RIDURI asfaltate
Strangeam in fiecare zi ganduri imprastiate prin parul lui cenusiu-nisipos,onduland suvitele-i sufletesti cu sugestii marunte,niciodata ridicole,slujind mereu drept adapost mainii lui stangi ostenite de amintiri.De fiecare data cand ma privea,simteam cum ocoleste fulgerul intunecat lui,luminat mie,scanteind jocuri de luceferi palizi in incercari devenite agasante.Asteptam momentul declansarii inevitabilului subterfugiu,
cand mi-ar fi zambit mefistofelic,reusind din nou sa-mi tulbure armonia aceleasi fraze
neincheiate,aceleasi sperante insidioase...
Ar fi fost altfel cand m-ar fi coplesit cu un gest scurt,timid,incurcat de negrul ostentativ,gravat in colturi aglomerate cu esecuri permanentizate,cum obisnuia in diminetile tomnatice.
Dar era primavara,iar noi ne contemplam gandurile incadrate inca in globuri de gheata,ni-l sopteam pe Nichita si aruncam cu pietre spre amfore leganate de mari.Imi contempla zborul ce devenea din ce in ce mai zgomotos pana ii spargea timpanele sticloase pentru ca din nou sa priveasca pamantul.Ii indreptam marea in ochi,insa totul redevenea pietris asezat strat peste strat,smolit de indoieli.
Zaream urmele adanc infipte pe trotuarele din strada crispata,rezultatul contestarii intersectiei,si stiam cum simte fiecare pas in abisul fiintei tremurande.Il inveleam cu ceata ca sa-i curm dorinta;zaceam impreuna stinsi intr-o picatura de roua...


Vom ascunde aripile,vom baricada chemarile,vom ingropa lumina cand se va inchega asfaltul.Totul va fi adunat sub timpuri trecute molatic,iar ele vor bara vuietele gata sa izbucneasca in cute apropiate de vanturi seci,in asteptare de ploi.