Am primit o scrisoare de la un prieten ce a facut sa se strecoare in spatiul dintre noi o stare de plans capabila sa faca lebedele negre sa cante a prohod de bucurie.
O durere cauta ca un caine urmele a doi poeti,voind sa le manance sufletele ciungi de impliniri.(Mai ales unul dintre noi).A mai ramas speranta(ma refer la mine),o fata barana ce-mi amageste neamplinirea cu rigitatea ei.
Pentru mine,negrul a inceput sa cloceasca oua de drac,scotand pui care in scurta vreme au ajuns la maturitate,fecundand in stanga si-n dreapta tot ce le cade la-ndemana.
Iata ca spatiul acesta gravid a inceput sa nu ne mai incapa,luandu-ne drept corpuri straine,ma laud cu cele de mai sus,care,mai bine zis,este o isprava a destinului si uit ca sunt muritor doar cand ma plimb la brat cu o arie de Grieg intre Wagner si Singuratate.
Singuratatea fiind unica mea prietena mai ales acum cand a venit Burnita-scancetul toamnei sol al iernii in vizita protocolara.