- Bunicule, doamna învățătoare ne-a dat temă pentru acasă să citim povestea omului leneș. Dar mie mi-e cam lene s-o citesc, poți să mi-o povestești tu, sau mai bine, să-mi faci un rezumat?
- Bine, nepoate, ți-o spun, dar să știi că asta nu are nicio morală. Și mai trebuie să știi din capul locului că Ion Creangă, autorul poveștii, a spus-o prietenilor într-o cîrciumă, după cîteva pahare de rachiu. Prin urmare, în această cîrciumstanță, pardon, circumstanță, niciunul n-a luat-o prea în serios, altfel ar fi înfundat pușcăria pentru promovarea linșajului și instigare la crimă, pentru că despre asta este vorba. Dar erau alte vremuri, lumea nu lua în serios orice fleac și lăsau imaginația să zburde sub formă de povești și basme. Și află de la mine că nu este corect să-i spui unui om leneș, oricît de puturos ar fi.
- Știu asta, dar n-am găsit o altă definiție
- I-am putea spune persoană cu activitate productivă limitată și benevolă care nu degenerează în muncă.
- Sau care are apetență recreațională hiperdezvoltată.
- Și asta. Așa deci...Trăia odată într-o comunitate rurală, un om foarte leneș sau, cum spuneam cu alte cuvinte, o persoană bipedă cu activitate limitată care nu degenerează în muncă. Țăranii s-au hotărît să-l spînzure, dar o boieroaică miloasă i-a oferit alternativa să-l ia în spațiul ei locativ și să-i dea să mănînce posmagi, adică un fel de biscuiți vechi. Dar el a refuzat pentru că-i era lene să-i mănînce așa uscați și înmuierea lor presupunea efort și timp, care știi cît de prețioase sînt. Cum am spune acum, avea o capacitate managerială redusă și limitată pentru că ar fi putut rezolva rapid problema prin delegare, în sensul că altcineva i-ar fi muiat biscuiții. Dar mai bine să venim în zilele noastre cu un exemplu din actualitate. Eroul nostru, care avea și apetență recreațională dezvoltată, cum bine ai precizat mai devreme, viziona cît e ziua de lungă filme pe netflix, se juca pe calculator și avea un program de masă și somn pe care îl respecta cu sfințenie. Cum activitățile lui îi deranjau pe ceilalți, mai ales pe cei apropiați care trebuiau să-l întrețină, fără ca el să participe cu nimic la bunăstarea familiei și a comunității, s-au hotărît să scape de el, dar nu prin lichidare fizică, ci prin promovare.
- Adică? Nu înțeleg cum poți pedepsi o persoană promovînd-o.
- Ia gîndește-te mai bine. Avem și acum destule putori în jurul nostru. Majoritatea au fost promovați ca studenți la facultăți de genul Spiru Haret pe care le termini fără să-nveți, adică elegant spus, fără frecvență. Cei mai norocoși, ajung în parlament, în administrația locală, sau șefi într-o instituție, cum ar fi de exemplu, direcția pentru tineret și sport sau învățămînt. Prin urmare, după ce au negociat cu omul, l-au convins să candideze din partea unui partid pentru un post de parlamentar. Acolo putea să doarmă toată ziua în scaun, să se joace pe laptop și să urmărească cele mai noi filme. Apoi șoferul îl ducea la hotel cu mașina de serviciu, și în cameră îl aștepta room service-ul cu tot ce îi poftea inima și stomacul.
- Și el ce a făcut? Bănuiesc că a acceptat.
- Desigur, dar asta face parte din altă poveste. Cum spuneam, povestea nu are o morală, dar o concluzie tot putem trage de aici. Anume că și leneșii sînt ființe delicate, de o sensibilitate aparte, care merită apreciate, așa cum face englezul ăla, Hodgkinson în „Ghidul leneșului”. Sau Goncearov în „Oblomov” care a devenit și adjectiv.