Traim azi intr-o lume care a adus cu sine doua mari molime : singuratatea si uitarea sinelui adevarat. Ne-am transformat in niste roboti care gandesc dupa tiparul cumulului si prin urmare multe vieti sunt dominate de verbul " a avea ". Aceste vieti au incetat a exista in adevaratul sens al cuvantului. Am uitat sa ne bucuram de o raza de soare care lumineaza frumos chipul unei fete tinere, de un cer albastru si senin pe care se alinta niste nori mici si albi, de strangerea calda de mana a unui prieten bun.
Ma intreb ce ar face oamenii, fiecare in parte, daca si-ar putea aduce aminte visul cel mai mare si mai sincer si mai frumos? L-ar urma sau l-ar ucide pentru a doua oara?
Imaginati-va ca intr-o zi un necunoscut va invita la o cafea sa zicem. Mergeti cu el si vorbiti pret de vreo cateva ceasuri despre vrute si nevrute, aiurea, relaxant. Cum ar fi ca in final sa va ramana in minte visul acela care va energizeaza sufletul si mintea, acel vis pe care fie l-ati uitat, fie l-ati ignorat, fie l-ati alungat... etc. Ma intreb ce s-ar intampla: v-ati urma visul sau ati gandi ca e o pierdere de timp?
Visele depind de noi!


P.S. Un cuvant pentru pesimisti : daca nu puteti visa, nu renuntati! Exista o sansa pentru toata lumea : optimisti, pesimisti,realisti,pragmatici ...