Bunicul Solomon

Bunicul Solomon stă în prispa lui și se desfată cu mămăliguță rece și brînză iute. Pe masă mai vezi o ceapă cît toate zilele pe care bunicul Solomon o sfărâmase cu pumnul lui mare și ciolănos. Nicolina, Iași. Anii '40. Bunicul oftează cu mare încîntare la fiecare îmbucătură și dă mulțumiri Domnului pentru hrana lui regească. În colbul curții se joacă nepotul lui, un copilaș blond și bucălat de vreun an - un an și jumătate. "Iar o să-mi facă un perdaf Hana (fiică-sa) că-l las să se murdărească", gîndește bătrînul, "dar nu-mi pasă. Puțin colb nu a stricat încă nimănui. Frumușel nepotul ăsta al meu, primul "bărbat" după cinci fiice. Păcat că nu am și eu un fiu. Cine va spune Kadiș (pomenirea morților) după mine. Poate nepotul ăsta." Și nepotul cu ale lui. Descoperă în colbul curții minunile lumii. A găsit o rîmă și se tîrîște după ea. Rîma dispare într-o crăpătură și copilul dezamăgit își ridică ochii spre bunic. Are copilul ăsta niște ochi de culoare albastru-violet, "o risipă", spun mătușile lui, cu mîndrie prost ascunsă. "Un băiat să fie cu puțin mai frumos ca dracul. Ochi ca ăștia trebue unei fete". Deodată mare zarvă. Þipete, lovituri, uși trîntite. "Toți jidanii să iasă afară. Control la steaua galbină". Bunicul Solomon intră repejor în cocioaba lui și ia de pe un raft două stele. Își prinde la repezeală una din ele pe rever, a doua o prinde de cămășuța pruncului. La poartă îl vede pe jandarmul satului și lîngă el pe un jandarm mai tînăr, care după privirea lui tîmpă pare că e chiar fiul primului. "O, dar tănărul e Costică. Mă cunoaște. O să fie bine", gîndește bătrînul. Costică o curtase în trecut pe fiică-sa Hana. Dar Costică e creștin, Hana - evreică. Hana l-ar fi vrut, dar Bunicul Solomon numai că a izbit masa aia mare de stejar cu pumnul lui și tot romanul a luat sfîrșit. Se oprește jandarmul în fața Bunicului Solomon și spune cu glas duios: "De ce, măi ovreiule, ți-ai pus steaua în dreapta? Au nu știi mata că ordenul este să-l pui pe partea stîngă?" Și continuă, de data asta țipînd. Are jandarmul asta un glas pițigăiat de scripcă plesnită. "Pedeapsă. Trezeci de flotări sau îți smulg barba." Bunicul are mare dragoste pentru barba asta a lui. Nu că ar fi frumoasă, dar e al lui. "Poate că barba mea nu e în pericol de data asta", gîndește bătrînul. Jandarmul nu știe că bunicul e un fel de campion la flotări. Nu degeba trage el cotiuga cu butoiul de apă din Nicolina pe dealul Palatului spre centru, acolo sunt mușterii cei grași. E uscățiv bătrînul, dar lat în umeri și mușchiulos. Începe bunicul flotările lui și le termină cît ai clipi din ochi. "Aha, ai scăpat de data asta, dar fără pedeapsă de loc nu merge." Și zdup, îi lipește bunicului o balegă proaspătă de cal în față. Bunicul își scoate ochelarii și privește în pămînt. "Hei jid. Privește-mă în ochi, lașule. Laș ca toți cei din tagma ta. "Își ridică bunicul ochii lui mari și negrii și îi înfinge în cei ai jandarmului. Jandarmul se face alb ca varul și bolboresește: "Steaua...Orden..Să nu mai faci.." Se dă doi pași inapoi, se clatină și deodată se întoarce pe călcîie și pleacă mai mult în fugă..
Bunicul Solomon e chiar bunicul meu. Îi seamăn. Robust, înalt și urît. Numai la ochi nu seamăn cu el. Nici barbă nu am și nici religios nu sunt. Dumnezeu nu ne-a vrut cînd aveam mare nevoie de El. Ne-a sacrificat, ca pe fi-Su. Kadiș după bunicul spun, dar acasă, nu la sinagogă.

Ben-Gal




|