Azi mi-e așa somn! n-am dormit prea bine și acum ziua pare lungă. N-am să mă gândesc că e doar o zi care se repetă. Nu! Ce motiv aș avea? Poate doar că am găsit un răspuns. Adică, avem în fiecare zi o ultimă zi și poate că de fapt noi chiar stăm pe loc și îmbătrânim fără rost. Îți dai seama??? Să trăim cu toții într-o singură zi. Bunici, copii, părinți, străbunici, stră stră, dar mi-e deja prea somn să mă mai gândesc la tot arborele ăsta de pe umerii mei. Cică suntem în vârful lui. Da' de unde! Îl ducem pe umerii noștri mici care devin tot mai mici odată cu vârsta și arborele tot mai mare. Imaginează-ți!
Într-o singură zi un arbore de oameni care îți sunt rude și lângă tine un altul. Colegul de bancă spre exemplu. Pe umerii voștri doar prezent și nimeni nu vede mai departe de azi. Azi fără trecut, fără viitor, doar azi. azi aveți timp de joacă, azi aveți părinți, azi aveți prieteni, azi aveți...cât de lung ar putea fi azi? Și cât de mulți arbori poate cuprinde azi? Apoi te întrebi până când o pădure atât de deasă?

Dacă suntem uitați într-o curte veche și nimeni, nimeni nu mai are încă o zi pentru noi? Rămânem singuri după un gard, ne intindem și ne tot întindem până când cineva se va opri la marginea noastră. Va privi peste gard și se va bucura că locul e bun pentru o altă casă. Va chema un drujbar nu înainte de a cumpăra de la El, propietarul, doar îl știi, toate bunurile și întreaga zi, apoi își va aduce familia și vor răsfoi prin noi. Nu își vor aduce aminte. Noi eram doar o pădure fără folos, acum câteva leagane se sprijină de amintirea locului și pe umerii mei, ai tăi își vor face lecțiile copiii. Poate nefericiți vor rupe pagini, le vor mâzgăli, își vor imagina cuvinte, povești chiar, unii dintre ei le vor spune poate mâine, nu în aceeași zi. Înca o zi după ziua noastră în încercarea de a trăi într-o lume mai buna. Mi-e atât de somn! Aș dormi! Chiar am să dorm, ce motiv aș avea, să nu!?