agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-10 | [This text should be read in romana] | Submited by Florin Ciocănaru "DACà TE VOI UITA VREODATÃ, PÃMÂNT..." Arthur C. Clarke Când Marvin a împlinit zece ani, tatăl l-a dus prin coridoarele lungi È™i răsunătoare care urcau prin Administrativ È™i Energetic, până au ajuns în sfârÈ™it la nivelurile cele mai de sus, prin vegetaÈ›ia dezvoltându-se cu rapiditate, a Fermelor. Lui Marvin îi plăcea aici; era amuzant să urmărească plantele uriaÈ™e È™i subÈ›iri cum se târau cu o ardoare aproape vizibilă spre lumina soarelui care, filtrată prin cupolele de plastic, cobora pentru a le întâlni. Mireasma vieÈ›ii se simÈ›ea la tot pasul, deÈ™teptându-i în inimă doruri inexprimabile; acum nu mai respira aerul uscat È™i răcoros specific nivelurilor rezidenÈ›iale, purificat de orice arome, cu excepÈ›ia izului uÈ™or înÈ›epător de ozon. Dorea să mai poată întârzia aici, dar tata nu l-a lăsat. Au mers mai departe, până la intrarea Observatorului, pe care nu-l vizitase niciodată; totuÈ™i nu s-au oprit È™i Marvin a È™tiut, cu o senzaÈ›ie de excitare nestăpânită, că mai rămăsese o singură destinaÈ›ie posibilă. Pentru prima dată în viață, avea să iasă Afară. ÃŽn sala imensă de întreÈ›inere, existau o duzină de vehicule de teren, înzestrate cu anvelope-balon late È™i cabine presurizate. Probabil că tata era aÈ™teptat, fiindcă au fost conduÈ™i de îndată la maÈ™inuÈ›a de cercetare de lângă gigantica ușă circulară a ecluzei. ÃŽncordat de nerăbdare, Marvin a luat loc în cabina strâmtă, în vreme ce tata a pornit motorul È™i a verificat comenzile. UÈ™a interioară a ecluzei a glisat deschizându-se, apoi s-a închis înapoia lor; a auzit reducându-se treptat vuietul pompelor de aer, pe măsură ce presiunea scădea spre zero. După aceea, s-a aprins indicatorul "Vid", uÈ™a exterioară s-a deschis, È™i înaintea lui Marvin a apărut tărâmul în care nu pătrunsese niciodată. ÃŽl văzuse, desigur, în fotografii: privise de o sută de ori astfel de imagini pe ecranele de televiziune. Acum, însă, realitatea se întindea în jurul său, arzând sub soarele aprig care se târa atât de lent peste cerul mai negru decât cărbunele. S-a uitat spre vest, cât mai departe de splendoarea orbitoare a soarelui... È™i a zărit stelele, aÈ™a cum i se spusese, dar n-o crezuse niciodată cu adevărat. Le-a cercetat mult timp, minunându-se că puteau fi atât de luminoase È™i totuÈ™i atât de micuÈ›e. Erau niÈ™te punctuleÈ›e nemiÈ™cate, ce nu pâlpâiau, È™i brusc È™i-a reamintit câteva versuri citite într-o carte a tatei: Steaua sus răsare Ca o taină mare. Ei bine, el cunoÈ™tea taina stelelor. Cel care făcuse comparaÈ›ia aceea nu fusese prea inteligent... A abandonat nedumeririle È™i È™i-a concentrat din nou atenÈ›ia asupra peisajului din jur. Goneau cu aproape o sută È™aizeci de kilometri pe oră, peste un È™es neted, anvelopele-balon ridicând înapoia lor noriÈ™ori de praf. Colonia nu se mai zărea nicăieri; în cele câteva minute cât privise stelele, domurile È™i turnurile radio dispăruseră sub orizont. Existau totuÈ™i alte semne ale prezenÈ›ei umane, deoarece, la mai puÈ›in de doi kilometri în față, Marvin putea distinge structurile cu forme bizare, adunate în jurul intrării unei mine. La răstimpuri, un fuior de vapori se ridica dintr-un coÈ™ scund, dispersându-se instantaneu. Au trecut pe lângă mină în câteva secunde; tata conducea cu o îndemânare îndrăzneață È™i părea preocupat, de parcă ― era un gând straniu pentru un copil ― dorea să scape de ceva care-l sâcâia. Peste alte câteva minute, au