Ca și acum doi ani a plecat cu câteva zile înainte de Sfânta Mărie Mică. Dar, spre deosebire de atunci, acum știa că se duce spre rostul pe care și l-a încropit. Simțea acea mândrie a omului care și-a câștigat prin forțe proprii libertatea. Libertatea de a decide asupra acțiunilor sale. Nu depindea de nimeni. Se simțea puternic și stăpân pe sine. Încet, încet, în ritmul sacadat al trenului, imaginile părinților, fraților, surorilor, locurilor natale începură a se estompa ca apoi să piară cu totul din mintea sa. Legăturile cu trecutul i se păreau firave. Da, are o datorie față de părinții care au făcut efortul de a-l ține la școală, are o datorie față de frații și surorile lui, dar, în primul rând, are marea datorie față de propriul viitor. Și viitorul, oricât a încercat să se străduiască, nu-l putea întrezări fără acea fată cu părul negru și privirea senină. Dar va trebui să acționeze, și încă destul de repede. Trebuie să fie la fel de răzbătător cum a fost acum doi ani când a plecat spre necunoscutul de atunci, spre a-și face un rost în el. Atunci ar fi putut greși, ar fi putut să nu reușească și n-ar fi fost mare nenorocirea, ba nici chiar una mică. Și-ar fi zis „încercai și eu dar n-a fost să fie” Acum nu se mai pune problema așa. Simte că, dacă n-o să reușească, va fi profund nefericit. Dar cum să facă? Oare n-ar fi bine să-i scrie lui Viorel și să-l roage să facă el cumva să-l întâlnească din nou cu Victoria? Se răzgândi însă repede dându-și seama că acesta, cu siguranță, ar fi râs de el. Îi și vedea, parcă, zâmbetul zeflemitor din colțul gurii. Să-i scrie oare Victoriei în satul Ruși? Dar ce să-i scrie pentru ca aceasta să înțeleagă sentimentele lui? L-ar putea socoti neserios ori de-a dreptul nebun și atunci ar fi imposibil să se mai apropie vreodată de ea. Ce să facă?
Obosit de gândurile ce-l frământau și care îi arătau că este într-o situație fără ieșire, bătut pe frunte de o rază de soare, ce intra pe fereastra vagonului și fugea împreună cu el, adormi. Frământarea din perioada de veghe nu s-a oprit, l-a însoțit mai departe dar pe alt plan. Stătea sub castanii de pe Bretter. Treceau într-o parte și în alta zeci de femei și bărbați. Cei mai mulți se fereau de soarele arzător ținând deasupra capului umbrele colorate. Deodată lumina începu să se întunece. Te pomenești că se face noapte. Nu se poate, este încă devreme. Adineauri s-a uitat la ceas și era de abia patru și jumătate. Dar parcă miroase a fum. Da, fără îndoială, fumul este cel care a întunecat cerul, iar mirosul este tot mai pătrunzător. Oamenii, care de abia se mai vedeau prin fum, fugeau lovindu-se între ei. A încercat să fugă și el dar picioarele nu-l ascultau. Un țipăt de femeie, sfâșietor, a început să acopere zgomotul tramvaiului care tocmai pornise grăbit din stație, parcă pentru a scăpa din întuneric și fum.
Se trezi și, instantaneu, își dădu seama unde se află. Trenul tocmai trecuse printr-un tunel. Fiind singur în compartimentul de clasa a doua a adormit cu geamul deschis. Un fluierat strident de locomotivă îi explică pe loc fumul și strigătul femeii din vis. După ce vagonul se aerisi, închise geamul și își scoase din buzunarul de la piept micul carnețel cu spirală și cu un capăt de creion începu să deseneze linii și cercuri. Încet, încet pe o filă apărură la început două buze apoi ochii, gura, sprâncenele, coadele împletite în jurul capului. Nu fu mulțumit. Rupse foaia și începu același exercițiu pe alta, apoi pe alta și tot așa de mai multe ori. Când ajunse în gara din Sibiu zâmbi mulțumit arătării din carnet.
Până să schimbe trenul ce-l va duce spre Cunța mai erau aproape patru ore. Își lăsă valiza la ghișeul de bagaje și porni agale spre centru.
