Cu două săptămâni înaintea crăciunului zarvă mare în sat. A sosit de la Sibiu căpitanul Cimpoi împreună cu alt domn. Au fost chemați la școală, de către dobașul Boar, toți bărbații și femeile satului. S-a strigat la toate răspântiile. Și în partea satului locuită de sași și chiar în ulița țiganilor. Era un lucru ce nu s-a mai întâmplat. Sașii nu erau chemați niciodată cu doba, iar țiganii doar primăvara, devreme, când se alegeau cei doi porcari.
S-a adunat multă lume în școală. Þiganii nu îndrăzneau să intre. Stăteau buluc lângă ușă. Sașii, parcă s-au vorbit, n-au venit. Într-un târziu a intrat preotul Grosman căruia i s-a făcut semn să vină în față.
La început a vorbit domnul care a venit împreună cu Cimpoi. Le-a spus despre România Mare, că ei de acum fac parte dintr-o țară locuită de români, că ei sunt cei ce o gospodăresc. Vorbe…vorbe. Vorbe pe care le-au mai auzit, vorbe care nu ajută la nimic, vorbe spuse numai de dragul de a fi spuse.
Dintr-odată oamenii au început să fie mai atenți. Domnul, cel cu barbișon, a început a zice că satului îi trebuie un primar. Că acesta trebuie să fie un om gospodar. Că numai cel ce-și chivernisește bine munca și avutul său, poate să chivernisească bine munca și averea satului. La început n-au prea înțeles cam ce-i cu chivernisirea ori chiverniseala asta. Ei nu aveau o astfel de vorbă și nu puteau s-o înțeleagă. Dar până la urmă au înțeles cam ce a vrut să spună domnul cu barbișon. Trebuia să-și aleagă un primar. Dar, se gândeau cei mai mulți, Tomas Negăl care îi primar de peste cinci ani, de ce n-ar mai fi bun? Alții, mai puțin la număr, se gândeau că ei pot lua locul lui negăl. Și unii și ceilalți au primit răspuns până la urmă. Domnul Grosman n-a mai așteptat să vadă dacă domnul cu barbișon chiar a terminat și a zis cu voce tare:
- Noi sașii, din acest sat, am hotărât, ca deocamdată, să nu mai fie primar dintre noi. După acest mare război s-au făcut schimbări. Românii, care sunt mai mulți, să conducă satul și să asculte de mai marii lor din Hermanstad. Noi, sașii, am mai hotărât să facem așa cum spun evangheliile noastre, care sunt totuna cu ale voastre, să dăm chezarului ce-i al chezarului și să nu ne punem împotriva voinței Dumnezeului nostru, Her Got, care este și Dumnezeul vostru. Tot ce va spune noua stăpânire vom face, atâta vreme cât nu se va atinge de biserica noastră, de averea noastră și de noi, așa cum și noi nu ne-am atins de ale voastre. Așa să ne ajute, pe voi și pe noi, Dumnezeu.
După aceste cuvinte popa sașilor părăsi adunarea.
Cei care se gândeau că ei pot lua locul lui Tomas Negăl au rămas, cumva, descumpăniți când au auzit ce spunea domnul venit de la Sibiu:
- Împreună cu Sfinția sa părintele Cornel cu domnișoara învățătoare Ioanovici și cu alți fruntași ai satului am hotărât să vă propunem să-l alegeți pe Niculae Dragotă. Ce spune-ți oameni buni, îl vreți ca primar în satul dumneavoastră pe Niculae Dragotă?”
După aceste cuvinte peste adunare s-a lăsat o tăcere mormântală. Au tăcut, cu toții mai multă vreme. Apoi șușoteli și mai târziu voci ridicate din care nu se înțelegea mai nimic. Căpitanul Cimpoi strigă din toate puterile ca să fie auzit de întreaga adunare
- Dacă nu vă place pe cine am propus noi, puteți face dumneavoastră alte propuneri. Dar să fie, așa cum s-a spus mai înainte, oameni gospodari și respectați.
După o vreme, când vocile s-au mai liniștit, cineva strigă „Eu propun pe Ion Þuruc”.
Iarăși vorbi căpitanul Cimpoi.
- A fost propus și Ion Þurc. Mai este cineva pe care dumneavoastră îl vreți primar?
Liniștea prelungită arăta că nimeni nu mai vroia să facă propuneri. Atunci domnul cu barbișon strigă și el
- Îl vreți primar pe Niculae Dragotă?
- Îl vrem! Îl vrem! Răspunseră, ca la o comandă, foarte multe glasuri
Se făcu din nou liniște. Cimpoi strigă din nou
- Îl vreți primar pe Ion Þuruc?
Se auziră două voci
- Îl vrem! Îl vrem!
Tot din partea aceia izbucniră râsete. Râsetele au cuprins, încet, încet, întreaga adunare.
- Ce-i, ce s-a întâmplat, de ce râd? Se interesă domnul venit de la Sibiu.
- Ce să fie? Cei care îl vor primar pe Ion Þuruc nu sunt alții decât Ion Þuruc și Gheorghe Visicu, cumnatul său.

A fost destul de greu la început cu primăria. Nu exista un notar care să știe a face hârtiile de trebuință într-o primărie. Horvat, fostul notar, a plecat, cu familia, de unde o fi venit acum vreo zece ani. Fostul primar i-a fost de ajutor. Au scris, împreună cu popa sașilor Grosman și cu părintele Cornel, tot ce se afla în primărie și au semnat toți patru. Au pus ștampila cu vulturul ce avea două capete. Până se va trimite de la Sibiu un notar s-a hotărât, în bună înțelegere, ca cei doi preoți și vechiul primar să treacă pe rând prin primărie. Telefonul a fost mutat de către Andreas Schurr în cămăruța unde își aveau armele cei din garda condusă de Romulus Schiopoaicei. Acolo tot timpul era pază. Ștampila a rămas la Niculae care i-a găsit un loc sigur într-unul din despărțiturile șerparului. A rămas cu ea în șerpar numai până la începutul lui aprilie când a venit din Sibiu, ca notar al comunei, Ilie Aleman.
Domnul Ilie Aleman era un tânăr școlit, înainte de război, la Brașov. La începutul anului când s-a terminat războiul s-a căsătorit. La puțină vreme după nuntă a primit ordin să se prezinte la Școala de ofițeri de rezervă de la Gyula. După două luni a fost înaintat la gradul de sublocotenent. N-a mai apucat să fie trimis pe front deoarece s-a îmbolnăvit, ca mulți alții, de gripă spaniolă. După o spitalizare, de o lună, la Arad, a avut norocul să scape cu viață. După 1 Decembrie s-a pus, ca și alți tineri intelectuali, veniți de pe front, în slujba Consiliului Dirigent. A fost remarcat de Alexandru Vaida Voevod și propus pentru un post important la Resortul de Externe. Dar datorită sănătății șubrezite n-a putut face față rigorilor serviciului. Atunci a fost mutat la „interne”, resort condus de președintele Consiliului, Iuliu Maniu. Astfel a ajuns notar în comuna Ruși.