13 iunie-12 octombrie 2005


Ca o carte deschisă

După o idee a Elenei Albu


Citisem o poveste într-un cenaclu și cum se întâmpla de obicei, unii îi găseau calități, alții ... mamă, mamă ce săpuneală mi-au tras!
Teodora, vrând să mai echilibrez lucrurile, a intervenit, nu mai povesti tot ce ți se întâmplă sau îți trece prin cap de parcă ai fi o carte deschisă... Hristos a spus tot și știi ce a pățit!
Am băgat bine la cap recomandarea ei și un timp am devenit mai secretos, ca femeile adică, una gândeam, alta spuneam și când treceam la fapte, altceva făceam. Cât despre cartea deschisă despre care vorbea Teodora, am ferecat-o cu șapte lacăte.
Apoi iar am uitat! Mai ales în relația cu soacră-mea. N-apuca să se plângă că o doare un picior, că pe mine mă dureau amândouă. Zicea că are o sfârșeală de nu-i mai dă de cap, îi răspundeam, eu sunt și mai obosit, vin la țară de la mare distanță și n-am antrenament la săpatul porumbului! Dar vezi, nu mă dau laoparte, merg la câmp de mă uită Dumnezeu pe acolo!
Cum biată soacră-mea nu scăpa de sfârșeală, soția mi-a propus s-o ducem la un consult la Vasilica, în comuna alăturată. Avea acestă femeie un har, că i se dusese buhul ... Dregea glezne, mâini rupte, umere sărite de la locul lor, că la țară sunt multe întâmplări d'astea și ea le rezolva pe toate, la o singură înfățișare. Te palpa cu mâinile pe tot corpul și îți spunea ce ai la ficat, inimă, burtă, plămîni și toate cele.
Soacră-mea nu voia în ruptul capului să meargă. Apoi a căzut la pace cu soția și-a zis, bine, da' să vie și el,(adică eu) că se vaită mai rău ca mine!
-De acord, am răspuns, da' s-o consulte și pe ... Anghelina, (soția) că deși nu se vaită am observat că i-a cam scăzut puterea. De câte ori o rog să mă frece cu peria pe spate zice "sunt obosită"!
Uite așa am pornit toți trei într-o frumoasă zi de iunie la Vasilica ... Ne-a consultat ea în ordinea importanței, mai întâi soacră-mea, apoi soția și în sfârșit, eu.
Așteptau fetele mele cu sufletul la gură să audă verdictul Vasilicăi, că scena se petrecea după o draperie, unde te dezbrăcai la mama natură.
Zice Vasilica, după ce m-a palpat pe de-a rîndul și m-a frământat mai bine de-o jumătate de oră. Tanti Cateluța, (soacră-mea), băiatul ăsta e sănătos ca rinichiul mielului de Paști! La vărsta lui n-are sângele îngroșat ca alții, colesterol, sau cum naiba îi spun doctorii ăștia, toate le are bune, nu ține nimica în el! Orice supărare o zvârle afară, d-aia e sănătos tun. Cu inima să aibă grijă însă, ee, ee ... cam obosită!
Să fiu sincer, chiar mă simțeam mai bine după acest masaj.
-Vasilico, întreb, cine te-a învățat pe tine toate astea?
-Nimenea, eram mică și mă jucam pe lângă bunică-mea când punea picioarele copiilor în scâdurele. Acuma le pun eu. Plimb degetele pe OM și știu tot ce are.
M-a pocnit brusc ideea să-i spun cuvinte frumoase acelei femei, sau chiar deosebite, pe care desigur nu le-ar fi înțeles! Sau mai știi?!
Am plecat de la ea și mă-ntrebam cum de ghicise atât de bine ce mă supăra din când în când.
Pe drumul de întoarcere mi-am amintit de Teodora ca de o altă lume. Îi propuneam mereu să mergem pe un vârf de munte să aruncăm cu pietre-n hăuri. " -Degeaba mă chemi acuma, mi-a răspuns îngîndurată ultima oară. Au trecut ani mulți de cînd puteai s-o faci. Obosisem așteptându-te să mă iei de mână să căutăm împreună "Floarea Zeilor", Floarea de Colț.
-Anghelino, zic deodată, ai vrea să mergi mâine cu mine, în munții Retezat, după flori? De-ai știi ce minunății sunt pe acolo! ... Am fost de multe ori în studenție ...
-Lasă-l maică, răspunde soacră-mea în locul ei, băiatul ăsta iar vorbește în dodii.
-Dacă ești de acord, am continuat eu, mâine pornim la drum și lăsăm porumbul, via și toate celelalte treburi, în plata domnului.
A doua zi eram însă alt om. Uitasem de promisiune. Și-am tot uitat-o până azi, cînd Delia, fiica mea, a lăsat vioara de la gât pe fotoliu și-a zis:
- Tata, e o zi de toamnă atît de frumoasă! Ai vrea să ne urcăm în mașină să mergem într-un loc unde n-am fost niciodată?


Nicolae Aurelian Diaconescu