EROUL

-Ridica-te te rog, hai, fii barbat! Doctorul il batu usor pe umar si ii facu tatalui un semn discret. Neputincios si parca imbatranit peste noapte omul se apropie de patul de spital, isi apuca fiul de brat si pornira impreuna, cu umerii aplecati, privind in gol..unde mergeau nici ei nu stiau; unul inalt, cu fata supta si oasele obrajilor iesindu-I de sub orbite parca vrand sa evadeze dintr-un corp bolnav, celalat mic si indesat, dar cu palmele mari si late, ca toti taranii; ar fi putut frange gatul unui vitel cu mainile alea, dar ce folos acum..cand copilul de 18 ani, inca un copil pentru el, mai are doar cateva luni de trait.
Tatal a salutat umil, cu acea umilinta de care saracii nu scapa niciodata, si-a pus pe spate paltonul cumparat toamna trecuta din obor si au parasit cabinetul medicului, insa nu fara sa plaseze cuminte sub fisa pacientului, cum o facuse de atatea ori, plata consultatiei.
Afara era o zi placuta de toamna tarzie. Bulevardul vuia de trasuri, precupeti, femei cu copii, miros de paine calda, tropait de cai…vuia de viata, dar in acelasi timp, viata parca se scurgea vazand cu ochii din tanarul bolnav de SIDA.
Cu fiecare pas Lucian isi imagina tot ceea ce un flacau sanatos de varsta lui ar fi putut sa faca. Se vedea in facultate, purtand cu demnitate halatul alb de medic, se vedea insurat la casa lui, carandu-si fiul pe umeri, se vedea matur, ingrijindu-si tatal cu drag si fara sa il usuce de bani asa cum facea toata lumea de cand se stiau.
Deodata insa “vederea” I se incetosaza, trotuarul umed incepe sa se balanseze, picioarele I se inmoaie…Se trezeste de abia peste cateva ore intins pe pat in camera lor modesta cu miros de vechi. La capul patului stau tatal, cu lacrimi in ochi, si Mara, frumoasa si cand e trista.
-Ai lesinat, dar acum suntem acasa. Lasa ca ai sa te faci bine, nu stie doctorul ala ce spune. Fata ti-a facut ceva de mancare, ai sa prinzi puteri.
Lucian s-a ridicat in capul oaselor, a schitat un zambet pentru logodnica lui, stia ca are nevoie de asta, si s-au asezat toti trei la masa, in jurul oalei cu ciorba. Au mancat incet incercand doar cateva fragmente de conversatie care sa alunge atmosfera de cavou.
La sfarsit Lucian s-a ridicat primul si a strans farfuriile, vrand sa le demonstreze ca ii e mai bine. Cand amandoi s-au grabit sa ii sara in ajutor stanjeneala a devenit si mai mare.
-Voi ramaneti aici, ma ocup eu, destul ati muncit amandoi pentru mine.
Calcand atent a ajuns in bucatarie, a asezat vasele crapate si ingalbenite de vreme in albie si, in timp ce o umplea cu apa si-a privit chipul in oglinda de pe hol. Ii mai revenise culoarea, dar cearcanele si parul subtiat tradau zilele de boala. Tot in oglinda isi privea tatal si logodnica cea plansa, plansa si frumoasa. Isi tineau amandoi mainile la gura ca in rugaciune, silindu-se sa se poarte firesc.
Asa nu se putea. El, Lucian, nu putea fi povara unui barabat si asa prea incercat de greutati si ale unei femei atat de frumoase, care ar fi putut avea orice student la medicina, mai bogat, mai chipes si..mai sanatos decat el.
Nu putea trai cu boala, ii era rusine. Nu vroia sa accepte un diagnostic care la fel de bine putea fi inscriptia de pe mormantul sau. El era un erou, asa ii spunea Mara cand s-au cunoscut la balul din ultimul an de liceu si a condus-o tot drumul pana in mahalaua din Cotroceni in capul gol si in tricou, pentru ca ploua iar domnisoarei ii era frig si nu avea umbrela. Asa trebuia sa isi aminteasca de el toata lumea, ca de un erou pana in ultima clipa, precum Decebal, Romeo sau Freud…un erou intr-o ultima clipa devreme, decisa chiar de el, decat un sclav al neputintei pe vecie.
Senin, fara sa ezite, a zambit imaginii Marei din oglinda; a apucat cutitul de taiat carne, l-a sters intai pe ambele parti si…
Tatal a auzit o bufnitura si doua batai in usa. S-au grabit amandoi sa raspunda. O doamna micuta, cu coc si uniforma de asistenta le statea inainte.
-Buna ziua, domnule Vladimir. Sunt de la cabinetul doctorului Andronache, dansul m-a trimis cu o veste usuratoare. Fiul dumneavoastra nu este HIV pozitiv, ci sufera de un sindrom, *Sicco…similar cu hepatita, dar remediabil; de aia este asa de slabit si palid. Daca ii administram regulat vitamine si fier isi va reveni…a fost vorba de o eroare, stiti la cat e domnul doctor de ocupat, a incurcat analizele lui cu ale unui nefericit.
Tatal si Mara s-au luminat deodata la fata, mai sa o ia in brate pe necunoscuta dinaintea lor. Cand femeia se da inapoi un pas si scoate un tipat disperat. Din bucatarie curgea pe linoleumul ieftin o dara de sange cald. Mai incolo, sub oglinda, zacea inca zambind…eroul.