ajuns la marginea platoului pe care fusese construită Colonia. Terenul cobora abrupt sub ei, într-o pantă ameÈ›itoare al cărei capăt se pierdea în umbre. ÃŽn față, cât vedeai cu ochii, se întindea un È›inut pustiu în care se învălmășeau cratere, lanÈ›uri muntoase È™i râpe. Crestele munÈ›ilor, reflectând soarele aflat jos pe boltă, ardeau aidoma unor insule de foc într-un ocean de întuneric, iar deasupra lor, stelele continuau să sclipească la fel de imobile. Mai departe nu se putea înainta... È™i totuÈ™i, exista un drum. Marvin È™i-a încleÈ™tat pumnii când vehiculul s-a aplecat peste muchie È™i a început lunga coborâre. După aceea, a zărit poteca È™i s-a destins puÈ›in. Se părea că È™i alÈ›i oameni mai trecuseră pe aici. Noaptea s-a lăsat È™ocant de brusc, atunci când au traversat marginea umbrei È™i soarele a dispărut înapoia coamei platoului. Perechea de faruri s-a aprins imediat, proiectând dungi alb-albastre pe stâncile din față, aÈ™a încât nu mai era nevoie să verifice viteza cu care mergeau. Au călătorit ore întregi prin văioage È™i pe lângă poalele unor munÈ›i ale căror piscuri păreau că ating stelele, ieÈ™ind uneori, pentru câteva clipe, în lumina soarelui, atunci când terenul suia. Acum, în dreapta, se zărea un È™es cutat È™i colbuit, iar în stânga, cu meterezele È™i terasele ridicându-se preÈ› de mulÈ›i kilometri spre cer, se întindea un perete de munÈ›i ce mărșăluiau în depărtare, până ce vârfurile lor se pierdeau sub marginea lumii. Nu se vedea nici un semn care să ateste că oamenii exploraseră cândva aceste È›inuturi, totuÈ™i vehiculul a trecut la un moment dat pe lângă epava unei rachete, alături de care se afla o movilă de pietre având deasupra o cruce din metal. Băiatului i se părea că munÈ›ii își continuau marÈ™ul la nesfârÈ™it, dar, în cele din urmă, după multe ore, aceÈ™tia se terminară printr-un promontoriu uriaÈ™ È™i prăpăstios, ce se înălÈ›a abrupt din mijlocul unui pâlc de dealuri. MaÈ™ina a coborât într-o vale puÈ›in adâncă, ce se arcuia într-o curbă prelungă spre versantul opus al lanÈ›ului muntos, È™i atunci Marvin a început să înÈ›eleagă că în faÈ›a lor se petrecea ceva foarte ciudat. Soarele se găsea acum jos, înapoia dealurilor din dreapta, aÈ™adar valea ce se afla drept înainte ar fi trebuit să fie cufundată în beznă. Cu toate acestea, ea era scăldată într-o strălucire rece È™i albă, ce se revărsa peste È›arcurile pe sub care treceau. Apoi, pe neaÈ™teptate, au ieÈ™it în È™es deschis È™i sursa luminii s-a ivit în toată splendoarea ei. Acum, după oprirea motoarelor, în micuÈ›a cabină pogorâse liniÈ™tea. Unicele zgomote erau susurul slab al alimentatorului cu oxigen È™i ocazionala trepidaÈ›ie metalică produsă de pereÈ›ii exteriori ai vehiculului, care-È™i împrăștiau fluxul termic. Nici un pic de căldură nu venea dinspre imensa seceră argintie care plutea imediat deasupra orizontului îndepărtat, inundând È›inutul cu o lumină perlată. Era atât de strălucitoare încât, abia după câteva minute, Marvin i-a putut accepta provocarea È™i a privit direct în sclipirea ei; totuÈ™i, în cele din urmă, a reuÈ™it să distingă contururile continentelor, limita ceÈ›oasă a atmosferei È™i insulele albe ale norilor. Și chiar de la acea depărtare, a văzut scânteierea razelor de soare pe banchizele polare. Spectacolul era minunat È™i-i atrăgea sufletul peste abisul spaÈ›iului. Acolo, în semiluna luminoasă, se găseau toate minunile pe care el nu le cunoscuse niciodată: nuanÈ›ele amurgurilor, oftatul oceanului pe nisipul plajelor, răpăitul ploii, binecuvântarea lină