Timpul e un lucru divin.Timpul îl distruge pe om și tot el îți dă posibilitatea de-a muri cu
onoare.Tu ce alegi?Ascultă această povestire.
"Eu am iubit!Am crezut lacrimile,ochii ce îți alungă păcatul,sărutul ce îți dă aripi,mirosul
...ah..acel miros de femeie ce face copiii nenăscuți să urle pentru a căpăta ființă.Eu chiar
iubesc deși iluzia purității îmi incețoșează ochii, dar îi ador imperfecțiunile ce o apropie de mine
șoaptele ei,privirea speriată când e atinsă pentru prima dată,pasiunea din privire ce vrea să ...așa începu să îmi vorbească un străin ce se apropia greoi de mine.Era îmbrăcat într-un parpalac de piele neagră iar trăsăturile feței ,deși ridată acuma, arăta
urma unui om frumos.
Curând o să mor,îmi spuse el deodată.mda trebuie să mor fiindcă prietene nu asta e iubirea.Soarta
mea e să iubesc.Ce rost are o viață dacă nu ți-o împlinești?Eu am iubit oare?,o lacrimă îi strălucea pe obraz.
Nu, totul a fost o iluzie creată din nevoia de reproducere instictivă sau poate din nevoia unui
sanctuar.Când visele îți sunt distruse e ușor să găsești în iubire ultima pană de înger.Să lăcrimezi când
singurul tău scop este să o iubești fiindcă conștietizezi că în curând o să plece și totuși zâmbești fiind
atras de puterea ei.Vrei ca să îi fii un simplu sclav doar să nu mai plece, să faci mătăni în fața ei și totuși
indiferent o privești în ochi și îi spui că e ok:" și eu cred la fel, e mai bine să nu ne mai vedem".
Nu pot să iubesc un chip de lut.Iubirea nu trebuie să fie un joc de manipulare,nu trebuie să existe mândrie
când iubești.Noi iubim doar din frica singurătății.Din frica morții.Iubim din frica lutului ce se descompune.Din speranța
nemuririi genelor noastre.
Nu mai pot să fiu o paiață a fericirii când de fapt noi suntem singuri între siguratici.
Acuma, pur și simplu iubesc IUBIREA.Da sunt îndrăgostit de IUBIRE,frumoasa fără de chip.Nu zâmbi,îmi spuse el ridincând privirea din pământ,curând și tu ai să vezi,întâi începi să nu mai crezi.
să nu crezi in săruturi
cu gust de luturi
în false sanctuare
ce apar din visare
și dispar în disperare
atunci conștietizezi că nu iubești decât plăcerea de-a iubi.Că tot ce știi e doar un vis al unui templier ce are acum ca simbol
un om călare pe o hergelie de cai.Eu nu sunt pentru această lume.Nu am suflet de cameleon ce poate să își schimbe idealurile.Da, știu, sunt slab,nu sunt un războinic și totuși ce ai alege dintre o iubire perfectă și o viață neîmplinită?Spune!!.. de ce taci,și privirea lui rece și dură ce te face să îți vezi păcatele, să conștientizezi că Fiul Cuvântului a murit degeaba pentru tine mă făcu să nu pot răspunde.Știu că lupt pentru o cauză pierdută,dar măcar lupt.Am puterea de-a lupta.
Curând am să fiu cu singura mea ...destinul meu IUBIREA.Știu că
de mult timp mă așteaptă,îmi pare rău dar vezi tu m-am confundat în nihilism bâjbăind ca un orb printre
manuscrise prăfuite căutând iubirea în poezii, în proză, în femei deși tot timpul a fost acolo,
lângă mine.
Curând am să îți sărut buzele lipsite de lut ce nu sunt injunghiate de un timp haotic.
și își lepădă sufletul
în mângâierea neantului
să nu simtă alinul pământului
ci țipătul CUVÂNTULUI.