugat cât se poate de transparent să nu mai apeleze la alte persoane pentru a-mi aduce la cunoştinţă doleanţe şi frustrări, fiindcă astfel de manifestări chiar nu mă impresionează.
Însă, deloc surprinzător, demersurile lui în ceea ce priveşte contactarea mea prin interpuşi a continuat, folosindu-se de orice prilej, cum ar fi ziua mea de naştere, 1 şi 8 martie, sărbătorile religioase, pentru a-mi transmite tot felul de urări lacrimogene şi aparent grijulii prin care îmi doreşte fanatic toată fericirea din lume. Apelează pentru aceste operaţiuni atât la prietenele mele dintre colege, printre care cel mai des la sus-menţionata Mihaela Filote, care a început deja să se simtă hărţuită din cauza atâtor solicitări din partea lui, cât şi la unul dintre rarii băieţi cu care se înţelege el cât de cât bine şi cu care vorbeşte prin pauze.
De la o vreme încoace, a început să trimită în mod insistent şi cereri de prietenie pe Facebook unor persoane din familia mea, fapt ce nu poate decât să-mi lărgească frica şi îngrijorarea faţă de evoluţia lucrurilor. Mi-e teamă că, la un moment dat, să nu înceapă să devină agresiv verbal şi fizic faţă de subsemnata ori să înceapă să mă urmărească pe străzi ca un veritabil alienat sau, culmea, să încerce să comită asupra mea fapte de agresiune sexuală, fiind nevoită să iau toate măsurile ce îmi sunt permise de lege pentru a evita toate aceste grozăvii, inclusiv să apelez cu disperare la dumneavoastră.
Nu pot tolera la infinit acest circ absurd a cărei victimă principală este subsemnata, onoarea, libertatea interioară şi securitatea fiindu-mi puse permanent în primejdie de faptele unui om care practic nu ştie ce rău comite. Solicit în mod solemn să se ia măsuri în aşa fel încât acest individ să nu mai aibă voie să se apropie la o oarecare distanţă serioasă de persoana mea, precum şi a Mihaelei Filote, care a început şi aceasta de la o vreme să devină victima privirilor neînţelese şi curioase ce tot emană de la acest pretins intelectual.
În cazul în care nu va fi respectată această măsură, propunem amendarea straşnică a individului în cauză ori chiar încarcerarea lui pe o anumită perioadă, ce rămâne strict la aprecierea dumneavoastră. Nu în ultimul rând, solicităm efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice asupra făptuitorului, în baza art. 184 şi urm. din Codul de procedură penală, urmând ca, în situaţia în care se va dovedi că persoana în cauză a acţionat fără discernământ, să se adopte faţă de acesta măsura de siguranţă provizorie a internării sale într-o unitate medicală de specialitate, în temeiul art. 247 din Codul de procedură penală, până la însănătoşirea acestuia şi a dobândirii certitudinii că acest personaj nu va mai provoca nimănui prejudicii prin faptele sale.
În ceea ce priveşte probele care stau la baza prezentei plângeri, promit că voi prezenta în cel mai scurt o listă de persoane pe care le propun a fi audiate ca martori. Este vorba în special de colege care nu doar că sunt familiarizate cu comportamentul anormal pe care îl manifestă făptuitorul, dar au fost şi solicitate de acesta pe parcursul ultimului an să-mi transmită din partea lui tot felul de rugăminţi şi urări.
Îmi manifest speranţa că mă veţi sprijini cum se cuvine în soluţionarea eficientă şi rapidă a acestui caz, acordându-mi ajutorul în redobândirea propriei mele demnităţi şi a siguranţei pe care domnul Petrea Valentin, cu rea-credinţă, mi-a pus-o tot mai mult în discuţie prin actele sale infracţionale cu caracter repetat.
Cu neasemuită stimă,
Roznovanu Ruxandra-Iuliana