11.02.2006

Proză de sertar


Fix la două noaptea am avut o idee. Merg pe firul ei, o vizualizez și construiesc povestea. Până dimineață o uit, îmi zic și mă așez la masă. Să fiu sincer, nu mai știu, eram treaz sau am visat când mi-a venit ideea. Oricum, n-are importanță, am scris textul dintr-o suflare ! Îl citesc și îmi place mai mult ca în pat.
Acum altă dandana ! Simțeam nevoia să cotcodăcesc dar neapărat să audă cineva. S-o trezesc, să n-o trezesc, soția dormea dusă.
În cele din urmă a învins dragostea creștinească, n-am s-o chinui în miez de noapte cu ideea mea ! Așa că aștept. Văd un film la televizor, dintr-alea să treacă timpul și mă ia din nou somnul. Pe la opt, era duminică, aud ușa scârțâind. E clar, s-a trezit. Sar din pat, adun hârtiile împrăștiate pe birou și-o caut prin toată casa. Vreau să-ți citesc o poveste. Dă afirmativ din cap, era ocupată.. Cum e, întreb când termin. Mimica feței exprimă încântare, așa că prind curaj ! Hai să vorbim ca oamenii, în dormitor ! De ce ți-a plăcut ? Ideea e nemaipomenită, are final, e rotundă și foarte plastică, scena refugiaților de pe pod mitraliați din avion e și comică și tragică. Are o singură hibă, e de sertar, nu-i da drumul!De sertar sau nu, eram fericit. Soția rareori mă laudă. A doua zi încă mai eram bine dispus.
Îmi rezolv la serviciu problemele în timp record iar la sfârșitul programului, pornesc, spre casă, pe jos. Am destulă vreme să mă gândesc iar la povestea mea. Simt nevoia de o altă confirmare. Mă opresc la doamna Romana Georgescu, 80 de ani, fostă fiică de avocat și prefect țărănist în timpul războiului, la Galați. A făcut ceva pușcărie fiindcă era fiica lu' tată-său iar când a ieșit de-acolo și-a câștigat existența ca dactilografă. De stai de vorbă cu ea crezi că are cel puțin două facultăți.
Ce părere aveți ? întreb după ce i-o citesc și ei. Literar este foarte bună, poate le-ntrece pe toate din ce mi-ai arătat, am însă o rugăminte, scrie una la fel despre ...
Doamna Romana, ce-mi cereți dumneavoastră am prezentat disimulat în Roșia Montană, o știți!. Nă, nă, nă, vreau una ca asta, cu același titlu despre ... Când mi-o veni ideea, promit, așa am să fac ! Sărut mâna !
Te sfătuiesc pentru binele tău, ca Om trecut prin viață, nu te expune ... mai las-o să stea! Doamnă e vreo propoziție, măcar una singură, în care să spun ceva nelalocul lui ? În fiecare paragraf îmi exprim dragostea nemărginită față de ...
Eu așa zic, înainte de 89 ai scris "Dilema" și n-a vrut nimeni să ți-o bată la mașină, mai ții minte, ți-am bătut-o eu și ai trimis-o la un concurs! Apoi au venit unii și-au întrebat ce fel de Om ești! Credeam că pleci în străinătate cu serviciul ... am spus numai lucruri frumoase despre tine! Acum e altfel, nu mai e ca atunci!
Faci cum vrei, a mai zis dânsa.
Seara, acasă, când s-a întors soția, am vorbit de una, de alta, nu i-am pomenit nimic despre vizita la bătrâna doamnă ! Gândul mi-era la poveste!
De mai multă vreme, o redactoare îmi ceruse o proză veselă pentru broșura pe care urma s-o publice, "Râsul vindecă stresul".
Pornesc într-o după amiază spre Fundația "Mihai Eminescu", în spatele magazinului Adam, pe lângă Cișmigiu, și urc la etajul trei, unde își are sediul. După o discuție de câteva minute, le spun celor doi prezenți acolo, un fost pilot de avioane militare și o fostă juristă.
-V-am adus câteva proze umoristice, las discheta să alegeți, îmi faceți o favoare?
Ne așezăm toți trei pe fotolii și le citesc povestea care mă preocupa de atâtea zile. Doamna pare entuziasmată, zice, umor fin, inteligent, începe cu o dragoste nevinovată pentru domnișoara...., mi-a plăcut ideea, foarte corosivă, dar nu cred că merge, o să mă consult și cu redactorul șef. Domnul pilot e mai rezervat. Are 70 de ani și mă privește gânditor. Zâmbesc mai greu zice el, povestea dumitale e haioasă, mai ales chestia cu filozoful. Mi-a plăcut, știți ce cred, ... când eram la școala de pilotaj am învățat că dacă intri într-o turbulență cu avionul, oricât de bun ai fi, te poți prăbuși...Ce nevoie ai de turbulență dacă o poți ocoli? Am înțeles, îi răspund și-am plecat și mai îngândurat.
Peste câteva zile i-o citesc unui prieten, inginer ca și mine. La sfârșit se plimbă nervos prin cameră. Îți recomand să n-o mai arăți nimănui! Păi ce-mi fac dom'le, mă arestează !? Aa, nu, în niciun caz. Îți înscenează un accident, sau te aranjează altfel, e vreun om perfect pe lumea asta? Totdeauna se găsește ceva, iar dacă nu e, se inventează . Nimeni n-o să fie alături de tine, nici eu, rămâi singur!
Chiar m-am enervat, ce naiba sunt așa speriați de bombe? Am să mă consult cu o prietenă de 31 de ani, femeie fără prejudecăți, gândește liber nu ca elefanții ăștia în vârstă!..
Zis și făcut. Îi citesc și ei povestea și stupoare!
-Ascundeți-o, nu e de arătat în lume!
-Păi de ce domnișoară, dacă eu, de exemplu, știi cât de mult țin la tine, îți spun,te iubesc, n-o să mă crezi ???!!
-Depinde ce intonație folosiți, în ce context, cum vă uitați în ochii mei când vorbiți, un text foarte bun literar, dar de păstrat la seif. Am o curiozitate, domnișoara cu numele atât de singular din satul Voroveni, chiar a existat?
Nu i-am răspuns, m-am pleoștit de tot. Ultima scăpare, frate-meu Mihail. Merg într-o seară la el și i-o citesc o dată, de două ori, mă enervez, vrea a treia oară, sunt exasperat, îmi cere să o citesc încă o dată. Râde în hohote! În sfârșit, izbucnește!
-Năică, e genială. E, e ... Nu exagerez deloc, proza ta e ca un fitil aprins într-un depozit de trotil!
-Păi cum așa ? Că doar în fiecare propoziție îmi exprim admirația nețărmurită față de ...
-Textul e polisemantic, încă o dată se adeverește puterea cuvântului ... Ai grijă, nu-l mai arăta la nimeni.
-Chiar nu înțeleg, mai există azi, în mileniul trei, cenzură, la noi în țară?
-Nu fii prost! Întotdeauna raportul dintre putere și creator a fost pe muchie de cuțit.
Acum iar sunt într-o dilemă, dacă trei inși îți spun că ești beat, mergi și te culci ! Totuși mă mai gândesc!
Deocamdată scriu și trimet pe un site literar texte despre floricele pe câmpii, albinuțe, pisicuțe, cățeluși, capre, oi, gâște, găini și alte orătănii. Nu vreau să particip la propriul parastas! Textul cu pricina l-am multiplicat în zece exemplare și l-am ascuns în cele mai tainice locuri! Când m-oi hotărî să devin celebru scot proza și pac la războiu!
C-am crezut că e virgină
Și-are nitroglicerină!



Nicolae Aurelian Diaconescu

Post Scriptum întârziat: 5 martie 2014

Într-o seară, 16-X-2008, pe la ora 23, mult prea supărat de cele ce se întâmplă, am scos textul din ascunzătoare și l-am postat pe acest site după care m-am culcat.La ora șase dimineața verific impactul textului. Aveam 50 de accesări. La ora șapte textul nu se mai regăsește pe site, apare cu roșu lămurirea, "refuzat pentru corectură". Am înțeles mesajul, dar azi 5 martie 2014 mi-a fost dor de acest text. Spre surpriza mea, deși nu este accesibil cititorilor, are 146 de accesări. Cum s-o fi întâmplat? Poate îmi explică vreun specialist! Textul se numește "Tainica mea iubire".