Bine că gândurile n-au glas. Dacă ar avea mulțimea ar afla prostiile care-i trec omului prin cap. Iată, el acum se gândește dacă ar fi vrednic să-i facă Cel de Sus o minune. „Doamne, dacă sunt vrednic, fă-o. Fă să o întâlnesc astăzi pe cea care am desenat-o în carnet. Ai început, cred din tot sufletul, să faci o minune, atunci când am reușit să desenez acel chip, eu care n-am talentul desenului”. Se opri, scoase carnetul și își mai privi odată opera. „Să intru într-o librărie, îi trecu un alt gând prin minte, să cumpăr un bloc de desen și să măresc pe o foaie desenul din carnet. Nu se poate să nu-mi reușească. O să-l pun într-o ramă și am să-l agăț pe unul din pereții cămăruței mele din Șpring”.
Nu, nu este bine ce-i trece prin cap. Va trebui să facă și altceva în afara de a se gândi mereu la același lucru. Va merge acum în Șpring și-și va pregăti clasa, va număra copiii, așa cum i-a spus inspectorul Bărbătei și va vedea dacă se va putea înființa încă un post, se va îngriji din timp de lemnele necesare pentru iarnă atât pentru el, cât și pentru școală. Fiind ocupat, gândurile i se vor împărți și nu va fi atât de tulburat numai de unul. Așa va face! Luând această hotărâre, se simți mai liniștit.
În acea zi de vară străzile orașului erau aproape pustii. S-a suit pe platforma unui tramvai și în curând a ajuns în pădurea Dumbrava. Miros de jivină venea dinspre pârâul ce se întrezărea în fundul unei văi printre stejarii bătrâni. Vru să se îndepărteze de acel miros, dar cu mirare a văzut oameni care se îndreptau înspre acolo. Auzi și o frântură de discuție:
- Eu am fost și în vara trecută. Erau doar două cuști în care se aflau câte două vulpi. Pe o tablă era scris că animalele au fost aduse de inginerul Szekely de pe Valea Sadului. Le-ar fi găsit ca pui acolo, pe când lucra la uzina electrică. Acum sunt mari.
- Mi-a spus un vecin că anul acesta s-au mai construit câteva cuști ce sunt locuite de pui de urs. Au fost aduși și doi cățelandri de lup.
- Nu face bine primăria că adună atâtea lighioane la un loc. Când or rupe gratiile de fier, va fi vai de cei ce le privesc. Și sunt tot mai mulți gură-cască ce vin să se uite la sălbăticiuni. Se zice că în curând se va pune și o taxă pentru cei ce vor să le vadă.
S-a dus și Nae după acei oameni. I-a plăcut ce-a văzut. Cuștile erau bine închise, iar, printre gratii, animalele puteau fi văzute în voie. Iată va mai avea ceva de făcut până începe școala, și chiar după aceea, poate până în primăvară. Va trebui să stea de vorbă cu părinții elevilor săi. La început numai cu cei ce au copiii mai mari, să-i lămurească pentru a-i lăsa într-o călătorie-excursie la Sibiu. Va reuși oare să-i lămurească? Când e vorba de dat bani, țăranii de pretutindeni sunt foarte zgârciți, dar totodată ca toți părinții vor și ei binele copiilor. Și nu le va face bine o călătorie cu trenul apoi una cu tramvaiul? Se vor da jos în gara Turnișorului și de acolo într-un sfert de ceas vor fi în Piața Konrad. Acum vreo trei ani linia tramvaiului a fost prelungită din Gara Mare până aci. Dar să nu se gândească de acum la amănunte. Toate la timpul lor.
S-a întors liniștit în gară pentru a urca în trenul ce-l va duce spre satul de care acum se simțea tot mai legat. Pe peron nu-i venea să creadă pe cine vede. S-a frecat la ochi. Oare vede bine? Da, printre călătorii care urcau în trenul de Copșa era și ea. Ea pentru care se rugase să-i iasă în cale. Iată că ruga îi fusese ascultată, îi ieșise în cale. Dar acum, peste câteva minute se va depărta din nou de el. Trebuie să facă ceva! Și a făcut. A fugit repede la casa de bilete și a cerut un bilet spre Cunța, dar prin Copșa. La privirea mirată a casieriței care parcă spunea „așa ceva nu se poate” răspunse în grabă „nu-i nimic dați-mi doar până la Copșa, acolo mă descurc eu.”
Într-un vagon de clasa a treia, într-un colț lângă fereastră era ea. Privea la un cartonaș pe care-l ținea în mână și pe care probabil scria ceva foarte interesant deoarece nici nu băgase de seamă că el se așezase aproape în fața ei. Trebui să tușească de câteva ori pentru ca Victoria să-și ridice ochii spre el.
- Bună ziua, domnișoară Victoria, nici nu știți ce surpriză plăcută este această întâlnire. Este a doua oară când ne întâlnim în tren.
- Este adevărat că ne întâlnim, foarte întâmplător, a doua oară. Dar nu-mi place că mi te adresezi „cu domnișoară”. Dacă ești prieten bun cu vărul Viorel, spune-mi, te rog, pe nume.
Cu un curaj de care era și el mirat zise foarte natural.
- Așa o să-ți spun. Îmi face bine să-ți spun așa pentru că în ultimul timp m-am gândit mult la tine.
- Zău? Așa le spui la toate fetele pe care le reîntâlnești după ce le-ai văzut odată?
- De ce vorbești așa? Eu pot să-ți dovedesc că vorbele mele spun adevărul.
- Ba, asta nu mi-o poți dovedi vreodată. Cum aș putea intra în capul tău să văd dacă este adevărat ce spui? Mai repede este cum zic eu. Și asta s-ar putea dovedi prin mărturia celor ce le-ai mai spus vorbele acestea. Dar tu știi că niciodată nu se pot aduna toate aceste fete pentru a le pune să mărturisească.
- Îmi pare rău să-ți spun că n-ai dreptate. Iată dovada că m-am gândit la tine. Și, zicând asta, își scoase carnețelul din buzunarul de la piept și-i puse în față fila cu desenul.
Victoria se uită lung la desen
- Și ce dovedește asta?
Nae scoase o oglinjoară pe care de la un timp o purta mereu, alături de piaptăn, în buzunar.
Acum uită-te la desen și apoi în oglindă.
După câteva momente Victoria, care se lupta cu roșeața ce simțea că-i inundă obrazul, zise:
- Cine a făcut desenul?
- Tu cine crezi?
O vreme n-a mai zis nici unul nimic. Tăcerea a început să se prelungească nefiresc de mult. Nae a fost cel ce a rupt-o.
- Dar tu ce citeai, cu atâta interes, pe cartonașul ce-l ții în mână
- Văd că te interesează, privește și citește :

DOMNUL PETRU MUȘAT din comuna Sâmbta inferioară Județul Făgăraș are onoarea a Vă face cunoscut căsătoria D-SALE cu DOMNIȘOARA SABINA PAPELEA
DOMNUL și DOAMNA VASILE PAPELEA din comuna Ruși Județul Sibiu au onoarea de a vă face cunoscut căsătoria fiicei D-LOR SABINA cu DOMNUL PETRU MUȘAT
Și invită cu toată dragostea pe toate rudeniile, consătenii, prietenii și cunoscuții din loc și jur la:
CELEBRAREA CUNUNIEI LOR RELIGIOASE
care va avea loc Duminică 17 octombrie 1930 orele 2 p.m. în Biserica gr. ort. „Sf. Maria” din Cleveland, O. precum și la masa care se va aranja la ora 6,30 seara în Hala Carpatina, 1303 W. 58 Street.
Onoarea de nași o au D-l și D-na Octavian și Maria Bertea din Sâmbăta inferioară, locuitori în Canton, O.
Muzica Domnului Irimie Popa va distra On. oaspeți cu cele mai frumoase arii de dans și cântece naționale.
În speranța că ne veți onora cu prezența D-voastre, până la întâlnire vă salutăm cu drag
PÃRINÞII,MIRII și NAȘII

Victoria începu să-i povestească lui Nae cu însuflețire de parcă l-ar fi cunoscut de când îi lumea cine este Sabina Papelea, cum a ajuns în Cleveland O. și cât de bucuroasă este ea, verișoara Sabinei, de această veste. A citit până acum de zeci de ori acest anunț-invitație, și crede că-l va mai cetii de multe ori de acum înainte. Apoi uitându-se speriată spre geam
- Vai de mine…mai este foarte puțin până oprește trenul și nu stă decât un minut.
Repede, ajutată de Nae, și-a luat bagajul și s-a îndreptat spre ușa vagonului. În același moment trenul s-a oprit. După ce a coborât, Nae o întrebă grăbit:
- Mai stai acasă mult?
- Da, până după întâi.
- O să-ți scriu. La ce număr stai?
- La două sute nouăzeci și patru. Dar, dacă uiți numărul, scrisoarea vine și fără el. Sunt singura din sat cu numele acesta și mă cunoaște poștașul.
După ce trenul s-a pus în mișcare, a stat la geam până n-a mai văzut-o. Tot atâta timp a stat și Victoria uitându-se după tren. Apoi Nae își zise fericit: „Mulțumescu-ți, Doamne! Cum le aranjezi Tu pe toate!”