Are ochi frumoși și trage din când în când marihuana.
Bea bere, fumează țigări tari.
Ar vrea uneori să plângă dar trebuie să-și aducă aminte cum se face.
Simte incomplet.
Prea devreme a primit palme din partea destinului.
Are părul prea scurt și-i tremură uneori vocea.
Se confesează prea iute.
Nu vorbește cu cine și-ar dori.
Se ține de braț cu oboseala cronică.
Cedează ușor.
Se căiește.
Cedează din nou.
Gândește mult și abstract.
Se supune rutinei pe care nu o suportă.
Suferă, ascunde, suferă, ascunde, suferă, ascunde...
Doarme întretăiat, geme în somn.
Ar iubi, dar...
Îi privește pe ceilalți cu neîncredere, se distanțează.
Ar vrea să facă prea multe.
Poate să facă prea puțin.
Luptă, pierde.
Câștigă temporar, pierde mai mult.
Disprețuiește respectul celorlalți, fiindcă nu e respectul pe care și-l dorește.
Zace în singurătate.
Uneori se autocompătimește.
Deseori îi ajută pe ceilalți.
Zace în bar, privește amar și în gol, doare.
Își aduce aminte și scrâșnește din dinți.
Se sperie de străini.
Nu poate să scape, nu știe cum.
Știe cum, dar se împiedică de simțul moral.
Face sacrificii ca să își poată plăti datoriile.
Face apoi alte datorii.
Are multe pasiuni.
Are și mai multe insuccese.
Și-ar pălmui mediocritatea.
Renunță, greșește, ezită.
Înoată într-un cerc pătrat de prieteni, cu greu se menține la suprafață.
Visează mult și deseori se trezește plângând.
Crede.

Și în afară de câteva mici amănunte, ar putea fi cel ce mă sperie din oglindă în diminețile rare în care o privesc.