agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-20 | [This text should be read in romana] |
Peste doi ani s-a mai născut un băiat Zaharie, iar peste încă trei o fată, Ana. Dumnezeu le-a luat pe următorul născut după un an. Era o fată. Victoria. Au mai trecut doi ani și altă nou născută, abia botezată, tot cu numele Victoria, li s-a prăpădit. Cei rămași în viață creșteau sănătoși. Maria, cea mai mare, era ca o mamă pentru ceilalți. Părinții aveau încredere în ea, încă de când era o copilă de câțiva anișori. A avut grijă de cei trei mai mici cât mama lor era la munca câmpului. Când părinții se întorceau găseau întotdeauna mâncare caldă, întotdeauna hainele fraților și ale surorii erau curate La nouăsprezece ani s-a măritat. Primul ginere, Vasile Papelea, era un băiat sărac dar isteț.
La început Niculae n-a fost de acord cu măritișul fetei. Se gândea că ar fi bine ca fata lui să se mărite cu un băiat mai bogat așa cum o făcuse sora lui. - Lasă Niculae n-ai de ce să fi împotrivă. Este fecior dintre oameni cumsecade. Îi harnic. Ce vrei mai mult. Adu-ți aminte de tine. Nici tu n-ai moștenit cine știe ce de la ai tăi. Eu nici atât. Și uite acum. După ce ne-a ars casa dintâi și mai ales după ce au venit pe lume copiii ce bine ne-a mers. Am muncit mult, cei drept, dar ne-am plătit datoriile. Și uite acum, de la iugărul pe care ni l-a lăsat sasul, fostul tău stăpân, Dumnezeu să-i dea sănătate, și cele două bucățele din Lodroman și Beis am reușit să cumpărăm iugărele din Șes și Capul Dealului. - Ai dreptate Mărie. Ne-a ajutat Cel de sus. Nici cu animalele nu ne-a mers chiar rău. De la iapa primită la nuntă, de la ai mei, ce cai frumoși am prăsit! Barem primului Cezar și apoi celorlalți Cezari le-a mers vestea și în alte sate. De câte ori mă duc la câte un târg de animale sânt mulți de mă întreabă, pe unii nici nu-i cunosc, dacă nu mai am vreun mânz de vânzare - D-apoi și de la prima noastră vacă, pe care am primit-o de la tata și de la muma, câte vaci nu s-au mai prăsit. Ba și taurul comunal tot de la ea vine. Ce de-a bani am mai făcut și cu purceii care se trag de la scroafa primită la nuntă. Toate-s bune dar să știi Niculae că nu ți-am spus până acum, că n-am știut prea bine, dar acum știu cu adevărat. - Da ce-i femeie, zi-i spune ce dumnezeu ai și eu nu știu. - Apoi ți-oi spune că n-am încotro. Să știi că am rămas grea Niculae a rămas pentru câteva momente fără glas, cu ochii mari. Până să zică ceva nevastă-sa continuă,de data acesta cu lacrimi în ochi: - Nu știu ce să mă fac, nu știu. Mâine, poimâine voi fi soacră și în curând cu burta la gură. Am vorbit cu lelea Ană a lui Rozor, moașa, și mi-a spus că are ea știință de niște buruieni care te pot face să lepezi copilul, dar mi frică Niculae, mi frică și pe de altă parte mi rușine. Nu știu ce să fac, dar trebuie să fac ceva până nu-i prea târziu. O, doamne cum m-ai pedepsit. Și dacă nu-ți spuneam, Niculae ce se poate întâmpla. De ce nu m-ai ascultat Niculae, de ce? Și izbucni într-un hohot de plâns de lui Niculae îi era frică să nu audă vecinii și să creadă că cine știe ce li s-a întâmplat. - Ști ce Mărie? N-ai de ce să-ți fie rușine. Și de vorbe de acelea cu Ana lui Rozor eu să nu mai aud că altminterea mă supăr rău de tot. Ce-ți dă Dumnezeu e bun dat și e mare păcat să te pui contra voii Domnului. Du-te și te spovedește la părintele Cornel. Și el o să-ți spună tot ce ți-am spus eu, numai că îți va da și canon. D-te și la unchiașul tău, protopopul din Moșna. Tot așa o să-ți spună și el. Când Niculae i-a adus aminte de unchiul său, preotul Vicențiu, din satul bunicilor săi, inima i s-a muiat dintr-o dată. Când va da ochii cu el ce o să-i răspundă la întrebarea „Ce mai faci?”