Aripi de înger
În memoria străbunicii mele

În liniștea nopții, îngerii tăi îmi sărută ferestrele inimii, dându-mi puritatea lor așa cum fulgii de zăpadă se contopesc cu sufletul ferestrei odăii. Știu că sus, sub aripile unui porumbel de lumină, stai tu acum, iar zâmbetul tău este mai cald ca niciodată si ascunde în el toată iubirea pe care de-a lungul visului unei vieți , buzele inimii tale au primit-o si au suflat-o celor dragi , asemenea unui praf magic.
Da, de-a lungul visului unei vieți, cel al vieții tale, căci toți știu că ai fost dintotdeauna un înger blând cu parfum de mamă, bunică, străbunică și străstrăbunică. Chiar dacă trupul tău acum zace în țărâna rece și întunecată, tu ești eternă ca o rugăciune și astfel soarele tău răsare și între cele patru ziduri de stejar , unde tu dormi ca o copilă. Și îți luminează chipul blând, mâinile firave , pântecele odată dătător de viață, pieptul în care parcă se mai aud ecourile bătăilor inimii și picioarele care odată nu aveau stare dar care acum se odihnesc și ele căci au istovit.Îți luminează chipul: fruntea albă si plină de bunătate, ochii care ne-au vegheat pe toti , buzele care acum îsi spun povestea veche îngerilor.
Și poate că las lacrimi să-mi curgă pe obraji , ca ele să-ți aducă in veghea ta amintirile și iubirea mea, a noastră, iar sufletul tău să plutească mulțumit , împăcat.
Tu ești ca stejarul bătrân ( cum ți-am mai spus odată) :multe ai văzut și multe ai petrecut, iar acum ți-ai lăsat rădăcinile în pământ , iar spiritul tău s-a înălțat și strălucește aproape de soare și dăinuie în sufletele noastre purtat de două aripi albe de înger.

Ana Roxana Ciupuliga,
11 ianuarie 2002