a ninsorii. Ele È™i altele o mie ar fi trebuit să reprezinte moÈ™tenirea sa legitimă, însă băiatul le cunoÈ™tea doar din cărÈ›i È™i din înregistrări vechi, iar gândul acesta îi umplea inima cu tristeÈ›ea unui surghiunit. De ce nu se mai puteau întoarce? Totul părea atât de paÈ™nic sub bancurile de nori călători... Apoi, ochii lui Marvin s-au acomodat cu lumina orbitoare È™i băiatul a observat că porÈ›iunea discului aflată în beznă sclipea palid, cu o fosforescență malignă... È™i È™i-a amintit: privea rugul funerar al unei planete, epilogul radioactiv al Apocalipsei. La patru sute de mii de kilometri distanță, lucirea atomilor muribunzi continua să fie vizibilă, aidoma unui memento etern al trecutului funest. Aveau să treacă multe secole înainte ca strălucirea ucigașă să dispară din pietre, iar viaÈ›a să poată invada din nou lumea tăcută È™i pustie. După aceea, tata a început să vorbească, depănând istoria care până atunci nu însemnase pentru Marvin mai mult decât basmele auzite în copilărie. Multe lucruri nu izbutea să le înÈ›eleagă; îi era imposibil să-È™i imagineze configuraÈ›ia multicoloră a vieÈ›ii de pe planeta pe care n-o văzuse nicicând. Nu putea pricepe nici forÈ›ele care o distruseseră în final, lăsând în urma ei un singur supravieÈ›uitor, Colonia, care scăpase graÈ›ie izolării ei. Cu toate acestea, a reuÈ™it să-È™i imagineze agonia acelor zile, când "coloniÈ™tii" aflaseră că navele de aprovizionare n-aveau să mai coboare niciodată pe cozi de foc printre stele, aducând daruri de acasă. Una câte una, staÈ›iile radio își încetaseră apelurile; pe globul adumbrit, luminiÈ›ele oraÈ™elor păliseră È™i muriseră, iar ei rămăseseră singuri în cele din urmă, mai singuri decât fusese vreodată un grup de oameni, purtând în mâinile lor viitorul rasei. Urmaseră apoi anii de disperare È™i necontenita bătălie pentru a supravieÈ›ui pe o lume ostilă È™i neîmblânzită. Bătălia aceea fusese câștigată, deÈ™i cu greutate; micuÈ›a oază de viață se afla în siguranță, înfruntând cele mai rele lucruri pe care le putea face Natura. TotuÈ™i, dacă nu exista un È›el, un viitor căruia să i se dedice, Colonia avea să-È™i piardă voinÈ›a de a supravieÈ›ui, È™i atunci nici o maÈ™ină, nici o artă È™i nici o È™tiință n-ar mai putea-o salva. Abia atunci Marvin a priceput rolul pelerinajului. El n-avea să se plimbe niciodată pe malurile râurilor planetei legendare È™i pierdute, nici n-avea să audă tunetele rostogolindu-se peste coamele rotunjite ale dealurilor ei. ÃŽntr-o bună zi ― cât de îndepărtată însă? ― copiii copiilor lui urmau să se întoarcă pentru a-È™i revendica moÈ™tenirea. Până atunci, vânturile È™i ploile vor fi curățat otrăvurile din solurile pârjolite, purtându-le către oceane, iar în adâncurile apelor veninul se va fi diluat, nemaifiind în stare să facă nici un rău vieÈ›ii. Abia în acea zi, uriaÈ™ele nave care continuau să aÈ™tepte aici, pe È™esurile tăcute È™i colbuite, aveau să se înalÈ›e iarăși în spaÈ›iu, pe drumul spre casă. Acesta era visul; iar în altă zi, ceva mai apropiată ― Marvin a È™tiut-o printr-o străfulgerare de intuiÈ›ie ― el urma să-l transmită fiului său, aici, exact în acelaÈ™i loc, cu munÈ›ii înapoia lor È™i cu lumina argintie a cerului scăldându-le chipurile. Nu a privit îndărăt când s-au întors È™i au pornit către Colonie, îndreptându-se spre cei de-un neam cu el, aflaÈ›i în lungul exil, băiatul nu rezista să vadă încă o dată măreÈ›ia îngheÈ›ată a secerii Pământului pălind pe stâncile din jur... -------------- |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy