PSICA NEAGRA









-Tine !
-Ai reusit ? Bravo, excelent.
-Pài ? Ce credeai ? i-am replicat cu un aer de vânàtor de fiare, aruncând pe podea sacul de iutà.
Urletele animalului panicat si salturile în ʺ puscària sa de pânzà ʺ ne-au umplut sufletul de bucurie.
-M-a zgâriat.
-Normal. Dracul, nu se lasà captivat cu una, cu douà. Mai tii minte ce a zis madame Delarue, ha, n-ai uitat ?
-S-ar pàrea cà cimitirul e plin de pisici. Am cunoscut un gropar din Père-Lachaise care mi-a povestit cà la ei erau sute, mii de pisici între morminte, o veritabilà invazie. Cum au ajuns acolo ?
-Ei na, simplu de tot : pisicile-s reîncarnarea sufletelor turmentate. Iatà de ce preferà cimitirele, deoarece dedesupt au fost bàgate trupurile în care au tràit.
-Si alea negre, tot suflete turmentate-s ?
-Da, de vràjitoare arse pe rug...
-Ha ?
-...în Evul Mediu. Alea nu-si vor gàsi linistea pânà la capàtul timpurilor. De aia-s îndràcite pisicile negre, de aia poartà ghinion când îti trec pe dinainte.
-Pfhiuuuuu ! În cazul àsta cum sà am noroc, ha ? Iatà de ce am càzut la examen si am pierdut doi ani de muncà, doi ani, îti dai seama !?

Ne-am asezat pe balcon si am savurat cafeaua admirând dansul de cadânà a vaporilor în aerul diminetii de mai.
-Ce are sà zicà Kradel ?
-Cine ?
-Vecinul...neamtul àla spurcat...Pisica-i a lui.
-Asa-l cheamà ? Kradel !
-Madame Delarue îl cunoaste bine. Kradel i-a masacrat familia în periferia Strasburgului, el cu armata lui.
-Sà nu-mi spui mie cà blegul àla a fost general în armata germanà ?!
-Nooo...fine...ce stiu eu ? În orice caz a participat si el si...a spintecat femei cu baioneta...Parcà tu nu stiai ?
-Atunci de ce nu l-au arestat ? De ce nu s-a refugiat în Germania, în Argentina...în altà parte...?
-Pentru cà-i nàscut în Alsacia. E un vândut, îti spun eu, unul dintre cele mai abjecte personaje...
Îsi strivi tigara de coltul scrumierei cu gestul plin de urà încât aveam impresia cà-i aud oasele lui Kradel zdrobindu-se sub degetele Annei.
Prietena mea ura nemtii din tot sufletul.

-Desearà o decapitez. Mâine o îngropàm în pàdurea Sint Brice si cu asta, basta !
-Nooo, de ce te gràbesti ? Vreau sà o vàd suferind, urlând de foame si de sete, sà se stingà încet, încet, zi de zi, asa...cum sà spun... Detest pisicile.
-Esti o sadicà.
-Eu ? De ce sà fiu sadicà, ha ? Pentru cà nu-mi place lucrul dracului, cà mà rog lui Dumnezeu de trei ori pe zi si tin postul, cà ajut omul necàjit la Secours Catolique si la Restos du Coeur ? D-aia ? Aflà cà pe mine nu mà cheamà Brigite Bardot, asa sà stii !
Era furioasà. Reflectia mea a întepat-o ca un ac otràvit.
Am coborât în oras. Eram sigur de mine, încrezàtor, curajos, încât am provocat norocul de mai multe ori sà vàd dacà mai aveam ghinion. Când am ajuns în centru, am trecut strada pe rosu si nu mi s-a întâmplat nimic. Masinile s-au oprit si au asteptat sà trec, mai mult ; soferii mi-au zâmbit amabil.
La barul ʺ l' Arbalete ʺ i-am ràsturnat paharul lui Manu, portughezul, dar zidarul s-a scuzat el în locul meu . M-a bàtut pe umàr prieteneste.
În autobus n-am cedat locul nimànui dar, de data aceasta nu m-a luat nimeni la palme ca-n zilele trecute.
Statura mea de un metru saizeci, umerii îngusti si bratele scurte, pumnii de copil si capul de oaie bleagà cu care m-a dotat mama, Dumnezeu sau natura, pàreau sà fie deajuns sà mà descurc în viatà. Nimeni n-a observat cà schiopàtez, nimeni n-a râs de mine cà eram pocit, ba mai mult ; toti m-au respectat ca pe egalul lor.

Mi-am petrecut ziua prin butici, m-am holbat în vitrine, m-am plimbat prin Centrului Comercial ʺ Les Flanades ʺ cu sufletul usor si pasul de aceeasi culoare, am dat la o parte golanii làfàiti în fata usii Tabacului si mi-am cumpàrat tigàri, chiar dacà nu fumam, doar sà vàd dacà se vor lua de mine. Nimic. Si-au cerut scuze si mi-au fàcut loc. La plecare, un arab din bandà mi-a urat ʺ Bonne Journée! ʺ



-Ai auzit ce a pàtit doamna Petit ?
-Care, nevasta cardiologul ?
-Da. A lovit-o un camion. S-ar pàrea cà a trecut sub scara zugravului când s-a dus la piatà.
-E moartà ?
-Nu, nooo, dar a lovit-o bine de tot.
-Dacà nu-i atentà...
-Asa-i trebuie ! Stii ce mi-a zis sàptàmâna trecutà când am lovit cu piciorul într-o pisicà ? Cà-s o femeie rea. ʺ Cine mai crede în superstitii ! ʺ mi-a zis ea când i-am explicat de ce nu-mi plac pisicile. ʺ Nu mai suntem în Evul Mediu sà acuzàm vràjitoarea de toate nenorocirile, sà ʺ dezlegàm ʺ vacile de ochiul ràu a tiganului care a trecut prin sat si sà vindecàm copilul de febrà cu ierburi fierte ! Numai prostii mai cred în superstitii ʺ
-Chiar ?
-Da. M-a ocàrât în fata lumii.
-Mda. Desearà decapitez pisica. Ce rost are sà mai asteptàm ?
-Dacà vrei ? Pàcat. M-as mai fi ʺ jucat ʺ putin cu ea...Probabil cà ai dreptate.
-Ai vàzut ce are la gât, spurcàciunea ? Un colier si...ce scrie aici ?...
-Cifre, litere, anapoda...Colierul e bun.
-Hai, la treabà !
Prietena mea a tinut pisica iar eu i-am tàiat capul cu securea. Splaac !Sângele ne-a împroscat pe amândoi, negru, vâscos.
Trupul felinei s-a zbàtut pe podea în lupta cu spasmele mortii pe când capul s-a întors càtre noi si ne-a privit întrebàtor.
-Gata, s-a terminat. Vom fi nevoiti sà spàlàm baia de sus pânà jos.
-De ce ? Pe mine, sângele mà excità. Ti-e fricà ?
-Nu...stiu si eu...sà eliminàm urmele sângelui blestematei de pe perete ca sà...!? Trebuie dezinfectat bine de tot, pe urmà, gata !
-Bine curajosul meu, bine, curàt eu, dar mai întâi ia-mà în brate si...aaaa...te vreau...
-Acum ?
-Da, acum !
-Plini de sânge ?
-Da, asa, aici, pe jos ! Te rog. Niciodatà n-am fost atât de excitatà. Hai !



M-am sculat la patru dimineata si m-am dus cu pisica în pàdurea Saint Brice s-o îngrop sub un alun.
Când am revenit acasà, ràsàrea soarele. M-am oprit la ʺ Cafe de la Gare ʺ sà beau un express si sà-mi cumpàr ziarele. Vroiam sà fac la fel ca ceilalti bàrbati care plecau la muncà în zori, care-si beau zi de zi expressul si paharul de calva, care-si cumpàrau ziarele si-si fàceau pariul la ʺ tierce ʺ deoarece cunosteau toti caii, care fumau tigàri brune si scuipau pe jos. Da, eram si eu un bàrbat curajos deoarece am asasinat pisica. Chiar si-n oglindà, pàrea sà fiu mai mare.



-Ai vàzut asta ? ʺ Ofer recompensà un milion de lire sterline pentru pisicà neagrà pierdutà la Pontoise pe ʺ rue de l'Ordre ʺ. Animalul, deosebit de frumos, apartine Lordului White si are la gât un colier alb. Pe plàcuta colierului e înscris codul urmàtor : W_666¤mQ. Lordului White e grav bolnav si ar da orice sà-si regàseascà animalul favorit. Scrieti la ziar care va transmite ori sunati la 58 76 46 69. ʺ

Am încremenit.
-Unde ai pus colierul ?
-Calm, calm, e aici, tine !
Tremuram ca varga. Ochii mi s-au împienjenit, urechile urlau ca lupii iar stomacul mi s-a umplut cu jar.
-Tine tu si citeste ce scrie pe plàcutà !
-Stai..unde...? a da...! ʺ W_666¤mQ ʺ
-Nu se poate, nu se poate ! Ce am fàcut ?
-Ei na, calmeazà-te ! Tu crezi astfel de bazaconii ?
-Scrie în ziar, scrie, priveste si tu, negru pe alb. Ai orbit sau ce mama dracu...?! Tu esti de vinà, tu ! Din cauza ta am sacrificat bietul animal !
-Poftim ? Mà acuzi ? Ascultà-mà bine ; cine nu mai dormea noaptea din cauza pisicii : eu sau tu ? Cine a vrut sà se sinucidà cà i-a trecut animalul prin fatà când s-a dus la examen, ràspunde ? Cine era obsedat zi si noapte din cauza pisicii, ha ?
-Bine dar...tu mi-ai bàgat în cap bazaconiile cu ghinionul...Avea dreptate doamna Petit cà esti o proastà. Si cei de la bar m-au avertizat. Uite ce am fàcut din cauza ta ; am pierdut un milion de lire sterline, un milion, îti dai seama ce înseamnà ?
-De ce te plângi ? Tu ai decapitat ʺ dihania ʺ, nu eu. Tu ai îngropat-o la ora patru dimineata sà nu te vadà lumea. Ia spune-mi atunci cine-i criminalul ; eu sau tu ? Vreai sà te dau pe mâna politiei, ha ? Bagà de seamà ce vorbesti.



Ne-am certat toatà ziua. La prânz i-am dat o palmà iar ea mi-a tràznit cu tigaia-n ceafà. Dacà as fi fost mai ʺ bàrbat ʺ, as fi masacrat-o cu pumnii si as fi îngropat-o în pàdurea Saint Brice, lângà pisicà. Din pàcate mi-era fricà de ea.
N-am sà uit niciodatà dimineata când m-am refugiat la asociatiaʺ S. O. S. Soti Bàtuti ʺ sà scap din ghearele ei. ʺ De ce nu divortati de ea, dacà-i violentà ? ʺ m-a întrebat bàiatul de serviciu. ʺ Cum sà divortez cà nici màcar nu suntem càsàtoriti ?! ʺ ʺ Atunci ? Simplu de tot...! ʺ
Am ràmas mai departe împreunà.

Spre searà ne-am împàcat. Am fàcut dragoste si ne-am linistit. Concubina mea càuta orice pretext sà facem dragoste.

-Ce scria în ziar ? ʺ Animal deosebit de frumos... ʺ Tie, cum ti s-a pàrut pisica ; frumoasà sau urâtà ?
-Stiu si eu ? Frumusetea e relativà, în functie de sentimentele pe care i le porti, de atractia pe care ti-o provocà. Uite, tu spre exemplu...
Si-a holbat ochii la mine.
-Ei na, sà caut un alt exemplu.
Era gata sà mà tràzneascà din nou.
-Tu esti sigurà c-am ucis pisica lui Kradel, nu pe cea a Lordului White ?
-Da, sigurà ! Atunci, colierul ?
-Ai dreptate. Kradel avea pisica aia jerpelità, sunt sigur. Unde ai pus binoclu ? Dà-l încoace !
-Nu înteleg. Poti sà vezi ceva la distanta asta ?
-Cum sà nu, bine de tot. Asaaaa, stai putin...aaaa...phiu...sà fiu al naibi...
-Ce-i ?
-Asteaptà. Daaaaa, cum se poate una ca asta ?
-Vorbeste omule, spune !
-Kradel e pe fotoliu cu pisica în brate. Aia da, pisicà !
-Pisicà ? Care pisicà ? E neagrà ?
-Neagrà !
S-a pleznit cu palma peste frunte si s-a întors pe càlcâie. Întelegea.
-A schimbat-o cu pisica Lordului, asta e. Sunt sigurà. Pisica lui era bolnavà. Mai tii minte ce bârfea gardianca : ʺ ja dat doti banii jà jalvege bizica ʺ. Phiu drace.
-Vrei sà spui c-a furat pisica lordului ?
-Nu neapàrat. A putut foarte bine s-o gàseascà în Pontoise. Nu scria în ziar cà pisica Lordului s-a pierdut ?
-Scria.
-Kradel a gàsit-o si a adus-o acasà. Doar atunci si-a dat seama cât de jerpelità era pisica lui, bolnavà, jegoasà. Ce a fàcut spurcatul ? Simplu ; a schimbat-o cu a lui deoarece nu putea sà ràmânà cu douà pisici. A luat colierul de pe javra Lordului si l-a pus la gâtul celeilalte, bolnave, pe urmà i-a dat drumul afarà. Iatà.
-Asta înseamnà cà pisica de un milion, tràieste ?
-Exact. Mà întreb dacà stie neamtul de anuntul din ziar ?
-M-ar mira. Toti nemtii-s prosti ca noaptea.
-Chiar dacà ar stii... Noi avem colierul, nu el. Deci ?...



Ne-am stors creierul toatà ziua ce era de fàcut ? Trebuia sà punem mâna pe pisicà. Cum ? Habar n-aveam. La nevoie i-am fi dat în cap neamtului si l-am fi dus în pàdurea Saint Brice. Nu puteam sà pierdem o astfel de ocazie.
Am urcat în scarà de mai multe ori sà vedem usa apartamentului lui Kradel, sà studiem terenul. Locul pàrea linistit. Chiar si gardianca era absentà deoarece îsi însura bàiatul.




-Nu l-ai vàzut niciodatà prin oras ? Cu ce se ocupà nenorocitul àsta ?
-Cu nimic. Are pensie de ràzboi. Merge zilnic în Parcul Municipal si joacà bule iar o datà pe lunà e convocat la Asociatia Veteranilor de Ràzboi. În câteva rânduri l-am vàzut la bibliotecà, îi face curte bibliotecarei.
-Emma Labiche ? O cunosc, am fost colege de scoalà. Cred c-am gàsit solutia.



ʺ -Domnul Kradel ?
-Da ! a ràspuns vocea rocà a neamtului.
-Domnisoara Labiche la telefon. Cred c-am gàsit ce càutati.
-Chiar ?
-Da, sunt sigurà. Dacà vreti sà-l vedeti và astept desearà.
-La bibliotecà ?
-Nu, la mine acasà. Biblioteca-i în inventar. Và astept la ora zece. ʺ



Ne-am privit unul pe altul.
-Si acum ?
-Acum, ce ?
-Spargem usa ?
-De ce nu ? Doar sà nu ne audà vecinii. Un milion de lire sterline, ai înteles ? Lordul e pe moarte. N-avem vreme de pierdut. Dacà moare englezul, ha ? Ne trece comoara pe sub nas ? Atunci : la treabà.



Niciodatà n-am vàzut-o pe Anna asa determinatà ca-n seara aceea. Avea ochii metalici si vocea uscatà. Creierul sàu era rece ca sloiul, precis, direct, fàrà emotie.
La ora zece seara am urcat în scara neamtului cu pasi de pisicà...Ne-am furisat ca douà umbre oprindu-ne ici si colo sà ascultàm, sà scrutàm întunericul si umbrele nàlucilor.
Usa neamtului era deschisà. Lumina era stinsà. Am împins-o usor si am ascultat. Ne asteptam la orice.
-De gràbit ce a fost, si-a uitat usa deschisà ! mi-a soptit Anna cu un râs de clopotel.
Am intrat. Atmosfera parfumatà a locuintei ne-a întâmpinat ca un voal de màtase.
-Và rog, pe aici ! ràsunà vocea rocà a neamtului în plescàitul întrerupàtorului. Lumina galbenà a becului a inundat încàperea.
Am încremenit amândoi.
-V-am speriat ? Îmi pare ràu. Veniti, và rog ! Vreti sà stati o clipà ori sunteti gràbiti ? Tineti, pisica-i în cuscà.
-Ce înseamnà asta ?
-Ooooh, nimic. Am làsat usa deschisà, sà nu mi-o spargeti. Iar pisica...stiu cà sunteti superstitiosi...Iatà, e a voastrà. Và multumesc cà m-ati debarasat de cealaltà cà pe mine nu m-ar fi làsat inima s-o omor, chiar dacà era bolnavà. I-ati fàcut un bine si ei, si mie.
-Nu mai înteleg nimic.
-Ce-i mare lucru de înteles ? Am crezut cà voi putea înlocui pisica mea bolnavà cu alta la fel de neagrà, asa cum ai înlocui o mobilà mai veche, dar m-am înselat. Iatà, v-o dau vouà. Ce vreti sà và spun altceva ?
-Si telefonul ? V-ati dat seama cà nu-i bibliotecara ?
-Se vede cà n-ati fost la bibliotecà de multà vreme. Emma a fost mutatà la Bordeaux iar în locul ei au pus un bàiat. Mai mult, domnisoara Labiche nu primea pe nimeni acasà, pe nimeni. Am cunoscut-o ani de zile. Sà nu mai punem cà eu, n-am càutat nimic deosebit la bilbiotecà.



A doua zi am dat telefon Lordului. Ne-a ràspuns o voce de femeie. Pàrea agasatà.
-Ce doriti ?
-Và sunàm în legàturà cu anuntul din ziar...pisica neagrà care a fost pierdutà la Pontoise.
-Asteptati ! ne-a ràspuns vocea, sec.
Eram excitati ca doi copii care asteaptà seara de Cràciun sà vadà ce le-a adus Mosul. Ne învârteam de colo, colo, ca leul în cuscà.
Ne-a ràspuns pânà la urmà o voce masculinà.
-Da ?
-Lordul White ?
-Nu chiar...Và rog, cu ce và pot fi de folos ?
-Pisica neagrà pentru care ati promis un milion de lire sterline de recompensà...E la noi...O putem aduce când doriti.
-Mda. Sunteti al o sutà treizeci si treilea care a gàsit pisica.
-Da, dar a noastrà e cea bunà. Are colierul la gât si...
-Bine, bine. Si neamtul de ieri zicea acelasi lucru, cum zicea cà-l cheamà, Krankel, Krader...sau asaceva...? Ar mai fi ceva : ʺ Lordul ʺ nostru n-are un ban. Pe la noi mai sunt si alte personalitàti importante : trei conti, doi printi, un rege, doi Napoleoni si chiar un De Gaulle. ÃŽn fine, dacà vreti totusi s-aduceti pisica ati face un lucru bun deoarece bolnavii azilului s-ar bucura mult de tot.
-Poftim ?
-ÃŽn ce-l priveste pe ʺ Lordul White ʺ, và promitem cà vom fi mai atenti, sà nu mai publice prin ziare astfel de glume de prost gust...


Fait a Paris le 18 dec. 2007 André Isip