. Și va trebui să-i răspundă, și nu va putea minții. Nu-l va putea minții pe preot nu numai că era fratele bunicului ei, dinspre mamă, dar la el s-a spovedit prima oară, după ce a postit și s-a cuminecat, înainte de a se mărita. Bunătatea lui, care i se citea din toată ființa, mai ales din priviri, a impresionat-o încă de când a început să înțeleagă ce-i pe lumea aceasta. El i-a dat primele, și poate singurele, sfaturi despre cum trebuie să decurgă viața de familie, și mai ales grija față de copiii pe care îi va avea, chiar înainte ca aceștia să se nască. S-a hotărât repede. Va avea copilul care îi anunțase, numai ei, venirea pe lume. Va fi bine ori cum: și dacă va fi băiat și dacă va fi fată. Numai să nu aibă, soarta celorlalte două fete născute înainte și moarte imediat după ce au fost botezate cu numele de Victoria. Doamne apără și păzește! Începuse să i se vadă bine sarcina. O purta cu mândrie. La nunta lui Mărie era în luna a șaptea. A făcut față la toate muncile pe care trebuia să le facă o soacră mică. A gătit, ajutată de viitoare cuscră, mâncărurile pentru nuntă. Aici de mare ajutor a fost prima lor fină. S-a dus de câteva ori până în celălalt capăt al satului, la cumnata sa, la moară, pentru a aduce vasele luate cu împrumut. A ajutat la pregătirea celor trei camere, din casa lor, pentru nuntă. S-a obosit. Dar a rezistat. A avut și o mare mulțumire. Vineri dimineața, înaintea nunții, în fața casei s-a oprit o căruță din care a coborât un preot bătrân, cu brâu roșu. Era unchiul ei. Sprinten, ca întotdeauna, uncheșul protopop Vicențiu a sărit din căruță. A ajutat-o apoi la coborât pe preoteasa domniei sale, mătușa Lucreția. Toți ai casei, precum și unii dintre vecinii care erau de față, la ajutor, au sărutat mâna Sfinției sale și i-au primit binecuvântarea. Preoteasa s-a amestecat foarte repede printre femeile care pregăteau masa pentru nunta de a doua zi. Părintele i-a făcut semn lui Niculae și nepoatei sale. S-au retras toți trei în „casa de dinainte”. N-au stat mult acolo. Niculae a plecat apoi repede și s-a întors, nici într-un ceas, cu popa Cornel și cu Dumitru, cantorul. Au plecat apoi, împreună cu toți ai casei, în cimitir. Acasă au lăsat pe Savestița vecina de nădejde. În curând s-au auzit dinspre progadie cântece de pomenire a morților. Protopopul Vicențiu, împreună cu părintele Cornel, făcea parastasul roabei lui Dumnezeu Maria, bunica miresei de mâine, și sora sfinției sale. A avut loc apoi, a doua zi, nuntă mare la care au participat toți românii satului. Ba și o parte dintre țigani. Doar anul trecut Niculae și cu Mărie au cununat pe Grigore Bodi cu Ana Fișer. Și acum o mare parte a rudelor celor doi fini le ziceau nănașule și nănașe. Dacă le ziceau așa trebuia să fie chemați și ei la nuntă. Au așezat-o apoi pe fiica lor Mărie la casa ei. E drept, casa nu avea decât o odaie și o tindă unde se putea gătii. Dar loc în curte mai era de construit. Era loc și pentru grajd și șură. Se mai puteau sădi și pomi după șură până la pârăul ce trecea prin apropiere și făcea hotarul dintre această proprietate și pajiștea ce era folosită ca loc de pășune pentru vitele românilor. Numai sănătate și putere de muncă să aibă tinerii. Și au avut. Au continuat, ba mai bine spus au luat de la început, munca de construcție a casei. Locul de casă a fost a lui Fina lui Ciudat, primit de la părinții săi. L-a vândut lui Niculae împreună cu odaia și tinda pe care începuseră să o construiască. A vândut locul nu din lipsă de bani ci pentru că era prea mare, zicea bărbatul său, pentru o curte. N-aveau nevoie de o curte atât de mare. Au împărțit-o în două și au vândut partea „de la deal” Erau mulțumiți de vânzare. Cu banii luați și-au cumpărat doi cai și o căruță, un plug și o grapă. Finul Ghiță era mai ales mulțumit că nu mai trebuia să repare mereu gardul care se întindea pe câteva sute de metrii. Dar aceasta n-o spunea nimănui. Așa că la nuntă socrul mic a putut să anunțe atunci când „s-a strigat cinstea” că el dă tinerilor „în afară de o vacă cu vițelul ei, o scroafă cu opt purcei, și o curte, între români, cu casa de pe ea” Când Mărie, cea bătrână a născut, fiica ei Mărie, era în starea binecuvântată de patru luni. Întâi s-a născut Victoria apoi, la timpul cuvenit, nepoata sa care a primit, din botez, numele de Sabina. Cele două fete creșteau împreună ca două surori. De multe ori, vara, în timpul sapei ori a seceratului, cele două copile stăteau cu „fina ai bătrână” mama lui Ană căreia îi spuneau acum Fina lui Ciudat. Nimeni din sat nu mai știa acum de ce părinților Anei li se spunea așa. În acte se numeau Vintilă. Așa îi strigau pe copii la școală și mai târziu pe băieți la armată. „Fina ai bătrână” nu mai era bună de muncă. Abia putea să își tragă după ea piciorul drept, chiar dacă tot timpul se sprijinea întru-o cârje. Spunea, celor care vroiau s-o asculte, că s-a întors așa nenorocită din Bosnia și Herțegovina unde a călcat-o un „otomovil” Copiii mai mărișori râdeau de ea: - Spune, lele Ană, da spune drept, unde ai fost dumneata? în Bosnia ori în Herțegovina? Lelea Ană căuta să-i lămurească, uitând că i-a mai lămurit de atâtea ori - Da lele Ano, unde te-a călcat? În Bosnie ori în Herțegovină? - Mă da prost ești, răspundea altul în locul lelii Ană. N-a călcat-o nici în Bosnie nici în Herțegovină. A călcat-o pe piciorul drept. De câte ori să-ți tot spună. Apoi râdeau tare și fugeau ferindu-se, pe cât puteau, de cârja zburătăcită cu destulă forță spre ei. De departe strigau „bozâie și hărțăvie.” Și copilele ziceau acasă de multe ori că „vlem la bozâe helțevăie.” Și le plăcea acolo pentru că lelea Ană știa a face mâncăruri dulci din orez, lapte și zahăr. De multe ori dădea bani, de la ea, pentru orez și zahăr pentru că-i creștea inima când le vedea pe fetițe mulțumite. Când nu avea bani, pentru orez, fierbea boabe de grâu și punea zahăr mai puțin, ori punea miere de albine pe care o lua pentru laptele dat domnișoarei învățătoare Ioanovici venită în sat cu vreo doi ani în urmă. Mai știa face lelea Ană multe „cocături”. Dar le făcea numai la marile sărbători și la lăsatul postului de Crăciun ori de Paști pentru că erau scumpe. Mai scumpe decât „lichiile” ori „hencleșele” făcute de femeile din sat, ce se luau după săsoaice, în cuptorul de pâine. Învățase să facă mâncări deosebite în cei trei ani cât a fost plecată de acasă ca servitoare. Soarta a dus-o până la țărmul Mării Adriatice în îndepărtatul oraș Neum. Aici învățase de toate. Când stăpânul la care slujea, domnul Vitelius, a început să scapete și și-a dat seama că nu-și va putea plătii datoriile, a părăsit orașul, pe furiș, lăsându-și casa și tot ce era în ea, în mâna creditorilor să facă ce și cum or ști. S-a îmbarcat pe un vapor cu destinația America. Probabil luase cu el lichiditățile la care râvneau, pe bună dreptate, creditorii săi. N-a mai auzit nimeni de el. Tânăra, pe atunci, Ană s-a întors în satul ei, vânzându-și, să aibă de drum, bruma de haine mai bune pe care și le cumpărase |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy