Era o noapte de decembrie friguroasa.Eu eram o copila de 8 ani .Nu stiam mare lucru despre viata si eram o persoana normala…sau cel putin asa ma consideram.In fiecare an il asteptam pe Mos Craciun cu un cadou sau speram sa mi-l aduca pe tata inapoi. Stateam intr-o casuta doar eu cu mama si fratele meu.Mama mea nu era o femeie urata ci din potriva era foarte frumoasa ; avea un par lung, blond si niste ochi mari si albastri...imi aduc aminte ca era mereu cu zambetul pe buze cand ne vedea pe mine si pe fratele meu , chiar daca noi eram saraci si ea muncea din greu ca sa ne intretina. Cu toate acestea mereu ne aducea cate o bomboana cand venea de la serviciu , numai ca sa fim noi fericiti. O iubeam amandoi foarte mult pe mama. Tata a plecat de acasa cand eu aveam 4 ani si fratele meu 7.Nu stiu nici in ziua de azi ce s-a intamplat cu adevarat...de ce ne-a parasit? De ce nu a mai venit sa ne vada? Oare mai traieste...? Intrebari la care probabil , daca nu am gasit raspunsul in 18 ani , nu o sa aflu nici mai incolo...
Era ziua de nastere a mamei. Implinea douazeci si sase de ani si trebuia sa se duca la o petrecere impreuna cu doua colege de serviciu ca sa sarbatoreasca. Se aranja...eram fermecata de frumusetea ei . Ma uitam cum isi piaptana parul lung, blond , imi doream sa fiu exact ca ea cand aveam sa cresc. Asa e. Seman perfect cu mama...aceiasi ochi , buze, par..totul . Dupa ce a terminat de aranjat m-a strans in brate si m-a sarutat pe frunte apoi i-a spus fratelui meu sa aiba grija de mine.
Eu eram obisnuita ca ea sa-mi citeasca in fiecare seara o poveste si in seara respectiva avea sa nu mi-o spuna. M-am rugat de ea , am implorat-o sa nu plece si sa-mi citeasca o poveste dar era grabita. Eram foarte egoista desi aveam numai opt ani.
Afara era frig , ningea foarte tare si pamantul era inghetat. Mama se indrepta spre masina asa ca am fugit dupa ea dar m-am oprit pe veranda casei. Eram desculta si disperata...picioarele imi erau inghetate , frigul urca repede si imi ajungea in inima. Plangeam si eram foarte furioasa pe mama. I-am spus ceva urat. Aveam sa-mi dau seama mai tarziu ca am comis cea mai mare greseala din viata mea.
- Nu vreau sa te mai vad niciodata!!!
Mama mi-a zambit si a plecat spre masina...vedeam cum aprindea farurile, auzeam sunetul motorului , fumul scos, simteam gheata , vantul....
Abia a doua zi cand a sunat soneria ,m-am trezit mi-am dat seama ca am comis cea mai mare greseala din viata mea. Am aflat de la un politist ca mama nu a ajuns niciodata la petrecerea ei...Din cauza poleiului a facut un accident si a murit pe loc.Simteam cum se prabusea totul , mi-a cazut cerul in cap . Din momentul acela eu nu am mai avut o copilarie. Am realizat ce poate face un simplu cuvant , o dorinta spusa cu voce tare , o copila de 8 ani furioasa , niste picioare inghetate. De atunci nu am mai ascultat nici o poveste si nici nu am mai vorbit . Nici macar un cuvant deoarece am realizat care este puterea dorintei .... a cuvantului.