agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-03 | [This text should be read in romana] |
Grigore, așa se numea bătrânul în casa căruia a intrat, l-a ospătat cu ce avea mai bun. A tușit, dându-i lacrimile, când a lăsat paharul pe masă. Nu pentru că n-ar fi cunoscut gustul rachiului. Făceau și acasă din prunele de la marginea viei de lângă fântânița din Lunca cea Frumoasă. Era obișnuit și cu rachiul pe care îl primea în unele duminici, de când era cătană. Dar ce a băut acum era un adevărat foc.
- Hei măi copchile, ori îi dai drumul dintr-odată pe grumaz, ori nu te atingi de păhar. Aiasta-i vutcă din aceia făcută din secară. Mămăliga, din făină necernută, peștele sărat și afumat gătit cu multă ceapă, ciupercile, usturoiul, toate erau pentru Zaharie bunătăți la care ieri nici n-ar fi îndrăznit să se gândească. După ce a mâncat și s-a închinat la icoana Sfântului Nicolae a trebuit să-i povestească bătrânului toate prin câte a trecut. S-a uitat urât la el când a înțeles că venea din armata care lupta împotriva rușilor. Aproape s-a făcut verde la față. - Și câți ai omorât mă.! - Nici unul moșule. Nu ți-am spus că nici n-am apucat să tragem, că pe cei mai mulți i-au luat prinși și pe doi i-au omorât. - Ghine le-au făcut. Trebuia să-i omoare pe toți. Mureau mai puțini de-ai noștri. Uită-te la sătucul ista al nostru. Eu sunt cel mai tânăr barbat. Ca mine mai sunt vreo zece. Popa nostru îi ceva mai batrân. Doar starostele este mai tinerel dar și el o sărit bine de șaizeci. Pe ceilalți toți, barbații și feciorii noștri, i-a luat țarul la oștire să se lupte cu al de voi. Au mai rămas doar câțiva copchii care nu știu de-s orfani au ba și câteva neveste care nici ele nu știu dacă-s văduve au ba. Tot vorbind, moșului Grigore parcă i-a mai scăzut din ura pe care o adunase în ochi. Zise cu o voce, de data asta, mai blândă - Da tu măi, cum ai ajuns să te bați cu ai noștri. Eu știam că românii sunt cu noi. Cum ai ajuns, măi să vii cu păgânii iștia împotriva noastră. Te-am văzut cum ți-ai făcut cruce ca toți creștinii. A înțeles ușor, bătrânul Grigore, cum stă treaba cu românii din armata austro-ungară. - Aha, tu și ceilalți care s-au lăsat prinși, precum și cei doi, dumnezeu să-i ierte, care au fost omorâți sunteți ungureni? Acum vin eu de acasă. Am cunoscut și eu câțiva. Oameni cumsecade. Mergeau după cioporul de oi cu câinii și măgarii lor. - Da moșule erau de pe la noi. Dar de pe sub munte. Seara i-a prins povestind. Au continuat, pe prispă, sub lumina lunii și strălucirea stelelor. S-au înțeles ca Zaharie să stea o vreme la el. Trebuia ca ceilalți săteni să știe că el a primit sub acoperișul casei, din milă, pe un fecior ce nu poate vorbi dar înțelege ce vorbesc alții. Nu știe cum a ajuns aici și de ce este mut. Poate din cauza războiului. Poate așa este el din născare. Oamenii, cei cu frica de Dumnezeu, ocrotesc și ajută pe astfel de necăjiți. Dacă s-ar putea ca starostele satului Vladimir, să nu afle, ori să afle cât mai târziu ar fi bine. Acesta trebuie să anunțe la Oceacov ori ce se întâmplă mai deosebit în sătucul său. Dar Oceacovul îi departe. De acolo veneau cam de două ori pe an cei ce strângeau dajdiile. Trăgeau la Vladimir. Acesta avea în curte grajduri pentru caii celor ce veneau. Și el trebuia să aibă întotdeauna doi cai pregătiți. Acum nu-i mai are. De unde nutreț? El îi bătrân nu mai biruie să cosească să usuce și să care fânul. În ultimii ani n-a mai venit nimeni. Și chiar de ar fi venit ce să mai ia? Totuși femeile și cei câțiva moșnegi erau obișnuiți să asculte de staroste. Deci nu e bine ca oamenii, și mai ales Vladimir, să știe prea multe despre băiatul aciuit la casa lui Grigore. În afară de el și Zina, nepoata sa, nimeni nu trebuia să știe că Zaharie vorbește. A stat acolo Zaharie toată toamna, iarna și primăvara până în postul paștilor. Oamenii s-au obișnuit repede cu el. Îi ajuta cu dragă inimă la tăiatul lemnelor, la transportul de pe câmp, cu spatele păpușoii. A muls puținul lapte pe care l-au mai putut da, așa de târziu, cele câteva oi care au scăpat a nu fi tăiate. Voia să facă unt. A reușit. Se uitau curios la el femeile și bătrânii. Nu mai văzuseră niciodată așa ceva. Au gustat și tare s-au mai minunat. Ei țineau oile doar pentru lână și carne. Tot el a tăiat, în iarnă, cei cinci - șase porci care mai erau în sat. Bătrânii nu mai puteau, iar femeile nu se pricepeau. Le-au părut rău oamenilor după el. - Unde-i măi Grigore băietanul.? Nu l-am mai văzut de câteva zile. - Nu știu oameni buni. Cum a venit așa a plecat. Din pustietăți o venit și tot acolo s-a dus. Mult timp a rămas în amintirea oamenilor Zaharie. Mergea din nou spre soare apune. Avea acum haine de dimie date de Grigore, opinci în picioare și opinci de schimb iar în traistă mălai fript pe cuptor, o ulcică cu untură și bucăți de carne prăjită, și multe semințe de floarea soarelui. Apă va găsi el pe drum. Mai avea și câteva monede mici. I le-a dat Gririgore înainte de a se despărții. - Þine Zaharie banii aceștia poate o să-ți prindă bine. Sunt ruble. Uită-te au pe ei capul țarului Nicolai. Iai băiete. Eu zic că i-ai câștigat cu dreptate muncind pentru ei. I-a luat, dar cu neîncredere. Ce putea face el cu niște bănuți ceva mai mari decât bumbul de la cămașă? Þinându-i în mână și-a dat seama că erau mai grei decât ar fi trebuit să fie niște bănuți de mărimea aceia. - Sunt de aur copile. Sunt mici dar sunt din aur. S-au îmbrățișat. A plecat tot noaptea așa cum ajunsese. A ascuns bănuții rusești împreună cu cele patru coroane și filerii într-o cută a izmenelor pe care a legat-o strâns cu o sforicică Știa, de la gazda sa că va trece prin sate de moldoveni. Va cunoaște satul moldovenesc după crucea de la biserică. Și i-a desenat cu un lemn pe zidul de chirpici cum arată crucea ucrainiană, cum cea rusească și cum cea moldovenească. Dacă va vorbi frumos, și-i va ajuta la muncile de primăvară, fără să le ceară nimic, va fi bine primit, ospătat și va găsi loc de odihnă. A trecut prin sate și a făcut așa cum i-a spus să facă binefăcătorul său. A ajuns la apa Nistrului și a trecut-o, pe pod , în urma unor căruțe încărcate cu saci. Dincolo de pod a ajutat pe un căruțaș, care trăsese la marginea drumului și se străduia să schimbe o roată din spate. Drept mulțumire l-a fost poftit să urce. Au mers câteva zile, se opreau destul de des pentru odihna și păscutul cailor, pe margine drumului. - Mi-ai spus că vrei să treci în România. Dacă n-ai hârtii asupra ta nu te sfătuiesc să treci peste pod. N-o să te lase oștenii. Poți chiar să fii legat și trimis cine știe unde. Poate în Sibir ori la Ocnă. Eu, și cu ce am în căruță, trebuie să ajung la Ieși și să predau ce duc la comandirul de acolo. S-a dat jos Zaharie. De departe privea podul. Treceau căruțe, oameni călări, cătane, câteva tunuri trase de cai. Soldații și tunurile treceau fără să se oprească. S-a apropiat ca să poată privi mai bine Cei pe jos, ca el, erau opriți la o căsuță de scândură. Unii așteptau mai mult până să treacă. Alții mai puțin. N-avea cum să treacă podul. L-ar fi oprit și, doamne ferește, ar putea păți ceea ce i-a spus moldoveanul care l-a adus în căruță până aici. Să meargă în jos sau în sus și să găsească un vad pe unde ar putea trece? Nu crede că va reuși. Apele erau mari și învolburate. Pe lângă el trecu o șatră de țigani. Vreo zece căruțe cu coviltir trase de cai mici. Pe sub pânză se vedeau femei de toate vârstele și puradei. Bărbații mergeau pe lângă căruțe. A urmărit cum s-au oprit, cum bătrânul bulibașe a scos din chimir o hârtie a întins-o soldatului. Apoi cum s-au dat femeile și copiii jos. Au fost numărați, apoi au trecut podul. S-a întors în satul prin care trecuse nu cu mult timp înainte. Teama puse iarăși stăpânire pe el. O să fie prins de ruși acum când a străbătut atâta drum pentru a se apropia de casă? Chiar dacă v-a reuși să treacă în România exista pericolul să-l închidă sau să-l împuște românii. N-a fost el în armata care lupta împotriva lor? Și dacă nu s-a dat prins nu înseamnă că el încă mai ține de acea armată, dușmana rușilor și românilor? El zice că nu. Dar ce or zice cei care îl vor prinde? Desigur că nu cum zice el. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy